CIRCUIT CHINA – De la Orasul Interzis la Soldatii de Teracota
Beijing – Xi’An – Shanghai
Plecari: 09.03, 08.04.2027
(9 nopti)
China e o tara imensa si fascinanta, cu o istorie uluitoare. Aceasta reprezinta o combinatie unica intre traditii stravechi și tehnologii uluitoare, o lume incredibila in care viata, moartea și invataturile spirituale sunt influentate de politica de stat. Circuitul va propune sa explorati unele dintre cele mai remarcabile destinatii ale acestei tari fascinante. Vom incepe cu Beijing, orasul despre care lumea a aflat de la Marco Polo, astazi una dintre cele mai vibrante metropole din lume. Apoi, ne vom indrepta spre XiAn, fosta capitala imperiala, unul dintre leaganele vechii civilizatii din Bazinul Fluviului Galben, unde vom admira celebra Armata de Teracota cu cei
8 000 de razboinici si cai de lut, ingropati in anul 210 i.Hr. In final, vom descoperi Shanghai, metropola cosmopolita si mandria Chinei moderne, rivalul vibrant al Hong Kong-ului.
PROGRAMUL CIRCUITULUI:
ZIUA 1: BUCURESTI – ISTANBUL – BEIJING
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 19:00 pentru imbarcare pe cursa Turkish Airlines cu destinatia Istanbul. Decolare la ora 21:50 (grupul din 09.03), respectiv 21:35 (grupul din 08.04). Sosire la Istanbul a la ora locala 00:20 (grup 09.03), respectiv 23:05 (grup 08.04). Schimbarea avionului si decolare spre Beijing.
ZIUA 2: BEIJING Mese: cina traditionala
Sosire in Beijing in jurul orei locale 15:40. Transfer si cazare la hotel Beijing Sunworld 4* sau similar. Dupa cazare vom servi cina la un restaurant local.
ZIUA 3: BEIJING – Orasul Interzis, Piata Tian’anmen si Templul Cerului Mese: mic dejun si cina
Mic dejun. Vom explora Orasul Interzis, un impresionant complex imperial (Palatul Imperial), ce insumeaza nu mai putin de 9.999 de cladiri, dispuse pe o vasta suprafata de 720.000 mp. Acest loc plin de istorie ne va transporta in trecutul glorios al dinastiilor chineze. Ne indreptam apoi spre Piata Tian’anmen, cea mai mare piata din lume, obiectiv care nu doar ca impresioneaza prin dimensiunile sale colosale, dar este si un simbol national incarcat de multiple semnificatii. Vom avea ocazia sa ne conectam cu istoria si cultura vibranta a Chinei, admirand arhitectura si atmosfera unica. Programul de vizite continua cu Templul Cerului, constructie ce dateaza din anul 1420 (din timpul Dinastiei Ming) si ridicata ca sacrificiu inchinat Raiului. Cazare la acelasi hotel in Beijing.
ZIUA 4: BEIJING – Marele Zid, Drumul Sacru si Satul Olimpic Mese: mic dejun si pranz
Dupa micul dejun, vom incepe ziua cu vizitarea Marelui Zid (sectiunea Juyongguan Pass), structura imensa, cu o lungime de 6.700 km. Zidul traverseaza cinci provincii ale Chinei si a fost construit in principal in scop de aparare impotriva atacurilor mongole. Excursia continua cu vizitarea unui atelier de prelucrare a jadului. Vom servi apoi pranzul intr-un restaurant local. In partea a doua a zilei continuam cu Drumul Sacru si cu vizitarea unuia dintre Mormintele Ming (complexul cuprinde 13 morminte Imperiale si este situat la cca 50 km de Beijing). Vizitam apoi satul olimpic pentru a admira doua dintre cele mai impresionante structuri construite pentru Jocurile Olimpice din 2008: Bird’s Nest – stadionul construit pentru ceremonia de deschidere si inchidere a Jocurilor Olimpice si Water Cube – Complexul National de Inot, devenit acum parc acvatic. Ambele sunt considerate simboluri ale arhitecturii contemporane din China. Cazare la acelasi hotel in Beijing.
