CIRCUIT MONGOLIA & CHINA DE NORD – VEST
10 – 24 IULIE 2026 (15 ZILE)
Festivalul Naadam și uigurii din Turkistanul de Est
Mongolia, tărâmul lui Ginghis Han, rămâne una dintre cele mai autentice destinații ale lumii, unde viața nomadă, spiritualitatea budistă și respectul pentru natură definesc identitatea unui popor mândru și liber. Participarea la Festivalul Naadam, cel mai important eveniment național al Mongoliei, oferă o incursiune vie în spiritul competitiv, curajul și bucuria de a trăi a mongolilor – prin cele trei mari competiții tradiționale: lupte, curse de cai și tir cu arcul.
Din inima stepelor, itinerariul continuă spre nordvestul Chinei, în fascinanta regiune Xinjiang (Turkistanul de Est), locuită de comunitatea uigură – un popor de origine turcică, cu tradiții milenare și o cultură profund influențată de Islam și de vechiul Drum al Mătăsii.
Itinerar vacanță
ZIUA | DATA | PROGRAM
1 | 10.07 | BUCUREȘTI – ISTANBUL – ULAN BATOR
2 | 11.07 | ULAN BATOR
3 | 12.07 | ULAN BATOR – KARAKORUM
4 | 13.07 | KARAKORUM – ULAN BATOR
5 | 14.07 | ULAN BATOR – PARCUL NAȚIONAL TERELJ
6 | 15.07 | PARCUL NAȚIONAL TERELJ – ULAN BATOR – BEIJING
7 | 16.07 | BEIJING – URUMQI – TURPAN
8 | 17.07 | TURPAN – URUMQI
9 | 18.07 | URUMQI – KASHGAR
10 | 19.07 | KASHGAR – PLATOUL PAMIR / TAXIAN
11 | 20.07 | PLATOUL PAMIR / TAXIAN – KASHGAR
12 | 21.07 | KASHGAR – BEIJING
13 | 22.07 | BEIJING
14 | 23.07 | BEIJING – ISTANBUL
15 | 24.07 | ISTANBUL – BUCUREȘTI
Ziua 1. București – Istanbul – Ulan Bator
10.07.2026
Ne întâlnim la ora 06:30 în Aeroportul Henri Coandă cu reprezentantul agenției și plecăm spre Istanbul cu zborul Turkish Airlines TK1044 (09:30 – 11:00).
Escală în Istanbul și continuăm apoi spre Ulan Bator cu TK 236 (18:15 – 07:10).
Ziua 2. Ulan Bator
11.07.2026
Sosire la ora 07:10 pe Aeroportul Internațional Chinggis Khaan din Ulan Bator.
După formalitățile de intrare, ne vom întâlni cu ghidul local și vom face un scurt tur panoramic al capitalei Mongoliei, cu opriri la principalele obiective: Piața Sükhbaatar, Monumentul Genghis Khan și Mănăstirea Gandan, cel mai important lăcaș budist din oraș. Transfer la hotel pentru check-in.
Seara vom participa la celebrul Festival Naadam, cel mai important eveniment tradițional din Mongolia, sărbătorit anual în luna iulie. Atmosfera este una de sărbătoare, cu spectacole de muzică tradițională, dansuri mongole, costume populare și focuri de artificii. Localnicii și turiștii se adună pentru a celebra împreună, degustând mâncăruri tradiționale și bucurându-se de cântece epice și dansuri populare care reflectă mândria și identitatea culturală a Mongoliei. Totul se desfășoară într-un spirit de comunitate, bucurie și respect față de tradițiile strămoșești.
Cunoscut și ca „Festivalul celor Trei Jocuri ale Bărbaților” – călărie, lupte și tir cu arcul – Naadam reflectă spiritul nomad și tradițiile vechi de secole ale poporului mongol.
Ziua se încheie cu o cină festivă în stil mongol, însoțită de un spectacol artistic cu muzică, dansuri și instrumente tradiționale.
• Cazare în Ulan Bator la hotel de 4* (The Grand Hill sau similar).
• Mese: dejun, cină cu spectacol folcloric la un restaurant local.
Ziua 3. Ulan Bator – Karakorum
12.07.2026
Dimineața devreme, plecare spre Khui Doloon Khudag, unde vom asista la impresionanta cursă de cai Naadam, una dintre cele mai spectaculoase competiții ale festivalului, ce pune în valoare măiestria tinerilor călăreți mongoli.
