Kefalonia a fost pentru noi revelația verii 2023. După ce în 2022 am fost încântați de sejurul în Parga, ne-am propus să revenim într-una din insulele din Marea Ionică. Am oscilat puțin între Lefkada și Kefalonia, dar am ales-o pe cea de-a doua, în primul rând pentru că este cea mai mare din grupul Insulelor Ionice și, în al doilea rând, pentru că am citit foarte multe impresii pozitive de la cei care au vizitat-o.

Și de această dată am optat pentru deplasarea cu mașina personală, iar, pentru că distanța din București e destul de mare (cca. 1300 km), am împărțit traseul în mai multe etape. Am rezervat câte o noapte la dus și la întors în Salonic, respectiv în Lefkada (de unde aveam să luăm ferryboatul către Kefalonia) și o noapte în Ioannina, la retur, pentru că orașul ne-a plăcut mult și ne rămăseseră multe locuri de explorat în el.

Intervalul ales pentru acest mini circuit în Grecia a fost similar cu cel al concediului în Parga, adică am plecat din București pe 20 august și ne-am întors pe 2 septembrie. Am avut în total 14 zile de vacanță, din care 8 de sejur în Kefalonia. Doar că, spre deosebire de 2022, de data aceasta vremea a fost extrem de călduroasă. Am avut ghinionul să prindem niște valuri succesive de caniculă, cu temperaturi de 38-39 grade, care făceau destul de dificile plimbările pe timpul zilei.

Incidentul cu vigneta în Bulgaria și oprirea în Salonic

Prima zi de drum a decurs normal, însă am avut o surpriză neplăcută în Bulgaria, când am fost opriți de Autoritatea Rutieră și am primit o amendă de 25 euro pentru vignetta din 2022. Nu, nu a fost vorba că am fi mers fără vignettă, ci de faptul că am cumpărat-o după ce intrasem pe teritoriul Bulgariei. Mai precis, am uitat inițial de ea la întoarcerea din Salonic către casă și ne-am amintit după câteva ore de la trecerea frontierei bulgare, când am intrat într-o benzinărie și am achiziționat-o. Însă legea (pe care noi nu o cunoșteam la acel moment) stipulează că trebuie să cumperi vignetta înainte de intrarea pe teritoriul Bulgariei. Așa că am plătit amenda și ne-am continuat călătoria mai bine informați pentru viitor 🙂

În Salonic am înnoptat tot la Mavili Urban Stay, hotelul descoperit cu un an în urmă, iar impresia noastră a rămas la fel de bună din punct de vedere al curățeniei, dotărilor și micului dejun. Ne-au deranjat un pic gălăgia de pe stradă și țânțarii, pentru că, deși aveam aer condiționat, am dormit cu geamurile deschise. Ce-i drept, venisem pregătiți de acasă cu un aparat împotriva țânțarilor, dar l-am uitat în mașină și nu am mai vrut să îi deranjăm pe cei de la parcare, care trăseseră obloanele după ora 22.

A doua zi de dimineață am încercat să dăm o tură pe strada Tsimiski, pentru a profita de reducerile finale de la magazine, însă soarele ardea cu putere, așa că nu am colindat mai mult de o oră. Pe la 12.30 am revenit la mașină și am pornit spre stațiunea Nidri din Lefkada, unde aveam cazarea.

Tranzitul prin Lefkada și spectacolul podului pivotant

Drumul din Salonic durează cca. 5 ore și se desfășoară în cea mai mare parte pe Egnatia Odos. Traseul are porțiuni de-a dreptul spectaculoase, prin munți, iar accesul de pe partea continentală a Greciei către Lefkada se face printr-un tunel imersat, apoi se trece pe un pod rotativ, care pivotează după un anumit program pentru a permite ambarcațiunilor să intre în port. Noi am avut șansa să îl vedem “în acțiune” și ni s-a părut ceva inedit. Podul se află chiar la intrarea în capitala insulei, Lefkada Town, însă noi nu am avut timp să trecem prin oraș, ci ne-am continuat drumul către Nidri, localitate aflată pe partea estică. Am văzut în treacăt și Castelul Santa Maura, o fortăreață ridicată pe la 1300 cu scopul de a proteja insula de pirați și invadatori.

