Circuit Africa de Sud, Cascada Victoria & Botswana: În Inima Africii
15 – 28 MAI 2026 (14 ZILE)
Vă invităm într-un circuit inedit, prin țări din sudul continentului african, pentru a descoperi orașe importante și frumuseți naturale deosebite: Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud și Johannesburg, cel mai mare oraș din Africa de Sud; Cape Point, cel mai sudic punct al traseului; Panorama Route, drum ce trece prin Blyde River Canyon, oferind priveliști excepționale; Parcul Național Kruger, cea mai întinsă rezervație naturală din Africa, unde trăiesc „Cei Cinci Magnifici ai Africii” (The Big Five) – leul, leopardul, elefantul, rinocerul și bivolul; Parcul Național Chobe din Botswana, cu cea mai mare populație de elefanți africani; Cascada Victoria, considerată una dintre cele șapte minuni naturale ale planetei, situată pe fluviul Zambezi, la frontiera dintre Zimbabwe și Zambia.
Itinerar vacanță
ZIUA | DATA | PROGRAM
1 | 15.05 | BUCUREȘTI – DOHA
2 | 16.05 | DOHA – CAPE TOWN
3 | 17.05 | CAPE TOWN, CAPUL BUNEI SPERANȚE
4 | 18.05 | CAPE TOWN, ZONA VITICOLĂ
5 | 19.05 | CAPE TOWN
6 | 20.05 | CAPE TOWN – HAZYVIEW – PARCUL NAȚIONAL KRUGER
7 | 21.05 | PARCUL NAȚIONAL KRUGER
8 | 22.05 | HAZYVIEW – PANORAMA ROUTE – JOHANNESBURG
9 | 23.05 | JOHANNESBURG – SOWETO
10 | 24.05 | JOHANNESBURG – VICTORIA FALLS
11 | 25.05 | VICTORIA FALLS, TUR CASCADA VICTORIA
12 | 26.05 | VICTORIA FALLS, EXCURSIE CHOBE N.P. BOTSWANA
13 | 27.05 | VICTORIA FALLS – JOHANNESBURG – DOHA
14 | 28.05 | DOHA – BUCUREȘTI
Ziua 1. București – Doha
15.05.2026
Ne vom întâlni la ora 14:00 în Aeroportul Henri Coandă cu reprezentantul agenției și vom pleca spre Doha cu zborul QR 222 (17:10 – 21:45).
Escală în Doha și plecare spre Cape Town după miezul nopții.
Ziua 2. Doha – Cape Town
16.05.2026
Vom pleca spre Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud, cu zborul QR1369 (02:05 – 10:50).
După formalitățile de sosire ne vom întâlni cu ghidul local și vom începe explorarea orașului.
Dacă starea vremii permite, vom urca cu telecabina rotativă pe Table Mountain, înalt de 1086 m, de unde vom putea admira panorama orașului și a împrejurimilor sale (biletele se achită la fața locului).
Vom face un tur de oraș, pe parcursul căruia vom vedea Castelul, Company’s Garden, Parlamentul, Primăria, Catedrala St. George, promenada Victoria & Alfred Waterfront.
•Cazare în Cape Town la hotel de 4* (Garden Court Victoria Junction sau similar).
•Mese: –
Ziua 3. Cape Town, Capul Bunei Speranțe
17.05.2026
Vom pleca spre sud, de-a lungul coastei Atlanticului, până la Hout Bay, unde, dacă vremea permite, vom face o mini-croazieră în jurul Insulei Duiker – Insula Focilor, reședința unei colonii de foci și păsări marine.
Vom parcurge spectaculosul Chapman’s Peak Drive spre cel mai sudic punct al traseului, Cape of Good Hope (Capul Bunei Speranțe), unde puteți marca momentul printr-o fotografie lângă indicatorul coordonatelor geografice, după care vom ajunge la Cape Point si vom urca cu funicularul pe promontoriul considerat unul dintre cele mai frumoase din lume.
Pe drumul de întoarcere la Cape Town ne vom opri pentru dejun în portul istoric Simon’s Town, după care vom vizita colonia de pinguini Jackass (pinguinii africani) de la Boulder’s Beach.
•Cazare în Cape Town la hotel de 4* (Garden Court Victoria Junction sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurant local.
Ziua 4. Cape Town, zona viticolă
18.05.2026
Timp liber la dispoziție pentru vizite pe cont propriu sau excursie opțională în zona viticolă situată la est de Cape Town, unde cultivarea viței de vie a fost introdusă de imigranții francezi în urmă cu peste 300 de ani.
