EMIRATELE UNITE ARABE – Grand Tour
Dubai – Abu Dhabi – Fujairah – Ras Al Khaima – Ajman – Sharjah
Perioada: 14.02 – 21.02.2026
(8 zile/ 7 nopti)
Experienta turistica totala: soare din belsug, nisip, plaje, sporturi dintre cele mai variate si shopping la cele mai inalte standarde, toate acestea va stau la dispozitie in atmosfera unica a Emiratelor Arabe Unite!
Dubai – Orasul viitorului te intampina cu zgarie-nori uluitori, mall-uri imense, piete traditionale si experiente unice, precum safariul in desert sau croaziera in Marina. Abu Dhabi – Eleganta si cultura se intalnesc in capitala Emiratelor. Viziteaza impresionanta Moschee Sheikh Zayed, exploreaza muzeul Louvre Abu Dhabi si simte adrenalina la Ferrari World. Orasul combina traditia cu modernitatea intr-un mod unic! Ras Al Khaimah – unul dintre cele sapte emirate ale Emiratelor Arabe Unite, situat in nordul tarii, aproape de granita cu Oman. Renumit pentru diversitatea peisajelor, de la plaje insorite si dune de nisip, pana la muntii Hajar spectaculosi, ofera oportunitati excelente pentru relaxare, aventura si explorare culturala, fiind totodata bogat in istorie, cu numeroase situri arheologice si monumente traditionale bine conservate.
PROGRAMUL CIRCUITULUI:
Ziua 1: BUCURESTI – DUBAI
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 10:15 pentru imbarcare pe zborul companiei Wizz Air spre Dubai, cu decolare la ora 13:15. Sosire in Dubai la ora locala 20:20. Transfer si cazare la hotel Mena Plaza Al Barsha 4* standard local sau similar in Dubai.
Ziua 2: Tur de oras clasicul Dubai
Mic dejun. Incepem programul de vizite a fascinantului Dubai. In cadrul turului de oras cu ghid local, vom afla mai multe despre istoria si traditiile orasului. Vom merge de-a lungul ‘Beach Road’ catre emblematica Moschee Jumeirah si Palatul Zabeel, dupa care ne vom indrepta spre partea traditionala a Dubaiului. Vom explora cartierul istoric Al Fahidi, renumit pentru arhitectura sa cu turnuri de vant. Oprire pentru fotografii la Muzeul Al Shindagha – situat intr-o zona istorica a Dubaiului, acest muzeu prezinta evolutia orasului si a regiunii, punand accent pe cultura, traditii si istoria maritima a Emiratelor Arabe Unite. Vom traversa Dubai Creek cu abra (ambarcatiune traditionala, taxi pe apa), avand parte de privelisti spectaculoase ale orizontului orasului. Vom vizita bazarul de aur si condimente. Aceste piete (souk) celebre ofera o experienta senzoriala unica, cu standuri pline de aur stralucitor, condimente aromate, textile si alte produse traditionale. Este locul perfect pentru a face cumparaturi sau pentru a ne bucura de culorile si miresmele specifice Dubaiului. Dupa amiaza, optional: Safari in desert cu vehicule 4×4, inclusiv cina barbeque si divertisment – 75 USD de persoana.
Aceasta este una dintre cele mai populare experiente din Dubai, oferind o combinatie perfecta intre aventura, cultura si relaxare in inima desertului arab. Turul incepe dupa amiaza cu o aventura palpitanta prin dunele aurii ale desertului, la bordul unui vehicul 4×4 condus de soferi experimentati. Aceasta experienta, cunoscuta sub numele de „dune bashing,” ne ofera senzatia ca zburam peste nisipurile nesfarsite. Unul dintre cele mai spectaculoase momente este oprirea pentru a admira si fotografia apusul magic al desertului. Dupa adrenalina din dune, doritorii pot incerca un mijloc de transport traditional, o modalitate autentica de a explora frumusetea desertului: o scurta plimbare cu camila. Dupa aventura, vom ajunge intr-o tabara turistica traditionala de beduini, unde ne asteapta o cina tip bufet, cu preparate arabe si internationale, cu spectacol de dans. In timpul serii, fiecare turist poate experimenta pictura cu henna, sau costumarea in haine traditionale arabe pentru poze, savurand un ceai aromatic sub cerul instelat. Aceasta experienta este ideala pentru cei care vor sa descopere farmecul autentic al desertului arab, combinand aventura cu relaxarea si cultura locala. Cazare la hotel Mena Plaza Al Barsha 4* standard local sau similar in Dubai.
