COREEA DE SUD: Seul & Busan
Seul – Gyeongju – Busan
Perioada: 23.10 – 02.11.2026
(8 nopti/11 zile)
Popularitatea Coreei de Sud a crescut astronomic in ultimii ani ca urmare a fenomenului Hallyu (K-pop si K-drama) si s-a extins treptat la cultura, traditii, mancare, limba si literatura, creand din ce in ce mai multa frenezie. Ce vom vedea in acest circuit: orase cu arhitecutura futurista, palate impozante, temple budiste, piete traditionale si cele mai frumoase peisaje de toamna.
Ce vom experimenta : savuroasa mancare coreeana, cel mai rapid internet din lume si multe surprize placute.
Cu ce ne vom intoarce : cu amintiri pretioase, bagajele burdusite de cumparaturi, cu rutina de ingrijire a pielii in 12 pasi si cu dorinta arzatoare de a reveni in aceasta parte a lumii.
PROGRAMUL CIRCUITULUI:
Ziua 1 (23.10): BUCURESTI – DOHA
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 14:30 pentru imbarcare pe zborul Qatar Airways cu destinatia Doha. Decolare la ora 17:10. Sosire la Doha la ora locala 21:40.
Ziua 2 (24.10): DOHA – SEUL
Plecare spre Seul la ora 02:20 si sosire la Seul – Aeroportul International Incheon la ora locala 17:05. Transfer si cazare la hotel The Botanik Sewoon Myeongdong 4*/similar. Timp liber pentru odihna si acomodarea cu fusul orar.
Ziua 3 (25.10): SEUL – Inapoi in timp
Mic dejun. Primii pasi in descoperirea Seulului ne vor purta pe urmele Dinastiei Joseon – ultima dinastie coreeana, ce a condus tara pentru mai bine de cinci secole, de la caderea dinastiei Goryeo in 1392 si pana la ocupatia japoneza din 1910. Turul incepe in Piata Gwanghwamun, dominata de statuile amiralului Yi Sun-sin si regelui Sejong cel Mare – vizionarul care a inventat alfabetul coreean. In continuare vom vizita principalul palat regal: Gyeongbokgung, construit in 1395 de regele Taejo, fondatorul dinastiei Joseon. Ce face aceasta experienta cu adevarat memorabila? Vom vizita palatul imbracati in hanbok, costumul traditional coreean, intrand astfel in atmosfera regala a epocii Joseon. Vom admira sala tronului, apartamentele regale, curtile interioare elegante si vom asista la schimbarea garzii – un adevarat spectacol de culoare si disciplina. Tot aici vom vizita si Muzeul Popular National si ne vom familiariza cu viata de zi cu zi a coreenilor din diferite perioade ale istoriei. Vom trece pe langa “Casa Albastra”, fosta resedinta oficiala a presedintelui Coreei de Sud (pana in 09.05.2022) si vom vizita “satul” Bukchon Hanok, un cartier al Seulului, unde sute de case vechi din timpul dinastiei Joseon au fost transformate in centre culturale, restaurante si ceainarii; vom face o scurta plimbare pe Cheonggyecheon – un spatiu modern de recreere amenajat de-a lungul raului omonim si pe Insa-dong, strada ceainariilor traditionale si a artistilor de unde putem achizitiona suveniruri. Turul se va incheia cu vizitarea Templului Jogyesa – centrul budismului coreean. Cazare in Seul la acelasi hotel.
Ziua 4 (26.10): SEUL – Day & Night
Mic dejun. In aceasta zi vom explora locurile preferate de coreeni pentru petrecerea timpului liber. Vom incepe cu vizitarea Turnului Namsan sau N Seoul (236 m), simbolul orasului si unul dintre cele mai fotografiate obiective. Vom continua cu Dongdaemun Desing Plaza (DDP), o bijuterie arhitecturala proiectata de renumitul arhitect Zaha Hadid, unde vom face o scurta oprire pentru a fotografia aceasta constructie impresionanta. Urmatoarea destinatie este Universitatea Yonsei, una dintre cele mai prestigioase universitati din Coreea de Sud, fondata in 1885 si cunoscuta pentru excelenta sa academica si campusul vibrant. Este parte din triada „SKY” (cele 3 universitati de top din Coreea) alaturi de Seoul National University si Korea University. Ne vom plimba pe aleile campusului si vom admira cladirile universitatii construite in stil gotic si acoperite de iedera. Vom continua cu zona Hongdae, dezvoltata in jurul Universitatii Hongkik, un cartier al artistilor, popular printre tineri pentru arta urbana, cultura muzicii indie, busking (mini concerte stradale sustinute de artisti amatori), cafenelele, restaurantele si cluburile sale. Incet se lasa seara, atmosfera se anima si ne vom imbarca pe o croaziera ce ne va permite sa admiram zonele de agrement situate de-a lungul raului Han si insula Yeouido – districtul financiar al Seulului cu parcuri si zgarie-nori impozanti. Cazare in Seul la acelasi hotel.
