back to top
Mai mult
    0722332542
    Email
    AcasăAfricaAfrica de SudCircuit Africa de Sud, Cascada Victoria & Botswana: In Inima Africii (toamna)

    Circuit Africa de Sud, Cascada Victoria & Botswana: In Inima Africii (toamna)

    13
    zile
    De la
    De la 3230 €
    / Adult
    Transport

    Date de plecare

    DataPret adult loc camera dublaOrasul de plecare
    Data:
    Septembrie 28, 2026
    Pret adult loc camera dubla:
    3230 €
    Orasul de plecare:
    Bucuresti
    Rezerva
    Program detaliat

    Circuit Africa de Sud, Cascada Victoria & Botswana – În inima Africii


    28 septembrie – 10 octombrie 2026 (13 zile)


    Vă invităm într-un circuit inedit în sudul Africii, o călătorie care îmbină orașe vibrante și peisaje spectaculoase. De la eleganța orașului Cape Town și priveliștile dramatice de pe Panorama Route, până la safari în renumitele parcuri naționale Kruger și Chobe, habitatul celor „Cinci Magnifici ai Africii” (Big Five – leul, leopardul, elefantul, rinocerul și bivolul), aventura continuă până la impunătoarea Cascadă Victoria, una dintre cele 7 minuni naturale ale lumii.

    Un circuit intens, spectaculos și memorabil, dedicat iubitorilor de natură, safari și experiențe autentice africane.

     

    Itinerar vacanța

    ZIUA | DATA | PROGRAM
    1 | 28.09 | BUCUREȘTI – DOHA
    2 | 29.09 | DOHA – CAPE TOWN
    3 | 30.09 | CAPE TOWN – CAPUL BUNEI SPERANȚE
    4 | 01.10 | CAPE TOWN – opțional zona viticolă
    5 | 02.10 | CAPE TOWN – HAZYVIEW – PARCUL NAȚIONAL KRUGER
    6 | 03.10 | PARCUL NAȚIONAL KRUGER
    7 | 04.10 | HAZYVIEW – PANORAMA ROUTE – JOHANNESBURG
    8 | 05.10 | JOHANNESBURG – SOWETO
    9 | 06.10 | JOHANNESBURG – opțional VICTORIA FALLS (Zimbabwe)
    10 | 07.10 | VICTORIA FALLS – tur Cascada Victoria
    11 | 08.10 | VICTORIA FALLS – opțional Parcul Național CHOBE (Botswana)
    12 | 09.10 | VICTORIA FALLS – JOHANNESBURG – DOHA
    13 | 10.10 | DOHA – BUCUREȘTI

     

    Ziua 1. București – Doha
    LUNI, 28.09.2026
    Ne vom întâlni la ora 14:00 în Aeroportul Henri Coandă cu reprezentantul agenției și vom pleca spre Doha cu zborul QR 222 (17:10 – 21:45).
    Escală în Doha și plecare spre Cape Town după miezul nopții.

    Ziua 2. Doha – Cape Town
    MARȚI, 29.09.2026

    Vom pleca spre Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud, cu zborul QR1369 (02:05 – 10:50).
    După formalitățile de sosire ne vom întâlni cu ghidul local și vom începe explorarea orașului.
    Dacă starea vremii permite, vom urca cu telecabina rotativă pe Table Mountain, masiv înalt de 1086 m, de unde vom putea admira superba panoramă a orașului și a împrejurimilor sale.
    Vom face un tur panoramic de oraș, pe parcursul căruia vom vedea Castelul Bunei Speranțe, Company’s Garden, Parlamentul, Primăria, Catedrala St. George și promenada Victoria & Alfred Waterfront.
    •Cazare în Cape Town la hotel de 4* (Garden Court Victoria Junction sau similar).

