back to top
AcasăAsiaUzbekistanCircuit Uzbekistan - Pe urmele caravanelor de pe Drumul Matasii

Circuit Uzbekistan – Pe urmele caravanelor de pe Drumul Matasii

9
zile
De la
De la 2090 €
/ Adult
Transport
Avion

Date de plecare

DataPret adult loc camera dublaOrasul de plecare
Data:
Aprilie 9, 2027
Pret adult loc camera dubla:
2090 €
Orasul de plecare:
Bucuresti
Solicita oferta
Program detaliat

Circuit Uzbekistan – Pe urmele Caravanelor de pe Drumul Mătăsii


09-17 APRILIE 2027 (9 ZILE)


Vă invităm să porniți pe legendarul Drum al Mătăsii, o călătorie prin inima culturii, istoriei și autenticității Asiei Centrale.
Călătoria începe la Tashkent, capitala vibrantă a Uzbekistanului, unde modernitatea și tradiția se întâlnesc în piețe colorate și bulevarde largi. Arhitectura spectaculoasă, gastronomia autentică și ospitalitatea caldă ne vor însoți de la mozaicurile albastre ce strălucesc de 600 de ani în soarele Samarkandului, minaretele milenare și ceaihanele cu cupole de lut ale Bukharei, până la ecoul caravanelor și al negustorilor din Khiva.
Puține destinații vă oferă această combinație rară: monumente UNESCO, minarete ce sfidează timpul și o cultură care a fascinat lumea de milenii.

 

Itinerar vacanță

ZIUA | DATA | PROGRAM

1 | 09.04 | BUCUREȘTI – ISTANBUL – TASHKENT
2 | 10.04 | TASHKENT
3 | 11.04 | TASHKENT – SAMARKAND
4 | 12.04 | SAMARKAND
5 | 13.04 | SAMARKAND – GIJDUVAN – BUKHARA
6 | 14.04 | BUKHARA
7 | 15.04 | BUKHARA – KHIVA
8 | 16.04 | KHIVA
9 | 17.04 | KHIVA – URGENCH – ISTANBUL – BUCUREȘTI

 

Ziua 1. București – Istanbul – Tashkent
VINERI, 09.04.2027

Ne întâlnim la ora 19:30 în Aeroportul Henri Coandă cu reprezentantul agenției și plecăm spre Istanbul la ora 21:35 cu TK 1046. Sosim în Istanbul la ora 23:05 și continuăm apoi spre Tashkent la ora 01:15 cu TK 368.

Ziua 2. Tashkent
SÂMBĂTĂ, 10.04.2027

BINE AȚI VENIT ÎN UZBEKISTAN! Aterizăm în Tashkent la ora 07:40, după formalitățile de sosire, ne vom întâlni cu ghidul local și vom merge la hotel pentru check-in și micul dejun.
Vom începe călătoria noastră cu un tur al Tashkentului, capitala vibrantă a Uzbekistanului și cel mai mare oraș din Asia Centrală. În orașul vechi vom admira complexul Khast-Imam, centrul religios al orașului, care reunește Medresa Barak-Khan și Moscheea Tillya Sheykh. Continuăm cu Bazarul Chorsu, cea mai veche piață din Tashkent, și cu Medresa Kukeldash.
Descoperim apoi partea modernă a orașului: Piața Independenței, Piața Amir Timur, Piața Teatrului Alisher Navoi, Monumentul Curajului, Muzeul de Arte Aplicate și Parcul și Mall-ul Tashkent City.
Încheiem ziua cu o vizită la celebrele stații de metrou, adevărate opere de artă.
• Cazare în Tashkent la hotel (Elements sau similar).
• Mese: mic dejun, dejun la restaurant local.