Ziua 5 (27.10): Optional: K-FOOD COOKING CLASS – SUWON – PLATOURILE DE FILMARE DAE JANG GEUM PARK
Mic dejun. Pentru aceasta zi va propunem o excursie optionala care imbina perfect cultura, gastronomia si istoria Coreei de Sud. Dimineata, va invitam sa participati la un atelier de gatit K-Food in Seul, unde veti descoperi secretele bucatariei coreene si veti invata sa pregatiti cateva dintre cele mai indragite preparate traditionale. Dupa aceasta experienta culinara, ne vom indrepta spre Suwon, oras renumit pentru zidurile sale medievale perfect conservate si pentru faptul ca aici se afla centrul de cercetare si dezvoltare al gigantului Samsung. Vom vizita Palatul Hwaseong Haenggung si impresionanta fortareata Hwaseong, inclusa in patrimoniul mondial UNESCO, construita in timpul domniei regelui Jeongjo, care a dorit sa mute capitala de la Seul la Suwon. Dupa-amiaza, excursia continua spre Yongin, unde vom vizita faimoasele platouri de filmare ale televiziunii MBC, cunoscute si sub denumirea de Dae Jang Geum Park. Aici, pe o suprafata de 165.000 mp, sunt recreate sate traditionale si palate coreene din diverse perioade istorice. Veti recunoaste decorurile unde au fost filmate peste 35 de drame istorice celebre, precum si videoclipuri ale unor artisti K-pop, printre care Suga (BTS) si Stray Kids. Pret informativ: 175 EUR/persoana (pentru un grup minim de 20 platitori).
Daca nu doriti sa participati la excursia optionala, atunci veti avea timp liber pentru cumparaturi si vizite individuale. Seul merita pe deplin o zi pe care sa o o petreceti asa cum doriti, sa va bucurati in ritmul propriu de frumusetea acestui oras si sa va organizati ziua in functie de preferinte. Cazare in Seul la acelasi hotel.
Ziua 6 (28.10): Optional: SEUL – Panorame urbane, povesti si natura
Mic dejun. Pentru aceasta zi, va propunem o excursie optionala ce ofera o perspectiva completa asupra Seulului contemporan, imbinand cultura, natura si zonele emblematice ale orasului. Incepem cu vizitarea Muzeului National al Coreei, unul dintre cele mai mari si moderne muzee din Asia, unde descoperim istoria si patrimoniul cultural al Coreei, de la artefacte antice pana la capodopere ale artei traditionale. Continuam cu o plimbare relaxanta in Seoul Forest Park, un spatiu verde impresionant, ideal pentru a intelege echilibrul dintre natura si viata urbana. Ne indreptam apoi catre Seongsu-dong, unul dintre cele mai trendy cartiere ale orasului, cunoscut pentru cafenelele sale creative, magazinele concept si atmosfera artistica, adesea comparat cu Brooklyn-ul newyorkez. Urmatoarea atractie a zilei este Lotte World Tower, cea mai inalta cladire din Coreea de Sud, avand 123 de etaje si 555 m inaltime, unde urcam la observator pentru o panorama spectaculoasa asupra orasului (in functie de conditiile meteo). In a doua parte a zilei vom descoperi daca ni se potriveste stilul Gangnam in timp ce vom vizita cel mai cunoscut cartier al Seulului. Gangnam este cartierul opulentei, aici vom intalni cele mai luxoase restaurante, cafenele si malluri din Coreea de Sud. Vom vizita Mall-ul COEX, unul dintre cele mai mari din Asia. In interiorul acestuia, vom vedea Biblioteca Starfield, un spatiu spectaculos si popular, pe care este posibil sa il recunoasteti din mai multe drame coreene. In apropiere se afla si sculptura dedicata lui PSY si renumitului sau hit “Gangnam Style”. Continuam cu Templul Bongeunsa, o oaza de liniste si spiritualitate aflata in mijlocul aglomeratiei urbane si incheiem ziua cu Podul Banpo (Podul Curcubeu), renumit pentru spectaculosul Rainbow Fountain Show (in functie de program), unul dintre cele mai frumoase locuri pentru a admira Seulul seara. Pret informativ: 95 EUR/persoana (pentru un grup minim de 20 platitori). Cazare in Seul la acelasi hotel.
