REVELION COLUMBIA
26 DECEMBRIE 2026 – 05 IANUARIE 2027 (11 ZILE)
Columbia sau “Țara Eldorado” este, fără îndoială, o frumoasă sinteză a Americii de Sud cu peisaje andine deosebit de frumoase, orașe bogate în istorie colonială, amintiri remarcabile ale culturilor precolumbiene și o populație prietenoasă și mândră de tradițiile ei ancestrale. Vom degusta una dintre cele mai apreciate cafele din lume și vom vizita: capitala Bogota, un oraș cu patrimoniu cultural bogat, vibrant și cosmopolit, Medellin sau Orașul Eternei Primăveri, renumit pentru inovațiile urbane, sistemul de transport cu telegondole și revitalizarea spațiilor publice, Cartagena, un oraș istoric și portuar renumit pentru arhitectura sa colonială bine conservată și fortificațiile impresionante.
Itinerar vacanța
ZIUA | DATA | PROGRAM
1 | 26.12 | BUCUREȘTI – FRANKFURT – BOGOTA
2 | 27.12 | BOGOTA, TUR DE ORAȘ – MEDELLIN
3 | 28.12 | MEDELLIN, TUR DE ORAȘ
4 | 29.12 | MEDELLIN, EXCURSIE GUATAPÉ & PIEDRA DEL PEÑOL
5 | 30.12 | MEDELLIN, TUR PABLO ESCOBAR – CARTAGENA
6 | 31.12 | CARTAGENA, TUR DE ORAȘ
7 | 01.01 | CARTAGENA, ZI DE RELAXARE
8 | 02.01 | CARTAGENA, OPȚIONAL INSULELE ROSARIO
9 | 03.01 | CARTAGENA – BOGOTA
10 | 04.01 | BOGOTA, OPȚIONAL ZIPAQUIRA & GUATAVITA – FRANKFURT
11 | 05.01 | FRANKFURT – BUCUREȘTI
Ziua 1. București – Frankfurt – Bogota
SÂMBĂTĂ, 26.12.2026
La ora 04:00 ne vom întâlni cu reprezentantul agenției în Aeroportul Henri Coandă și vom pleca spre Frankfurt cu zborul LH 4103 (06:05 – 07:40).
Escală în Frankfurt și continuare spre Bogota cu zborul LH 542 G (13:55 – 19:25).
Bun venit în Bogota, capitala Columbiei, fondată în 1538, la 2640 m înălțime. După formalităâile vamale, ne vom întâlni cu ghidul local și vom pleca spre hotel pentru cazare.
• Cazare în Bogota la hotel de 5* (Grand Hyatt sau similar).
• Mese: –
Ziua 2. Bogota, tur de oraș – Medellin
DUMINICĂ, 27.12.2026
Vom începe explorarea orașului cu un tur pietonal al cartierului isoric Candelaria, cu străduțele sale pietruite, arhitectură colonială și atmosferă culturală.
Vom continua cu o vizită la Muzeul Botero, unde vom admira capodoperele renumitului artist plastic Fernando Botero.
Vom urca cu telecabina la 3200 m altitudine, la punctul de belvedere Monserrate, de unde vom putea admira orașul și împrejurimile sale.
Vom încheia turul cu vizita la Muzeul Aurului, parte a Băncii Republicii, creat în 1939 pentru a evita dispariția comorilor pre-columbiene și care deține în prezent aproximativ 36000 obiecte splendide din aur și smaralde.
Transfer la aeroport pentru zborul către Medellin, capitala Departamentului Antioquia și cel de-al doilea oraș al Columbiei .
• Cazare în Medellin la hotel de 4* (Diez sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 3. Medellin, tur de oraș
LUNI, 28.12.2026
Vom porni într-un tur al orașului Medellín, încărcat de istorie, artă și transformări sociale. Vom începe cu zona centrală, unde vom vizita Piața Botero, în care se află faimoasele sculpturi realizate de renumitul artist plastic Fernando Botero.
În continuare ne vom deplasa cu inovativul sistem de transport public din Medelin, compus din metrou și sistemul de linii de telegondolă care facilitează accesul în zonele situate pe pantele muntoase și care oferă priveliști spectaculoase.
Vom vizita Comuna 13 (Medellin este împărțit în 16 comune), cândva una dintre cele mai afectate de traficul de droguri și violență, dar în prezent un exemplu al transformărilor sociale de care a beneficiat orașul și o importantă atracție turistică. Vom vedea picturi murale multicolore, scări rulante în aer liber și vom afla detalii despre arta stradală și cultura urbană.
Vom încheia turul cu o incursiune în lumea cafelei, descoperind drumul de la bob până la ceașca de cafea și vom degusta o cafea columbiană autentică.
• Cazare în Medellin la hotel de 4* (Diez sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 4. Medellin, excursie Guatapé & Piedra del Peñol
MARȚI, 29.12.2026
Vom face o excursie în partea de est a Departamentului Antioquia și vom ajunge la poalele uriașului monolit de granit La Piedra del Peñol (sau El Peñon de Guatapé), cu o înălțime de aproximativ 200 m. Vom urca cele 740 de trepte până la punctul de belvedere amenajat în vârful acestuia, de unde poate fi admirat uimitorul peisaj înconjurător cu văi inundate de apele lacului de acumulare Peñol-Guatapé.
În continuare ne vom plimba pe fermecătoarele străduțe din orășelul Guatapé, renumit pentru picturile murale ce ilustrează viața și cultura locală.
Vom continua cu o minicroazieră relaxantă pe apele lacului de acumulare, savurând preparate columbiene tradiționale.
• Cazare în Medellin la hotel de 4* (Diez sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, gustare.