Prima vizită o veți face în orășelul Franschhoek (”Colțul Francezilor”), unde veți vedea Monumentul Hughenoților, dedicat fondatorilor localității și veți vizita o cramă, ocazie de a degusta vinurile produse acolo.
Veți continua excursia îndreptându-vă spre Stellenbosch, cel de-al doilea oraș ca vechime din Africa de Sud, fondat în 1679 de către Simon van der Stel, Guvernatorul Cape Colony (Colonia Capului).
Degustare de vinuri într-una dintre renumitele crame din Stellenbosch.
» Notă: Excursia opțională include transport, degustare de vin, însoțitor român vorbitor de engleză și ghid local.
•Cazare în Cape Town la hotel de 4* (Garden Court Victoria Junction sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 5. Cape Town
19.05.2026
Timp liber pentru explorarea orașulul pe cont propriu. Vă sugeram să începeți cu o plimbare prin cartierul Bo-Kaap, unde casele viu colorate și aromele bucătăriei Cape Malay vă încântă simțurile. Continuați cu o pauză în grădinile istorice Company’s Garden, apoi savurați un prânz local într-o cafenea artistică. După-amiază puteți explora centrul vechi pe jos, printre clădiri coloniale și piețe locale. Încheiați ziua cu un apus spectaculos de pe Signal Hill, privind orașul scăldat în lumină aurie.
•Cazare în Cape Town la hotel de 4* (Garden Court Victoria Junction sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 6. Cape Town – Hazyview – Parcul Național Kruger
20.05.2026
Transfer la aeroport pentru zborul spre aeroportul Kruger Mpumalanga.
După sosire transfer la hotelul din Hazyview, orășel situat în imediata apropiere a renumitului Parc Național Kruger.
În cursul după-amiezii vom face o primă incursiune în rezervație, într-un safari fascinant cu vehicule de teren, conduse de șoferi-ghizi calificați, care ne vor dezvălui obiceiurile și secretele animalelor sălbatice pe care le vom întâlni în habitatul lor natural.
•Cazare în Hazyview la hotel 3* (Hippo Hollow Country Estate sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 7. Parcul Național Kruger
21.05.2026
Vom avea la dispoziție o zi întreagă pentru a descoperi frumusețea acestui colț de natură sălbatic și, cu puțin noroc, nu vom rata The Big Five (”Cei Cinci Magnifici” ai Africii) – leul, leopardul, elefantul, rinocerul și bizonul. Nu uitați să vă încărcați bateriile de la camera video și aparatul foto!
La ora 6:00 ne vom îmbarca în vehiculele speciale pentru safari și vom face un prim tur în rezervație, având ocazia să vedem animalele care se trezesc la răsărit de soare.
După micul dejun vom relua explorarea Parcului Național Kruger, până la ora dejunului, când ne vom opri la popasul Skukusa, unde veți avea ocazia să achiziționați suveniruri și produse din carne de vânat.
Vom încheia programul zilei cu un ultim tur în rezervație și vom reveni la hotel pentru o binemeritată odihnă.
•Cazare în Hazyview la hotel 3* (Hippo Hollow Country Estate sau similar).
•Mese: mic dejun la pachet, dejun bufet/picnic în rezervație.
Ziua 8. Hazyview – Panorama Route – Johannesburg
22.05.2026
În prima parte a acestei zile vom străbate renumitul traseu turistic ”Panorama Route”, al cărui obiectiv principal este spectaculosul Blyde River Canyon (Canionul Râului Blyde), un canion ”verde”, cu vegetație subtropicală, unul dintre cele mai mari din lume, cu o lungime de 26 km și 750 m adâncime. Pe parcurs ne vom opri la câteva dintre atracțiile sale: punctul de belvedere God’s Window (Fereastra lui Dumnezeu); Bourke’s Luck Potholes, cavități spectaculoase săpate în stâncă de apele învolburate ale râurilor Treur și Blyd; Three Rondavels (Cele Trei Colibe), formațiuni stâncoase ce seamănă cu un grup de colibe africane. De la punctele de belvedere amenajate aici vom avea o imagine impresionantă asupra canionului.
Ne vom continua călătoria spre Johannesburg, unde vom ajunge seara.
•Cazare în Johannesburg la hotel 3* (Garden Court Sandton City sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 9. Johannesburg – Soweto
23.05.2026
Vom vizita Soweto, suburbie a Johannesburgului (SOuth WEstern TOwnship) și centru al luptei anti-apartheid, care a dat lumii numeroase personalități marcante, printre care laureații Premiului Nobel pentru pace Nelson Mandela și Desmond Tutu. Vom vedea Biserica Regina Mundi, Memorialul Hector Pieterson, dedicat elevului de 12 ani ucis în timpul revoltei din iunie 1976 (intrare inclusă) și Casa lui Nelson Mandela (exterior).
