AcasăAmerica Centrală și de NordStatele Unite ale AmericiiHawaiiCroaziera in Pacific - Hawaii si Polinezia franceza

Croaziera in Pacific – Hawaii si Polinezia franceza

19
zile
De la
De la 6350 €
/ Adult
Transport
Avion

Date de plecare

DataPreț adult loc cameră dublăOrașul de plecare
Data:
Octombrie 22, 2026
Preț adult loc cameră dublă:
6350 €
Orașul de plecare:
București
Solicită ofertă
Program detaliat

CROAZIERĂ ÎN PACIFIC: HAWAII & POLINEZIA FRANCEZĂ

 

O odisee prin frumusețea pură a Pacificului


22 OCTOMBRIE – 09 NOIEMBRIE 2026 (19 ZILE)

Porniți într-o călătorie fascinantă din inima Pacificului de Sud, din exoticul Tahiti, către legendarul arhipelag Hawaii. Descoperiți frumusețea insulelor Moorea, Raiatea și Bora Bora – adevărate simboluri ale paradisului tropical – în timp ce vă bucurați de confortul unei croaziere de lux la bordul vasului Norwegian Spirit. Veți traversa apele albastre ale Pacificului, veți admira vulcanii activi ai Insulei Big Island și peisajele spectaculoase din Hilo și Nawiliwili. O aventură de neuitat, unde natura, cultura polineziană și spiritul hawaiian se întâlnesc într-un vis tropical desăvârșit.

 

 

Itinerar vacanță

ZIUA | DATA | PROGRAM

1 | 22.10 | BUCUREȘTI – PARIS – PAPEETE
2 | 23.10 | PAPEETE, TUR DE ORAȘ
3 | 24.10 | PAPEETE, OPȚIONAL TURUL INSULEI TAHITI ȘI ÎMBARCARE PE VASUL DE CROAZIERĂ NORWEGIAN SPIRIT
4 | 25.10 | INSULA MOOREA: 07:00 – 20:00
5 | 26.10 | INSULA RAIATEA: 07:00 – 20:00
6 | 27.10 | INSULA BORA BORA: 07:00 – 19:00
7 | 28.10 | NAVIGARE
8 | 29.10 | NAVIGARE
9 | 30.10 | NAVIGARE
10 | 31.10 | NAVIGARE
11 | 01.11 | NAVIGARE
12 | 02.11 | HILO, INSULA HAWAI’I: 07:00 – 15:30
13 | 03.11 | NAWILIWILI, INSULA KAUAI: 08:30 – 00:00
14 | 04.11 | NAWILIWILI, INSULA KAUAI: 00:00 – 17:00
15 | 05.11 | HONOLULU, DEBARCARE ȘI OPȚIONAL, TUR DE ORAȘ
16 | 06.11 | WAIKIKI BEACH, OPȚIONAL TURUL INSULEI OAHU, ZBOR SEATTLE
17 | 07.11 | SEATTLE, TUR DE ORAȘ
18 | 08.11 | SEATTLE – AMSTERDAM
19 | 09.11 | AMSTERDAM – BUCUREȘTI

 

Ziua 1. București – Paris – Papeete
JOI, 22.10.2026
Ne vom întâlni cu reprezentatul agenției la ora 10:40 în Aeroportul Henri Coandă și vom pleca spre Paris cu zborul AF1889 (13:40 – 15:50).
Escală la Paris și continuare spre Papeete cu zborul AF0026 (19:30 – 05:30, ziua următoare).

