CIRCUIT BAVARIA & AUSTRIA – Orase medievale si peisaje alpine
Plecari: 20.07 si 19.08.2026
(7 nopti, 8 zile)
Acest program te va purta in inima uneia dintre cele mai pitoresti si bogate regiuni culturale ale Germaniei. Vei descoperi orasul München, capitala Bavariei, cu impresionantele sale cladiri gotice si atmosfera vibranta, vei admira peisajele spectaculoase ale Alpilor bavarezi, unicitatea orasului Nuremberg si istoria bine conservata a Regensburgului, un adevarat muzeu in aer liber. Pe parcurs, vei trai traditiile bavareze, vei gusta din bucataria locala savuroasa si vei descoperi berariile autentice.
In Austria vei vizita Salzburg, oras faimos pentru legatura sa cu Mozart, vei descoperi frumusetea naturala a regiunii Salzkammergut si vei vizita stațiuni montane si cascade impresionante, precum Zell am See si Krimml. Programul include, de asemenea, o vizită la Castelul Neuschwanstein, simbol al romantismului german.
Bavaria si Austria alpina te asteapta sa le descoperi frumusetea!
PROGRAMUL CIRCUITULUI:
Ziua 1: BUCURESTI – MUNCHEN
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 04:00 pentru imbarcare pe cursa directa Lufthansa cu destinatia Munchen. Decolare la ora 06:05 si sosire la Munchen la ora locala 07:15. Dupa preluarea bagajelor, ne imbarcam in autocar si ne deplasam spre centrul orasului pentru un tur panoramic cu ghid local. In capitala Bavariei, si unul dintre cele mai frumoase orase din Germania, vom admira Piata Maria (numita dupa coloana cu statuia Maicii Domnului din centrul piatetei), cu noua si vechea primarie, atragatoare prin turnurile lor, Peterskirche (biserica Sf. Petru) – cea mai veche biserica din centru, catedrala Frauenkirche, cea mai faimoasa biserica din centrul orasului, prin spectaculoasa sa arhitectura medievala (secolul XV). Dupa tur, transfer si cazare la Hotel Holiday Inn Express Munich City West 4* sau similar. Dupa-amiaza, timp liber pentru plimbari.
Ziua 2: MUNCHEN – NUREMBERG (170 km)
Mic dejun. Vom pleca astazi spre Nuremberg (Nürnberg, in limba germana), oras fondat in anul 1050, un amestec interesant de vechi si nou. Este situat in regiunea Franconia din Bavaria. Este al doilea cel mai mare oras din Bavaria, cunoscut pentru bogata sa mostenire culturala, arhitectura medievala si rolul sau in istoria Germaniei. Odata ajunsi in Nuremberg, ne vom bucura de un tur panoramic de oras cu autocar si ghid local. Vom admira centrul medieval, inconjurat de ziduri medievale si castelul Nuremberg, resedinta tuturor regilor si imparatilor germani in perioada 1050 – 1571. Vom avea ocazia sa rasucim inelul de aur de la fantana gotica Schoner Brunnen (Fantana Frumoasa) pentru ca norocul sa fie in continuare de partea noastra. Centrul istoric (Altstadt) este plin de cladiri istorice, piete pavate si biserici gotice, precum Biserica Sf. Sebaldus și Biserica Sf. Lorenz. Pe langa frumusetea sa istorica, Nuremberg are o semnificație importanta in istoria moderna, fiind locul Proceselor de la Nürnberg, unde liderii nazisti au fost judecati dupa al Doilea Razboi Mondial. Astazi, Nuremberg este un centru economic si cultural, celebru pentru specialitatile culinare, cum ar fi carnatii Nürnberger Bratwurst si turta dulce (Lebkuchen). Atmosfera orasului combina perfect traditia cu modernitatea. Cazare in Nuremberg la hotel Congress Hotel Mercure Nurnberg 4* sau similar.