După dejun vom vizita Muzeul Apartheidului.
•Cazare în Johannesburg la hotel 3* (Garden Court Sandton City sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurantul tradițional Sakhumzi’s.
Ziua 10. Johannesburg – Victoria Falls
24.05.2026
Pentru următoarele 3 zile vă propunem o excursie opțională de excepție în Zimbabwe și Botswana.
Transfer la aeroport pentru zborul spre Victoria Falls (Zimbabwe).
După formalitățile de sosire în Zimbabwe transfer și instalare la lodge.
După amiază veți face o fascinantă croazieră la apus de soare pe Fluviul Zambezi, al patrulea ca lungime din Africa (2574 km) și cel mai mare care se varsă în Oceanul Indian. Pe parcursul croazierei veți admira vegetația luxuriantă din Parcul Național Mosi-oa-Tunya si, cu puțin noroc, veți vedea crocodili, hipopotami, poate chiar elefanți, precum și alte specii de animale venite la adăpat.
» Notă: Turiștii care nu vor participa la excursia opțională vor rămâne în Johannesburg pentru vizite și excursii individuale. Din tariful excursiei opționale, au fost scăzute cele 3 nopți de cazare din Johannesburg.
•Cazare în Victoria Falls la lodge 4* (Victoria Falls Safari Lodge sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 11. Victoria Falls, tur cascada Victoria
25.05.2026
Dimineață veți face turul ghidat al ambelor părți ale renumitei cascade Victoria UNESCO de pe Fluviul Zambezi, care formează o parte a frontierei dintre Zimbabwe și Zambia. Cascada, una dintre cele 7 minuni naturale ale planetei, este numită de localnici ”Mosi-oa-Tunya – fumul tunător”, deoarece norul de stropi de apă se poate ridica până la 400 m înălțime, iar zgomotul căderii de apă de 108 m se aude până la 40 km distanță. Atenție, nu uitați pelerinele!.
Timp liber la dispoziție pentru activități individuale.
•Cazare în Victoria Falls la lodge 4* (Victoria Falls Safari Lodge sau similar).
•Mese: mic dejun la lodge.
Ziua 12. Victoria Falls, excursie Chobe N.P. Botswana
26.05.2026
Zi libera pentru relaxare sau veți putea face o incursiune opțională în Botswana, unde veți vizita Parcul Național Chobe, renumit în special pentru marea concentrație de elefanți, estimată la aproximativ 50.000 de exemplare. Parcul, străbătut de râurile Chobe și Linyanti, are o suprafață de 11700 kmp și a fost instituit în 1967. Printre animalele care populează parcul se numără și zebre, antilope, bivoli, hipopotami, girafe, lei, hiene.
Veți face o mini-croazieră pe Râul Chobe, ocazie de a vedea nenumărate specii de păsări, crocodili, hipopotami și diverse alte animale.
După dejun vă veți îmbarca în vehicule 4 x 4 special adaptate pentru un safari în Parcul Național Chobe și veți parcurge un traseu de-a lungul râului, deoarece în această zonă veți întâlni numeroase animale care vin să își potolească setea, ocazie cu care veți putea să le admirați.
Notă: Excursia include transport, taxa de întrare în parc, mini croazieră, safari cu 4×4, dejun, însoțitor român, ghid local.
•Cazare în Victoria Falls la lodge 4* (Victoria Falls Safari Lodge sau similar).
•Mese: mic dejun la lodge.
Ziua 13. Victoria Falls – Johannesburg – Doha
27.05.2026
Transfer la aeroport pentru zborul spre Johannesburg (Africa de Sud).
Escală la Johannesburg și continuare spre Doha cu zborul QR1378 (20:40 – 06:00).
•Mese: mic dejun la lodge.
Ziua 14 Doha – București
28.05.2026
Escală la Doha și continuare spre București cu zborul QR 221 (09:20 – 14:15).
| PERIOADĂ PROGRAM | TARIF |
| 15 – 28 mai 2026 | 3.290€/persoană |
| TAXE de AEROPORT INCLUSE |
Prețul este calculat pe persoană, cu loc în cameră dublă/ twin, la un grup de 20 de persoane.
Suplimentul de cameră single este de 390 €/persoană.
Pentru un grup de 15-19 persoane, prețul se va majora cu 190 €/persoană.