Ziua 3. Tashkent – Samarkand
DUMINICĂ, 11.04.2027

Transfer matinal la gară pentru călătoria cu trenul de mare viteză Afrosiyob spre Samarkand, cel mai vechi oraș din Asia Centrală și fostă capitală a gloriosului Imperiu Timurid.
După sosire, vom descoperi centrul istoric al Samarkandului UNESCO și vom vizita Mausoleul Gur-e-Amir, locul de odihnă veșnică al lui Timur Lenk și al membrilor familiei sale, Piața Registan, înconjurată pe trei laturi de cele mai frumoase medrese din Asia Centrală, Ulugbek, Sherdor și Tillya-Korii, împodobite cu mozaicuri și majolică de o frumusețe emblematică. Vom continua spre Moscheea Bibi-Khanym, Bazarul Siab, plin de culoare și mirodenii, și vom încheia cu necropola Shah-i-Zinda, un simbol al artei și arhitecturii islamice medievale.
• Cazare în Samarkand la hotel (Wellfort Hotel sau similar).
• Mese: mic dejun, dejun la restaurant local.

Ziua 4. Samarkand
LUNI, 12.04.2027

Dimineața pornim spre satul Konigil pentru a vizita un atelier tradițional de fabricare a hârtiei. Vom urmări procesul de transformare a coajei de dud în hârtie și vom participa activ: curățarea ramurilor, lustruirea hârtiei cu piatra și decorarea ei cu motive tradiționale.
Vom fi oaspeții unei familii locale, unde vom descoperi bucătăria autentică uzbekă.
Vom continua cu vizitele la: Observatorul Ulugbek, simbol al apogeului științei și culturii în Asia Centrală medievală, situl arheologic Afrosiab, care păstrează picturi murale, bijuterii, monede și obiecte cotidiene din diferite epoci și Mausoleul Proorocului Daniel, loc de pelerinaj venerat deopotrivă de evrei, creștini și musulmani, una dintre puținele destinații sacre comune celor trei mari religii monoteiste.
Timp liber la dispoziție pentru vizite și cumpărături.
Seara vă propunem, opțional, să participați la Spectacolul de Teatru de Costume “El Merosi”.
• Cazare în Samarkand la hotel (Wellfort Hotel sau similar).
• Mese: mic dejun, dejun la o familie uzbekă.

Ziua 5. Samarkand – Gijduvan – Bukhara
MARȚI, 13.04.2027

Următoarea oprire este la Gijduvan, un mic oraș renumit pentru „Ceramica Bukhara”, recunoscută internațional pentru stilul său inconfundabil și nuanțele de turcoaz-albăstrui. De-a lungul timpului, meșterii locali au atras vizitatori celebri precum Prințul Charles și Hillary Clinton. Vom vizita un atelier de olărit pentru a urmări procesul de creație și ne vom lăsa cuceriți de o altă experiență autentică, un atelier de copt pâine tradițională uzbekă.
La sosirea în Bukhara, vom vizita Palatul Sitorai Mokhi-Khosa, reședința ultimului emir Alim Khan, astăzi muzeu de arte decorative și aplicate, care păstrează atmosfera elitei locale de la sfârșitul epocii pre-sovietice.
• Cazare în Bukhara la hotel (Paradise Plaza sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la un restaurant local.

Ziua 6. Bukhara
MIERCURI, 14.04.2027

Ziua de astăzi este în întregime dedicată Bukharei, un oraș-muzeu în aer liber, unde moschei, medrase și mausolee păstrează vie istoria islamică și culturală a Asiei Centrale.
Pe parcursul turului de oraș vom vedea Piața Lyabi-Khauz, Moscheea Magoki-Attori (sec. 10), domurile comerciale (sec. 16), Medresa Ulugbeg (sec. 15), Medresa Abdulaziz Khan (sec. 18), Altarul Chashma Ayub (sec. 14–16).
La prânz, suntem oaspeții unei familii locale, unde vom participa la un atelier de gătit plov – mâncarea națională a Uzbekistanului.
După-amiază, continuăm cu vizitarea Fortăreței Ark, Moscheea Bala-Khauz, Mausoleul lui Ismail Samani, una dintre cele mai vechi și mai elegante construcții islamice din Asia Centrală, precum și Chashma Ayub, fântâna legendară a lui Iov.
Ziua se încheie cu o vizită la atelierele Hunarmand, unde vom admira lucrări de artă tradițională uzbekă: tipărire pe țesătură, gravură în metal, broderie Suzane, sculptură în lemn, pictură în miniatură și broderie cu fir de aur.
• Cazare în Bukhara la hotel (Paradise Plaza sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la o familie uzbekă.