ZIUA 5: BEIJING – Templul Lama, Palatul de Vara Mese: mic dejun si pranz
Mic dejun. Vom vizita Templul Lama, cunoscut si ca “Palatul Pacii si Armoniei”, templu si manastire pentru calugarii budisti. Cladirea incorporeaza armonios atat stilul chinez Han, cat si pe cel tibetan. Continuam cu vizitarea Palatului de Vara, constructie aflata la 12 km de Beijing, situata pe malul lacului Kunming. Palatul este incarcat de o istorie de 800 de ani, o bijuterie arhitecturala ce adaposteste cea mai bine conservata gradina regala din China. Incheiem ziua cu vizitarea unui atelier de prelucrare a perlelor originale. Pranzul va fi servit la un restaurant local. Cazare la acelasi hotel in Beijing.
Ziua 6: BEIJING – XI’AN (tren rapid – bullet train) Mese: mic dejun si cina
Dupa micul dejun, in jurul orei 10:00 vom lua trenul expres catre Xi’An, fosta capitala imperiala, orasul etern, numit Chang’an in antichitate, unul din leaganele vechii civilizatii din Bazinul Fluviului Galben. Distanta dintre Beijing si XiAn (cca 1100 km) va fi parcursa in cca 4 ore. Cu o istorie de 3 000 de ani, Xi’An a fost capitala pentru 13 dinastii chineze, echivaland in faima vechi capitale precum Atena, Cairo sau Roma. Incepem vizitarea orasului cu Vechiul Zid al Orasului, ce are o istorie de peste 600 de ani si este o dovada a maiestriei ingineriei chinezesti de odinioara. Continuam cu Marea Moschee, ce dateaza de la inceputul dinstiei Tang (618-907), a carei arhitectura combina elemente chinezesti si islamice, facand-o unica in China. Cina va fi servita in Xi’An la un restaurant local. Cazare in Novotel Xi’An Daming Palace Hotel 4* sau similar.
Ziua 7: XI’AN – Armata de Teracota si Pagoda Gastei Salbatice Mese: mic dejun si pranz
Mic dejun, dupa care incepem o noua zi de vizite. Prima oprire o vom face la celebra Armata de Teracota a imparatului Qin Shi Huagandi, una dintre descoperirile arheologice de senzatie ale sec. XX, un sit al carui renume rivalizeaza cu cel al Marelui Zid. In jur de 8000 de razboinici si cai de lut in marime naturala au fost ingropați aici in anul 210 i.Hr., ca o „armata a spiritelor”, menita sa pazeasca mormantul Primului Imparat. Dupa aceasta experienta memorabila, ne vom indrepta spre Pagoda Gastei Salbatice, care reprezinta una dintre cladirile remarcabile din Xi’An, aflata in interiorul templului Da Ci’en construit in 589 AC (este locul de unde s-a raspandit budismul in China). Pranzul va fi servit la un restaurant local. Cazare in Xi’An la hotel acelasi hotel de 4*.
Ziua 8: XI’AN – SHANGHAI (tren rapid – bullet train) Mese: mic dejun si cina
Mic dejun. In aceasta zi ne pregatim sa facem o tranzitie spectaculoasa de la istoria antica a oraslui Xi’An la modernitatea vibranta a orasului Shanghai. In cursul diminetii vom face o calatorie cu trenul de mare viteza pe ruta Xi’An – Shanghai (cca 6 ore). Dupa sosirea in Shanghai vom face un tur panoramic care va cuprinde si Promenada Bund – simbol al orasului, veritabila expozitie de arhitectura internationala, datorita cladirilor impunatoare construite de-a lungul sau, ce imbina arhitectura coloniala cu privelistea moderna a zgarie-norilor. Continuam apoi pe renumita Strada Nanjing – principala artera comerciala, plina de magazine si restaurante. Ziua se va incheia cu o cina la un restaurnat local. Cazare la hotel Shanghai Mercure Yu Garden 4* sau similar.