Impresii amestecate despre stațiunea Nidri și hotelul G. George

Primele impresii despre Lefkada au fost bune, este o insulă verde, împădurită, cu peisaje superbe din orice colț ai privi. În schimb, când am ajuns în Nidri, am fost puțin dezamăgiți. Stațiunea – cea mai populară de pe insulă – era foarte aglomerată, fiind încă plin sezon. În jurul orei 18, când am ajuns noi, străzile erau pline de turiști, iar spre seară cu greu găseai loc la o tavernă.

Pentru cazare, am ales hotelul G George, de 4 stele, care însă ne-a dezamăgit și el, în prima noapte petrecută aici. Obosiți cum eram de pe drum, am rămas un pic surprinși să nu găsim pe nimeni la recepție. Am așteptat vreo 10 minute și în final, ne-a venit ideea să mergem la bar și să întrebăm cine ne poate ajuta cu formalitățile de cazare. În felul acesta am găsit o domnișoară destul de amabilă, care a venit și ne-anmânat cheia camerei 105, aflată în primul corp din spate, la etaj. Trebuie să menționez că hotelul e compus din mai multe corpuri de clădire.

Camera nu ne-a plăcut deloc, avea vederea spre parcare și era destul de înghesuită. Baia era mai spațioasă, curată și modernă, în rest, am avut senzația că pozele de pe internet sunt destul de departe de realitate. Ca multe hoteluri mici din Grecia, nici G. George nu dispune de lift, așa că trebuie să îți cari bagajele pe scări, ceea ce, pentru noi, care stăteam doar o noapte, a fost cu atât mai deranjant. Dar nu am comentat nimic, ne-am gândit că probabil hotelul era full și ne-am consolat cu ideea că măcar suntem foarte aproape de centru – la 5 minute de artera principală a stațiunii. Ca puncte forte, aș mai menționa locurile de parcare din curte, piscina, care este în adevăr foarte frumoasă și îngrijită, și micul dejun, destul de bogat.

Pentru cină, ne-am orientat în funcție de recenziile de pe TripAdvisor și am ales Taverna Apollon. Servirea a fost rapidă și mâncarea gustoasă – am comandat (ce-i drept, prea mult) icre, calamari pane, dip cu feta și iaurt, hamsii marinate, pita cu usturoi – ca antreuri, iar la felul principal gyros de porc. Am stat la o masă chiar vis-a-vis de mare, dar portul era înțesat de ambarcațiuni, așa că cu greu vedeai insulele Heloni, Skorpios și Madouri. După cină am făcut o scurtă plimbare pe faleză, apoi ne-am întors la hotel.

Dupa cina am facut o scurta plimbare pe faleza, apoi ne-am intors la hotel.

Traversarea către Kefalonia și fenomenul neașteptat din atmosferă

A doua zi de dimineață, în aer plutea ceva ciudat, ca o pâclă. După micul dejun, am predat camera și ne-am conversat puțin cu o doamnă care părea proprietara hotelului și care se întreba și ea ce e cu atmosfera încărcată de afară. Aveam să găsim răspunsul abia mai pe seară, când am citit știrile de pe net și am aflat că era de fapt fumul de la incendiile din Alexandropolis, care traversase cca. 950 km și ajunsese până în Insulele Ionice.

Noi ne-am grăbit însă să ne luăm biletele de ferryboat, pe care le rezervaserăm în prealabil pe site-ul westferry.gr (unde găsiți și detalii despre orar și prețuri). Pentru a evita aglomerația din portul Vasiliki, de unde pleacă ambarcațiunile spre Fiskardo (Kefalonia), compania West Ferry a deschis un ghișeu și pe centura localității Nidri, unde pasagerii pot achita și ridica biletele, ceea ce am făcut și noi.

Distanța între Nidri și Vasiliki se parcurge cu mașina în cca. 30 minute, iar traseul e foarte frumos, prin munți, dar peisajul era cetos, din cauza fumului de care spuneam. Ne-am învârtit un pic cu mașina până am găsit portul din Vasiliki, apoi am parcat și am mers să mâncăm o înghețată pe una din numeroasele terase cu vedere la mare. Spre deosebire de Nidri, Vasiliki ni s-a părut mult mai aerisit, iar plaja de aici mult mai largă. Localitatea este foarte populară pentru cei care practică windsurfing, deoarece vântul bate aproape zilnic în lunile de vară, după-amiaza, și poate deveni chiar foarte puternic. De altfel, la întoarcerea din Kefalonia, am făcut niște poze absolut superbe, cu marea în infinite nuanțe azurii, brăzdată de planșele cu vele.

