Atunci când ne-am decis să evadăm din București în minivacanța de Rusalii, aveam în minte o destinație precum Bran, Moeciu sau Viscri, în care să ne bucurăm de puțină răcoare, aer curat și o pensiune cochetă. La Viscri am renunțat însă rapid din pricina distanței, care ni s-a părut prea mare în raport cu durata sejurului nostru de numai trei nopți. În timp ce căutam oferte de cazare în Bran, mi-am amintit însă de Veliko Târnovo, un loc foarte pitoresc pe care avusesem ocazia să-l vizitez într-o excursie în Bulgaria de o zi, cu destul de mulți ani în urmă, adică prin 2007…. Ce-i drept, vremea nu a fost prea prietenoasă atunci (era o zi de 1 decembrie înnorată, cu ploaie măruntă care înspre seară s-a transformat în ninsoare), așa că nu am putut gusta pe deplin farmecul locului. Cu toate acestea, impresia generală pe care mi-a lăsat-o a fost una foarte plăcută, așa că mi-am spus: ce ocazie mai bună de a reveni în acest orășel încântător decât weekend-ul prelungit de Rusalii?

Alegerea cazării și drumul spre Bulgaria

Ne-am hotărât destul de repede asupra cazării – ce-i drept, nici variantele disponibile nu erau foarte numeroase, având în vedere că mai erau cam zece zile până la plecare. Am oscilat puțin între două hoteluri de trei stele: Family Hotel Silvestar și Studio, iar în final am optat pentru Studio, un hotel boutique situat foarte aproape de cetatea Tsarevets, și cu un scor foarte bun pe site-urile de review-uri. Iar alegerea s-a dovedit foarte inspirată, dar despre aceasta puțin mai târziu.

Drumul mi s-a părut mai scurt decât mă așteptam, cu toate că am așteptat cam o oră să trecem Podul de la Giurgiu, pe care și în acest sezon s-au efectuat lucrări de reparații. Inițial ne propuseserăm să facem și o oprire en route la Mănăstirea Basarabov, dar, pentru că vremea a fost neobișnuit de călduroasă pentru jumătatea lunii iunie, am decis să mergem direct la Veliko, să ne cazăm și să ieșim să ne plimbăm mai pe seară.

Am găsit hotelul fără nicio problemă (ajutați fiind de o aplicație GPS pentru smartphone) și am fost întâmpinați la recepție de doi angajați foarte amabili, care s-au oferit să ne ducă mașina în parcare și să ne ajute cu bagajele (aceasta pentru că hotelul nu are lift). Camera noastră (303) s-a dovedit a fi exact ca în fotografiile de pe internet: mare, luminoasă, cu vedere către cetate, cu mobilier modern, baie impecabilă și cu o temperatură perfectă (grație aerului condiționat care fusese pornit înainte să ajungem noi).

Primele impresii și zona veche a orașului

Fiind destul de obosiți, am amânat ieșirea prin oraș până spre ora 19… Iar înainte de a porni la plimbare, am urcat pe terasa hotelului, un loc foarte bun ca să facem primele fotografii și să ne bucurăm de o privire panoramică asupra vechii cetăți a țarilor bulgari. Ne-am interesat la recepție asupra celor mai bune restaurante din oraș și ne-a fost recomandat Shtastlivetsa, aflat chiar în centru, alături de alte două localuri foarte bine cotate – Etno și Ego. Eu auzisem și de Hadji Nikoli, însă recepționerul nu primise prea multe feedback-uri de la turiști, așa că singura informație pe care ne-a oferit-o a fost legată de locația acestui complex (care este și han, dar și muzeu), pe vechea stradă a meșteșugarilor și negustorilor din Veliko Târnovo, numită Samovodska Charshiya.

Așa că, după alte câteva fotografii în lobby-ul hotelului (decorat cu mult bun gust și atenție la detalii), am pornit să descoperim zona veche a orașului, aflată la o distanță de cca 10-15 min de mers pe jos. Ca punct de reper am avut Grand Hotel Yantra, la stânga căruia se află un șir de trepte pe care se urcă și se ajunge chiar pe faimoasa stradă pietruită și plină de magazine de suveniruri. Chiar dacă locul a devenit foarte frecventat de turiști, farmecul lui este indiscutabil, iar amatorii de shopping pot găsi aici obiecte de ceramică, accesorii de piele sau dulciuri tradiționale.

Popasuri culinare și atmosfera de seară

În hoinăreala noastră am trecut prin fața complexului Hadji Nikoli, așa că ne-am gândit să aruncăm o privire în curte. Ne-a plăcut ce am văzut, ne-a atras atmosfera intimă, calmă, am răsfoit puțin și meniul de la intrare, așa că ne-am propus să revenim mai târziu.