ZIUA 9: SHANGHAI Mese: mic dejun si pranz
Mic dejun. Vom continua sa descoperim orasul si atractiile sale. Vizitam Gradinile Yuyuan, un exemplu de gradini clasice chinezesti, ce dateaza din timpul dinastiei Ming, a caror constructie a fost finalizata in anul 1577. Aici intalnim o oaza de liniste in agitatia orasului modern. Vome merge apoi la bazarul Yuyuan, unde vom descoperi o varietate de magazine ce ofera suveniruri, artizanat si delicatese locale. Urmatoarea oprire va fi la Templul lui Buddha de Jad, unul dintre cele mai frumoase temple din lume, ce gazduieste doua sculpturi budiste impresionante, realizate din jad si aduse in 1882 din Myanmar de catre un calugar chinez. Continuam cu Turnul Jin Mao, unul dintre cele mai inalte turnuri din Shanghai. Vom incheia ziua cu o vizita la un atelier de matase, unde vom invata despre procesul de productie al acestui material pretios. Pranzul se va servi la un restaurant local. Optional, spectacol acrobatic in Shanghai – pret informativ 50 euro/persoana (minim 15 participanti). Cazare la acelasi hotel in Shanghai.
ZIUA 10: SHANGHAI – SUZHOU – SHANGHAI (110 km) Mese: mic dejun si pranz
Dupa micul dejun, plecam spre Suzhou (aprox. 110 km / 1h30). Vom vizita Lingering Garden, una dintre cele mai renumite patru gradini clasice ale Chinei, apoi Tiger Hill, un important reper istoric al orasului, cunoscut pentru Pagoda Yunyan, supranumita „Turnul Inclinat al Chinei”. Vom continua cu o plimbare pe Shantang Street, strada istorica pitoreasca de-a lungul canalului, cu poduri traditionale, cladiri vechi si mici magazine locale. Pranz inclus la un restaurant local. La final, revenire la Shanghai si transfer la hotel. Optional, croaziera “by night” pe Raul Huangpu (tarif informativ: 40 euro / persoana; minim 20 platitori).
ZIUA 11: SHANGHAI – ISTANBUL Mese: mic dejun
Mic dejun. Pana la eliberarea camerelor (cel tarziu ora 12:00), putem vizita pe cont propriu zona Xintiandi – atractie turistica unica a orasului, datorita conceptului original de imbinare a vechiului si a noului si ne putem plimba in Tianzifang – o zona rezidentiala renovata, cu o sumedenie de cladiri, magazine, ateliere de arta, restaurante si cafenele.
Transfer la aeroportul din Shanghai in jurul orei 18:00. Decolare la ora 23:05 (grup 09.03), respectiv la ora 22:25 (grup 08.04) cu compania TURKISH AIRLINES. Zborul se va efectua in timpul noptii.
ZIUA 12: ISTANBUL – BUCURESTI
Schimbarea cursei la Istanbul si imbarcare spre Bucuresti. Sosirea la Bucuresti este prevazuta in jurul orei 08:30.
PRET/persoana:
EURO
(loc in camera dubla, taxe incluse)
La cerere tarife pentru camera single si a treia persoana in dubla.
Acest program are tarife dinamice, care se pot modifica in orice moment, in sensul cresterii sau scaderii, in functie de gradul de ocupare si disponibilitatea furnizorilor.
Pretul afisat este orientativ si valabil la data introducerii ofertei pe site.
Tariful final se confirma doar prin oferta scrisa, emisa in momentul solicitarii rezervarii ferme.











