După doi ani de pandemie, în care am călătorit puțin, doar prin România și Bulgaria (ocazie cu care am descoperit Sozopol, un loc minunat), în 2022 ni s-a făcut dor de o excursie în Grecia. De această dată, ne-am decis să mergem cu mașina, nu doar ca să evităm nebunia de pe aeroporturi, dar și ca să ne bucurăm de o mai mare libertate de mișcare.

În privința destinației, alegerea s-a dovedit a fi destul de dificilă. Am vrut încă de la început să ne cazăm în două locuri și să stăm mai mult de șapte nopți, așa că am explorat mai multe variante. Inițial am vrut să rezervăm un sejur în Parga și Lefkada, apoi ne-am răzgândit și am început să ne uităm peste oferte în regiunea Pelion, iar în final, după mai multe zile de căutări plus rezervări făcute și apoi anulate (din fericire, erau variante rambursabile 100%), am decis să stăm patru nopți în Parga și patru nopți într-o localitate de munte, mai precis la Metsovo. Și, pentru ca drumul să nu fie prea obositor, am rezervat și două cazări în Salonic, una la dus și una la întors. Trebuie să menționez că găsirea unui hotel în Salonic care să fie și aproape de centru, să aibă și recenzii bune și posibilitate de parcare a fost un proces destul de complicat, care mi-a luat mai mult timp decât mă așteptam. Ca paranteză, ne-am gândit și la varianta de a înnopta în Sidirokastro, la hotelul Agnantio, despre care citisem multe lucruri bune, dar totuși ne doream mult să revedem cel de-al doilea mare oraș grecesc, așa că am căutat până am găsit ceva pe placul nostru.

Dar să începem cu începutul. Am plecat spre Grecia într-o dimineață de final de august însorită, dar care avea să se transforme într-o zi ploioasă, conform previziunilor meteo. Nu suntem prea matinali, așa că am plecat destul de târziu de acasă, în jur de ora 9. Și nici nu ne-am grăbit, ci ne-am propus să mergem într-un ritm normal, cu câteva opriri pe traseu pentru masă, mici cumpărături, alimentare cu benzină, așa că am parcurs drumul București – Salonic în aproximativ 10 ore. Ca de fiecare dată când mergem pe o rută pe care nu o cunoaștem bine, am folosit aplicația Waze. Prognoza meteo s-a adeverit, am prins și perioade de ploaie torențială în Bulgaria, dar nu au durat mult, și pe alocuri am avut parte și de soare. Una peste alta, vremea nu ne-a deranjat, din contră, aș putea spune că a fost perfectă pentru o zi de drum.

Mavili Urban Stay – un hotel excelent de 3* în Salonic

Așadar, am ajuns la Salonic în jur de 19, seara, nerăbdători să ne cazăm la Mavili Urban Stay. Dar parcarea nu a fost ușor de reperat, așa că am fost nevoiți să dăm mai multe ocoluri hotelului, pe niște stradele înguste, unde practic nu aveai voie să staționezi. Norocul a fost cu un alt turist român, care avea și el rezervare la Mavili și care ne-a indicat garajul subteran aflat la cca 50 m distanță. Așa am înțeles că hotelul nu deține parcare proprie, dar are o înțelegere cu proprietarul garajului, Antonis, iar oaspeții de la Mavili își pot lăsa acolo mașina contra unei taxe de 15 euro pe zi. De altfel, Antonis e un tip foarte simpatic și pitoresc, care nu știe engleză, însă folosește cu dezinvoltură Google Translate Voice, așa că am comunicat cu el fără nicio problemă 🙂 Mai mult, având în vedere că spațiul din subteran e destul de strâmt, îi poți lăsa liniștit cheile și îți va parca chiar el mașina.

Despre Mavili Urban Stay am doar cuvinte de laudă. Hotelul nu cred că este nou construit, însă este impecabil întreținut, iar angajații sunt extrem de amabili. La sosire, ne-au făcut upgrade gratuit la o cameră cu balcon și ne-au oferit o grămadă de informații practice despre zona în care ne aflam. Camerele sunt mari și foarte moderne, curățenia fără cusur, paturile au două tipuri de perne, iar micul dejun este foarte variat. La capitolul minusuri, aș menționa doar priveliștea din cameră (practic vedeam blocul de locuințe de vizavi), însă nu a fost ceva care să ne deranjeze.