 

Accesul pe ferryboat se face cam cu 10 minute înainte de ora prevăzută pentru plecare. Doar șoferul urcă cu mașina, restul pasagerilor sunt rugați să meargă pe jos. Vasele Captain Aristidis nu sunt foarte mari și sunt prevăzute cu locuri atât la interior (unde ai aer condiționat), cât și pe punte, și cu un bar de unde poți procura ceva de băut și de rontăit. Călătoria durează 60 minute și, dacă sunt valuri mai puternice, se simte tangajul. Noi am preferat să ne petrecem cea mai mare parte a drumului afară, pentru a ne bucura de briză, și am avut chiar surpriza să vedem câțiva delfini, odată ajunși în larg.

Kefalonia: O insulă liniștită, cu peisaje uluitoare

Primul contact cu Kefalonia a fost, evident, portul din Fiskardo, deosebit de pitoresc, unde ancorează yachturi și ambarcațiuni venite din întreaga lume. Rămas neatins de cutremurul din 1953, care a distrus mare parte din clădirile de pe insulă, Fiskardo și-a păstrat clădirile în stil venețian și seamănă mult ca atmosferă cu orașele mediteraneene din Italia. Deși am decis să ne continuăm drumul către stațiunea Skala, unde aveam cazarea, ne-am propus să revenim într-o altă zi în Fiskardo și să savurăm în tihnă farmecul orășelului.

 

Traseul dintre Fiskardo, aflat în extremitatea nordică a insulei, și Skala, situată în partea sud-estică, durează cca. 1 oră și 50 minute și, pentru noi, a reprezentat cea mai frumoasă plimbare prin Kefalonia. De o parte a șoselei se înalță versanții, jos strălucește marea, iar din loc în loc sunt amenajate mici puncte de belvedere unde poți opri pentru a face fotografii și a te bucura de priveliște. La un moment dat se trece pe deasupra localității Assos, aflată pe partea vestică, într-un golf înconjurat de case pastelate, apoi se traversează către coasta estică și se merge prin Agia Efimia, Sami și Poros. Peste tot vezi păduri de pini, iar siluetele lor alungite răsărind dintre stânci ne-au dus cu gândul la tablourile suprarealiste.

Dacă localitățile prin care am trecut aveau toate plaje cu pietriș, Skala are o plajă lungă și lată de nisip amestecat cu pietricele, acesta fiind și unul din motivele pentru care am ales să stăm aici. Ne-am cazat la hotelul Melidron, bine poziționat și cu recenzii foarte bune, dar și despre el am rămas cu impresii amestecate.

Cazarea în Skala și experiența de la Hotel Melidron

Hotelul este, în adevăr, ideal plasat, la 2 minute de mers pe jos față de promenada paralelă cu marea și la 10 minute de centrul stațiunii. Am fost întâmpinați cu amabilitate la recepție de către Wendy, o doamnă originară din Marea Britanie, care a venit mai întâi ca turistă pe insulă și s-a simțit atât de bine încât a decis să se mute definitiv aici, după câțiva ani. Wendy ne-a condus în camera pe care o rezervaserăm, de fapt, un mic apartament, compus dintr-un dormitor drăguț și un living cu chicinetă, o baie și un balcon cu vedere la grădină. Hotelul nu este nou, dar este bine întreținut și curat, iar grădina îngrijită cu foarte mare atenție este o adevărată oază de vegetație, extrem de plăcută mai ales în zilele caniculare de care am avut parte. Există și o piscină cu șezlonguri și un bar de unde poți comanda cocktailuri și ceva snackuri pe tot parcursul zilei.