După-amiaza, plecare spre Karakorum, fosta capitală a Imperiului Mongol în timpul domniei lui Ögedei Han, fiul lui Ginghis Han, în secolul al XIII-lea. A servit drept centru politic, administrativ și comercial al imperiului, unde se întâlneau negustori și ambasadori din întreaga lume — de la China și Persia până la Europa. Karakorum era renumit pentru diversitatea sa culturală și religioasă, găzduind temple budiste, moschei și biserici creștine. Pe parcursul drumului, vom admira peisajele vaste ale stepelor mongole, unde libertatea și natura se împletesc perfect..
Seara, sosire și cazare într-o tabără de iurte tradiționale, unde ne vom bucura de atmosfera autentică a vieții nomade.
• Cazare în zona Karakorum la iurte tradiționale cu baie proprie.
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurant local și cină la iurtă.
Ziua 4. Karakorom – Ulan Bator
13.07.2026
Dimineața, vom vizita Mănăstirea Erdene Zuu, cel mai vechi și mai important complex budist din Mongolia, urmată de o oprire la Muzeul Karakorum, unde vom descoperi istoria glorioasă a vechii capitale a Imperiului Mongol.
În continuare, ne vom plimba prin piața locală, pentru a surprinde viața de zi cu zi și atmosfera autentică a regiunii.
După dejun, ne vom întoarce la Ulan Bator, traversând din nou peisajele spectaculoase ale stepelor mongole.
• Cazare în Ulan Bator la hotel de 4* (The Grand Hill sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun și cină la restaurant local.
Ziua 5. Ulan Bator – Parcul Național Terelj
14.07.2026
Plecare dimineața spre Parcul Național Terelj, una dintre cele mai frumoase zone naturale din apropierea capitalei. Pe drum, ne vom opri la Complexul Statuii Ecvestre a lui Ginghis Han, cea mai mare statuie călare din lume, simbol al mândriei naționale mongole.
După dejun, vom vizita faimoasa formațiune stâncoasă Melkhii Khad (Turtle Rock). Stânca poartă acest nume deoarece seamănă cu o uriașă broască țestoasă – capul și carapacea fiind conturate natural de eroziunea vântului și a apei de-a lungul timpului. Este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Mongolia și un simbol al parcului.
Vom face o scurta drumeție până la Templul de Meditație Ariyabal, este un lăcaș budist. Construit pe o pantă montană, templul oferă o priveliște impresionantă asupra văii și a stepelor din jur, fiind un loc ideal pentru liniște și reflecție.
În continuare, ne vom întâlni cu o familie nomadă locală, pentru a descoperi modul lor tradițional de viață.
Seara, sosire și cazare într-o tabără de iurte tradiționale, unde ne vom bucura de atmosfera autentică a vieții nomade.
Activități opționale: echitație, drumeții sau tir cu arcul.
• Cazare în Parcul National Terelj la iurte tradiționale cu baie proprie.
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurant local și cină la iurtă.
Ziua 6. Parcul Național Tedelj – Ulan Bator – Beijing
15.07.2026
Dimineața, ne vom întoarce la Ulan Bator și timp liber pentru cumpărături de suveniruri sau activități individuale.
Ulterior, transfer la aeroport pentru zborul către Beijing.
Sosire la Aeroportul Internațional din Beijing, întâlnire cu ghidul local și transfer la hotel pentru cazare și odihnă.
• Cazare în Beijing la hotel de 4* (Mercure Downtown sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, cină cu rață Peking la un restaurant local.
Ziua 7. Beijing – Urumqi – Turpan
16.07.2026
Transfer la aeroport pentru zborul spre Urumqi, capitala Regiunii Autonome Xinjiang (Turkistanul de Est) din nord-vestul Chinei – o veritabilă poartă între Orient și Asia Centrală. Aici trăiesc uigurii, un popor de origine turcică, ale cărui tradiții, muzică și gastronomie poartă ecoul vechiului Drum al Mătăsii. Orașe legendare precum Kashgar și Turpan își întâmpină vizitatorii cu bazaruri pline de viață, moschei elegante și o atmosferă în care istoria și spiritualitatea se împletesc armonios.
Întalnire cu ghidul local si ne vom deplasa către regiunea Turpan, unde vom vedea sistemul Karez care reprezintă una dintre cele mai ingenioase realizări ale civilizațiilor antice din Asia Centrală. Este o rețea subterană de canale de irigație săpate manual, care aduce apa din munții Tian Shan până la oazele din deșertul Taklamakan. Construit cu sute de ani în urmă, sistemul Karez funcționează folosind doar gravitația pentru a transporta apa pe distanțe mari, protejând-o de evaporarea rapidă în clima aridă.