Ziua 3: NUREMBERG – ROTHENBURG OB DER TAUBER – WURZBURG (excursie optionala)
Mic dejun. Va propunem o excursie optionala de o zi in doua dintre orasele aflate pe celebrul Romantic Strasse: Rothenburg ob der Tauber si Wurzburg. Rothenburg ob der Tauber este un oras medieval, renumit pentru atmosfera sa de poveste si arhitectura bine conservata. Orasul atrage vizitatori cu zidurile sale fortificate, strazile pietruite si casele colorate cu frontoane. Punctele de interes includ piata centrala Plönlein, Turnul Primariei (Rathausturm) cu vedere panoramica, si Muzeul Craciunului (intrarea nu este inclusa), dedicat traditiilor de sarbatoare. Plecam apoi catre Würzburg, oras pitoresc situat pe malurile raului Main, centrul regiunii viticole Franconia, fiind faimos pentru vinurile sale albe. Orasul gazduieste Resedinta din Würzburg, un palat baroc inclus in patrimoniul UNESCO (intrarea nu este inclusa), recunoscut pentru arhitectura sa impresionanta si frescele spectaculoase ale lui Giovanni Battista Tiepolo. Alte repere emblematice includ cetatea Marienberg (Festung Marienberg) si podul vechi de piatra (Alte Mainbrücke), decorat cu statui ale sfintilor. Dupa amiaza ne intoarcem in Nuremberg. Pret informativ valabil pentru minim 20 de persoane participante: 75 euro/persoana. Dupa amiaza ne vom intoarce in Salzburg. Timp liber si cazare la acelasi hotel. Cazare la acelasi hotel.
Ziua 4: NUREMBERG – REGENSBURG – PASSAU (250 km)
Mic dejun. Vom pleca din Nuremberg catre Regensburg, cel mai bine pastrat oras medieval din Germania, situat pe malul Dunarii. A fost fondat in perioada romana sub numele de Castra Regina, o fortareata menita sa protejeze granita imperiului. Centrul vechi al orasului, declarat patrimoniu mondial UNESCO in 2006, este un exemplu remarcabil de arhitectura medievala: strazile inguste, cladirile vechi din piatra si turnurile rezidentiale specifice confera orasului un farmec aparte. Printre atractiile principale se numara: Catedrala Sfantul Petru (un exemplu remarcabil de arhitectura gotica), Podul de Piatra (unul dintre cele mai vechi poduri de piatra din Europa construit in secolul al XII-lea) si Palatul Thurn und Taxis (fosta manastire benedictina transformata in resedinta familiei princiare Thurn und Taxis). Vom urma cursul Dunarii si vom ajunge in Passau, numit si Orasul Celor Trei Rauri deoarece aici se uneste Dunarea cu raurile Inn si Ilz. Passau este locul de pornire pentru multe croaziere pe Dunare. In continuare ne vom imbarca pentru aproximativ 45 de minute pe un vas de croaziera pentru a admira orasul Passau de pe apa si pentru a observa confluenta celor trei rauri. Dupa croaziera transfer la hotel si timp liber in oras. Cazare la Hotel Amedia Express Passau Trademark Collection by Wyndham 4* (sau similar).
Ziua 5: PASSAU – SALZBURG (120 km)
Mic dejun. Dimineata vom face un tur panoramic in centrul istoric al orasului Passau, zona istorica impresionanta, cu influente baroce, unde cea mai importanta atractie este Catedrala Sf. Stefan care adaposteste a doua orga ca marime din lume. Apoi ne indreptam catre Austria. Vom face turul panoramic al orasului Salzburg. Situat pe malul raului Salzach, orasul Salzburg este cel mai bine cunoscut pentru faptul ca este locul de nastere al genialului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart. Salzburg este unul dintre cele mai frumoase orase ale Austriei, iar atractia principala este centrul vechi al orasului, cel mai bine pastrat din lumea germanica, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, dominat de cladiri baroce impresionante, cum ar fi Catedrala din Salzburg si Palatul Mirabell. Deasupra orasului se afla impunatoarea cetate Hohensalzburg, una dintre cele mai bine conservate fortarete medievale din Europa si care dezvaluie o frumoasa vedere panoramica asupra orasului. Cazare in Salzburg la Hotel Heffterhof 4* (sau similar).