    Ziua 3. Cape Town, Capul Bunei Speranțe
    MIERCURI, 30.09.2026

    Vom pleca spre sud, de-a lungul coastei Atlanticului, până la Hout Bay, unde, dacă vremea permite, vom face o mini-croazieră în jurul Insulei Duiker – Insula Focilor, reședința unei colonii de foci și păsări marine.
    Vom parcurge spectaculosul Chapman’s Peak Drive spre cel mai sudic punct al traseului, Cape of Good Hope (Capul Bunei Speranțe), unde vom putea marca momentul printr-o fotografie lângă indicatorul coordonatelor geografice, după care vom ajunge la Cape Point și vom urca cu funicularul pe promontoriul considerat unul dintre cele mai pitorești din lume.
    Pe drumul de întoarcere la Cape Town ne vom opri pentru dejun în portul istoric Simon’s Town, după care vom vizita colonia de pinguini Jackass (pinguinii africani) de la Boulder’s Beach. La finalul turului ne vom întoarce în Cape Town cu autocarul.
    •Cazare în Cape Town la hotel de 4* (Garden Court Victoria Junction sau similar).
    •Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurant local.

    Ziua 4. Cape Town, opțional zona viticolă
    JOI, 01.10.2026

    Timp liber la dispoziție pentru relaxare și vizite pe cont propriu.
    Opțional, vă propunem o excursie în zona viticolă situată la est de Cape Town, unde cultivarea viței de vie a fost introdusă de imigranții francezi în urmă cu peste 300 de ani. Prima vizită o veți face în orășelul Franschhoek (”Colțul Francezilor”), unde veți vedea Monumentul Hughenoților, dedicat fondatorilor localității și veți vizita o cramă, ocazie de a degusta vinurile produse acolo.
    Veți continua excursia îndreptându-vă spre Stellenbosch, cel de-al doilea oraș ca vechime din Africa de Sud și centru universitar important, fondat în 1679 de către Simon van der Stel, Guvernatorul Cape Colony (Colonia Capului). Veți participa la o nouă degustare de vinuri într-una dintre renumitele crame din Stellenbosch.
    » Notă: Excursia opțională include transport, degustare de vinuri, însoțitor român vorbitor de limba engleză și ghid local.
    •Cazare în Cape Town la hotel de 4* (Garden Court Victoria Junction sau similar).
    •Mese: mic dejun la hotel.

    Ziua 5. Cape Town – Hazyview – Parcul Național Kruger
    VINERI, 02.10.2026

    Transfer la aeroport pentru zborul spre aeroportul Kruger Mpumalanga.
    După sosire transfer la hotelul din Hazyview, orășel situat în imediata apropiere a renumitului Parc Național Kruger.
    În cursul după-amiezii vom face o primă incursiune în rezervație, într-un safari fascinant cu vehicule de teren, conduse de șoferi-ghizi calificați, care ne vor dezvălui obiceiurile și secretele animalelor sălbatice pe care le vom întâlni în habitatul lor natural.
    •Cazare în Hazyview la hotel 4* (Little Pilgrim’s Boutique Hotel sau similar).
    •Mese: mic dejun la hotel.

    Ziua 6. Parcul Național Kruger
    SÂMBĂTĂ, 03.10.2026

    Vom avea la dispoziție o zi întreagă pentru a descoperi frumusețea acestui colț de natură numit Parcul Național Kruger. Nu uitați să vă încărcați bateriile de la aparatul foto!
    Ne vom îmbarca în vehiculele speciale pentru safari și vom face un prim tur în rezervație, având ocazia să observam animalele la primele ore ale dimineții. Cu puțin noroc, nu vom rata The Big Five (”Cei Cinci Magnifici” ai Africii) – leul, leopardul, elefantul, rinocerul și bivolul.
    La ora dejunului ne vom opri la popasul Skukusa, unde veți avea ocazia să achiziționați suveniruri și produse locale.
    Vom încheia programul zilei cu un ultim safari în rezervație și vom reveni la hotel pentru o binemeritată odihnă.
    •Cazare în Hazyview la hotel 4* (Little Pilgrim’s Boutique Hotel sau similar).
    •Mese: mic dejun la pachet, dejun bufet/picnic în rezervație.