• Cazare în Turpan la hotel de 4* (Mercure Turpan Downtown sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, cină la un restaurant local.
Ziua 8. Turpan – Urumqi
17.07.2026
La est de orașul Turpan, se ridică spectaculoșii Munți Flaming, o formațiune stâncoasă roșiatică ce pare să ardă sub soarele puternic al deșertului. Numele provine de la nuanțele intense de roșu și portocaliu ale rocilor, care, la apus, dau impresia unui foc uriaș ce mistuie orizontul. Legendele locale leagă aceste locuri de epopeea „Călătorie spre Vest”, unde se spune că aici ar fi fost învins demonul cu flăcări de către călugărul Xuanzang. Astăzi, Munții Flaming oferă vizitatorilor o priveliște impresionantă și sunt un loc perfect pentru fotografii spectaculoase la răsărit sau apus.
În continuare vom vizita Jiaohe – orașul antic săpat în stâncă, unul dintre cele mai vechi orașe antice din China, cu peste 2.300 de ani vechime. Ruinele sale unice, săpate direct în stâncă, oferă o privire fascinantă asupra vieții și arhitecturii orașelor din deșertul Xinjiang.
Ne vom îndrepta către Urumqi, transfer la hotel pentru check-in.
• Cazare în Urumqi la hotel de 4* (Hilton Garden Inn Urumqi sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, cină la un restaurant local.
Ziua 9. Urumqi – Kashgar
18.07.026
Dimineață vom face o plimbare la Lacul Tianshan – situat în inima munților Tianshan. Acest lac impresionează prin apele sale limpezi și peisajele alpine spectaculoase. Înconjurat de păduri și vârfuri înzăpezite, este locul perfect pentru relaxare, drumeții și fotografii memorabile.
În continuare vom vizita Marele Bazar Xinjiang din Urumqi, cel mai mare bazar oriental din China și un adevărat simbol al culturii uigure. Aici, vom putea explora sute de magazine și tarabe care vând mătăsuri, covoare, ceramică, bijuterii și mirodenii tradiționale. Atmosfera vibrantă este completată de muzică, dansuri și aromele bucătăriei locale, care transformă vizita într-o experiență multisenzorială autentică.
După-amiază transfer la aeroport pentru zborul spre Kashgar, situat în vestul regiunii Xinjiang, un oraș cu peste două milenii de istorie, aflat pe celebrul Drum al Mătăsii. Sosire și transfer la hotel pentru check-in.
• Cazare în Kashgar la hotel de 4* (Borrman International sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, cină la un restaurant local.
Ziua 10. Kashgar – Platoul Pamir/Taxian
19.07.2026
Dimineață vom vizita târgul tradițional de animale, care are loc în fiecare duminică¸unde localnicii vând vite, oi și cai, păstrând vii obiceiurile centenare ale comunității uigure. Atmosfera autentică, plină de sunete, negocieri și culori locale, oferă o experiență unică a vieții rurale din Xinjiang.
În continuare ne vom îndrepta spre Platoul Pamir, supranumit „Acoperișul Lumii” datorită altitudinii sale impresionante și peisajelor spectaculoase. Munți înzăpeziți, văi adânci și întinderi pustii fac din acest platou un loc de neuitat pentru iubitorii de natură și aventură.
Vom face o scurtă oprire pentru a admira Lacul Karakul, cu ape de un albastru spectaculos. Vom vizita ruinele „Orașului de Piatră”, o fortăreață cu rol de capitală a regatului din timpul dinastiei Han.
• Cazare în zona Taxian la hotel de 4* (Wanda Moments Resort sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, cină la un restaurant local.
Ziua 11. Platoul Palmir/Taxian – Kashgar
20.07.2026
Astazi ne vom întoarce în Kashgar. Pe parcursul drumului ne vom opri să admirăm Lacul Baisha, situat în inima stepei, impresionează prin apele sale limpezi și liniștea naturii înconjurătoare, fiind un loc perfect pentru relaxare și observarea vieții sălbatice.