Ce nu ne-a plăcut deloc însă a fost micul dejun. Ce-i drept, citiserăm deja păreri negative ale altor turiști în legătură cu acest aspect, dar nu ne-am imaginat că masa de dimineață poate fi atât de sărăcăcioasă și cu produse de atât de slabă calitate. Brânză feliată în țiplă, șuncă, ouă fierte, iaurt, pâine, cereale și uneori felii de pepene – cam în asta consta micul dejun. Iar ceaiul sau cafeaua nu erau la discreție, ci le primeai de la bar (o ceașcă de fiecare). A fost prima oară într-o vacanță când am fost nevoiți să mergem la supermarket ca să ne completăm porțiile și din acest motiv nu am mai reveni la Melidron. Bănuiala mea este că hotelul are foarte mulți clienți datorită localizării, curățeniei și felului în care este amenajat și, de aceea, își permite să facă rabat la mâncare. De altfel, nimeni nu a venit să ne întrebe nimic când, începând din a treia zi, am venit la masă cu ceea ce cumpărasem din supermarket – adică brânză feta, pastă de măsline, prosciutto, pâine de secară și biscuiți integrali. Iar noi, evident, ne-am simțit ușurați, pentru că, desigur, situația era jenantă și extrem de neplăcută.

Gastronomia locală: Restaurante recomandate în Skala

În schimb, toate restaurantele pe care le-am încercat pentru cină au fost foarte bune. În prima seară, am ales Flamingo, un local aflat pe una din laturile piețetei centrale din Skala. Am comandat clasica salată grecească și un platou pescăresc și ne-am bucurat de o masă liniștită în jurul orei 18, pentru că mai târziu am observat că locul se aglomera foarte tare.

În a doua seară am poposit la Baracca, un restaurant modern, recent deschis (conform recenziilor) pe faleză și aflat foarte aproape de hotelul nostru. Aici meniul era mai sofisticat și ne-am delectat cu caracatiță la grătar cu piure de mazăre, file de biban de mare cu risotto și baby carrots, salată cu halloumi la grătar și calamar la grătar cu risotto. Am revenit la Baracca și în cea de-a patra seară, iar de această dată am încercat file de rouget (barbun roșu) cu cartofi, creveți la grătar cu cartofi și calamari cu sparanghel. Iar altă dată, când am vrut să ne petrecem mai toată ziua pe plajă și ni s-a făcut foame mai devreme, am trecut drumul tot la Baracca și am luat un prânz rapid cu burgeri de vită, foarte gustoși.

Pentru ultimele două seri petrecute în Skala am ales Galera, un local aflat tot în zona centrală a stațiunii, respectiv Taverna Apostolis, situată un pic mai departe. La Galera am stat pe terasa acoperită, dar există și mese sub cerul liber, într-o piață mică. Aici am optat pentru calamar pane, chiftele cu dovlecel și brânză și scoici în vin, iar la desert am avut baclava și înghețată cu Bailey’s.

Taverna Apostolis are o atmosferă familiară, autentică, însă servirea a fost foarte lentă, probabil și pentru că era plină. E un local unde mănânci bine și la prețuri ceva mai mici, cu condiția să ai răbdare. E foarte potrivit și pentru familii, întrucât are o mică grădină cu loc de joacă pentru copii. Noi am ales creveți saganaki, sardine la grătar, salată de roșii cu castraveți și plăcintă de lămâie cu înghețată.

Ca impresie generală, Skala este frecventată în special de turiști britanici, dar nu din genul petrecăreț, ci mai degrabă cupluri mature, liniștite, dornice de relaxare. Pe lângă restaurante, găsești aici și baruri cu muzică live, gelaterii, brutărie, magazine de suveniruri sau cu confecții grecești, farmacie, deci tot ce ai nevoie pentru o vacanță tihnită.

Spuneam la începutul articolului că nu prea am putut să ne plimbăm așa cum ne-am fi dorit din cauza căldurii excesive. Pentru primele două zile nu ne-am propus altceva decât să stăm la plajă și ne-am bucurat că, de fiecare dată, am găsit șezlonguri libere în primul sau al doilea rând de la mare. Costul pe zi pentru două șezlonguri și o umbrelă a fost de 15 euro. Pentru că plaja este cu pietricele, iar intrarea în apă cam abruptă, sunt recomandați pantofii de înot. Noi ne-am cumpărat unii din silicon de la unul din magazinele din stațiune.