Ziua 2. Papeete, tur de oraș
VINERI, 23.10.2026
După formalitățile de sosire vom lăsa bagajele la hotel și vom face apoi un tur de oraș pietonal în capitala Polineziei Franceze, colectivitate de peste mări a Republicii Franceze, regiune care are un statut semi-autonom, care cuprinde 121 de insule și atoli din Pacificul de Sud. În Papeete se află reședința Președintelui Polineziei Franceze și cea a Înaltului Comisar, reprezentantul Republicii Franceze
Pe parcursul turului vom vedea și admira:
• Palais Présidentiel (Palatul Prezidențial), un simbol al autorității și al istoriei Tahiti-ului, situat în centrul orașului, un exemplu elegant de arhitectură colonială franceză, cu influențe polineziene subtile;
• Parcul Bougainville, o oază verde din centrul orașului, unde se află bustul navigatorului Bougainville;
• Boulevard de la Reine Pomare – găzduiește magazine de lux și buticuri cu haine și bijuterii inspirate de cultura tahitiană.
• Catedrala Notre-Dame, construită în sec. 19;
• Piața centrală, o locație perfectă pentru a explora cultura locală.
Turul se încheie la hotel, iar după check-in veți avea timp liber la dispoziție.
Seara, puteți face o plimbare în Piața Vaiete, unde rulotele de mâncare oferă preparate delicioase și puteți încerca creveți, pizza, și deserturi tahitiene precum po’e (budincă din fructe). Atmosfera este relaxată, iar mesele sunt adesea însoțite de muzică live
• Cazare în Papeete la hotel de 3* (Tahiti Nui sau similar).
• Mese: -.

Ziua 3. Papeete, opțional turul Insulei Tahiti și îmbarcare pe vasul de croazieră Norwegian Spirit
SÂMBĂTĂ, 24.10.2026
Timp liber la dispoziție pentru vizite individuale și relaxare sau opțional, turul complet al Insulei Tahiti.
Pe parcursul turului opțional veți vedea și admira:
• Situl arheologic Arahurahu Marae, restaurat în 1953, reflectă o parte din cultura maohi care a prosperat în Polinezia Franceză înainte de sosirea primilor europeni.
• Grotele Maraa, de origine vulcanică, sunt formate din mai multe cavități stâncoase umplute cu apă limpede, reflectând vegetația luxuriantă. Una dintre caracteristicile unice ale acestor grote este jocul optic al apei: pare mai adâncă decât este în realitate, dând senzația unui abis fermecător.
• Plaja Taharuu, situată pe coasta sudică a insulei, este o destinație spectaculoasă, renumită pentru nisipul său negru vulcanic încadrată de vegetație tropicală luxuriantă și munți impunători în fundal.
• Grădinile de apă Vaipahi un adevărat paradis botanic, grădina prezintă flora diversă a Polineziei Franceze.
• Cascadele Faarumai unde vă veți cufunda în atmosfera vechilor legende din zona Tiarei.
• Arahoho Blow Hole, unde valurile se lovesc de coastă iar apa este forțată printr-un tunel subacvatic, generând o coloană de apă pulverizată, asemănătoare unui gheizer. Intensitatea cu care este pulverizată apa variază în funcție de forța valurilor, oferind un spectacol unic la fiecare vizită.
• Pointe Venus, un loc istoric și pitoresc, renumit pentru plaja sa de nisip negru vulcanic și farul emblematic care veghează asupra peisajului. Acesta este punctul cel mai nordic al insulei, cu o semnificație culturală și istorică profundă.
» Notă: Excursia opțională include transport, intrări, dejun, însoțitor român și ghid local.
Transfer la terminalul de croaziere, unde ne vom îmbarca pe vasul Norwegian Spirit.
În cele 12 nopți petrecute la bord vom beneficia de pensiune completă și programe de divertisment oferite tuturor pasagerilor: spectacole, concerte de muzică live în diferite saloane ale vasului, conferințe de prezentare a escalelor, lecții de dans sau de yoga, concursuri de cultură generală, bingo, licitații de artă, activități distractive și jocuri organizate pe punte și multe altele.
În escale puteți participa fie la excursiile organizate de vas pentru turiști de diverse naționalități și de regulă cu ghid vorbitor de limba engleză, fie la excursiile organizate de agenție, cu mijloc de transport rezervat grupului și ghid local vorbitor de engleză, ale cărui explicații vor fi traduse de însoțitorul român (detaliile despre excursiile opționale vor fi comunicate cu 1 lună înainte de data plecării).
Exact ce trebuie să stiți: În unele escale vasul ancorează în larg, deplasarea pe țărm fiind asigurată de tendere – vase cu capacitate de 80 – 100 pasageri.
• Cazare pe vasul de croazieră Norwegian Spirit.
• Mese: mic dejun la hotel, dejun și cină pe vas.

