Dacă petreceți Crăciunul în străinătate, nu doar mâncarea servită vă va surprinde, ci și calendarul. În Egipt, sărbătoarea cade pe 7 ianuarie, după un post de 43 de zile, în timp ce la Betleem aceasta se ține de trei ori, la date diferite. În Spania, cadourile nu vin în noaptea de 24 spre 25 decembrie, ci pe 6 ianuarie, iar în Catalonia darurile sunt aduse de o buturugă de lemn.
Am adunat câteva tradiții și obiceiuri mai puțin știute din destinațiile în care puteți alege să petreceți sărbătoarea Nașterii Domnului.
Turcia – de unde vine, de fapt, Moș Crăciun
Personajul așteptat cu nerăbdare de toți copiii a existat cu adevărat. Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 270 la Patara, pe coasta Mediteranei, și a fost episcop la Myra — orașul care se numește astăzi Demre și se află la vreo 150 km de Antalya. Biserica în care a slujit se poate vizita, împreună cu sarcofagul din care i-au fost sustrase osemintele.
De altfel, furtul e documentat: în 1087, niște marinari din Bari au deschis mormântul și au dus relicvele în Italia, unde se află și acum, la bazilica ridicată anume pentru ele. O parte din moaște au ajuns mai târziu la Veneția. Legenda care i-a adus faima Sfântului spune că acesta ar fi lăsat, trei nopți la rând, câte un săculeț cu aur pe fereastra unei case în care locuiau trei surori ce nu se puteau mărita din lipsă de dotă. Din acest gest de milostenie făcut în taină s-a născut, prin Olanda și apoi America, personajul Santa Claus.
Vezi ofertele noastre pentru Crăciun
Israel – trei Crăciunuri în același oraș
La Betleem, Biserica Nașterii e administrată în comun de trei confesiuni — greco-ortodoxă, armeană și catolică — fiecare cu propriul calendar. Așa s-a ajuns ca sărbătoarea să fie ținută de trei ori: pe 25 decembrie de catolici și protestanți, pe 7 ianuarie de greco-ortodocși, iar pe 19 ianuarie de armeni. Diferențele vin din calendare: Patriarhia greco-ortodoxă a Ierusalimului a păstrat calendarul iulian, spre deosebire de Biserica Ortodoxă Română, care a trecut în 1924 la calendarul îndreptat și sărbătorește pe 25 decembrie. Fiecare comunitate își are propria slujbă, propriul program și propriile ore de acces la grota Nașterii, împărțite după un acord vechi de secole.
Biserica însăși e una dintre cele mai vechi din lume aflate în funcțiune neîntreruptă, fiind ridicată în secolul al IV-lea. Intrarea principală a fost micșorată de-a lungul timpului până la o deschizătură de aproximativ 1,2 m, prin care se trece aplecat: se numește Poarta Umilinței și a fost îngustată, cel mai probabil, ca să nu poată intra călăreții sau carele cu prada.
Egipt – Crăciunul copt și postul de 43 de zile
Creștinii copți, care reprezintă aproximativ 10% din populația Egiptului, sărbătoresc Nașterea pe 7 ianuarie, după calendarul iulian. Înainte de aceasta țin însă un post de 43 de zile, numit postul Nașterii, care începe pe 25 noiembrie: se renunță la carne, lactate și ouă, deși peștele rămâne permis, cu excepția zilelor de miercuri și vineri.
Slujba de Ajun se ține noaptea și se încheie în jurul orei 3 dimineața, moment în care începe masa festivă. Se mănâncă fatta, un preparat în straturi, cu orez, pâine prăjită, carne și un sos de usturoi, iar dulcele obligatoriu sunt biscuiții kahk, presați în forme, adesea decorați cu o cruce și pudrați cu zahăr. Aceștia se prepară în cantități mari și se împart vecinilor, indiferent de religia lor.
Grecia – corăbioara, spiridușii și pâinea lui Hristos
Înainte de răspândirea tradiției cu pomul de Crăciun, grecii împodobeau altceva: o corăbioară de lemn, numită karavaki, cu lumini și ornamente. Obiceiul venea din tradiția maritimă — femeile din familiile de navigatori o pregăteau ca semn de întoarcere cu bine. În ultimii ani, multe insule și orașe de coastă au revenit la el, iar în piețele publice veți găsi corabia în locul bradului.
