Japonia este țara contrastelor armonioase: între tehnologie de vârf și ritualuri străvechi, metropole ultramoderne și grădini zen, festivaluri haotice și tăceri contemplative. Este o destinație care fascinează, provoacă și inspiră în același timp.

O excursie în Japonia ar trebui să includă câteva opriri esențiale: Tokyo, capitala vibrantă care nu doarme niciodată, Kyoto, orașul templelor și al ceaiului, și, desigur, o priveliște cu Muntele Fuji în toată splendoarea lui. În continuare, vă prezentăm câteva curiozități fascinante despre cultura japoneză și experiențe pe care nu ar trebui să le ratați într-un prim contact cu Țara Soarelui-Răsare.

1. Istoria orașului Tokyo și „incendiul mânecilor lungi”

Orașul Tokyo poartă numele actual din 1868. Inițial, aici s-a aflat un cătun de pescari numit Edo, care s-a dezvoltat în jurul unui castel ruinat și care în 1603 a preluat de la orașul Kyoto rolul de capitală militară a țării. În secolul al XVIII-lea, Edo a devenit cel mai mare oraș din lume, fiind totodată și primul oraș din Japonia în care s-au construit căi ferate, fabrici și care a beneficiat de iluminat cu gaz, apoi cu electricitate, de tramvaie și telefoane. Din păcate, din cauza Marelui Cutremur Kanto din 1923 și a bombelor aruncate de americani douăzeci de ani mai târziu, nu s-a păstrat nimic din vechea așezare.

Totuși, perioada Edo și-a lăsat amprenta în ceea ce privește denumirile de locuri – de pildă, Marounouchi, unde locuiau samuraii, însemna „între ziduri”, iar Ginza, „locul cu argint”, își leagă numele de o monetărie care nu mai există de mult. Nihonbashi, care constituia cea mai importantă zonă financiară pe vremea samurailor, este și punctul din care a început măsurătoarea tuturor distanțelor din Japonia. De-a lungul timpului, Edo a fost distrus de nenumărate incendii, dar cel mai grav dintre toate a fost Marele Incendiu Meireki din 1657. Legenda spune că focul a pornit de la un chimono cu mâneci lungi purtat de o fată care suferea cumplit din pricina unei iubiri neîmpărtășite. Conform unei vechi tradiții budiste, după moartea fetei, chimonoul a fost donat unui templu, iar preoții l-au vândut unei alte fete care, la rândul ei, s-a îmbolnăvit și a murit. Acest ciclu de întâmplări nefaste s-a repetat de trei ori, motiv pentru care preoții au decis să arunce haina în foc, însă focul s-a aprins atât de tare, încât a mistuit întreg templul, extinzându-se apoi asupra unei părți importante din oraș și ucigând peste 100.000 oameni. De aceea, acest episod este cunoscut în istorie și sub numele de „incendiul mânecilor lungi”.

2. Asakusa: Centrul tradițional și lumea „shitamachi”

Centrul orașului vechi Tokyo este Asakusa, zona cea mai colorată și tradițională. Pe vremea shogunului Tokugawa se considera că soluția cea mai bună pentru a ține sub control moravurile și practicile dăunătoare (așa cum era considerat și teatrul Kabuki, de pildă) era desemnarea unui perimetru strict în care acestea să se desfășoare. Așa au apărut „cartierele de plăceri”, care se înființau doar cu aprobarea administrației municipale. Primul astfel de district a fost Yoshiwara, în Edo, înființat în 1617, și care ulterior, după incendiul Meireiki, s-a mutat spre Asakusa și a devenit cel mai minunat cartier al plăcerilor din întreaga lume. Aici trăiau gheișe și artiști kabuki și veneau să se întâlnească scriitori, poeți, artiști și intelectuali, atrași de nenumăratele case de jocuri, cinematografe, teatre, săli de concerte, baruri și restaurante.

În prezent, Asakusa nu mai este centrul distracției din Tokyo; din cele peste 1.000 gheișe care locuiau aici înainte de război, astăzi abia mai găsiți vreo 40. Însă atmosfera tradițională este încă vie datorită prezenței magazinelor care vând gogoși dulci din orez, biscuiți sembei, evantaie, piepteni tradiționali din fier, ornamente pentru păr sau țesături pentru chimonouri. Veți avea așadar de unde alege un suvenir care să vă amintească de excursia dumneavoastră în Japonia! Asakusa face parte din lumea „shitamachi”, lumea castelor inferioare (shita = jos, machi = oraș), reprezentată de artiștii, meșteșugarii și negustorii care trăiau la poalele dealului pe care era construit castelul din Edo. Spre deosebire de ei, samuraii (casta superioară) locuiau sus pe deal, în spatele zidurilor care înconjurau castelul.