    Ziua 7. Hazyview – Panorama Route – Johannesburg
    DUMINICĂ, 04.10.2026

    În prima parte a acestei zile vom străbate renumitul traseu turistic ”Panorama Route”, al cărui obiectiv principal este spectaculosul Blyde River Canyon (Canionul Râului Blyde), un canion ”verde”, cu vegetație subtropicală, unul dintre cele mai mari din lume, cu o lungime de 26 km și 750 m adâncime. Pe parcurs ne vom opri la câteva dintre atracțiile sale: punctul de belvedere God’s Window (Fereastra lui Dumnezeu); Bourke’s Luck Potholes, cavități spectaculoase săpate în stâncă de apele învolburate ale râurilor Treur și Blyde; Three Rondavels (Cele Trei Colibe), formațiuni stâncoase ce seamănă cu un grup de colibe africane. De la punctele de belvedere amenajate aici vom avea o imagine impresionantă asupra canionului.
    Ne vom continua călătoria spre Johannesburg, unde vom ajunge seara.
    •Cazare în Johannesburg la hotel 4* (Sandton Hotel sau similar).
    •Mese: mic dejun la hotel.

    Ziua 8. Johannesburg – Soweto
    LUNI, 05.10.2026

    Vom vizita Soweto, suburbie a Johannesburgului (SOuth WEstern TOwnship) și centru al luptei anti-apartheid, care a dat lumii numeroase personalități marcante, printre care laureații Premiului Nobel pentru Pace: Nelson Mandela și Desmond Tutu. Vom vedea Biserica Regina Mundi, Memorialul Hector Pieterson, dedicat elevului de 12 ani ucis în timpul revoltei din iunie 1976 (intrare inclusă) și Casa lui Nelson Mandela (exterior).
    Dejunul va fi servit la restaurantul tradițional Sakhumzi’s.
    Vom vizita apoi Constitution Hill (Dealul Constituției), un important complex istoric și cultural din Johannesburg, simbol al luptei Africii de Sud pentru democrație și drepturile omului. Fostă închisoare, unde au fost deținuți lideri precum Nelson Mandela și Mahatma Gandhi, edificiul găzduiește astăzi Curtea Constituțională, una dintre cele mai respectate instituții ale țării. Vizita oferă o perspectivă profundă asupra istoriei apartheidului și a transformării Africii de Sud într-un stat democratic.
    •Cazare în Johannesburg la hotel 4* (Sandton Hotel sau similar).
    •Mese: mic dejun la hotel, dejun.

    Ziua 9. Johannesburg – opțional Victoria Falls, Zimbabwe
    MARȚI, 06.10.2026

    Pentru următoarele 3 zile vă propunem o excursie opțională de excepție în Zimbabwe și Botswana.
    Transfer la aeroport pentru zborul spre Victoria Falls (Zimbabwe).
    După formalitățile de sosire în Zimbabwe transfer și check-in la hotel.
    După amiază veți face o fascinantă croazieră la apus de soare pe Fluviul Zambezi, al patrulea ca lungime din Africa (2574 km) și cel mai mare care se varsă în Oceanul Indian. Pe parcursul croazierei veți admira vegetația luxuriantă din Parcul Național Mosi-oa-Tunya si, cu puțin noroc, veți vedea crocodili, hipopotami, poate chiar elefanți, precum și alte specii de animale venite la adăpat.
    Turiștii care nu vor participa la excursia opțională vor rămâne în Johannesburg pentru vizite și excursii individuale. Din tariful excursiei opționale, au fost scăzute cele 3 nopți de cazare din Johannesburg.
    •Cazare în Victoria Falls la lodge 4* (Elephant Hills Hotel sau similar).
    •Mese: mic dejun la hotel.

    Ziua 10. Victoria Falls, tur Cascada Victoria
    MIERCURI, 07.10.2026

    Dimineață veți face turul ghidat al ambelor părți ale renumitei cascade Victoria UNESCO de pe Fluviul Zambezi, care formează o parte a frontierei dintre Zimbabwe și Zambia. Cascada, una dintre cele 7 minuni naturale ale planetei, este numită de localnici ”Mosi-oa-Tunya – fumul tunător”, deoarece norul format din vaporii de apă se poate ridica până la 400 m înălțime, iar zgomotul căderii de apă de 108 m se aude până la 40 km distanță. Atenție, nu uitați sa luați cu dumneavoastră pelerine de ploaie!
    Timp liber la dispoziție după amiază pentru activități individuale.
    •Cazare în Victoria Falls la lodge 4* (Elephant Hills Hotel sau similar).
    •Mese: mic dejun la lodge.

