CIRCUIT UZBEKISTAN – Tara domurilor albastre
Tashkent – Khiva – Bukhara – Nakshbandy – Samarkand
Plecare: 09.04.2027
(8 nopti)
Printre tarile de pe Drumul Matasii, Uzbekistanul este o “comoara ascunsa” in inima Orientului. Orasele sale, adevarate bijuterii istorice si culturale, atrag si fascineaza, lasand o amprenta de neuitat in sufletul vizitatorilor.
Samarkand, Buhara si Khiva nu sunt doar centre de importanta istorica, arhitecturala si religioasa, ci si simboluri ale ingeniozitatii umane si ale vointei neclintite! De la domurile albastre ale Samarkandului la strazile pline de istorie din Buhara si Khiva, fiecare pas ne poarta inapoi in timp, intr-o lume a caravanelor, aromelor orientale si a ospitalitatii autentice.
PROGRAMUL CIRCUITULUI:
ZIUA 1 (09.04): BUCURESTI – TASHKENT
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 19:15 pentru imbarcare pe zborul TURKISH AIRLINES cu destinatia finala Tashkent (via Istanbul).
ZIUA 2 (10.04): TASHKENT Masa: mic dejun, pranz
Sosire in Tashkent in cursul diminetii. Transfer la hotel Ramada by Wyndham 4* sau similar, mic dejun si cazare (early check-in inclus), urmata de o scurta perioada de odihna. Vom porni apoi intr-un tur panoramic cu ghid local al capitalei Uzbekistanului. Tashkent este cel mai mare oras al Asiei Centrale, atestat sub acest nume inca din secolul X. Pana in secolul XIX, a facut parte din diferite state central-asiatice, fara a fi insa un oras foarte important. In prezent, Tashkent este un important centru economic si cultural, gazduind numeroase muzee, teatre si monumente de arhitectura din secolele XVI-XIX. Vom descoperi partea veche a orasului, unde vom vizita Mausoleul Kaffal Shashi (doar exterior) si Medresa Barak-khan, apoi vom admira cateva dintre cele mai spectaculoase cladiri moderne, precum complexul Oliy Majlis (exterior) si Palatul Prieteniei Popoarelor. Turul continua cu vizitarea Muzeului de Arte Aplicate. Dupa amiaza, vom servi pranzul la un restaurant local. Cazare la acelasi hotel.
ZIUA 3 (11.04): TASHKENT – URGENCH (zbor) – KHIVA Masa: mic dejun, cina
Mic dejun. Astazi vom continua descoperirea capitalei Uzbekistanului printr-un tur pietonal al orasului si o experienta inedita cu metroul din Tashkent. Inaugurat in 1977, acesta a fost primul sistem de metrou din Asia Centrala si impresioneaza prin statiile sale decorate cu elemente arhitecturale spectaculoase, inspirate din cultura si istoria regiunii, cu arcade inspirate din moschee, cu placi decorative ce infatiseaza figuri celebre din istoria Rusiei. Cina va fi devreme la un restaurant local in jurul orei 16:30. In cursul dupa-amiezii, transfer la aeroport pentru zborul Tashkent – Urgench. Sosire in cursul serii si transfer catre Khiva (aproximativ 30 km). Cazare in Khiva la hotel Grand Vazir 3* sau similar.
ZIUA 4 (12.04): KHIVA Masa: mic dejun, pranz
Mic dejun. Khiva este un oras inclus in patrimoniul mondial UNESCO, aflat pe vechiul traseu al caravanelor de pe Drumul Matasii. Este un adevarat oras-muzeu, ce pastreaza un ansamblu impresionant de monumente de arhitectura islamica, care readuc la viata atmosfera vechilor orase orientale. Turul de oras include strazile inguste si monumentele arhitecturale din zona numita Ichan-Kala cetatea interioara, inconjurata de ziduri medievale, cu porti orientate catre cele patru puncte cardinale. Vom admira si minaretul sau, fortareata Kunya Ark, Moscheea Juma cu cei 218 stalpi din lemn sculptat, Haremul Hanilor si Mausoleul Pakhlavan Mahmoud, celebrul luptator si poet considerat protector spiritual al orasului. Vom continua vizita cu Complexul Islam Khodja, unde, optional, se poate urca in minaretul de 45 m pentru a admira o priveliste spectaculoasa asupra orasului Khiva la apus. Pranz inclus la un restaurant local. Cazare la acelasi hotel Grand Vazir 3* sau similar.
ZIUA 5 (13.04): KHIVA – BUKHARA (490 km) Masa: mic dejun, cina
Dupa micul dejun vom pleca spre Bukhara, pe un traseu de aproximativ 490 km, pe care il vom parcurge in circa 7 ore. Aceasta calatorie ne va purta prin peisajele celebre ale Asiei Centrale, cu intinderi desertice si privelisti asupra raului Amudarya. In autocar vom avea gustari, apa, ceai, suc si alte mici surprize. La sosirea in Bukhara, transfer la hotel Ark 4* sau similar pentru cazare si odihna. Ziua se va incheia cu servicea cinei la un resturant local.