Ziua 6: SALZBURG – SALZKAMMERGUT (optional)
Mic dejun. In prima parte a zilei va propunem o excursie optionala in pitoreasca regiune a lacurilor alpine: Salzkammergut, renumita pentru peisajele sale spectaculoase, lacurile cristaline si muntii impresionanti. Situata in estul Alpilor, aceasta zona se intinde pe teritoriul landurilor Austria Superioara, Salzburg si Stiria. Unul dintre cele mai frumoase lacuri este Mondsee, care da si numele oraselului situat pe malul sau. Aici s-au filmat scene din filmul “Sunetul muzicii”. Regiunea are o bogata traditie culturala si istorica, fiind cunoscuta inca din perioada Imperiului Habsburgic pentru exploatarile sale de sare, de unde provine si numele sau („Salzkammergut” inseamna „Camera Sarii”). Vom ajunge apoi in statiunea Bad Ischl, cunoscuta pentru izvoarele sale termale si aerul curat de munte. A fost o destinație preferata de aristocratia habsburgica, inclusiv de imparatul Franz Joseph I, care si-a petrecut aici multe veri. Pret informativ valabil pentru minim 20 de persoane participante: 85 euro/persoana. Dupa amiaza ne vom intoarce in Salzburg. Timp liber si cazare la acelasi hotel.
Ziua 7: SALZBURG – ZELL AM SEE – CASCADA KRIMML – INNSBRUCK (250 km)
Mic dejun. Plecare spre statiunea montana Zell am See. Sosire si scurta vizita a acestei frumoase statiuni situata intr-un cadru deosebit de pitoresc, pe malul unui lac. Pe timpul verii, statiunea se transforma într-o destinatie ideala pentru drumetii, ciclism si sporturi nautice pe lacul Zell. Plecam apoi catre cascada Krimml, una dintre cele mai importante atractii turistice din Austria. Aceasta este cea mai inalta cascada din Austria si una dintre cele mai spectaculoase din Europa, avand o cadere totala de aproximativ 380 de metri. Pentru a explora cascada, se poate urma un traseu bine amenajat de aproximativ 4 km, care urca pe langa caderea de apa, oferind mai multe puncte de belvedere cu privelisti impresionante. Plecam catre Innsbruck, unde vom face un tur panoramic de oras in timpul caruia vom putea admira atractiile din zona medievala: Goldenes Dachl (acoperisul auriu) – simbolul orasului, Curtea imperiala, biserica curtii imperiale, podul peste raul Inn. Orasul, situat pe valea raului Inn, este un renumit centru al sporturilor de iarna si a gazduit de doua ori jocurile olimpice. Cazare la Alphotel Stiebleichinger GmbH 4* – grup 20.07/ Hotel Bon Alpina 4* – grup 19.08 (sau similar).
Ziua 8: INNSBRUCK – NEUSCHWANSTEIN – MUNCHEN (230 km) – BUCURESTI
Mic dejun. Dimineata devreme ne indreptam catre Castelul Neuschwanstein (intrarea inclusa), unul dintre cele mai renumite si spectaculoase castele din lume, situat in sudul Germaniei, in apropiere de orasul Füssen. Construit la sfarsitul secolului al XIX-lea, intre 1869 si 1886, castelul a fost comandat de regele Ludovic al II-lea al Bavariei. Designul castelului reflecta un stil romantic, inspirat de arhitectura medievala si de operele compozitorului Richard Wagner, pe care regele il admira profund. Neuschwanstein este faimos pentru turnurile sale elegante, fatadele albe si interioarele bogat decorate, adesea considerat un simbol al romantismului german si a servit ca inspiratie pentru Castelul Frumoasei din Padurea Adormita din parcurile Disney. Ne indreptam apoi catre Munchen, unde vom avea cateva ore libere in zona centrala a orasului, Marienplatz, principala zona de interes. In jurul orei 18:00, transfer la aeroport. Imbarcare pe cursa companiei Lufthansa cu destinatia Bucuresti. Decolare la ora locala 22:00 si sosire in Bucuresti la ora locala 01:00.
PRET/persoana: 1280 EURO
(loc in camera dubla, taxe incluse)
Supliment camera single: 330 euro/persoana
A treia persoana in camera (adult sau copil): 1260 euro/persoana
Acest program are tarife dinamice, care se pot modifica in orice moment, in sensul cresterii sau scaderii, in functie de gradul de ocupare si disponibilitatea furnizorilor.
Pretul afisat este orientativ si valabil la data introducerii ofertei pe site.
Tariful final se confirma doar prin oferta scrisa, emisa in momentul solicitarii rezervarii ferme.