    Ziua 11. Victoria Falls, opțional P.N. Chobe (Botswana)
    JOI, 08.10.2026

    Zi libera pentru relaxare sau veți putea face o incursiune opțională în Botswana, unde veți vizita Parcul Național Chobe, renumit în special pentru marea concentrație de elefanți, estimată la aproximativ 50.000 de exemplare. Parcul, străbătut de râurile Chobe și Linyanti, are o suprafață de 11700 km² și a fost instituit în 1967. Printre animalele care populează parcul se numără și zebre, antilope, bivoli, hipopotami, girafe, lei, hiene.
    Veți face un safari cu barca pe Râul Chobe, ocazie de a observa nenumărate specii de păsări, crocodili, elefanți, hipopotami și diverse alte animale.
    După dejun vă veți îmbarca în vehicule 4 x 4 special adaptate pentru un safari în Parcul Național Chobe și veți parcurge un traseu de-a lungul râului, zonă frecventată de numeroase animale care vin să își potolească setea.
    » Notă: Excursia include transport, taxa de intrare în parcul național, safari cu barca, safari cu mașini 4×4, dejun, însoțitor român vorbitor de limba engleză, ghid local.
    •Cazare în Victoria Falls la lodge 4* (Elephant Hills Hotel sau similar).
    •Mese: mic dejun la lodge.

    Ziua 12. Victoria Falls – Johannesburg – Doha
    VINERI, 09.10.2026

    Transfer la aeroport pentru zborul spre Johannesburg (Africa de Sud).
    Escală la Johannesburg și continuare spre Doha cu zborul QR1378 (20:40 – 06:00).
    •Mese: mic dejun la lodge.

    Ziua 13. Doha – București
    SÂMBĂTĂ, 10.10.2026

    Escală la Doha și continuare spre București cu zborul QR 221 (09:20 – 14:15).

     

    PERIOADĂ PROGRAM TARIF
    28 septembrie – 10 octombrie 2026 3.230€/persoană
    TAXE de AEROPORT INCLUSE

     

    Prețul este calculat pe persoană, cu loc în cameră dublă/ twin, la un grup de 18 de persoane.
    Suplimentul de cameră single este de 470 €/persoană.
    Pentru un grup de 14-17 persoane, prețul se va majora cu 150 €/persoană.

    Servicii incluse

    Transport intercontinental cu avionul București – Doha – Cape Town / Johannesburg – Doha – București;
    Transport local cu avionul: Cape Town – Kruger Mpumalanga;
    Taxele de aeroport;
    10 nopți cazare la hoteluri 4* (norme locale), cu mic dejunuri incluse;
    3 dejunuri;
    Însoțitor român vorbitor de limba engleză;
    Transport conform program;
    Tururi si vizite conform programului;
    Intrările la toate obiectivele turistice conform programului;
    Transport cu mașini de teren 4×4 adaptate pentru safari în rezervații;
    Ghizi locali, conform programului.

    Servicii neincluse

    Alte mese decât cele menționate în program;
    Băuturile alcoolice și nealcoolice;
    Cheltuieli de natură personală;
    Bacșișuri recomandate pentru ghizi și șoferi locali: 60 €/persoană (suma se va înmâna conducătorului de grup);
    Taxă de viză cu 2 intrări Zimbabwe: aprox. 45 $/persoană (se achită la fața locului);
    Excursiile opționale (opțiunea se face doar la înscriere):
    •Excursie în zona viticolă: 75 €/persoană;
    •Excursie la Cascada Victoria (include biletul de avion Johannesburg – Victoria Falls și retur, transferuri, cazare 3 nopți cu mic dejun inclus, mini-croazieră, turul cascadei, intrarea in parcul național, însoțitor român și ghid local): 1.170 €/persoană (loc în cameră dublă); supliment single 200 €/persoană.
    •Excursie în Parcul Național Chobe (Botswana): 195 €/persoană.
    Asigurare medicală și asigurare storno (recomandate).