În prima seară nu ne-am propus să facem nimic special, însă am dat o tură prin cartier, ca să ne luăm ceva de mâncare. Astfel, am descoperit un mic Auchan, o terasă unde se servea souvlaki, mai multe patiserii, plus tot felul de alte magazine, de la farmacii la prăvălioare de unde puteai cumpăra cafea vărsată. Zona ni s-a părut un pic pestriță și cam murdară (poate și fiindcă era sfârșitul zilei), însă nu ne-am simțit niciun moment în nesiguranță. Nu ne-am plimbat însă prea mult, pentru că era întuneric și ploua mărunt.

A doua zi, după micul dejun, am predat camera, am dus bagajele la mașină și am pornit pe jos spre centrul orașului. Ploaia se oprise și era înnorat, însă destul de cald. După 20-30 de minute am ajuns în Piața Aristotelous, numită astfel după marele filozof antic Aristotel, născut în Salonic. Piața este un loc popular printre localnici și turiști, care vin aici pentru a se relaxa, a socializa sau a face shopping. Este un loc aglomerat, plin de magazine, cafenele, restaurante și baruri. Tot aici se află și câteva hoteluri luxoase, precum Electra Palace. Arhitectura clădirilor este impresionantă, multe dintre ele fiind construite în stil neoclasic, cu fațade de marmură albă și balcoane cu ornamente sculptate. Evident, am făcut și noi câteva fotografii, apoi ne-am așezat pe terasa de la Starbucks, nu atât pentru cafea, cât ca să privim liniștiți marea.

Apoi am mers pe strada Tsimiski, unde se găsesc numeroase magazine de modă, aflate la sfârșit de august în perioada de reduceri finale. Tsimiski este a doua stradă principală pornind de la faleză și este paralelă cu Egnatia, artera principală comercială a Salonicului. După cca o oră a reînceput ploaia, așa că ne-am grăbit înapoi spre parcare, mai ales că îi spuseserăm lui Antonis că ne vom lua mașina în jur de ora 14. Apoi am pornit iar la drum, de data aceasta către Metsovo, localitate aflată la o distanță de aproximativ 220 km de Salonic, pe Egnatia Odos (A2).

Metsovo – o veritabilă stațiune montană, aflată la o altitudine de 1200 m

Drumul către Metsovo a fost foarte frumos, chiar spectaculos pe alocuri, atunci când am străbătut tuneluri tăiate în munte, asemănătoare cu cele pe care le-am văzut în Austria. Din autostradă există o ieșire direct către sat, iar din acel punct mai sunt de parcurs doar vreo 4-5 km.

Metsovo este așezat în regiunea Epir, în Munții Pindului, și este cunoscut drept capitala aromânilor din Grecia. De altfel, zona deosebit de pitorească în care se află poartă numele sugestiv de „Valia Calda”, ceea ce în limba noastră s-ar traduce prin „Valea Caldă”. Dacă ajungeți aici, veți constata că va fi ușor să vă înțelegeți cu localnicii, care se prezintă cu mândrie drept vlahi. La Metsovo trăiesc și singurii urși din Grecia, acest animal fiind de fapt și simbolul localității.

Când am ajuns, ne-am oprit puțin în parcarea din centru și ne-am bucurat să respirăm aerul tare și curat de munte. Apoi ne-am îndreptat către hotelul Archontiko Metsovo 4*, aflat pe locul 2 în topul celor mai bine cotate spații de cazare din localitate. Încă de la început, am fost întâmpinați cu căldură de către proprietar, Giorgos, care ne-a întrebat de unde suntem, ne-a prezentat facilitățile și ne-a înmânat cheia de la cameră. Hotelul este o construcție relativ recentă, însă inspirată din arhitectura unui conac tradițional. Un mare plus este parcarea subterană, inclusă în prețul cazării, din care se urcă cu liftul în zona recepției și în camere. Lounge-ul prevăzut cu șemineu și amenajat cu decorațiuni din piatră și lemn se continuă cu o terasă pe care se află o piscină și un jacuzzi.