Ziua 5. Medellin, tur Pablo Escobar – Cartagena
MIERCURI, 30.12.2026
Turul din această zi își propune să invite la reflecție asupra istoriei complicate a celor mai controversate personaje din Columbia. Vom vizita Parque de la Inflexión, creat pe amplasamentul clădirii Monaco, proprietate a faimosului Pablo Escobar, demolată în anul 2019. Acest spațiu simbolic este un memorial al victimelor atentatului cu bombă din 1988. Vom explora Muzeul Memorial care îi comemorează pe cei afectați de conflictul dintre carteluri.
Turul se încheie în cartierul construit de Escobar și la cimitirul în care a fost îngropat, pentru a înțelege mai bine impactul său social și cultural asupra orașului Medellin.
Transfer la aeroport pentru zborul spre Cartagena UNESCO, cel mai turistic oraș al Columbiei, fondat în 1533, în prezent cel de-al cincilea oraș al țării. După sosire transfer la hotel pentru cazare.
• Cazare în Cartagena la hotel de 4* (Nacar sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, cină la un restaurant local.
Ziua 6. Cartagena, tur de oraș
JOI, 31.12.2026
Dimineața vom descoperi istoria și farmecul orașului într-un tur ce va începe cu vizita Mănăstirii La Popa, situată în cel mai înalt punct al orașului, de unde vom admira golful, acoperișurile clădirilor coloniale și cartierele moderne. Vom continua cu impresionanta fortăreață San Felipe de Barajas, capadoperă a ingineriei militare construită de spanioli în sec. al XVII lea pentru a apăra orașul de atacurile piraților.
Turul se va încheia cu o plimbare în Ciudad Amurallada – centrul istoric UNESCO înconjurat de ziduri de apărare. Vom admira case coloniale multicolore, piețe pline de viață și biserici seculare, un spațiu magic în care istoria și arhitectura se îmbină armonios cu spiritul Caraibelor.
După-amiază timp liber la dispoziție pentru vizite individuale și cumpărături.
Opțional petrecere de Revelion la un restaurant local (detaliile și tariful vor fi comunicate cu aproximativ o lună înainte de plecare).
• Cazare în Cartagena la hotel de 4* (Nacar sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 7. Cartagena, zi de relaxare
VINERI, 01.01.2027
Zi liberă la dispoziție pentru relaxare, cumpărături și activități individuale.
• Cazare în Cartagena la hotel de 4* (Nacar sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 8. Cartagena, opțional Insulele Rosario
SÂMBĂTĂ, 02.01.2027
Zi liberă la dispoziție pentru relaxare și activități individuale.
Opțional puteți face o excursie în Insulele Rosario. Acest arhipelag, format din 27 de insule de origine coraliferă, este situat la 45 km sud-vest de Cartagena și face parte dintr un Parc Natural Național care protejează formațiunile coralifere din Caraibele Columbiene. Până în Insulele Rosario veți naviga aproximativ o oră, iar apoi vă veți putea bucura de acest paradis tropical, cu plaje de nisip fin scăldate de ape cristaline, populate de o mare varietate de pești.
» Notă: Excursia opțională include transfer, transport cu vas rapid, cocktail de bun venit (fără alcool), dejun tipic, acees la plajă cu șezlonguri, și hamacuri, însoțitor de grup român.
• Cazare în Cartagena la hotel de 4* (Nacar sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 9. Cartagena – Bogota
DUMINICĂ, 03.01.2027
Transfer la aeroport pentru zborul spre Bogota, capitala Columbiei, fondată în 1538, la 2640 m înălțime.
Transfer la hotel pentru cazare.
Seara, cină cu spectacol la un restaurant local.
• Cazare în Bogota la hotel de 5* Grand Hyatt sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, cină cu spectacol la un restaurant local.
Ziua 10. Bogota, opțional Zipaquira & Guatavita – Frankfurt
LUNI, 04.01.2027
În această ultimă zi petrecută în Columbia vom avea timp liber pentru vizite individuale sau cumpărături.
Opțional, vă propunem o excursie în apropiere de Bogotá, la două dintre cele mai populare obiective turistice din zonă. Veți începe cu Lago de Guatavita, un lac vulcanic situat la aproximativ 3000 m altitudine. Acest loc sacru pentru civilizația Muisca este originea legendei despre El Dorado, ritualul în care șeful de trib se acoperea cu aur și arunca în lac, ca ofrandă, cele mai prețioase bunuri. După o plimbare ghidată pe cărările ce înconjoară lacul veți vizita pitorescul sat colonial de munte Guatavita, cu căsuțele sale albe și atmosferă pașnică.
În continuare vă veți îndrepta spre Zipaquira, un mic orășel andin unde veți vizita impresionanta Catedrală de Sare, amenajată într-o fostă salină. Acest extraordinar sanctuar subteran este considerat una dintre cele mai impresionante minuni arhitecturale și spirituale ale Columbiei. Veți parcurge tuneluri luminate multicolor, veți admira sculpturi în sare și veți afla povestea acestei capodopere unice.
Transfer la aeroport pentru zborul spre Frankfurt LH 543 (23:30 – 16:10, ziua următoare).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 11. Frankfurt – București
MARȚI, 05.01.2027
Escală la Frankfurt și continuare spre București cu zborul LH 4102 (20:35 – 23:55).
| PERIOADĂ PROGRAM | TARIF |
| 26 decembrie 2026 – 05 ianuarie 2027 | 4.390€/persoană |
| TAXE de AEROPORT INCLUSE |
Prețul este calculat pe persoană, cu loc în cameră dublă/ twin, la un grup de 20 de persoane.
Suplimentul de cameră single este de 690 €/persoană.
Pentru un grup de 15-19 persoane, prețul se va majora cu 165 €/persoană.