    Observatii

    CONDIȚII DE REZERVARE:
    • La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din tariful total al pachetului turistic
    • Diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 65 de zile înainte de plecare
    • Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 35 de zile înainte de plecare


    ACTE NECESARE:

    •Pentru intrarea în Africa de Sud, Botswana și Zambia nu sunt necesare vize turistice, dar pașaportul trebuie să fie valabil cel puțin 6 luni de la data revenirii în țară și să conțină cel puțin 2 pagini libere.
    •Pentru intrarea în Zimbabwe viza turistică se obține la sosire, iar pașaportul trebuie să fie valabil cel puțin 6 luni și să conțină minim 3 pagini libere.
    •Pașapoartele temporare nu sunt acceptate

    OBSERVAȚII:
    • Prezentul document constituie anexa la contractul de prestări servicii.
    • Tarifele sunt in euro / persoană. Tarifele sunt valabile pentru un grup minim de participanți. În cazul în care nu se întrunește numărul minim menționat, tariful se poate majora cu până la 10%, dacă nu este precizat
    altfel. Această condiție este acceptată de cei înscriși la excursie automat, la semnarea contractului de prestări servicii turistice și nu constituie motiv de anulare. Numărul minim de participanți pentru a se organiza excursiile opționale este egal cu numărul minim de participanți pentru întregul program, dacă nu este precizat altfel. Sub acest număr, agenția poate majora prețul sau anula opționalul.
    • În cazul în care turistul renunță la excursie (circuite), indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:
    • penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 91 de zile până la plecare;
    • penalizare 30% din prețul excursiei dacă anularea se face între 90 – 61 de zile până la plecare;
    • penalizare 50% din prețul excursiei dacă anularea se face între 60 – 30 de zile până la plecare;
    • penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 30 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
    • Aceste penalizări se aplică în toate cazurile, cu excepția programelor cu croazieră, sau programe confirmate cu propriile reguli de achitare, anulare, penalizare (ex: programe de Paște, Crăciun, Revelion, Early Booking, sejururi, pachete individuale, etc).
    • Rezervările pentru pachetele de Crăciun/Revelion/Paște/Early Booking anulate, sunt supuse unor condiții speciale de penalizare:
    • penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 91 de zile până la plecare;
    • penalizare 50 % dacă retragerea se face între 90 – 61 de zile înaintea începerii excursiei;
    • penalizare 80 % dacă retragerea se face între 60 – 45 de zile înaintea începerii excursiei;
    • penalizare 100 % dacă retragerea se face cu mai puțin de 45 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
    • În cazul programelor care includ croaziere, temenele se modifică, astfel:
    • penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 91 de zile până la plecare
    • penalizare 30 % dacă retragerea se face între 90 – 61 de zile până la plecare
    • penalizare 50 % dacă retragerea se face între 60 – 45 de zile până la plecare
    • penalizare 100 % dacă retragerea se face cu mai puțin de 45 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
    • Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croazieră este cea oficial atribuită de organele de resort din țările respective.
    • Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel, solicitați recepționerului sau conducătorului de grup să vă informeze cu exactitate asupra lor.
    • Agenția noastră depune toate eforturile necesare pentru a vă respecta preferințele, dar nu putem garanta camere duble sau twin (pat matrimonial sau paturi separate), respectiv camere de fumători sau nefumători decât în limita disponibilității acestor facilități la hotelurile partenere.
    • În situații de excepție ( evenimente, congrese, conferințe, târguri etc. ) agenția poate opera modificări în structura programului, fără a afecta vizitarea obiectivelor turistice.
    • Compania aeriană și orele de zbor menționate în program sunt cu titlu informativ și pot fi schimbate. Agenția nu este responsabilă în cazul în care programul turistic nu poate fi realizat, parțial sau total, din cauza modificării orarului de zbor, întârzierii sau anulării curselor aeriene. Siguranța bagajelor pe durata transportului aerian cade în sarcina companiei aeriene.
    • Taxele de aeroport sunt valabile la data întocmirii programului și pot fi modificate până la emiterea biletelor de avion.
    • Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, putând apărea întârzieri din cauza condițiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcție de programul turistic. Agenția nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic din cauza condițiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turiști (întârzieri, atitudini ofensatoare sau ostile față de ghizi, conducătorii auto etc.).