Argostoli și Fiskardo: Orașele de care ne-am îndrăgostit

Abia din a treia zi – de fapt după-amiază – am început să colindăm insula și am mers în capitala Argostoli, aflată cam la 40 de minute de mers cu mașina. Promenada orașului mărginită de palmieri ni s-a părut fermecătoare, mai ales că am ajuns aproape de ora amurgului. Ne-am plimbat pe faimosul Pod de Bosset, considerat cel mai lung pod de piatră din lume care traversează marea, și am admirat panorama golfului înconjurat de munți, scăldat în lumina aurie a asfințitului.

 

 

Apoi ne-am îndreptat către strada pietonală Lithostroto, plină cu tot felul de magazine, am trecut pe lângă Biserica Sf. Spiridon și pe lângă Turnul cu Ceas și am poposit pentru cină la Oinops Wine Bar, un local excelent, cu prețuri peste medie, dar cu mâncăruri nu doar gustoase, ci și frumos prezentate. Iar dacă nu aveți de condus, ca noi, puteți încerca și unul din numeroasele sortimente de vinuri. Din meniul de la Oinops am ales cotlet de porc cu piure de țelină și praz, file de biban de mare cu piure de păstârnac și banane și sos de spanac și ierburi și desertul cu numele localului – o spumă de iaurt cu ciocolată albă și lămâie verde, pere și struguri poșați, sos de oenomel, crumble și sorbet de struguri.

Ne-am întors în Skala după apusul soarelui, iar drumul ni s-a părut cam dificil, având în vedere că a trebuit să mergem pe serpentine pe întuneric. Porțiunile de traseu dintre localități îți dădeau senzația că te afli “in the middle of nowhere”. La un moment dat, ne-am bucurat că ne-am nimerit în spatele unui autocar și am parcurs împreună cu el cam jumătate de drum, simțindu-ne mai în siguranță. Oricum, dacă inițial voiam să mergem în Fiskardo și Assos pentru a admira apusul de soare, după experiența cam tensionată a acestui drum nocturn, am decis că e mai înțelept să ne deplasăm doar pe lumina zilei.

Atmosfera plină de viață din centrul orașului Argostoli ne-a plăcut atât de mult, încât ne-am propus să mai revenim aici. Nu am luat însă în calcul că sâmbătă, pe la ora 17, când ne-am nimerit a doua oară, aproape totul va fi închis. Am mai făcut o serie de fotografii pe faleză și ne-am încercat norocul la Oinops, însă ne-au rugat să revenim după ora 18, pentru că încă nu deschiseseră. De fapt, după ora 18 urmau să se redeschidă și alte magazine, iar centrul să redevină animat. De data aceasta, pe lângă fileul de biban de mare, am vrut să încercăm și alte feluri la Oinops și am comandat miel în pergament cu piure de vinete și cartofi, salată de creveți cu mango și avocado și, la desert, tsoureki cu cafea. Tsoureki e un fel de pâine dulce care se prepară în mod tradițional de Paște, însă ce am primit noi a fost o variantă reinterpretată, cu mousse de ciocolată albă și neagră și înghețată de vanilie. Fără îndoială, a fost cea mai fancy cină pe care am luat-o în acest concediu.

 

Turul insulei: Mănăstirea Sf. Gherasim și plajele celebre

Cea mai importantă excursie pe care am făcut-o din Skala a fost o zi întreagă pe traseul Mănăstirea Sf. Gherasim – Assos – Fiskardo – Plaja Antisamos.

Mănăstirea închinată sfântului protector al Kefaloniei se află în Valea Omala, cam la 40 de minute de mers cu mașina din Skala. Născut în orașul Trikkala din Peloponez, Sfântul Gherasim a ajuns pe insulă în anul 1555, după ce s-a preumblat prin Zakynthos, Muntele Athos, Ierusalim și Creta. Primii 5 ani i-a petrecut într-o peșteră din regiunea Lassi, apoi, în 1560, s-a mutat în Omala, unde a restaurat o veche biserică închinată Adormirii Maicii Domnului și a întemeiat o mănăstire de maici numită “Noul Ierusalim”. Învățător spiritual, dar și doctor fără de arginți, Sfântul Gherasim este cunoscut ca vindecator al multor boli fizice și psihice și s-a arătat în mai multe rânduri kefalonienilor după marele cutremur din 1953, aducându-le mângâiere și întărire. În prezent, complexul monahal cuprinde o biserică ridicată lângă mormântul sfântului și peștera în care a trăit, dar și o biserică nouă, impunătoare, finalizată în 1992.

