CIRCUIT TOSCANA & CINQUE TERRE – Arta la superlativ
Lucca – Cinque Terre – Pisa – Florenta – Siena & San Gimignano (optional) – Bologna
Plecari: 22.06, 22.09.2026
(6 zile/ 5 nopti)
Toscana este una dintre regiunile cele mai frumoase ale Italiei. De la Florenta cea bogata in istorie si arta pana la colinele verzi si unduitoare ale Sienei, orice vizita in Toscana devine o incantare pentru simturi. Cand ne gandim la Toscana, ne imaginam domul emblematic al catedralei din Florenta sau chiparosii inalti si drepti care strajuiesc drumurile ce duc spre micile ferme toscane. Peisajele Toscanei sunt poate cel mai bun material pentru cartile postale. Campurile aurii cu cereale, livezile argintii de maslini si culturile cu vita de vie formeaza un preludiu gratios spre orasele medievale situate in varful dealurilor.
Indreptandu-ne spre nord, in regiunea Liguria, descoperim un secret bine pastrat de-a lungul timpului: Cinque Terre, cele cinci orase care au fost construite in mod dramatic, pe terasele abrupte si inalte ale Mediteranei. Multa culoare si peisaje de neuitat caracterizeaza aceasta regiune unica in Italia si in lume.
PROGRAMUL CIRCUITULUI:
Ziua 1: BUCURESTI – BOLOGNA – LUCCA – PISA (175 km Bologna – Pisa)
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 10:00 dimineata pentru imbarcare pe zborul companiei Wizz Air spre Bologna cu decolare din Bucuresti la ora 12:30. Aterizare in Bologna la ora locala 13:45 si transfer cu autocarul spre Lucca, unul dintre cele mai reprezentative orase medievale din Toscana. Orasul fortificat Lucca ale carui ziduri dateaza din sec XVI-XVII este o surpriza si un exemplu remarcabil de arhitectura medievala, fiind foarte bine pastrat. In timpul turului pietonal impreuna cu ghidul local, vom admira din exterior Catedrala, una dintre cele mai elaborate cladiri din Toscana, dar si interesanta Piazza Anfiteatro. Transfer cu autocarul spre Pisa, sosire si cazare la hotel AC Pisa by Marriott 4* sau similar pentru grupul din 22.06 si la hotel Repubblica Marinara 4* sau similar situat in zona Pisa.
Ziua 2: CINQUE TERRE
Mic dejun la hotel. Azi vom descoperi unul dintre secretele bine “ascunse” ale Italiei: Cinque Terre, denumire care se refera la cinci orase deosebit de frumoase construite pe pantele abrupte ale Rivierei Ligurice. Transfer cu autocarul din Pisa/ Lucca spre gara din La Spezia; ne vom imbarca in trenul care ne va duce catre Cinque Terre. Vom vizita azi trei dintre cele mai pitoresti orase care ne surpind prin coloristica si modul curajos in care au fost construite pe pantele abrupte. Aceste localitati au fost atestate inca din sec al XI-lea cand apartineau de Republica Maritima Genova, incepand sa fie cunoscute sub denumirea de “Cinque Terre” in sec al XV-lea. Nu uitati sa degustati fuctele de mare cand treceti prin aceste orase, sunt specialitatea locala. Dupa vizita zonei Cinque Terre, intoarcere si cazare la hotel in zona Pisa.
Ziua 3: PISA – FLORENTA, ORASUL ARTELOR (90 km)
Mic dejun la hotel. Dimineata vom vizita Pisa impreuna cu ghidul local, respectiv Piata Miracolelor, esplanada pe care se afla faimoasele monumente impodobite cu marmura alba: Catedrala, Baptisteriul si turnul inclinat (sec XI- XIII). Poate Pisa nu ar fi fost atat de renumita daca nu ar fi existat turnul inclinat, o adevarata ciudatenie a arhitecturii medievale. Motivul pentru care turnul a inceput sa se incline este unul foarte simplu: greutatea sa era prea mare pentru tipul de sol pe care a fost construit, astfel ca a inceput sa se scufunde. O mica inclinatie a turnului a fost observata chiar in perioada constructiei sale, insa arhitectii au urmat planul initial. In perioada moderna s-au facut eforturi considerabile de consolidare a fundatiei, si intr-adevar privelistea acestui turn care pare ca e pe punctul sa cada este cu adevarat impresionanta. Transfer cu autocarul spre Florenta. Dupa sosirea in Florenta vom face un tur pietonal de aproximativ 3 ore in centrul istoric al orasului Florenta impreuna cu ghidul local. Splendidul oras al artelor a fost recunoscut de UNESCO drept Patrimoniu Universal datorita bogatiei si frumusetii monumentelor sale. Incantatorul centru istoric al orasului ne atrage cu numeroasele sale capodopere, in timp ce arhitectura si marmura colorata a catedralelor sale ne amintesc de trecutul sau glorios si de rolul pe care l-a jucat in dezvoltarea curentului renascentist, al culturii si artei. In timpul turului pietonal vom avea ocazia sa admiram din exterior cateva dintre cele mai renumite atractii ale orasului, printre care: Catedrala Santa Maria del Fiore, acoperita de faimosul dom al lui Brunelleschi, Baptisteriul si simbolul orasului – celebrul pod Ponte Vecchio. Dupa turul de oras, transfer si cazare la hotel Raffaello 4* sau similar in Florenta.