    • Pentru programele care presupun obținerea vizei înainte de plecare, turiștii au obligația să trimită toate documentele solicitate agenției în termenul prevăzut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obține viza din cauza timpului scurt până la plecare. În cazul în care obținerea vizei este condiționată de prezența fizică a turiștilor pentru interviu, aceștia au obligația de a se prezenta la data și ora la care s-a făcut programarea. Refuzul autorităților consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agentiei, exonereaza agenția de la orice răspundere. Turiștilor cărora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna întreaga sumă achitată în avans, mai puțin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind în functie de data anulării serviciilor. Taxa de viză perceputa de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se ramburseaza. În cazul în care turistul își planifică mai multe vacanțe succesive și nu trimite documentele la timp / nu se prezintă personal pentru obținerea vizei, agenția nu poate fi trasă la raspundere iar turistul are obligația de a-și obține singur viza necesară călătoriei.
    • Pe durata croazierelor toate plățile efectuate ( băuturi, cumpărături, masaj etc ) se înregistrează pe cardul personal pe care fiecare turist îl primește la îmbarcare. Micul și prânzul se servesc în regim bufet iar cina se servește ori în restaurantul bufet, ori a la carte ( cu meniu la alegere) fiecare pasager având o anumită masă rezervată, de la începutul până la sfârșitul croazierei. Bagajele, atât la îmbarcare cât și la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabină primește un buletin informativ cu toate activitățile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot să difere din punct de vedere al confortului unele față de altele, cu toate acestea diferența de preț este dată de poziționarea acestora pe vas, cele aflate pe punțile superioare fiind de regulă mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regulă cabine interioare / exterioare sau cu balcon, din categoria celor garantate (fără posibilitatea alegerii poziției pe o anumită punte) și se nominalizeaza cu cel mult o săptămână înainte de plecare.
    Agenția nu se face responsabilă în cazul în care apar nemulțumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croazieră poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioară la o categorie superioară) fără o informare în prealabil și în mod aleatoriu iar agenția nu poate fi trasă la răspundere. În porturile în care oprește vasul, turiștii au posibilitatea să cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau să își facă propriul program, însotitorul roman neavand obligativitatea de a-i însoți.
    • Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu;
    • Copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți b) însoțiți de unul dintre părinți care să aibe acordul notarial al părintelui care nu călătorește (sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces ); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți. Copiii care nu au carte de identitate, vor clălători obligatoriu cu pașaportul.
    • Turistul are obligația să se asigure că documentele de călătorie precum cartea de identitate sau pașaportul, nu sunt deteriorate (în special elementele de siguranță și/sau poza). Atenție: Cărtile de identitate romanești emise înainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene și pentru acele state pentru care cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare, accesul se face pe baza pașaportului valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Pentru țările în care cetățenii români au nevoie de viză de intrare, este necesar pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Anumite state nu permit accesul cu pașaport temporar sau nu aplică vize pe pașaport temporar, de aceea vă rugăm să consultați serviciul consular al țării în care intenționați să faceți deplasarea sau vă consulta și în această privință cu agenția de turism. Atenție, persoanele recent căsătorite au obligația de a-și schimba Cartea de Identitate anulată de autorități (perforată/ tăiată).
    • Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesară viza de intrare sau informații suplimentare legate de călătoria cetățenilor români în străinătate, accesați site-ul Poliției de Frontieră www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
    • Pentru a evita eventuale situații de confuzii sau neînțelegeri, turiștii au obligația ca la înscriere să citească Condițiile Generale de Participare;

    Continutul ofertelor este valabil la data publicarii pe site. Avand in vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, programele pot suferi modificari si uneori nu pot fi actualizate in timp util, in ciuda eforturilor noastre. De aceea, verificam intotdeauna disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor si alte informatii esentiale inainte de confirmarea unei rezervari. Va multumim pentru intelegere!
    Informatiile si imaginile despre unitatile de cazare sunt orientative si nu au caracter contractual. In circuite, hotelurile pot fi inlocuite cu optiuni similare, in functie de disponibilitate si organizare locala.
    De la
    De la 3230 €
    / Adult
    Transport
    Oferte cu aceeasi destinatie

    Circuit Tunisia – cu zbor charter

    Circuit Toscana si Cinque Terre – 5 nopti

    Japonia – Tur esential (Sarbatoarea Florilor de Glicina)

    Circuit Australia

    Circuit Uzbekistan – Pe urmele comerciantilor de matase (septembrie)

    Cele mai noi oferte

    Circuit Tunisia – cu zbor charter

    Circuit Toscana si Cinque Terre – 5 nopti

    Japonia – Tur esential (Sarbatoarea Florilor de Glicina)

    Circuit Australia

    Circuit Uzbekistan – Pe urmele comerciantilor de matase (septembrie)