După acest popas spiritual, ne-am îndreptat către faimoasa Myrtos Beach, înconjurată de versanți abrupți, dispuși în arc de cerc. Din păcate, când am văzut mulțimea de mașini care roiau în căutarea unui loc de parcare, ne-am dat seama că nu are sens să coborâm până la plajă, și ne-am mulțumit să o admirăm de sus, dintr-unul din punctele de belvedere. Oricum, am tot citit că e destul de dificil să faci baie în mare din cauza valurilor puternice care se formează, așa că nu am regretat foarte tare că am ratat să facem plajă la Myrtos.

Așadar, ne-am continuat periplul către Assos, un oraș situat pe peninsula omonimă, cu o atmosferă tradițională și tihnită. La ora prânzului, când am ajuns noi, căldura era dogoritoare, așa că am dat o tură scurtă pe faleză, am intrat în câteva magazine de suveniruri și am văzut plaja centrală, foarte înghesuită, și oamenii care se scăldau în golful în care erau ancorate și ambarcațiuni. Nu pot să spun că am fost încântați de Assos, în sensul de a reveni și a petrece mai mult timp aici. Da, merită văzut o dată, însă să stai mai multe zile aici înseamnă să tot urci și să cobori străzile în pantă (ceea ce, pe caniculă, nu e chiar ușor) și să mergi la plaja publică mică și aglomerată, amenajată doar cu câteva șezlonguri și umbrele. Poți vizita și ruinele unui castel, care însă sunt accesibile doar pe jos, la capătul unui drum destul de lung. Noi am simțit nevoia să ne răcorim cu o înghețată, așa că am urcat pe terasa de la localul Nefeli-Anait, iar apoi am decis că am văzut suficient și am pornit mai departe către Fiskardo.

 

Fiskardo și Antisamos: Contrastul dintre cosmopolit și relaxare

Dacă Assos e liniștit și mai tradițional, Fiskardo e un port cosmopolit, unde întâlnești turiști din întreaga lume. La un moment dat, am fost opriți de un cuplu venit tocmai din Australia, care ne-a rugat să le facem o fotografie. Pentru mine, a fost locul cel mai pitoresc din cele pe care le-am văzut în Kefalonia. Nici aici plaja nu mi s-a părut atrăgătoare – este cu pietriș și neamenajată, însă panorama orășelului, cu fațadele colorate ale caselor și mulțimea de yachturi ancorate, este fermecătoare. Prețurile la magazine și taverne sunt mai mari decât în alte localități de pe insulă, însă atmosfera este una sofisticată. Noi ne-am oprit la Theodora Cafe pentru o răcoritoare și am admirat trecătorii îmbrăcați elegant, care începuseră să iasă pentru a lua cina în oraș.

Am încheiat excursia noastră de o zi cu o scurtă oprire la Plaja Antisamos, faimoasă pentru că aici s-au filmat scene din filmul “Mandolina Căpitanului Corelli”. Situată la poalele unor dealuri de un verde luxuriant, plaja de nisip este amenajată cu șezlonguri, umbrele și câteva cafenele. Când am ajuns noi începuse ploaia, așa că locul nu era foarte aglomerat, însă din boxe răsuna destul de tare o muzică de clubbing. Categoric, nu era stilul nostru, așa că am făcut rapid câteva poze și am plecat către Skala.

 

Cam atât am reușit să vedem în săptămâna petrecută în Kefalonia. Sigur că ne-au rămas multe locuri de explorat – de pildă, peștera Melissani, însă am vrut să avem și timp de odihnă, plus că, așa cum am mai spus, a fost atât de cald, încât nu te puteai bucura pe deplin de vizite.

Surprize plăcute în Lefkada la întoarcere

Dacă prima noapte de cazare la hotelul G. George a fost neplăcută, pentru cea de-a doua noapte, la întoarcerea din Kefalonia, am avut surpriza să beneficiem de un upgrade la o suită familială – o cameră imensă, cu un pat dublu și două canapele extensibile, două balcoane și o mică chicinetă. Desigur, aceasta ne-a îndulcit considerabil impresia despre hotel. Și, fiindcă am ajuns în Nydri în jurul orei 17, am avut și puțin timp de plajă la Maraboo Beach, unde am plătit 8 euro pentru două șezlonguri și o umbrelă (deși am petrecut mai puțin de o oră). Plaja era și aici cu pietricele, deși mai mici ca în Kefalonia, și am putut intra fără probleme în apă, cu toate că ne uitaserăm pantofii de silicon la hotel. Peisajul era foarte relaxant, cu insulele înverzite de vis-a-vis.