ZIUA 6 (14.04): BUKHARA Masa: mic dejun, pranz
Mic dejun. Astazi vom vizita acest frumos oras-oaza, cu o istorie de peste 2500 de ani, considerat unul dintre cele mai importante centre spirituale si culturale ale Asiei Centrale. Se spune ca Dumnezeu si-a revarsat harul peste toate orasele lumii si numai din Bukhara acest har se reintoarce peste oameni. Aceasta este esenta orasului Bukhara – cetatea sfanta. De-a lungul timpului, orasul a devenit un loc de pelerinaj pentru musulmanii din intreaga lume care vin sa viziteze mormantul lui Bahauddin Naqshbandi sau sa descopere celebra Medresa Miri-Arab, unde se afla una dintre cele mai bune scoli islamice. Vom porni intr-un tur al orasului, in care vom admira Mausoleul Ismail Samani, o capodopera a arhitecturii central-asiatice, Complexul Bolo-Khauz cu moscheea si minaretul sau, precum si Fortareata Ark, fosta resedinta a emirilor din Bukhara. Vom continua cu Complexul Poi-Kalyan, al carui minaret este simbolul orasului, si cu celebrele Domuri Comerciale, unde artizanii locali expun covoare, bijuterii si obiecte traditionale. Pranz inclus intr-o casa privata din partea veche a orasului, o ocazie de a descoperi ospitalitatea locala si gastronomia specifica regiunii. Dupa pranz vom vizita Moscheea Maggoki Attori, Medresa Nadir Divan Begi, Medresa Kukeldash si Piata Lyabi Hauz. Cazare la hotel Ark 4* sau similar in Bukhara.
ZIUA 7 (15.04): BUKHARA – CHOR BAKR – NAKSHBANDY – SAMARKAND Masa: mic dejun, cina
Mic dejun. Eliberam camerele si continuam vizitele in imprejurimile orasului Bukhara. Prima oprire va fi la Complexul Memorial Chor Bakr, un ansamblu arhitectural istoric supranumit „Orasul Mortilor”, ce include moschei, medrese si mausolee, fiind unul dintre locurile importante ale patrimoniului spiritual al regiunii. Vom descoperi apoi Sitora Mohi Hosa, resedinta de vara a ultimului emir al Bukharei, o cladire impresionanta, renumita pentru decoratiunile sale interioare deosebite, sala de banchete monumentala si colectia valoroasa de costume, obiecte de argint si diferite exponate chinezesti din perioada Ming. Vom continua cu complexul Nakshbandy, un alt loc important de pelerinaj si un reper spiritual al Uzbekistanului. In jurul orei 16:10 vom pleca cu trenul spre Samarkand, citadela splendorilor, considerata cea mai frumoasa din Asia Centrala. Bagajul mare va ramane in autocar, iar pentru calatoria cu trenul va recomandam sa aveti la dumneavoastra un rucsac/geanta cu strictul necesar: acte, bani si medicamente. Sosire in cursul serii. Cina inclusa la un restaurant local, urmata de o scurta plimbare de seara pentru a descoperi atmosfera orasului. Cazare la hotel Khan Boutique hotel 4* sau similar.
ZIUA 8 (16.04): SAMARKAND Masa: mic dejun, pranz
Mic dejun. Intreaga zi este dedicata vizitarii orasului Samarkand. Orasul a fost denumit de istorici si poeti “Roma din Est” datorita moscheelor, medreselor si cladirilor impunatoare, bogat decorate. Vom vizita celebra Piata Registan (“Piata Nisipurilor”) inconjurata de cele trei medrese (scoli de teologie musulmana unde se studiaza Coranul): Ulugbek, Shirdor si Tilla Kari. Vom continua cu Moscheea Bibi Khanum, una din cele mai frumoase constructii ale epocii timuride, ansamblul Shahi Zinda cu cele 44 de morminte grupate in 20 de mausolee, si Mausoleul Gur Emir, locul de odihna al marelui cuceritor Timur Lenk (Tamerlan). Vom incheia vizitele cu Observatorul astronomic al lui Ulugbek, nepotul lui Timur Lenk, si unul dintre cei mai importanti oameni de stiinta ai Evului Mediu, unde vom afla mai multe despre realizarile remarcabile ale astronomiei medievale. Aici este un remarcabil centru stiintific medieval, ale carui instrumente pot fi folosite si astazi pentru observarea corpurilor ceresti si calcularea miscarii lor. Vom avea ocazia sa vizitam si bazarul traditional al orasului, un loc plin de culoare, unde se gasesc produse locale, obiecte artizanale si delicii specifice regiunii. Pranz inclus la un restaurant local. Cazare in Samarkand la Khan Boutique hotel 4* sau similar.
ZIUA 9 (17.04): SAMARKAND Masa: mic dejun, cina
Mic dejun. Astazi ne vom bucura de o zi libera pentru vizite individuale si cumparaturi de ultim moment. Seara, vom savura o cina de ramas bun la un restaurant local. Cazare in Samarkand la acelasi hotel.
ZIUA 10 (18.04): SAMARKAND – BUCURESTI
La ora 06:00 dimineata transfer catre aeroportul din Samarkand pentru imbarcare pe cursa TURKISH AIRLINES cu destinatia Istanbul.
PRET/persoana: 2135 EURO (loc in camera dubla, taxe incluse)
La cerere tarife pentru camera single si a treia persoana in dubla.
* In cazul rezervarilor de 3 persoane intr-o camera, cea de-a treia persoana va beneficia de pat suplimentar pliant, amplasat intr-o camera dubla; va rugam sa aveti in vedere ca spatiul din camera va fi limitat.
Acest program are tarife dinamice, care se pot modifica in orice moment, in sensul cresterii sau scaderii, in functie de gradul de ocupare si disponibilitatea furnizorilor.
Pretul afisat este orientativ si valabil la data introducerii ofertei pe site.
Tariful final se confirma doar prin oferta scrisa, emisa in momentul solicitarii rezervarii ferme.