Camera pentru care am optat noi a fost una deluxe cu șemineu și cadă spa (facilități pe care nu le-am folosit, dar care dădeau încăperii un plus de șarm). Ce-i drept, m-aș fi așteptat să fie ceva mai mare camera, însă adevăratul punct forte a fost priveliștea superbă de pe balcon – aveai în față muntele împădurit, pe care se decupa silueta hotelului de cinci stele Grand Forest, complet izolat de restul stațiunii. Chiar ne gândeam că nu ne-ar fi plăcut să ne cazăm într-o astfel de locație, fără îndoială luxoasă, dar mult prea retrasă.

După ce ne-am lăsat bagajele în cameră, l-am întrebat pe Giorgos unde ne recomandă să mergem pentru cină și i-am urmat sfatul, îndreptându-ne către To Archontiko, un local amenajat în același stil tradițional. Trebuie să precizez că Metsovo e o localitate micuță, iar cele mai multe restaurante, magazine și cafenele se aflau la câteva minute de mers pe jos de hotel. Sigur, fiind vorba de o stațiune montană, drumurile sunt în pantă și ai de urcat/coborât, dar noi am considerat asta o formă binevenită de mișcare.

Când am ajuns la restaurant, în jurul orei 19, era aproape gol în interior, așa că ne-am așezat la o masă la fereastră, pentru că nu ne puteam sătura să admirăm peisajul. Servirea a fost promptă, iar porțiile uriașe. Noi am comandat o supă de legume, o musaca și o salată „Archontiko”, și abia le-am putut termina. Din fericire, nu aveau și desert în meniu, pentru că nu am mai fi avut loc și pentru el. Iar prețul a fost absolut rezonabil, în jur de 25 de euro, incluzând și băuturile.

A doua zi ne-am trezit din nou pe ploaie. Am coborât la micul dejun, care se servea în lounge, și care era extrem de bogat. Aveai practic de toate – de la ouă și brânzeturi la mezeluri și produse de patiserie, salate, iaurt, fructe proaspete, compot și chiar plicuțele cu ceai de munte grecesc (din planta numită sideritis). Trebuie să spun că Giorgos și soția sa, Dimitra, supravegheau personal bufetul și se asigurau că toți oaspeții se simt bine și nu le lipsește nimic.

Până la prânz am mai rămas în hotel, apoi, când a ieșit în sfârșit soarele, am făcut o mică plimbare prin Metsovo. Șoseaua șerpuiește printre case, marea majoritate având la parter mici magazine ori un bar sau o terasă. Majoritatea produselor comercializate sunt locale, fie că e vorba de sortimentele de brânză Metsovone și Metsovela, fie că e vorba de vinul Katogi Averof sau de obiecte handmade din lemn sau metal. Multe clădiri sunt minihoteluri, iar centrul este dominat de Biserica Agia Paraskevi, înconjurată de copaci imenși. Există și un mic părculeț amenajat pe un dâmb cu iarbă și brazi înalți, de unde poți avea o perspectivă de 360 de grade asupra împrejurimilor.

Impresia generală este de viață liniștită, ancorată în tradiții. Pe băncile din fața bisericii vedeai mereu localnici în vârstă stând de vorbă și punând țara la cale. Așadar, Metsovo nu e o destinație pentru turiști dornici de agitație, ci un loc în care să relaxezi și să te bucuri de tihnă, aer curat și peisaje frumoase. Iarna se poate practica și schiul, există un teleferic și un centru de închiriere de articole sportive.

Seara am dorit să încercăm un alt restaurant, aflat vizavi de To Archontiko – O Koutouki tou Nikola, care avea și locuri pe terasă. Și aici porțiile au fost foarte mari, mâncarea gustoasă și prețurile mici, așa că am mai revenit aici pe durata sejurului.