Ziua 7. Bukhara – Khiva
JOI, 15.04.2027

Vom străbate vechiul Drum al Mătăsii de-a lungul deșertului Kyzyl Kum spre Khiva, cu opriri pe traseu pentru a admira peisajele oferite de Râul Amu Darya.
• Cazare în Khiva la hotel (Malika Kheivak sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurant local.

Ziua 8. Khiva
VINERI, 16.04.2027

Khiva este cel mai bine conservat oraș de pe vechiul Drumul al Mătăsii, un muzeu în aer liber cu peste 60 de monumente istorice. Vom începe cu un tur pietonal al părții vechi a orașului – Itchan-Kala UNESCO, unde vom admira cele mai importante monumente istorice: Fortăreața Kunya-Ark (sec. 10-18), Minaretul Kalta-Minar (sec. 18), Moscheea Juma (sec. 10), Muzeul Paklavan Makhmud, poet si razboinic (sec 14-19), Medresa și Minaretul Khodja (sec. 19–20), Palatul și Haremul Tash Khauli.
• Cazare în Khiva la hotel (Malika Kheivak sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la un restaurant local.

Ziua 9. Khiva – Urgench – Istanbul – București
SÂMBĂTĂ, 17.04.2027

Transfer matinal la aeroportul din Urgench și plecare spre Istanbul cu zborul TK 263 (08:10 – 10:30).
Escală la Istanbul și continuare spre București cu zborul TK 1039 (13:20 – 14:35).
• Mese: mic dejun la pachet.

PERIOADĂ PROGRAM TARIF
9 – 17 aprilie 2027 2.090 € /persoană
TAXE de AEROPORT INCLUSE

 

Prețul este calculat pe persoană, cu loc în cameră dublă/ twin, la un grup de minim 15 persoane.
Suplimentul de cameră single este de 240 €/persoană.
Pentru un grup de 10-14 persoane, prețul se va majora cu 90 €/persoană.
Turistul poate opta la înscriere pentru cazare în regim de partaj. Agenția înscrie solicitanții în ordinea primirii cererilor. Acest tip de cazare nu este confirmat automat și nici garantat la înscriere. În situația în care partajul nu poate fi completat, turistul va fi informat în scris cu cel puțin 20 de zile înainte de plecare și va achita suplimentul de cameră single. Eventualele neînțelegeri dintre solicitanții de partaj nu sunt imputabile agenției.

Servicii incluse

Transport transcontinental cu avionul București – Tashkent / Urgench – București, via Istanbul;
Transport cu trenul de mare viteză Afrosiob Tashkent – Samarkand;
Taxele de aeroport;
Mic dejun suplimentar și early check-in în ziua sosirii în Tashkent;
7 nopți cazare cu mic dejun la hoteluri (norme locale);
7 dejunuri;
Intrări la obiectivele turistice, conform programului;
Autocar/microbuz pentru transferuri aeroport – hotel – aeroport și în toate zilele conform programului;
Ghizi locali, conform programului;
Însoțitor român vorbitor de limba engleză.

Servicii neincluse

Alte mese decât cele menționate în program;
Băuturile alcoolice și nealcoolice;
Cheltuieli de natură personală;
Bacșișuri recomandate pentru ghizi locali și șoferi (40 €/persoană, suma se va înmâna conducătorului de grup);
Excursii opționale:
• Spectacolul de Teatru de Costume „El Merosi”: 35 €/persoană (opțiunea se face în timpul excursiei).
Asigurare storno și asigurare medicală (recomandate).