Ziua 3: Tur de oras modernul Dubai
Mic dejun. Astazi vom dedica prima parte a zilei vizitarii partii moderne a fascinantului Dubai. Dubai Marina, un oras uimitor in interiorul orasului, cu o atmosfera cosmopolita, libera si un stil de viata unic si revigorant. Traversare cu masina a insulei Palm Jumeirah, cea mai mare insula artificiala din lume, una dintre cele mai emblematice atractii din Dubai. Cunoscuta drept cea mai mare insula artificiala din lume, Palm Jumeirah are forma unei frunze de palmier. Fiecare dintre cele 16 frunze ale insulei este gazda unor hoteluri de lux, vile spectaculoase, magazine de firma si malluri, plaje imaculate si multe altele. Oprire pentru fotografii la hotelul emblematic Atlantis. Plimbare prin Souk Madinat Jumeirah – aceasta zona moderna si pitoreasca combina arhitectura traditionala cu facilitati moderne. Aici, pe langa cumparaturi si divertisment, veti avea ocazia sa savurati un pranz delicios intr-un cadru inspirat de traditiile locale. Vom opri pentru fotografii la Burj Al Arab – simbolul luxului din Dubai. Burj Al Arab, cu forma sa inconfundabila de vele, ofera oportunitati excelente pentru fotografii memorabile. Chiar daca nu intri in cladire, o oprire foto aici este esentiala pentru a surprinde imaginea moderna si extravaganta a orasului. Vizita la The Dubai Mall, cel mai mare mall din lume. Vom admira intregul oras de la etajul 124 al celei mai inalte cladiri din lume – Burj Khalifa (828 metri – cea mai inalta cladire, inaugurata in anul 2010 si detine de atunci mai multe recorduri).
Seara, optional: Dhow Cruise Dinner Marina (puntea superioara) – 70 USD de persoana. Cu siguranta este un mod inedit de a petrece o seara romantica la bordul unui vas traditional din lemn – Dhow, frumos decorat si luminat pe apele Marii Arabiei intr- una dintre cele mai spectaculoase locatii din lume. Cele mai inalte cladiri din Dubai Marina stralucesc sub cerul luminat de luna. Cina tip bufet deschis si bauturi soft incluse, acompaniti de muzica. Primire traditionala cu cafea arabeasca si curmale. Cazare la hotel Mena Plaza Al Barsha 4* standard local sau similar in Dubai.
Ziua 4: DUBAI – ABU DHABI – tur de oras
Mic dejun. Eliberarea camerelor si deplasare Dubai – Abu Dhabi. Vom petrece o zi perfecta in capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi si vom descoperi cum acest oras maret al Emiratelor imbina cu eleganta trecutul antic cu prezentul modern. Oprire pentru fotografi la muzeul Louvre Abu Dhabi (biletul de intrare nu este inclus). Vom merge de-a lungul falezei Corniche, admirand panorama orasului Abu Dhabi, vom opri pentru fortografi la Emirates Palace Hotel, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume. Vom vizita impunatorul palat Qasr Al Watan, cunoscut si sub numele de „Palatul Natiunii”. Acesta nu este doar o atractie turistica, ci si un centru activ pentru conducerea Emiratelor. Timp liber pentru servirea pranzului. Dupa amiaza vom vizita superba Moschee Sheikh Zayed, o minune arhitecturala si una dintre cele mai mari moschei din lume. Moscheea Sheikh Zayed nu este doar un loc de rugaciune, ci si un simbol al unitatii, atragand vizitatori de toate religiile. Arhitectura sa combina stiluri islamice persane, mogule si maure, fiind un adevarat tribut adus artei si culturii islamice. Este un loc de neratat pentru oricine viziteaza Abu Dhabi! Incheiem ziua cu o vizita panoramica pe Insula Yas, renumita pentru circuitul de Formula 1 si parcul tematic Ferrari World. Cazare la hotel City Seasons Al Hamra 4* standard local sau similar in Abu Dhabi.
Ziua 5: ABU DHABI – FUJAIRAH – RAS AL KHAIMAH (≈370 km)
Mic dejun. Eliberarea camerelor si transfer Abu Dhabi – Fujairah (250 km). Turul orasului Fujairah. Vom vizita moscheea Al Bidya, cea mai veche moschee din Emiratele Arabe Unite, datand din secolul al XV-lea, construita din materiale traditionale, cu o arhitectura simpla si farmec istoric aparte. Continuam turul cu vizitarea pietei traditionale Friday Market (Piata Vineri) situata in Masafi, care, in ciuda numelui, este deschisa zilnic si este cunoscuta pentru varietatea de fructe, legume, covoare, ceramica si suveniruri locale. Continuam turul cu vizitarea satul traditional (Heritage Village) – un muzeu in aer liber cu casele si barcile sale traditionale. Vizitam fortul Fujairah – fortareata istorica din secolul al XVI-lea, construita pe o colina, servind drept resedinta si punct strategic de aparare, ofera privelisti frumoase asupra orasului si a zonei inconjuratoare. Transfer catre Ras al Khaimah (120 km). Cazare la Hotel Radisson Resort Marjan Island 4* sau similar in Ras Al Khaimah.