Prin comparație, aspectul exterior al restaurantului Shtastlivetsa nu ne-a impresionat prea tare. Erau câteva mese puse chiar pe trotuar și destul de multă gălăgie… Bănuiesc că mesele din interior ofereau o priveliște frumoasă asupra râului Yantra, dar am avut ocazia să admirăm această splendidă panoramă de la terasa Sammy’s Garden, unde am poposit în final pentru o băutură și o înghețată. Dacă înghețata a fost bună (pe bază de iaurt cu sos de fructe de pădure), limonada a avut un gust cam ciudat, de bomboane mentolate. Însă per total experiența a fost una plăcută, mai ales că se lăsase deja întunericul și începuse să adie o briză ușoară dinspre râu, ceea ce ne-a făcut să ne simțim cam ca la mare….

Mic dejun cu arii de operă și Cetatea Tsarevets

A doua zi am fost destul de matinali și am coborât la micul dejun puțin după ora 8. Micul salon restaurant se află la nivelul inferior recepției și este amenajat foarte frumos. Am apreciat mult și fundalul sonor, constituit din arii celebre de operă. Felurile de mâncare sunt variate și gustoase și am remarcat în special produsele de patiserie: mini pizza pufoase, plăcintă cu brânză absolut delicioasă și tartă cu căpșuni extrem de apetisantă. Pe lângă acestea – câteva feluri de brânzeturi și mezeluri, ouă, iaurturi, cereale, cafea și mai multe sortimente de ceai de bună calitate. Trebuie să menționez și apa cu lămâie și busuioc, cu un gust care inițial mi s-a părut diluat (față de limonadele pe care le beau de obicei), dar pe care am găsit-o extrem de răcoritoare și binevenită pe vreme de caniculă.

Oaspeții care doreau puteau ieși cu farfuriile de mâncare în mica curte de lângă hotel, unde se puteau bucura de flori și de prezența unui pisoi tare dornic de afecțiune. După masă ne-am grăbit să ne luăm biletele de intrare la cetate. Am uitat să menționez că în seara precedentă, la întoarcerea din oraș, ne-am bucurat să urmărim și noi, chiar de la fereastra propriei camere, celebrul spectacol de sunet și lumină care are loc din când în când pe dealul pe care se află fortăreața. Show-ul audio-vizual este de fapt un joc de lasere și lumini multicolore care scaldă în diverse nuanțe zidurile cetății. Durata este de aproximativ un sfert de oră, iar experiența – memorabilă.

Urcușul spre vârful cetății și Catedrala Sfânta Naștere a Maicii Domnului

Cetatea este frumoasă; cel puțin pentru un pasionat de istorie. La primul nivel sunt, evident, zidurile, destul de solide, având în vedere că au rezistat până în zilele noastre; apoi, începe urcușul. Sunt mai multe variante de acces spre vârful cetății, una mai abruptă, cu trepte și una mai domoală, o potecă pe unde probabil că urcau caii, căruțele etc. Noi am ales varianta mai grea, care ne-a pus la încercare condiția fizică, dar a meritat. Sunt câteva niveluri intermediare, mici popasuri umbrite tocmai bune să îți tragi sufletul și să faci poze, fiindcă peisajele sunt absolut superbe. Tot urcușul cred că a durat cam 20 de minute, însă puțin efort în aer curat nu are cum să strice… cel puțin așa ne-am consolat pentru gâfâiturile pe care le-a scos din noi urcușul.

Un element aparte este ceea ce a fost cândva o biserică, de fapt, clădirea situată la cea mai mare altitudine, la care se ajunge cel mai greu și care supraveghează întreg complexul; este un loc de belvedere nemaipomenit, de unde se poate vedea toată localitatea, locul ideal pentru poze superbe într-o zi însorită. Pentru un ortodox, exteriorul este relativ obișnuit, destul de asemănător cu bisericile noastre, însă interiorul o face specială; pe noi, cel puțin, ne-a impresionat foarte mult. Am avut un sentiment puternic de amărăciune de când am făcut primii pași în biserică. Pereții acestei clădiri, picturile moderne cu care sunt zugrăviți transmit atâta durere, de fapt suferință a unui popor care se pare că nu a avut foarte multe momente de bucurie. Nu sunt imagini șocante (pictura este modernă, cu elementele bizantine specifice bisericilor ortodoxe, dar și accente gotice), însă au o mare forță de sugestie.

În ansamblu, nu este nimic grotesc, terifiant, ori lipsit de pietate, deși clădirea are pur obiectiv laic (nu se mai oficiază slujbe), însă gama de culori, lumina, figurile personajelor, deși oarecum stilizate, te fac să simți aproape organic multă mâhnire și tristețe. Este un loc sacru, dar parcă abandonat de Dumnezeu, așa cum probabil că s-au simțit săracii bulgari în anumite momente ale istoriei lor.