În continuare vom vizita Grădina Xiangfei, dedicată legendei prințesei Xiangfei, cunoscută pentru frumusețea și farmecul ei. Grădina îmbină arhitectura tradițională chineză cu alei umbrite, pavilioane delicate și flori parfumate care colorează fiecare colț, oferind vizitatorilor o experiență culturală și romantică în inima regiunii Xinjiang.
Vom explora partea tradițională a orașului Kashgar, care păstrează străzi labirintice, case vechi din lut și bazare vibrante.
• Cazare în Kashgar la hotel de 4* (Borrman International sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la un restaurant local.
Ziua 12. Kashgar – Beijing
21.07.2026
Dimineață vom admira din exterior Id Kah, cea mai mare moschee din China, un simbol al comunității uigure, care se remarcă prin arhitectura impresionantă, curțile spațioase și atmosfera religioasă care păstrează vii tradițiile islamice din Xinjiang. Transfer la aeroport pentru zborul spre Beijing, capitala Chinei, care îmbină armonios tradiția și modernitatea. Vom descoperi un centru al istoriei chineze, unde trecutul imperial și energia cosmopolită se întâlnesc în fiecare colț.
Dupa sosire transfer la hotel pentru check-in.
• Cazare în Beijing la hotel de 4* (Mercure Downtown sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la un restaurant local.
Ziua 13. Beijing
22.07.2026
Vom începe ziua cu vizitarea uneia dintre cele șapte minuni ale lumii moderne: Marele Zid Chinezesc UNESCO WH. Considerată cea mai impresionantă construcție realizată vreodată de om, având o lungime de 21.196,18 km, ridicarea sa a început încă din secolul al V-lea î. Hr., pentru a apăra granița de nord a Chinei. De-a lungul timpului, Marele Zid a devenit un simbol al rezistenței și al civilizației chineze, dar și o emblemă recunoscută în întreaga lume.
Ne vom continua traseul până la Palatul de vară UNESCO WH. Reședință imperială și una dintre cele mai mari și cele mai bine conservate grădini imperiale din China, acest palat impresionează prin arhitectura elegantă, pagodele rafinate, lacurile liniștite și dealurile pitorești. Construcția sa a început în sec. al XVIII-lea, în timpul dinastiei Qing, și a fost dezvoltată pe parcursul mai multor secole, devenind un model al artei peisagistice
chineze.
• Cazare în Beijing la hotel de 4* (Mercure Downtown sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurant local.
Ziua 14 Beijing – Istanbul
23.07.2026
» Exact ce trebuie să știți: Accesul în Piața Tian’anmen și în Orașul Interzis din Beijing este supus reglementărilor autorităților locale și poate fi restricționat sau închis temporar fără preaviz, din motive de securitate, întreținere sau evenimente oficiale. Astăzi pornim într-un tur al capitalei, care ne va purta prin cele mai importante repere istorice și culturale ale orașului. Vizităm Piața Tian’anmen, cea mai mare piață urbană din lume, capabilă să găzduiască simultan până la 1.000.000 de oameni și situată chiar în centrul geografic al Beijingului și Orașului Interzis UNESCO (Palatul Imperial Chinezesc sau „Orașul Purpuriu Interzis”), construit în timpul dinastiei Ming și folosit timp de aproape 500 de ani drept reședință a împăraților. Complexul, considerat o capodoperă a arhitecturii tradiționale chineze, este unic în lume, fiind compus din nu mai puțin de „9.999 de încăperi”.
Mergem apoi la Templul Cerului UNESCO WH, capodoperă arhitecturală din Beijing, construit în sec. al XV-lea pentru ceremoniile unde împărații se rugau pentru recolte bogate. Azi, parcul său vast este un spațiu viu, plin de localnici care practică tai chi și activități tradiționale.
Transfer la aeroport pentru zborul spre Istanbul cu zborul TK 89 (00:10 – 05:30, în data de 24.07.2026).
• Mese: mic dejun la hotel, cină de rămas bun la un restaurant local.
Ziua 15. Istanbul – București
24.07.2026
Escală în Istanbul și continuare spre București cu zborul TK 1043 (06:55 – 08:10).
| PERIOADĂ PROGRAM | TARIF |
| 10 -24 iulie 2026 | 4.690 € /persoană |
| TAXE de AEROPORT INCLUSE |
Prețul este calculat pe persoană, cu loc în cameră dublă/ twin, la un grup de 20 de persoane.
Suplimentul de cameră single este de 630 €/persoană.
Pentru un grup de 15-19 persoane, prețul se va majora cu 160 €/persoană.