3. Arta grădinăritului și stilurile tradiționale

Tot în perioada Edo japonezii de rând au adoptat grădinăritul, iar majoritatea conceptelor actuale de amenajare a unei grădini își au originea în manualele din acea epocă. Există trei stiluri principale – tsukiyama (munte sau peisaje din grădină artificiale), karesansui (peisaj uscat în care cursurile de apă sunt sugerate prin folosirea pietrelor) și chaniwa (grădină în jurul unei ceainării). În interiorul aceleiași grădini se pot combina aceste stiluri, însă trebuie respectate convențiile care dictează poziționarea diferitelor tipuri de felinare, a gardurilor din bambus sau a punților din lemn sau piatră.

În grădinile actuale întâlnim atât flori (precum iriși, camelii sau bujori), cât și pomi fructiferi (pruni, cireși), arțari, pini sau bambuși. Marile grădini Zen din Kyoto, unde apa și munții sunt reprezentați de pietre și pietriș, pot fi considerate drept exemple timpurii de artă conceptuală.

4. Coexistența spirituală: Budismul și Sintoismul

O treime din cele 300 milioane de budiști din lume se află în Japonia. Budismul a avut o contribuție copleșitoare la formarea Japoniei, călugării fiind cei care au construit temple, drumuri și chiar orașe și au pus bazele culturii, artei și legislației. Budismul Mahayana a fost adus de coreeni în anii 538 – 552 și a fost decretat religie de stat în Japonia în 593, de către prințul Shotoku Taishi. Dacă la început budismul se adresa clasei conducătoare, lucrurile s-au schimbat odată cu fondarea sectei Tendai, de către călugărul Saicho (767 – 822), care a încorporat în doctrină zeitățile sintoiste.

Sinto sau Calea Zeilor este denumirea dată diverselor sisteme de credințe animiste de origine preistorică, care venerează „kami” – zeitățile care există în toate lucrurile. Sintoismul nu are doctrină sau etică, însă aproape toți japonezii iau parte la ritualuri sintoiste pe parcursul vieții – de pildă, la căsătorie sau atunci când copiii nou-născuți sunt aduși la altar. Cel mai sacru altar a fost timp de 1.800 de ani Ise-jingu din vestul Kansaiului, însă găsim altare închinate vreunui zeu protector și în micile cătune, așa cum în locuințe putem vedea o kamidana – poliță pentru mici statuete ale divinităților.

5. Religia Zen și ritualul ceaiului

Religia Zen, ale cărei baze au fost puse în China de către indianul Bodhidharma în secolul al VI-lea, a ajuns în Japonia prin intermediul călugărilor niponi Eisai (1141 – 1215) și Dogen (1200 – 1253). Zen s-a răspândit pe cale orală, de la maeștri la discipoli, și susține ideea că iluminarea se poate atinge doar prin meditație.

Conceptele spirituale Zen au influențat artele marțiale, poezia, caligrafia și pictura și sunt legate de apariția ceremoniei ceaiului – un ritual inventat de călugării chinezi Zen care căutau o modalitate de a rămâne treji în timpul meditației. Ceremonia a fost ulterior dezvoltată de către mari maeștri ai ceaiului, printre care Sen-no-Rikyu (1522 – 1591) și a devenit un reper estetic și filosofic al identității japoneze. Camera unde se desfășoară ceremonia este mică, simplă și foarte curată și conține o scriere caligrafică sau o pictură în tuș atârnată pe perete (kakemono), un aranjament floral (tokonoma) și un set de vase.

Experiențe de neratat în Japonia

O excursie în Japonia nu poate fi completă fără aceste momente speciale:

• Piața de pește din Tokyo: O vizită matinală la Piata Angro Metropolitană Centrală (fosta Tsukiji, acum mutată parțial la Toyosu), urmată de un mic dejun cu sushi ultra-proaspăt la unul din restaurantele din zonă.

• Cumpărături tradiționale: Achiziționarea de produse artizanale precum chimonourile de mătase, hârtia artizanală washi sau vase din lemn lăcuit.

• Imaginea muntelui Fuji: O excursie la Hakone, pentru a admira imaginea muntelui Fuji oglindit în frumosul lac Ashi; atenție însă: dacă sunt nori sau ceață, Fuji-san dispare cu totul.

• Explorarea insulei Hokkaido: Câteva zile petrecute pe a doua mare insulă a țării, pentru a vedea păduri dese, vulcani activi și stațiuni onsen (izvoare termale) renumite.

• Parcul Nara și Templul Todai-ji: O plimbare prin parcul Nara-koen, unde puteți admira cea mai mare statuie de bronz din lume (un Buddha de 16 m) și vă puteți întâlni cu cele peste 1.500 de căprioare îmblânzite.

Sursa foto: Pixabay