Observatii

CONDIȚII DE REZERVARE:
• Condiții standard:

La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din prețul total al pachetului turistic. Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu minim 45 de zile înainte de plecare.
• Condiții speciale (programe de Revelion, croaziere și oferte speciale):
La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 50% din prețul total al pachetului turistic. Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu minim 60 de zile înainte de plecare.

ACTE NECESARE:
• Pentru călătoria în Uzbekistan aveți nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni în momentul încheierii excursiei.

OBSERVAȚII:
• Prezentul document constituie anexă la contractul de prestări servicii.
• Prețurile sunt exprimate în euro / persoană și sunt valabile pentru un grup minim de participanți. În cazul în care nu se întrunește numărul minim menționat, prețul se poate majora cu valoarea precizată mai sus.
• Numărul minim de participanți pentru a se organiza excursiile opționale este egal cu numărul minim de participanți pentru întregul program, dacă nu este precizat altfel. Sub acest număr, agenția poate majora prețul sau anula opționalul.
• În cazul în care turistul renunță la rezervare, indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:
• penalizare 0% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai mult de 120 de zile până la data plecării;
• penalizare 30% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 45 de zile până la data plecării;
• penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 45 de zile până la data plecării sau în caz de neprezentare (no-show).
• Penalizările de mai sus se aplică în toate cazurile, cu excepția programelor cu condiții speciale (programe de Revelion, croaziere și oferte speciale), pentru care se aplică următoarele penalizări:
• penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face din momentul rezervarii până la 120 de zile până la data plecării;
• penalizare 50 % din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 60 de zile până la data plecării;
• penalizare 100 % din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 60 de zile până la data plecării sau în caz de neprezentare (no-show).
• Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croazieră este cea oficial atribuită de organele de resort din țările respective.
• Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel, solicitați recepționerului sau conducătorului de grup să vă informeze cu exactitate asupra lor.
• Agenția noastră depune toate eforturile necesare pentru a respecta preferințele, dar nu putem garanta camere duble sau twin (pat matrimonial sau paturi separate), respectiv camere de fumători sau nefumători decât în limita disponibilității acestor facilități la hotelurile partenere.
• În situații de excepție ( evenimente, congrese, conferințe, târguri etc. ) agenția poate opera modificări în structura programului, fără a afecta vizitarea obiectivelor turistice.
• Compania aeriană și orele de zbor menționate în program sunt cu titlu informativ și pot fi schimbate. Agenția nu este responsabilă în cazul în care programul turistic nu poate fi realizat, parțial sau total, din cauza modificării orarului de zbor, întârzierii sau anulării curselor aeriene. Siguranța bagajelor pe durata transportului aerian cade în sarcina companiei aeriene.
• Taxele de aeroport sunt valabile la data întocmirii programului și pot fi modificate până la emiterea biletelor de avion.
• Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, putând apărea întârzieri din cauza condițiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcție de programul turistic. Agenția nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic din cauza condițiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turiști (întârzieri, atitudini ofensatoare sau ostile față de ghizi, conducătorii auto etc.).
• Pentru programele care presupun obținerea vizei înainte de plecare, turiștii au obligația să trimită agenției toate documentele solicitate în termenul prevăzut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obține viza din cauza timpului scurt până la plecare. În cazul în care obținerea vizei este condiționată de prezența fizică a turiștilor pentru interviu, aceștia au obligația de a se prezenta la data și ora la care s-a făcut programarea. Refuzul autorităților consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agentiei, exonereaza agenția de orice răspundere. Turiștilor cărora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna întreaga sumă achitată în avans, mai puțin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind în functie de data anulării serviciilor. Taxa de viză perceputa de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se ramburseaza. În cazul în care turistul își planifică mai multe vacanțe succesive și nu trimite documentele la timp / nu se prezintă personal pentru obținerea vizei, agenția nu poate fi trasă la răspundere, iar turistul are obligația de a-și obține singur viza necesară călătoriei.