Ziua 4: FLORENTA. EXCURSIE OPTIONALA IN REGIUNEA CHIANTI
Mic dejun la hotel. Dimineata este prevazut timp liber pentru a explora orasul Florenta pe cont propriu sau impreuna cu insotitorul de grup. Nu ratati o vizita in Piazzale Michelangelo, de unde veti putea admira o frumoasa panorama asupra orasului si a raului Arno. Transportul intre hotel si oras precum si intre difertele obiective turistice nu este inclus. Dupa amiaza va propunem o excursie optionala de jumatate de zi (aproximativ 4 – 5 ore) in pitoreasca regiunea Chianti. Adesea, Toscana devine sinonima cu aceasta regiune datorita imaginilor devenite celebre in toata lumea. Peisajul este unic: o succesiune de dealuri line acoperite cu vita de vie sau livezi de maslini, cu palcuri de chiparosi si sate cu case construite din piatra. Peisajele din Chianti sunt atat de frumoase, incat au inspirat de-a lungul timpului pictori si fotografi celebri. Vom vizita oraselul Greve in Chianti, cel mai mare din regiune, care pastreaza inca atmosfera din Evul Mediu. Optional, putem face o degustare de vinuri la o crama din regiune, contra cost. Intoarcere si cazare la hotel in Florenta.
Ziua 5: EXCURSIE OPTIONALA LA SIENA SI SAN GIMIGNANO (185 km)
Mic dejun la hotel. Azi va propunem o excursie optionala catre doua dintre cele mai frumoase orase medievale ale Toscanei. Aceasta calatorie este un bun prilej pentru a admira si faimoasele coline toscane, unduitoare si fermecatoare, verzi sau galbene, in functie de culturile ce le acopera. Oraselul medieval fortificat San Gimignano evoca imaginea Toscanei medievale mai bine decat oricare alt loc, fiind renumit pentru cele 13 turnuri construite de nobilii rivali in sec al XIII-lea. Siena este unul dintre cele mai sofisticate orase medievale, cu o istorie mareata: in sec. XII-XIII Siena era unul dintre cele mai bogate orase ale Europei si era comparabil ca dimensiuni cu Parisul. Piazza del Campo este piata principala a orasului, una dintre cele mai mari piete medievale. In aceasta piata are loc in fiecare an Il Palio di Siena, un concurs ecvestru in care fiecare circumscriptie a orasului are un reprezentant, traditie ce se pastreaza inca din secolul al XIV-lea. Catedrala din Siena este una dintre cele mai renumite din Italia: construita din marmura alba si verde, are gravuri dintre cele mai elaborate, unele fiind realizate de insusi Michelangelo. Intoarcere si cazare la hotel in Florenta.
Ziua 6: FLORENTA – BOLOGNA (115 km) – BUCURESTI
Mic dejun la hotel in Florenta si plecare cu autocarul spre aeroportul din Bologna pentru imbarcare pe zborul companiei Wizz Air spre Bucuresti cu decolare la ora locala 14:20. Aterizare in Bucuresti la ora 17:25.
| Plecare | Pret / pers. (dubla) |
A 3-a pers. (dubla + pat) |
Supl. Single |
|---|---|---|---|
| 22.06.2026 | de la 1078 Euro | de la 998 Euro | 235 Euro |
| 22.09.2026 | de la 1038 Euro | de la 988 Euro | 195 Euro |
Pret / pers. (dubla): de la 1078 Euro
A 3-a persoana (pat): de la 998 Euro
Supliment single: 235 Euro
Pret / pers. (dubla): de la 1038 Euro
A 3-a persoana (pat): de la 988 Euro
Supliment single: 195 Euro
Camerele cu 3 ocupanti sunt la cerere
**maxim 4 camere Single per grup
Acest program are tarife dinamice, care se pot modifica in orice moment, in sensul cresterii sau scaderii, in functie de gradul de ocupare si disponibilitatea furnizorilor.
Pretul afisat este orientativ si valabil la data introducerii ofertei pe site.
Tariful final se confirma doar prin oferta scrisa, emisa in momentul solicitarii rezervarii ferme.