Ziua 4. Insula Moorea: 07:00 – 20:00
DUMINICĂ, 25.10.2026
Moorea este una dintre cele mai frumoase insule din Polinezia Franceză, cu munți acoperiți de vegetație luxuriantă, cel mai înalt vârf, Mount Tohivea, atingând 1207 m. Principala sa resursă economică este turismul, pe insulă existând multe hoteluri cu plaje private.
Dintre excursiile oferite de vas vă recomandăm turul insulei, care vă va permite să descoperiți multe dintre atracțiile acesteia: peisaje superbe, ruinele unui vechi templu, Tiki Village, ce reproduce un sat polinezian tradițional și include o galerie Gaugain în care sunt expuse reproduceri ale operelor renumitului pictor.
• Cazare pe vasul de croazieră Norwegian Spirit.
• Mese: mic dejun, dejun și cină pe vas.

Ziua 5. Insula Raiatea: 07:00 – 20:00
LUNI, 26.10.2026
Insula de origine vulcanică Raiatea se remarcă prin frumusețile sale naturale, dar și prin mitologia sa, fiind considerată ”centrul” din care au început marile migrații polineziene spre Hawaii, Noua Zeelandă și alte insule din Polinezia de Est. Pe costa de est a insulei se află Marae Taputapuatea UNESCO, ansamblu sacru datând din jurul anului 1000.
În această escală puteți alege excursii în Raiatea sau în Taha’a, insula situată la nord de Raiatea, cu tematica pe care o preferați: vizită la Marae Taputapuatea, la o plantație de vanilie sau la o fermă de perle, plajă, snorkelling, plimbări cu canoe sau caiacul.
• Cazare pe vasul de croazieră Norwegian Spirit.
• Mese: mic dejun, dejun și cină pe vas.

Ziua 6. Insula Bora Bora: 07:00 – 19:00
MARȚI, 27.10.2026
Bora Bora, numită și ”Perla Pacificului”, este cea mai renumită dar și cea mai scumpă destinație turistică din Polinezia Franceză. Pitoreasca insulă de origine vulcanică, dominată de vârfurile Otemanu (727 m) și Pahia (661 m), este situată în centrul unei lagune înconjurate de reciful care o protejează ca un zid de apărare. Reciful are un singur pasaj prin care vasele de croazieră pot intra în lagună și ancora în apropierea celui mai mare oraș din insulă, Vaitape.
În această escală transferul la țărm se face cu tender (ambarcațiune cu capacitate de până la 100 de persoane).
Pentru a descoperi farmecul locurilor puteți opta pentru una dintre numeroasele excursii oferite de vas: turul insulei cu un autobuz local sau cu un autovehicul 4×4, tururi ale lagunei combinate cu plajă sau snorkelling, scufundări, plimbări cu vasul cu fund de sticlă sau cu catamaranul.
• Cazare pe vasul de croazieră Norwegian Spirit.
• Mese: mic dejun, dejun și cină pe vas.

Zilele 7-11. Navigare
MIERCURI, 28.10.2026 – DUMINICĂ, 01.11.2026
Vasul străbate imensitatea Oceanului Pacific de la sud la nord, traversând Ecuatorul.
• Cazare pe vasul de croazieră Norwegian Spirit.
• Mese: mic dejun, dejun și cină pe vas.

