Piețele de Crăciun arată, la prima vedere, cam la fel oriunde în Europa: căsuțe de lemn, vin fiert și lumini. Totuși, in unele locuri copiii așteaptă darurile de la Moș Crăciun, în altele de la Pruncul Iisus sau de la Sfântul Nicolae, iar bunatatile care se vând la tarabe sunt atât de legate de un anumit oraș încât nu le veti găsi la câteva sute de kilometri mai încolo.
Iată câteva lucruri care explică mai bine ce veți vedea în principalele destinații de Advent.
De unde vin piețele de Crăciun
Originea lor e un târg de iarnă obișnuit, de unde oamenii se aprovizionau înainte de venirea gerului. La Viena există un document din 1298 prin care ducele Albrecht I acordă orașului dreptul de a ține un „târg de decembrie”, dar prima piață care semăna cu ce cunoaștem astăzi e considerată cea din Dresda, atestată în 1434.
Schimbarea majoră a venit cu Reforma religioasă. Până atunci, copiii primeau darurile de la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, iar târgurile se țineau în jurul acelei date. Protestanții au respins însă cultul sfinților, așa că au înlocuit personajul cu Christkind, Pruncul Iisus, înfățișat ca un copil cu aripi. Odată cu el s-a mutat și data la care se ofereau cadourile, mai aproape de Crăciun. Așa se explică de ce târgul din Strasbourg se numește, din 1570, Christkindelsmärik — piața Pruncului Iisus — și de ce e cel mai vechi din Franța.
Vezi ofertele noastre pentru Piețe de Crăciun
Nuremberg și Bavaria
La Nuremberg, Christkindul nu e o statuetă, ci o persoană reală. La fiecare doi ani, orașul alege o tânără care deschide târgul recitând un un text tradițional despre orașul de lemn și pânză care se ridică în piață pentru câteva săptămâni. Criteriile de selecție sunt publice și surprinzător de concrete: fata trebuie să aibă între 16 și 19 ani, să locuiască în Nuremberg, să măsoare cel puțin 1,60 m și să nu aibă frică de înălțime. Ultima condiție are o explicație foarte practică. Prologul se recită de pe balconul bisericii Frauenkirche, aflat la 12 metri deasupra pieței, cu o balustradă joasă, iar tânăra stă pe o platformă ca să fie văzută de toată lumea. Pompierii o asigură, de altfel, cu o frânghie.
Tot aici veți găsi două produse care nu se fac nicăieri altundeva. Zwetschgenmännle sunt niște figurine cu trupul din prune uscate și capul dintr-o nucă, apărute în secolul al XVII-lea ca jucării ieftine pentru copiii din familiile sărace. Cât despre cârnații de Nuremberg, aceștia sunt neobișnuit de mici, de vreo șapte centimetri, mărime stabilită printr-un regulament din 1573. Legenda locală spune că erau atât de subțiri ca să poată fi strecurați prin gaura cheii clienților întârziați, după ce se închideau porțile orașului.
Tot în Bavaria, orașul Nördlingen e ridicat în interiorul unui crater de meteorit vechi de aproximativ 15 milioane de ani. Biserica și casele sunt construite din piatra rezultată la impact, care conține microdiamante, iar străzile descriu un cerc aproape perfect, pentru că urmăresc marginea craterului.
La Rothenburg ob der Tauber, specialitatea gastronomică sunt Schneeballen, „bulgării de zăpadă”: aluat tăiat fâșii, strâns într-o sferă și prăjit, după o rețetă veche de peste 300 de ani.
Alsacia și Lorena
În arhivele din Sélestat se păstrează un registru contabil din 1521, în care orașul plătește pădurari ca să păzească brazii din pădurile din jur pentru a nu fi tăiați înainte de sărbători. E vorba de patru șilingi trecuți într-o socoteală măruntă, dar reprezintă cea mai veche însemnare scrisă cunoscută despre obiceiul de a aduce un brad în casă — iar Alsacia își revendică datorită ei primul pom de Crăciun.
Dulciurile de aici nu se găsesc nici ele în altă parte. Bredele sunt niște biscuiți mărunți, făcuți în zeci de variante — cu scorțișoară, cu migdale, cu anason sau cu glazură — pe care gospodinele încep să îi coacă din prima săptămână de Advent și îi împart apoi vecinilor și rudelor. Mannele e o brioșă în formă de omuleț, coaptă special pentru 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Iar vinul fiert alsacian se prepară adesea din vin alb, spre deosebire de cel german, fiindcă acest lucru se potrivește cu soiurile din regiune.