Vizite la Canionul Vikos, Ioannina și Mănăstirile de la Meteora

Am avut trei zile pline de ședere în Metsovo, așa că ne-am programat și câteva excursii cu mașina. Prima a fost la Canionul Vikos, care deține recordul mondial Guinness pentru cea mai mare adâncime (raportată la lățime). Sunt mai multe locuri din care poți admira defileul, însă noi am urmat sfatul lui Giorgos și ne-am dus la mănăstirea Agia Paraskevi din localitatea Monodendri. Am lăsat mașina la intrarea în sătuc, apoi am mers pe jos cam 20 de minute până la micul lăcaș construit din piatră. Am admirat interiorul și apoi am zărit o potecuță, undeva în dreapta, care ne-a condus la un minunat punct de belvedere către canion. Practic, într-o parte vedeai versantul muntos, iar în cealaltă parte hăul amețitor. Evident, am făcut multe poze și ne-am minunat de splendoarea și măreția peisajului.

Apoi am revenit în centrul localității Monodendri, tipică pentru regiunea Zagoria, unde toate construcțiile sunt din piatră de munte. Am fi vrut să mergem și spre Kipi, pentru a vedea podurile arcuite, tot din piatră, însă doream să vizităm și Ioannina, așa că am pornit spre capitala Epirului.

Mai fusesem aici în 1999, într-un circuit combinat Grecia – Italia și îmi aminteam lacul imens Pamvotis și magazinele de bijuterii, pentru că Ioannina este cel mai cunoscut centru de prelucrare a argintului din întreaga Grecie. Am parcat mașina aproape de promenada amenajată pe malul lacului și am stat pe o bancă la umbră, încercând să ne hotărâm dacă să mergem în plimbare cu barca până la insulița Nissi. În final, am decis să hoinărim prin centrul orașului, un labirint de străzi înguste și pavate, care te poartă pe lângă clădiri tradiționale cu acoperișuri de țiglă, ferestre cu grilaje și porți din lemn masiv. Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Ioannina este cetatea, un exemplu bine păstrat al arhitecturii otomane, dar care include și elemente preexistente bizantine.

Fortăreața este un ansamblu de edificii mai vechi sau mai noi, înconjurate de ziduri groase, și seamănă pe undeva cu Sighișoara noastră. Ne-am oprit pentru un frappé și o înghețată la Chevalier, o cafenea foarte frumos amenajată, apoi am urcat spre fosta reședință a lui Ali Pașa, un personaj controversat al istoriei. Albanez de origine, acesta a devenit în 1788 comandant al sangeacului de Ioannina, poziție pe care a deținut-o timp de 33 de ani. Administrator abil și ostean viteaz, Ali Pașa a fost în același timp și autor al mai multor acte de cruzime. Printre acestea, distrugerea orașului Moscopole, eveniment tragic care i-a determinat pe aromânii ce locuiau acolo să se refugieze în Grecia, Serbia, Bulgaria și România. În final, Ali Pașa a căzut în dizgrația sultanului și a fost împușcat în incinta Mănăstirii Sf. Pantelimon, aflată pe insulița lacului din Ioannina.

În castelul interior din cetate se află Muzeul Bizantin (care include și Sala Argintarilor), Moscheea Fethiye, ridicată de turci pentru a sărbători cucerirea orașului, în 1430, și mausoleul lui Ali Pașa. Iar dacă ajungeți pe insula Nissi puteți vizita muzeul dedicat acestui conducător otoman, supranumit și „Leul din Ioannina”.

Cea de-a doua excursie a fost la Meteora, pentru a revedea complexul de mănăstiri. Drumul de la Metsovo durează cam două ore și este foarte pitoresc, cu serpentine, versanți împăduriți și văi abrupte.

Meteora are o istorie veche de peste 600 de ani și este un loc important de pelerinaj și spiritualitate. Cele șase mănăstiri care se pot vizita în prezent – Megalo Meteoro, Varlaam, Roussanou, Agia Triada, Agios Nikolaos Anapafsas și Agios Stefanos – sunt situate pe vârfurile stâncilor, la o înălțime de peste 400 de metri, creând impresia că sunt suspendate în aer. Construcția mănăstirilor a început în secolul al XIV-lea și a fost finalizată în secolul al XVI-lea. Mănăstirile au fost construite de călugări, aflați în căutarea unui loc izolat și liniștit pentru rugăciune și meditație. Stâncile abrupte au fost special alese pentru a oferi protecție împotriva invaziilor și pentru a asigura monahilor izolare și pace.