Ziua 12. Hilo, Insula Hawai’i: 07:00 – 15:30
LUNI, 02.11.2026
Orașul Hilo este cea mai mare așezare din Insula Hawai’i, numită și ”Big Island” – Insula Mare, deoarece este cea mai mare din arhipelag și din Statele Unite ale Americii.
Nu ratați o excursie în Parcul Național al Vulcanilor, fondat in 1916 și înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în care se găsesc doi vulcani activi: Kilauea și Mauna Loa.
Alte atracții incluse în excursiile opționale sunt ”Hilo Walk of Fame” – strada încadrată de copaci banyan plantați de celebrități și Grădina Liliuokalani, cea mai mare grădină ornamentală japoneză din afara Japoniei.
• Cazare pe vasul de croazieră Norwegian Spirit.
• Mese: mic dejun, dejun și cină pe vas.

Ziua 13. Nawiliwili, Insula Kauai: 08:30 – 00:00
MARȚI, 03.11.2026
Vasul ancorează in golful Nawiliwili din Insula Kauai, numită și ”insula-grădină”, cea mai nordică și cea mai veche din arhipelagul Hawaii.
Principala atracție a insulei este Canionul Waimea, numit și „Marele Canion al Pacificului”, cu o lungime de aproximativ 16 km și o adâncime de peste 1000 m. Excursia la canionul Waimea poate fi completată în mod fericit cu o mini-croazieră pe râul Wailua, până la Grota Ferigilor (Fern Grotto).
Iubitorii de plajă și înot pot merge pe plaja Kalapaki, situată în apropierea terminalului de croaziere și considerată una dintre cele mai frumoase din insulă
• Cazare pe vasul de croazieră Norwegian Spirit.
• Mese: mic dejun, dejun și cină pe vas.

Ziua 14. Nawiliwili, Insula Kauai: 00:00 – 17:00
MIERCURI, 04.11.2026
În cea de-a doua zi petrecută în Nawiliwili, vă recomandăm să porniți spre coasta de nord, unde se află una dintre cele mai spectaculoase priveliști din Hawaii: Coasta Na Pali. Aceasta poate fi admirată printr-un tur cu barca, cu elicopterul sau, pentru cei mai aventuroși, printr-o drumeție pe traseul Kalalau.
Iar în apropiere se află golful Hanalei, înconjurat de munți și cascade, fiind unul dintre cele mai fotografiate locuri ale arhipelagului, care a servit adesea drept decor pentru filme.
Pentru cei care doresc o zi mai relaxată, satul Hanalei oferă magazine mici, cafenele și galerii de artă locală, ideale pentru o plimbare liniștită după o dimineață de explorare.
• Cazare pe vasul de croazieră Norwegian Spirit.
• Mese: mic dejun, dejun și cină pe vas.

Ziua 15. Honolulu, debarcare și opțional, tur de oraș
JOI, 05.11.2026
Vom debarca în Honolulu, capitala Statului Hawaii, unde veți avea timp liber la dispoziție pentru activități individuale sau, opțional, puteti face un tur panoramic pe parcursul căruia veți vedea Casele Misionarilor, Biserica Kawaiahao, Primăria, Biblioteca de Stat, Statuia Regelui Kamehameha – cel care a cucerit insula Oahu, stabilindu-și pentru scurt timp reședința în Honolulu, în anul 1801, Palatul Iolani – fosta reședință a familiei regale, Capitoliul Statului Hawaii – o adevărată capodoperă arhitecturală și Washington Place, edificiu inaugurat în 1847 și reședința guvernatorilor între anii 1922 și 2002.
Veți continua cu o vizită la Memorialul USS Arizona, ridicat în memoria victimelor atacului Japoniei din decembrie 1941 asupra bazei navale americane Pearl Harbor.
• Cazare în stațiunea Waikiki Beach la hotel de 4* ( Outrigger Waikiki Beach Resort sau similar).
• Mese: mic dejun pe vas.