Cele 12 zile dintre Crăciun și Bobotează au și o latură mai neliniștitoare. Se spune că atunci ies la suprafață kallikantzaroi, niște spiriduși răutăcioși care fac stricăciuni în gospodărie. Metodele de apărare sunt foarte concrete: se ține focul aprins în vatră toate cele 12 nopți, iar la ușă se lasă o sită, pentru că, potrivit credinței, creaturile nu știu să numere mai departe de doi și se vor încurca în a socoti găurile până la răsărit, când trebuie să dispară.
Pe masă se pune christopsomo, „pâinea lui Hristos”, frământată în ajun și decorată cu aluat modelat, plus melomakarona, prăjiturele cu miere și scorțișoară, precum și kourabiedes, biscuiți cu unt și migdale, acoperiți cu zahăr pudră.
Vezi ofertele noastre pentru Crăciun
Spania – Regii Magi, buturuga și figurina nepotrivită
În Spania, marea sărbătoare a copiilor nu e Crăciunul, ci 6 ianuarie, ziua Regilor Magi. În ajun, orașele organizează cabalgata, o paradă în care cei trei magi trec pe carete și aruncă bomboane în mulțime, iar dimineața copiii își primesc cadourile. Se mănâncă roscón de reyes, o coroană de cozonac în care sunt ascunse două lucruri: o figurină, care aduce noroc celui care o găsește, și un bob de fasole — cine dă peste el plătește tortul.
Catalonia are însă două tradiții care nu se găsesc nicăieri altundeva. Caga Tió e o buturugă de lemn cu fața pictată, pe care copiii o hrănesc zilnic din decembrie și o acoperă cu o pătură ca să nu-i fie frig; în seara de Ajun o bat cu bețe, cântând, până ce aceasta „livrează” dulciurile ascunse dedesubt. Iar în scenele Nașterii, alături de personajele obișnuite, se ascunde caganerul — o figurină cu pantalonii în vine, prinsă în plin act fiziologic, prezentă în ieslele catalane din secolul al XVIII-lea. Explicația dată de localnici e că fertilizează pământul și aduce noroc recoltei.
Polonia, Cehia și Țările Baltice – masa de Ajun
În Polonia, cina de Ajun se numește Wigilia și începe abia după apariția primei stele pe cer. Se servesc 12 feluri, toate fără carne, iar sub fața de masă se pune fân, în amintirea ieslei. Masa începe cu împărțirea unei azime subțiri, opłatek, iar fiecare rupe o bucată din a celuilalt, rostind o urare. Se pune întotdeauna și un tacâm în plus, pentru un oaspete neanunțat — sau, în unele interpretări, pentru cei care nu mai sunt.
În Cehia, fetele nemăritate aruncă un pantof peste umăr, spre ușă: dacă vârful cade înspre ieșire, înseamnă că se mărită în anul care vine. Se taie și un măr în două pe orizontală — dacă semințele desenează o stea, urmează un an bun; dacă seamănă cu o cruce, e semn rău.
În Letonia se practică ķekatas: mascați care merg din casă în casă, cu costume de urs, cal, macara sau moarte, cântând și primind de mâncare — foarte asemănător cu ce se întâmplă și pe la noi. Se mănâncă pelēkie zirņi, mazăre cenușie fiartă cu slănină prăjită și ceapă, iar tradiția cere ca farfuria să fie golită complet, ca să nu curgă lacrimi în anul următor.
Asia – Crăciunul acolo unde nu e sărbătoare
În China, 25 decembrie nu e zi liberă, dar seara de Ajun are un nume propriu, Ping’an Ye, „noaptea liniștită”, și un cadou standard: un măr. Explicația e lingvistică — cuvântul pentru măr, píngguǒ, seamănă cu primul cuvânt din píng’ān, care înseamnă pace și liniște. Merele se vând ambalate în cutii colorate, ca bomboanele de lux.
În Vietnam, unde catolicii sunt în jur de 7% din populație, Ajunul e o sărbătoare de stradă. Centrul fostului Saigon se blochează complet, iar lumea vine să se fotografieze la catedrala Notre-Dame, ridicată de francezi între 1877 și 1880 din materiale aduse integral din Franța: cărămida de la Toulouse, țigla de la Marsilia, iar vitraliile de la Chartres. Cărămida nu a fost niciodată tencuită și își păstrează culoarea roșie după aproape 150 de ani de climă tropicală. Pentru majoritatea localnicilor, Crăciunul nu e însă o sărbătoare religioasă, ci o ocazie de a ieși în oraș.
În Thailanda și Cambodgia, Crăciunul rămâne un eveniment comercial, fără zi liberă și fără tradiție proprie. În schimb, hotelurile și mall-urile îl marchează în forță, iar pentru un călător european contrastul dintre brazii artificiali și cele 30 de grade de afară e o experiență în sine.