Noi am ajuns în jurul prânzului și ne-am dus mai întâi la Mănăstirea de călugărițe Agios Stefanos, cea mai ușor accesibilă – trebuie doar să traversezi un podeț. Am fost norocoși, pentru că în 15 minute se termina programul de vizitare. Am avut totuși timp să dăm o tură prin interior și prin grădini și chiar să cumpărăm niște ceai de munte cu coji de lămâie și portocale de la magazinul de suveniruri. De fapt, mănăstirea are două capele – una care datează din secolul al XV-lea și care este închinată Sf. Ștefan, și cealaltă, mai mare, din secolul al XVIII-lea, care adăpostește moaștele Sf. Haralambie.

După Agios Stefanos ne-am hotărât să mergem la Marele Meteor, cel mai vechi și mai mare dintre cele șase lăcașuri de cult. Pentru a ajunge la el trebuie să urci destul de multe trepte, ceea ce nu e simplu, mai ales pe o zi cu soare arzător, cum am prins noi. Dar priveliștile amețitoare asupra hăului imens de dedesubt și satului Kastraki răsfirat peste întreaga vale răsplătesc din plin efortul vizitatorilor. Fondată în secolul al XIV-lea de Sfântul Atanasie Meteoritul, mănăstirea are o biserică principală ce datează din veacul al XVI-lea, decorată cu fresce foarte frumoase. În incinta complexului au fost amenajate și două muzee: de Istorie și Folclor și Eclesiastic.

Parga – o bijuterie la Marea Ionică

După patru nopți petrecute în Metsovo, a venit timpul să ne luăm rămas bun de la Giorgos și Dimitra și să pornim spre următoarea noastră destinație, Parga. Drumul a fost scurt, mai puțin de oră și jumătate, însă ne-a fost un pic greu să găsim locul unde aveam rezervare – Vila Letista. De fapt, vila are aceeași intrare cu Hotelul Agnanti, cele două construcții fiind practic lipite una de alta, iar ca să ajungi la ele trebuie să urci o pantă destul de abruptă. Recepție există doar la hotel, însă angajații au fost amabili și au sunat pe cineva de la vilă ca să vină și să ne dea cheile de cameră. Cu această ocazie, am aflat că putem oricând să folosim piscina infinity de la Agnanti și să mâncăm la restaurantul lor. Complexul are și câteva locuri de parcare, iar noi am fost suficient de norocoși încât să găsim unul chiar la umbră 🙂

Camera noastră a fost una deluxe cu vedere la mare și a justificat pe deplin recenziile pozitive pe care le-am citit înainte să rezervăm. Încăperea a fost mare și foarte curată, iar priveliștea care se vedea din balcon absolut superbă. Aveam și o copertină cu telecomandă, pe care o lăsam trasă în timpul zilei, ca să fim protejați de soare și să păstrăm o temperatură plăcută în interior.

Spre deosebire de Metsovo, aici nu am avut mic dejun bufet, însă meniul era diferit de la o zi la alta și includea atât preparate sărate, cât și dulci, și întotdeauna un fel cald (de exemplu omletă sau clătite). Și proprietarul de aici a fost foarte amabil, ceea ce ne-a făcut să ne simțim de-ai casei încă din prima zi.

Complexul este construit în trepte, cu câteva mici terase amenajate cu scaune sau bănci unde poți să stai și să admiri priveliștea uluitoare către Marea Ionică.

Amplasarea este foarte bună – după ce cobori acea pantă abruptă, ieși în strada principală care te duce în centru, în aproximativ 10 minute de mers pe jos. Acolo se află și plaja Krioneri, unde ne-am petrecut noi toate zilele de sejur, pentru că ni s-a părut mult mai la îndemână față de Valtos sau Lichnos Beach (deși acestea sunt mult mai apreciate de turiști). Plaja este cu nisip fin, iar cine vrea poate ajunge înot la insulița Panagia, unde se poate vizita capela Adormirea Maicii Domnului. În plus, în centru găsești o mulțime de restaurante, cafenele, magazine, așa că pur și simplu nu am simțit nevoia să mergem mai departe.