Ziua 16. Waikiki Beach, opțional turul Insulei Oahu, zbor Seattle
VINERI, 06.11.2026
Timp liber la dispoziție pentru plajă și relaxare sau, opțional, turul Insulei Oahu.
Traseul excursiei opționale include:
• spectaculosul crater stins Diamond Head (Capul de Diamant),
• Halona Blow Hole, unde valurile oceanului pătrund prin tuburi de lavă și formează gheizere de până la 10 m înălțime,
• Golful Waimea de pe coasta de nord a insulei, apreciat în special de practicanții de surf,
• fermele Tropical Farms Macadamia Nuts și Dole Plantation, specializate în producerea nucilor macadamia și ananasului.
» Notă: Excursia include transport, intrări, însoțitor român și ghid local.
Transfer la aeroport pentru zborul spre Seattle ( 22:45- 06:44, ziua următoarea)
• Cazare : –
• Mese: mic dejun.

Ziua 17. Seattle, tur de oraș
SÂMBATĂ, 07.11.2026
Vom porni într-un tur de oraș, care ne va purta prin cele mai emblematice zone ale metropolei, îmbinând natura, istoria și energia urbană. Cele mai apreciate puncte ale turului sunt: Space Needle, simbolul emblematic al orașului, Pike Place Market, celebra piață tradițională, Pioneer Square, cartierul istoric cu arhitectură victoriană, animatul International District, Kerry Park, unul dintre cele mai fotografiate puncte de belvedere, și pitorescul cartier Fremont.
• Cazare în Seattle la hotel de 3* ( The Alexis Sonest Hotel Seattle 3* sau similar).
• Mese: –

Ziua 18. Seattle – Amsterdam
DUMINICĂ, 08.11.2026
După micul dejun, vom avea timp liber la dispoziție pentru vizite individuale sau cumpărături. Transfer la aeroport pentru zborul spre Amsterdam ( 14:55 – 10:00).
• Cazare: –
• Mese: mic dejun la hotel.

Ziua 19. Amsterdam – București
LUNI, 09.11.2026
Escală la Amsterdam și continuare spre București (13:25 – 17:10).

PERIOADĂ PROGRAMTARIF
22 octombrie – 9 noiembrie 2026loc în cabină dublă interioară: 6.350 €/ persoană, cu taxe incluse;

loc în cabină dublă exterioară: 6.795 €/ persoană, cu taxe incluse;

loc în cabină dublă balcon: 8.490 €/ persoană, cu taxe incluse

 TAXE de AEROPORT INCLUSE

 

 

Prețul este calculat pe persoană, cu loc în cameră /cabină dublă / twin, la un grup de 20 persoane.
Pentru un grup de 15 – 19 persoane, tariful se va majora cu 200 €/persoană.
Suplimentul de cameră single (doar pentru cazarea în hoteluri) este de 420 €/persoană. Suplimentul de cabină single se calculează la cerere, în funcție de disponibilitățile vasului.
Turistul poate opta la înscriere pentru cazare în regim de partaj. Agenția înscrie solicitanții în ordinea primirii cererilor. Acest tip de cazare nu este confirmat automat și nici garantat la înscriere. În situația în care partajul nu poate fi completat, turistul va fi informat în scris cu cel puțin 20 de zile înainte de plecare și va achita suplimentul de cameră single. Eventualele neînțelegeri dintre solicitanții de partaj nu sunt imputabile agenției.