Vezi ofertele noastre pentru Piețe de Crăciun
Viena și Elveția
În spațiul alpin, Adventul are și o latură mai puțin idilică. Pe 5 decembrie, în Austria, alături de Sfântul Nicolae apare Krampus, o creatură cornută cu lanțuri și nuiele, care îi sperie pe copiii neascultători. În unele văi tiroleze se organizează adevărate parade, cu zeci de măști sculptate în lemn, moștenite din familie.
Mai există și o altă diferență pe care o veți observa din prima seară: în piețele austriece nu se bea Glühwein, ci Punsch, o băutură mai dulce, făcută cu rom, vin sau ceai. Licoarea se servește în căni pentru care plătiți o garanție, pe care o primiți înapoi când returnați cana.
În Elveția, copiii îl așteaptă pe Samichlaus, care nu vine singur: îl însoțește Schmutzli, un ajutor îmbrăcat în negru, cu sacul pe spate. La Zurich funcționează un „pom de Crăciun cântător” — o structură pe mai multe niveluri, pe care urcă în fiecare seară un alt cor. Iar la Geneva, pe 11 și 12 decembrie, orașul sărbătorește Escalade, victoria din 1602 împotriva trupelor ducelui de Savoia: atunci se sparge cu pumnul o marmită de ciocolată umplută cu marțipan, iar cel mai vârstnic și cel mai tânăr dintre cei prezenți rostesc împreună o formulă rituală.
Praga și Cracovia
În Cehia, darurile vin de la Jezulátko, Pruncul Iisus. Felul principal al mesei de Ajun e crapul prăjit cu salată de cartofi, iar tradiția cere ca peștele să fie cumpărat viu, cu câteva zile înainte. De aici și obiceiul, încă răspândit, de a-l ține în cadă până în ziua gătitului. Un solz de crap păstrat în portofel ar trebui să aducă bani posesorului în anul care urmează.
La Cracovia, pe lângă târgul din Piața Mare se ține un concurs pe care nu îl veți găsi în niciun alt oraș. În prima joi din decembrie, meșterii locali își aduc la monumentul lui Adam Mickiewicz propriile szopki: scene ale Nașterii făcute din carton, staniol și hârtie colorată, care reproduc însă, în miniatură, monumentele Cracoviei. Obiceiul a apărut în secolul al XIX-lea, concursul se organizează din 1937, iar UNESCO l-a trecut în 2018 pe lista patrimoniului imaterial.
Riga și Tallinn
Cele două capitale baltice se ceartă de peste un secol pe aceeași temă: care dintre ele a împodobit primul pom de Crăciun din Europa. Riga are, în Piața Primăriei, o placă pe care scrie anul 1510, în opt limbi. Tallinn invocă un document din 1441, potrivit căruia Fraternitatea Capetelor Negre, o ghildă de negustori străini prezentă în ambele orașe, ar fi ridicat un brad în piața centrală.
Cum se împacă asta cu registrul din Sélestat? Cele trei orașe revendică, de fapt, lucruri diferite. Brazii baltici erau ridicați în piața publică, împodobiți, membrii ghildei dansau în jurul lor, iar la final le dădeau foc — un obicei mai apropiat de focurile de solstițiu decât de pomul din casă, pe care îl atestă documentul alsacian. În plus, istoricii contemporani sunt rezervați: cuvântul folosit în actele medievale baltice ar putea însemna la fel de bine „catarg” sau „stâlp”, iar legătura cu Crăciunul pare să fi fost făcută de cercetători abia din secolul al XIX-lea. Niciunul dintre orașe nu pare însă dispus să renunțe la povestea lui.
În Estonia, Crăciunul începe cu mersul la saună. Acest obicei se practică în după-amiaza Ajunului, înainte de masa de seară, ca un fel de curățare rituală. Abia după aceea se stă la masă, unde se mănâncă carne de porc cu varză acră și sângerete, iar numărul felurilor servite nu e întâmplător: șapte, nouă sau douăsprezece, cifre considerate norocoase.
Londra
Piețele londoneze în stil german au apărut abia în ultimele decenii, însă orașul a dat lumii câteva dintre obiceiurile fără de care nu mai concepem astăzi Crăciunul. Prima felicitare comercială a fost tipărită aici în 1843, la comanda lui Henry Cole, un funcționar care voia să termine mai repede cu corespondența de sezon. Tot la Londra, prin anii 1840, cofetarul Tom Smith a inventat pocnitorile de masă, cele care se trag de capete și trosnesc, încercând de fapt să își vândă mai bine bomboanele.
Bradul din Trafalgar Square are, la rândul lui, o poveste: e dăruit în fiecare an Londrei de orașul Oslo, un obicei neîntrerupt din 1947, ca mulțumire pentru sprijinul acordat Norvegiei de Marea Britaniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pomul se taie dintr-o pădure de lângă capitala norvegiană, iar la ceremonia de aprindere a luminilor festive participă și primarul din Oslo.