Dar afară era soare, era superb și până la urmă venisem să ne bucurăm de acele locuri minunate care ne așteptau afară. Așadar, am ieșit din lăcaș pentru a admira priveliștea de care vă spuneam mai devreme; bineînțeles am făcut poze, multe poze, cu flori, dealuri, ruine și chiar cu gaze… Am coborât, dar nu ne-am îndreptat imediat spre ieșire; am mai rătăcit puțin pe niște potecuțe medievale care treceau prin ceea ce cred eu că fusese odinioară un târg, cu ruinele prăvăliilor din acea vreme. Seamănă foarte mult, în opinia mea, cu ruinele din Grecia ori din Roma, cu acele străzi care traversează cartierele cândva animate de localnici, negustori și meșteșugari.

 

O escapadă în Arbanassi

După vizita la cetate ne-am urcat în mașină și am dat o fugă până în Arbanassi, satul cu case de piatră aflat la cca 3 km de Veliko Târnovo. Timp de oră și jumătate, am colindat ulițele înguste, am admirat casele tradiționale și câteva hoteluri precum Sevastokrator (cu o superbă terasă panoramică) sau Izvora Complex (cu o curte minunată, unde se găsesc leagăne, hamac, un mic iaz și o minifermă de animale). În finalul plimbării ne-am odihnit într-un părculeț, pe o bancă, și am cules o mână de corcodușe, cu care ne-am mai potolit setea, pentru că apa pe care o cărasem cu noi era deja fiartă. De fapt, soarele era atât de puternic încât pentru ultima parte a plimbării am desfăcut umbrela….

Am ezitat puțin între a rămâne în Arbanassi pentru masa de prânz sau a ne întoarce în Veliko Târnovo… Ce-i drept, terasele din Arbanassi ne îmbiau cu vegetația bogată și liniștea lor. Totuși, am decis să revenim în Veliko și am ne-am oprit la restaurantul aflat chiar la intrarea în cetatea Tsarevets, unde am comandat două salate. Una cu piept de pui, cartofi și sos de iaurt (ușoară, dar cu nimic specială) și una cu limbă fiartă, roșii, ardei copți și telemea (care s-a dovedit delicioasă, motiv pentru care am încercat să recompun rețeta și la București). Prețurile ni s-au părut foarte bune, având în vedere că pentru mâncare și trei băuturi am plătit în jur de 10 euro.

 

Cină de poveste la Hadji Nikoli

Seara ne-am dorit o cină mai specială, așa că am mers la Hadji Nikoli. Am ajuns în jur de ora 19, când locul era destul de gol și am ales o masă de două persoane în curte, lipită de zidul vechiului han. Chelnerița ne-a adus rapid meniurile, însă nu înțelegea foarte bine engleza, așa că ne-a trimis în loc un coleg, cu care am comunicat mai ușor. La felul principal, am ales pui cu blue cheese, miere și portocale și „chifteaua boierului” cu salată verde, iar la desert o baclava și o înghețată de nuci. Mâncarea a fost foarte gustoasă, iar vinul rose excelent. Nici nu am simțit cum au trecut cele aproape trei ore, mai ales că, deși grădina aproape că s-a umplut de oaspeți, atmosfera a rămas la fel de calmă și de serenă. Și aici nota de plată a fost absolut rezonabilă, am achitat în jur de 30 euro cu tot cu bacșiș.

De la Hadji Nikoli am mai dat o scurtă tură prin centru, apoi ne-am încheiat seara pe terasa hotelului nostru, de unde am admirat încă o dată cetatea luminată. A treia zi am mers pentru ultima oară pe strada negustorilor, de unde am făcut mici cumpărături (câteva produse cosmetice pe bază de ulei de trandafir), apoi am luat două sticle de vin bulgăresc și două pahare (de coniac!) de la un magazin specializat aflat nu foarte departe de hotel.

Am părăsit Veliko Târnovo puțin înainte de ora 12, dar ne-am promis că vom reveni cu prima ocazie în acest orășel foarte pitoresc și primitor, în care am petrecut o minivacanță minunată.

Update Ianuarie 2026: Dacă plănuiți o escapadă la Veliko Târnovo în prezent, trebuie să știți că spectacolul de „Sunet și Lumină” de la Tsarevets este în continuare activ, însă programul trebuie verificat în avans pe site-ul oficial, deoarece nu are loc în fiecare seară. Restaurantele menționate, în special Shtastlivetsa și Hadji Nikoli, au devenit extrem de populare, fiind necesară o rezervare online cu cel puțin 24-48 de ore înainte, mai ales în weekend-urile de sărbătoare, cum e cel de Rusalii. De asemenea, traversarea podului peste Dunăre de la Giurgiu poate fi în continuare îngreunată de lucrări de întreținere periodice.