Am cinat tot la Taverna Apollon, mai ales pentru că era unul din puținele localuri unde găseai locuri libere. La plecarea din Lefkada am oprit pentru a fotografia morile de vânt de pe plaja Agios Ioannis – o plajă liniștită, frecventată de către pasionații de wind și kitesurfing.

 

Popasul boem în Ioannina și insula fără nume

Apoi ne-am continuat drumul către Ioannina, unde am ajuns după un drum de cca. 2 ore. Ne-am cazat la Metropolis, un hotel boutique amenajat într-o clădire în stil neoclasic, dotat cu doar nouă camere. Hotelul este de fapt o afacere de familie, iar la check-in am fost întâmpinați chiar de proprietar, un domn elegant și amabil, care ne-a întrebat unde am parcat mașina și a chemat un angajat care să ne ajute cu bagajele. Am primit o cameră executive cu vedere în spate, pentru a ne bucura de liniște, având în vedere că în față se desfășurau niște lucrări de construcție. Vasilis, băiatul care ne-a condus, este un tip extrem de prietenos și amabil, așa că, la cererea noastră, ne-a recomandat și un restaurant la care să luăm masa – Balsamico, situat foarte aproape de intrarea în fortăreață. Aici am comandat musaca, vită cu sos roșu și salata casei.

Apoi ne-am îndreptat către Lacul Pamvotida și ne-hotărât să facem plimbarea cu barca până la insuliță, ceea ce s-a dovedit o idee excelentă.

Traversarea costă 2 euro/persoană/sens și durează 10 minute, iar insula fără nume este încântătoare. Când debarci pe ea, venind din agitația Ioanninei, ai senzația că pășești într-o altă lume, una boemă și relaxată. Desigur, la această impresie a contribuit și faptul că noi am ajuns pe seară, când afluxul de turiști scăzuse considerabil. În întregime pietonală, insula, alintată de locuitorii săi Nisi, te îmbie cu o mulțime de cafenele, taverne, brutării și magazine de suveniruri. Specialitatea culinară a locului sunt puii de baltă, noi însă nu i-am gustat.

 

O incursiune în istorie: Ali Pasha și legendele insulei Nisi

Primele obiective pe care ne-am grăbit să le vizităm au fost Muzeul Ali Pasha, Muzeul Perioadei Pre-Revoluționare și Mănăstirea Sf. Pantelimon, aflate în aceeași incintă. Ali Pasha (1740 – 1822) și-a petrecut pe insuliță ultimii doi ani din viață, după ce căzuse în dizgrația sultanului, și și-a găsit sfârșitul în mod tragic, după ce a permis trupelor otomane să debarce pe insulă, sperând că acestea îi aduc firmanul de iertare. În realitate, trimișii sultanului îi aduseseră firmanul de condamnare, astfel încât cel supranumit “Leul din Ioannina” a fost împușcat pe loc și decapitat.

Considerat drept un despot luminat, pentru că sub conducerea sa orașul Ioannina a cunoscut o înflorire fără precedent, Ali Pasha a fost și autorul multor acte de cruzime. De altfel, la subsolul Muzeului Perioadei Pre-Revoluționare este reconstituit un moment tragic petrecut la 1800 – uciderea prin înecare a Kyrei Frosini, acuzată de adulter în urma unei presupuse aventuri cu fiul lui Ali, împreună cu alte 17 femei. Acest episod cumplit a stat și la baza filmului “Ali Pasha and Mrs. Frosini”, turnat în 1959, a cărui protagonistă a fost Irene Papas.

Colecția permanentă a complexului muzeal cuprinde exponate celebre precum pușca placată cu aur și pipa lui Ali Pasha, pumnalul de argint al lui Apostolos Arsakis (un om politic și filantrop de origine aromână), rochia de mătase a Kyrei Vasiliki, soția lui Ali Pasha, și o perdea cu inițialele brodate ale Sultanului Mahmud al II-lea. De asemenea, se pot admira obiecte din argint create de faimoșii meșteșugari din Epir, ceramică din secolele XVII-XX, costume populare, litografii și picturi.