Ziua 6: Ferma de perle (excursie optionala)
Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru a va bucura de facilitatile hotelului sau puteti opta pentru un excursie la Ferma de Perle. Turul incepe cu preluarea din Marina Al Rams, „vechiul sat pescaresc”, la bordul unei barci traditionale folosite de scufundatorii de perle. Veti descoperi istoria fascinanta a perlelor arabe, veti asculta povesti vechi de mii de ani despre stilul de viata al scufundatorilor si veti putea vedea uneltele si tehnicile folosite de acestia. Se continua cu o plimbare relaxanta prin mangrove si împrejurimile lor. Urmeaza o demonstratie live de deschidere a scoicilor, unde exista doar 60% sanse sa descoperi o misterioasa perla araba. Pe tot parcursul turului sunt oferite racoritoare: apa, ceai arabesc traditional, cafea araba, curmale si sucuri. Durata turului este de 2 ore si 30 minute iar transfer inclus. Pret informativ: 120 USD/persoana. Cazare la hotel Radisson Resort Ras Al Khaimah Marjan Island 4* standard local sau similar in Ras Al Khaimah.
Ziua 7: Peninsula Musandam (excursie optionala)
Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru a va bucura de facilitatile hotelului sau excursie optionala „Descopera peninsula Musandam intr-o experienta de neuitat pe mare!”.
Excursia ta de o zi intreaga catre Dibba incepe cu preluarea de la hotel, urmata de o calatorie scenica pe noua autostrada, strajuita de peisaje spectaculoase. In drumul catre granita cu Oman (este necesar pasaportul valabil cel putin 90 de zile), vom admira Muntii Hajar si Golful Dibba. Vom avea parte de o croaziera pe o ambarcatiune traditionala dhow si ne vom bucura de ceaiurile arabesti cu care vom fi intampinati. Vom admira frumusetea muntilor si a pesterilor, plajele Haffa si Golful Ziggy. De asemenea, vom inota in apele cristaline si vom participa la un pranz arabesc, cu baturi racoritoare, apa minerala si fructe incluse. Apoi, ne vom putea relaxa la soare, vom avea timp liber pentru inot si snorkeling si eventual, vom putea observa delfinii. Dupa-amiaza, transfer la hotel. Pret informativ: 80 USD/persoana. Cazare la hotel Radisson Resort Ras Al Khaimah 4* standard local sau similar in Ras Al Khaimah.
Ziua 8: RAS AL KHAIMAH – AL QUWAIN – AJMAN – SHARJAH – DUBAI – BUCURESTI
Mic dejun. Eliberarea camerelor la ora 10:00. Transfer catre Umm Al Quwain si vizita la Muzeul Umm Al Quwain – monument vechi de 250 de ani, cunoscut anterior ca Fortul Umm Al Quwain, fosta resedinta a familiei regale – muzeul prezinta intr-un mod impresionant istoria Emiratelor Arabe Unite. Deplasare la Ajman pentru vizitarea Muzeului National Ajman, aflat in istoricul Fort Ajman, una dintre cele mai vechi cladiri inca functionale din Emiratele Arabe Unite. Fortul a fost construit la sfarsitul secolului al XVIII-lea, a fost atat o fortificatie defensiva, cat si resedinta regretatului seic Rashid Bin Humaid Al Nuaimi si a familiei sale pana in 1970. Continuam cu turul orasului Sharjah – emiratul vecin Dubaiului, supranumit „Perla Golfului”. Turul incepe cu o oprire pentru fotografii la impunatoarea Moschee Al Noor, situata pe Corniche Al Buhaira, urmata de o vizita la cea mai mare moschee din Sharjah, Moscheea King Faisal. Punctul de atractie al turului este vizita la Muzeul Civilizatiei Islamice, unde mai multe galerii prezinta artefacte restaurate cu grija din intreaga lume musulmana – o celebrare a contributiei civilizatiei islamice la patrimoniul universal.
Transfer catre aeroportul Dubai International pentru imbarcare pe zborul Wizz Air spre Bucuresti cu decolare la ora locala 21:20. Sosire in Bucuresti este programata in jurul orei 01:00.
PRET/persoana: 1299 EURO
(loc in camera dubla sau tripla, taxe incluse)
Supliment camera single: 410 EURO
Camerele Single sunt rezervate in numar limitat (maxim 3 camere/grup)
Acest program are tarife dinamice, care se pot modifica in orice moment, in sensul cresterii sau scaderii, in functie de gradul de ocupare si disponibilitatea furnizorilor.
Pretul afisat este orientativ si valabil la data introducerii ofertei pe site.
Tariful final se confirma doar prin oferta scrisa, emisa in momentul solicitarii rezervarii ferme.