• Pe durata croazierelor toate plățile efectuate (băuturi, cumpărături, masaj etc.) se înregistrează pe cardul personal pe care fiecare turist îl primește la îmbarcare. Micul dejun și dejunul se servesc în regim bufet, iar cina se servește ori în restaurantul bufet, ori a la carte (cu meniu la alegere) fiecare pasager având o anumită masă rezervată, de la începutul până la sfârșitul croazierei. Bagajele, atât la îmbarcare cât și la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabină primește un buletin informativ cu toate activitățile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot să difere din punct de vedere al confortului unele față de altele, cu toate acestea diferența de preț este dată de poziționarea acestora pe vas, cele aflate pe punțile superioare fiind de regulă mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regulă cabine interioare / exterioare sau cu balcon, din categoria celor garantate (fără posibilitatea alegerii poziției pe o anumită punte) și se nominalizeaza cu cel mult o săptămână înainte de plecare. Agenția nu se face responsabilă în cazul în care apar nemulțumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croazieră poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioară la o categorie superioară) fără o informare în prealabil și în mod aleatoriu, iar agenția nu poate fi trasă la răspundere. În porturile în care oprește vasul, turiștii au posibilitatea să cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau să își facă propriul program, însoțitorul român neavând obligativitatea de a-i însoți.
• Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu;
• Copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți b) însoțiți de unul dintre părinți care să aibă acordul notarial al părintelui care nu călătorește ( sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces ); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți. Copiii care nu au carte de identitate, vor călători obligatoriu cu pașaportul.
• Turistul are obligația să se asigure că documentele de călătorie precum cartea de identitate sau pașaportul, nu sunt deteriorate (în special elementele de siguranță și/sau poza). Atenție: Cărtile de identitate romanești emise înainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene și pentru acele state pentru care cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare, accesul se face pe baza pașaportului valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Pentru țările în care cetățenii români au nevoie de viză de intrare, este necesar pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Anumite state nu permit accesul cu pașaport temporar sau nu aplică vize pe pașaport temporar, de aceea vă rugăm să consultați serviciul consular al țării în care intenționați să faceți deplasarea sau vă consultați în această privință cu agenția de turism. Atenție, persoanele recent căsătorite au obligația de a-și schimba Cartea de Identitate anulată de autorități (perforată/ tăiată).
• Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesară viza de intrare sau informații suplimentare legate de călătoria cetățenilor români în străinătate, accesați site-ul Poliției de Frontieră www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Pentru a evita eventuale situații de confuzii sau neînțelegeri, turiștii au obligația ca la înscriere să citească Condițiile Generale de Participare.

Conținutul ofertelor este valabil la data publicării pe site. Având în vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, programele pot suferi modificări și uneori nu pot fi actualizate în timp util, în ciuda eforturilor noastre. De aceea, verificăm întotdeauna disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor și alte informații esențiale înainte de confirmarea unei rezervări. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Informațiile și imaginile despre unitățile de cazare sunt orientative și nu au caracter contractual. În circuite, hotelurile pot fi înlocuite cu opțiuni similare, în funcție de disponibilitate și organizare locală.
De la
De la 2090 €
/ Adult
Transport
Avion
Oferte cu aceeasi destinatie

Revelion Sevilla si Algarve

Circuit Venezuela

Circuit Sudul Chinei, Macao si Hong Kong

Spectacolul primaverii in Japonia si Coreea de Sud (15 aprilie 2027)

Circuit Uzbekistan – Pe urmele caravanelor de pe Drumul Matasii

Cele mai noi oferte

Revelion Sevilla si Algarve

Circuit Venezuela

Circuit Sudul Chinei, Macao si Hong Kong

Spectacolul primaverii in Japonia si Coreea de Sud (15 aprilie 2027)

Circuit Uzbekistan – Pe urmele caravanelor de pe Drumul Matasii