Credință și refugiu în grotele insulei

În curtea complexului se află o grădină atent îngrijită și un platan vechi de 700 de ani. Se spune că în grotele care există aici s-au adăpostit asceți precum Sf. Sava (secolul al XV-lea) sau ieromonahii Nectarie și Teofan, fondatorii Mănăstirii Varlaam de la Meteora. În timpul Războiului Greco-Italian (1940-1941), grotele au servit drept refugiu locuitorilor insulei amenințați de raidurile aeriene.

Pe micuța insuliță se găsesc nu mai puțin de șase biserici, din care noi am vizitat două – Sf. Pantelimon și Adormirea Maicii Domnului. Apoi ne-am oprit într-un mic magazin de unde am cumpărat baclavale și niște lichioruri tradiționale, pentru cadouri.

Arta argintăritului și ultima oprire în Salonic

Următoarea zi a început cu un mic dejun excelent, prezentat și servit cu mult entuziasm de Vasilis. Deși nu e stil bufet, ci adus la masă, micul dejun cuprinde tot ce ți-ai putea dori, de la croissants la omletă, brânză, fructe, iaurt cu miere, fresh, cafea, ceai etc. De altfel, Vasilis te întreba ce preferințe ai pentru fiecare fel de mâncare.

Apoi am făcut check-out-ul și am plecat să vizităm Muzeul Argintăritului, care îți prezintă în detaliu istoria și tehnicile de prelucrare ale acestui metal prețios. În plus, găzduiește o minunată expoziție de obiecte din aur și argint confecționate în Epir în secolele XVIII-XX. Muzeul pe două niveluri se află într-unul din bastioanele citadelei de sud-est a orașului, iar amenajarea sa foarte modernă contrastează cu vechea structură de piatră.

Apoi, după ce am mai zăbovit puțin pe malul lacului, am plecat spre Salonic, unde am ajuns după-amiaza și, unde între timp, ne prelungiserăm cazarea cu încă o noapte, pentru a ne bucura în întregime de ziua următoare, înainte de a pleca spre casă. Am stat, ca de obicei, tot la Mavili și am reușit să vizităm Biserica Sf. Dumitru și să ne plimbăm în voie pe străzi. Am colindat prin cartierul Ladadika și prin Piața Aristoteles, aflată la doar câteva minute distanță.

Ne-am bucurat de o cină gustoasă la The Rouga, cu plăcintă cu fenicul, pătrunjel și brânză, obrăjori de vită cu piure și mâncare de vită cu vinete și feta și am primit din partea casei un cremșnit la desert. Apoi ne-am luat rămas bun de la Marea Egee, stând pe o bancă pe faleză și admirând luminile vapoarelor, după lăsarea serii.

 

 

Update 2026: Ce trebuie să știți dacă plănuiți o vacanță în Kefalonia

Dacă vă pregătiți pentru o călătorie în Kefalonia în acest an, iată câteva aspecte esențiale de care să țineți cont:

• Atenție la starea drumurilor: În luna februarie 2025, Kefalonia a fost grav afectată de inundații și alunecări de teren masive, care au produs pagube majore infrastructurii rutiere, în special în partea de sud a insulei (inclusiv drumurile care leagă Argostoli de Poros și Skala). Deși autoritățile au lucrat intens la reabilitare, vă recomandăm să conduceți cu prudență maximă și să vă interesați local de starea anumitor sectoare de drum, mai ales pe serpentine.

• Biletele de Ferryboat sunt obligatorii în avans: Datorită creșterii masive a numărului de turiști, traversarea cu mașina pe ruta Vasiliki (Lefkada) – Fiskardo a devenit imposibilă fără rezervare în plin sezon. Cumpărați-vă biletele online cu săptămâni bune înainte.

• Aglomerația la plajele celebre: La Myrtos Beach, parcarea și drumul de coborâre devin un adevărat test al nervilor după ora 10:00. Încercați să ajungeți la primele ore ale dimineții (până în 09:00) sau târziu după-amiaza.