Ziua 7 (29.10): SEUL – GYEONGJU – BUSAN Mic dejun
Mic dejun urmat de transfer la gara din Seul. Vom calatori cu trenul (KTX) pana in Gyeongju, orasul muzeul al Coreei de Sud. Gyeongju, capitala Regatului Silla pentru 992 de ani (57 i.Hr – 935 d.Hr), isi asteapta turistii cu un aer traditional, clasic si poate cu unele dintre cele mai interesante vestigii de arta budista din Orientul Indepartat. Vom vizita Templul Bulguksa, un complex budist remarcabil, construit pe terase din piatra ce simbolizeaza drumul catre iluminare. In continuare ne vom plimba prin Gyeongju Gyochon, un cartier traditional cu vechi case hanok, vom vizita Daereungwon – un complex de morminte antice ale regilor si nobililor din timpul regatului Silla, observatorul Cheomseongdae ridicat in secolul al VII-lea in timpul dinastiei Silla, cel mai vechi observator astronomic din Asia, continand 362 de blocuri de granit reprezentand cele 362 de zile ale anului lunar. Turul se va incheia cu vizitarea iazului Wolji (Anapji) si a Palatului Gyeongju Donggung, un palat secundar folosit de printii mostenitori ai Regatului Silla. In cursul serii vom avea transfer cu autocarul spre Busan. Cazare in Busan la hotel Yeongmu Parade Haeundae 4* sau similar.
Ziua 8 (30.10): Best of BUSAN
Dupa micul dejun vom incepe turul orasului Busan. Prima oprire va fi in satul cultural Gamcheon, o oaza plina de culoare si una dintre principalele atractii ale orasului, un cartier al artistilor cu multe magazine in care vom putea gasi produse originale create de acestia, dar si galerii de arta si picturi stradale. Urmeaza o plimbare pe Songdo Skywalk, o pasarela pietonala ce se intinde deasupra plajei Songdo si Marii de Est si continuam admirarea liniei de coasta a orasului de la bordul capsulelor colorate Sky Capsule, un sistem modern de transport pe sine. Vom vizita si piata traditionala Gukje, renumita pentru street food si articole de imbracaminte la preturi mici si vom urca in Turnul Busan pentru a ne bucura de o priveliste panoramica asupra orasului. Turul include si vizitarea uneia dintre cele mai noi atractii ale orasului, Muzeul Arte, o lume virtuala creata cu ajutorul tehnologiei, cea mai mare expozitie de arta imersiva din lume. Muzeul a fost deschis in 2024 iar expozitiile au ca teme cascade, gradini, valuri, plaje, tornade, jungla si multe alte surprize. Turul se va incheia la plaja Gwangalli, de unde vom avea admira Podul de Diamant, al doilea cel mai lung pod suspendat din Coreea de Sud, dupa Incheon. Cazare in Busan la acelasi hotel.
Ziua 9 (31.10): BUSAN – PADUREA AHOPSAN – BUSAN
Mic dejun. Continuam vizitarea orasului Busan si vom incepe cu Templul Haedong Yonggungsa, un templu budist cu peste 600 de ani de istorie, amplasat intr-un cadru natural impresionant, pe o stanca de la malul marii. La mica distanta de Busan se afla urmatoarea atractie a acestei zile, renumita padure de bambusi Ahopsan (Padurea Celor 9 Munti). Vom face o drumetie de aproximativ 45 de minute pe dealurile impadurite si vom vedea locurile unde au fost filmate numeroase drame coreene ca The King: Eternal Monarch sau Moon Lovers: Scarlet Heart Ryeo. Ne intoarcem in Busan unde vom participa la un tur pietonal al Insulei Dongbaek (sau Insula Cameliilor), in prezent aceasta devenind peninsula ca urmare a procesului de sedimentare. Vom avea ocazia sa fotografiem panoramele superbe ce includ Podul Gwangang si Plaja Haeundae si vom urma promenada de coasta pana in dreptul hotelului Westin Josun.
In a doua parte a zilei vom avea timp liber pentru vizite individuale sau cumparaturi. Va recomandam o plimbare in zona plajei Haeundae, continunand cu The Bay 101 ce gazduieste un club de yacht, cafenele si restaurante si cartierul rezidential Marine City. Cazare in Busan la acelasi hotel.
Ziua 10 (01.11): BUSAN – SEUL – INCHEON Mic dejun
Mic dejun. Eliberarea camerelor in jurul orei 11:00 si timp liber pana la transferul spre gara din Busan. Transport cu trenul (KTX) pana la Seul, urmat de transfer cu autocarul spre aeroportul Incheon si sosire in jurul orei 21:30.
Ziua 11 (02.11): INCHEON – DOHA – BUCURESTI
Imbarcare la zborul Qatar Airways cu decolare spre Doha la ora locala 00:20. Sosire la Doha la ora locala 04:50, schimbarea avionului si sosire in Bucuresti la ora 13:20
PRET/persoana: 2675 EUR
(loc in camera dubla, taxe incluse)
*Reducere early booking: 80 EUR/persoana (valabila pentru primii 6 turisti inscrisi)*
Supliment camera single: 570 EURO / persoana
Supliment loc single in autocar: 80 EUR / persoana (locuri limitate, la cerere)
Pret a treia persoana in camera dubla: 2675 EUR
Acest program are tarife dinamice, care se pot modifica in orice moment, in sensul cresterii sau scaderii, in functie de gradul de ocupare si disponibilitatea furnizorilor.
Pretul afisat este orientativ si valabil la data introducerii ofertei pe site.
Tariful final se confirma doar prin oferta scrisa, emisa in momentul solicitarii rezervarii ferme.