În prima zi am mâncat la Taverna Petros, o combinație între local grecesc și fast-food, unde mâncarea a fost bună, dar serviciul a cam lăsat de dorit (au uitat să ne aducă una din băuturile comandate). Pentru că Parga e o stațiune foarte solicitată, prețurile sunt considerabil mai mari ca în Metsovo. Oricum, după ora 18 Petros devenea foarte solicitat, se forma mereu coadă la intrare.

În altă seară am mers la Barca, un mic local cu aer familial, unde am optat pentru un platou cu pește și fructe de mare, pentru care am plătit doar 22 de euro. Deși mâncarea părea proaspătă și a fost simplu preparată (pe grătar), totuși mi-a fost rău în noaptea aceea, ceea ce ne-a determinat ca în ultimele două zile să căutăm un restaurant mai cu pretenții. Ghidându-ne după recenziile de pe Tripadvisor, am mers la Hellenikon și nu am regretat nicio clipă. Localul este o tavernă mai degrabă modernă, cu feluri de mâncare mai sofisticate, la prepararea cărora folosesc și legume sau fructe din producția proprie. Porțiile nu sunt mari, iar prețurile sunt ceva mai piperate, însă servirea, gustul și atmosfera merită din plin. Eu am luat de două ori file de dorada cu piure de țelină și sos de lămâie și a fost delicios. La ultima vizită, am încercat și plăcintă cu portocale, care e și ea minunată. În plus, la finalul fiecărei mese am primit din partea casei câte un păhărel de mastică.

Dacă vă decideți să mergeți la Hellenikon, e bine să vă faceți rezervare în prealabil. Noi am avut noroc și am găsit de fiecare dată masă liberă, însă mulți erau dezamăgiți pentru că localul era plin și nu îi putea primi. Am observat că mulți clienți erau fideli (turiști care mai fuseseră în vacanță în Parga în urmă cu 2-5-10 ani și reveneau la tavernă, fiind încântați de mâncare și servicii).

Serile noastre în Parga au fost cam la fel – porneam în plimbare către centru și urcam pe colina care adăpostește faimosul Castel venețian. Stațiunea are o istorie îndelungată, care datează încă din perioada antichității. Numele orașului se crede că provine dintr-un vechi cuvânt grecesc, „Parge”, care înseamnă „orașul citadelă”. De altfel, în partea veche se pot vedea o serie de monumente și clădiri istorice care datează din perioada bizantină și otomană.

Așa cum spuneam, cea mai populară atracție este Castelul Venețian, situat pe o colină în partea de sus a orașului. Construcția inițială datează din secolul al XI-lea, însă de-a lungul timpului, Parga s-a aflat sub diverse dominații, așa încât turcii, venețienii, rușii, francezii, britanicii și grecii și-au pus pe rând amprenta asupra arhitecturii castelului, iar acesta a fost recondiționat de mai multe ori. Poziționarea sa privilegiată oferă o vedere panoramică superbă către mare, stânci și casele colorate din zonă, cu balcoane din lemn și așezate sub forma unui amfiteatru.

Pe străzile în pantă din jurul fortificației se găsesc o mulțime de magazine de bijuterii, obiecte handmade de calitate, gelaterii, așa încât tot timpul ai ceva de privit și de descoperit, fără să te plictisești.

Cei care doresc pot lua și trenulețul turistic până la castelul Ali Pașa, mult mai bine conservat decât Castelul Venețian. Turul durează în jur de două ore și include și o oprire în pitoreasca localitate Anthousa.

Cele patru zile petrecute în stațiune s-au scurs repede și am rămas cu regretul că nu ne-am aventurat mai departe de Parga, către Sivota, ca să explorăm și plajele de acolo, despre care am tot auzit vorbindu-se.

Ultima zi a concediului nostru am petrecut-o tot la Salonic, la același Mavili Urban Stay, iar seara am revenit pe faleza animată, ca să privim marea și să ne promitem că ne vom întoarce în Grecia cât de curând posibil. De ce nu, poate tot în regiunea Mării Ionice, într-un sejur în Kefalonia, Corfu sau Zakynthos.