Servicii incluse

Transport transcontinental cu avionul București – Paris – Papeete, Seattle – Amsterdam – București;
Zbor domestic Honolulu – Seattle;
Taxele de aeroport;
Autocar/microbuz adaptat numărului de participanți conform programului;
Transferuri conform programului;
1 noapte cazare la hotel de 3*, cu mic dejun inclus in Papette;
1 noapte cazare la hotel de 4*, cu mic dejun inclus in Honolulu
1 nopte cazare la hoteluri de 3*, cu mic dejun inclus in Seattle;
12 nopți cu pensiune completă la bordul vasului Norwegian Spirit;
Turul orașului Seattle;
Turul pietonal al orașului Papeete;
Însoțitor român vorbitor de limba engleză;

Servicii neincluse

Alte mese decât cele menționate în program;
Băuturile alcoolice și nealcoolice;
Taxa de serviciu de la bordul vasului de croazieră 20 $/zi pers x 12 zile (se vor achita la bordul vasului) ;
Bacșișuri pentru șoferi și ghizi locali: 50 €/persoană (suma se va înmâna conducătorului de grup);
Taxă de oraș Papette ; Honolulu si Seattle – se achită local;
Taxă de viză SUA aprox. 185 $/ persoană, se achită la Banca Transilvania (echivalentul în lei);
Excursiile opționale din escalele vasului;
Asigurare medicală și asigurare storno (recomandate).
Cheltuieli de natură personală;

Observații

CONDIȚII DE REZERVARE:
• Condiții standard:

La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din prețul total al pachetului turistic. Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu minim 45 de zile înainte de plecare.
• Condiții speciale (programe de Revelion, croaziere și oferte speciale):
La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 50% din prețul total al pachetului turistic. Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu minim 60 de zile înainte de plecare.

ACTE NECESARE:
• Pentru călătorie aveți nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni în momentul întoarcerii în țară. Nu se acceptă pașapoarte temporare. Documentele necesare obținerii vizei vor fi ulterior transmise de către agenție.

OBSERVAȚII:
• Prezentul document constituie anexă la contractul de prestări servicii.
• Prețurile sunt exprimate în euro / persoană și sunt valabile pentru un grup minim de participanți. În cazul în care nu se întrunește numărul minim menționat, prețul se poate majora cu valoarea precizată mai sus.
• Numărul minim de participanți pentru a se organiza excursiile opționale este egal cu numărul minim de participanți pentru întregul program, dacă nu este precizat altfel. Sub acest număr, agenția poate majora prețul sau anula opționalul.
• În cazul în care turistul renunță la rezervare, indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:
• penalizare 0% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai mult de 120 de zile până la data plecării;
• penalizare 30% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 45 de zile până la data plecării;
• penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 45 de zile până la data plecării sau în caz de neprezentare (no-show).
• Penalizările de mai sus se aplică în toate cazurile, cu excepția programelor cu condiții speciale (programe de Revelion, croaziere și oferte speciale), pentru care se aplică următoarele penalizări:
• penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face din momentul rezervarii până la 120 de zile până la data plecării;
• penalizare 50 % din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 60 de zile până la data plecării;
• penalizare 100 % din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 60 de zile până la data plecării sau în caz de neprezentare (no-show).
• Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croazieră este cea oficial atribuită de organele de resort din țările respective.
• Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel, solicitați recepționerului sau conducătorului de grup să vă informeze cu exactitate asupra lor.
• Agenția noastră depune toate eforturile necesare pentru a vă respecta preferințele, dar nu putem garanta camere duble sau twin (pat matrimonial sau paturi separate), respectiv camere de fumători sau nefumători decât în limita disponibilității acestor facilități la hotelurile partenere.
• În situații de excepție ( evenimente, congrese, conferințe, târguri etc. ) agenția poate opera modificări în structura programului, fără a afecta vizitarea obiectivelor turistice.
• Compania aeriană și orele de zbor menționate în program sunt cu titlu informativ și pot fi schimbate. Agenția nu este responsabilă în cazul în care programul turistic nu poate fi realizat, parțial sau total, din cauza modificării orarului de zbor, întârzierii sau anulării curselor aeriene. Siguranța bagajelor pe durata transportului aerian cade în sarcina companiei aeriene.
• Taxele de aeroport sunt valabile la data întocmirii programului și pot fi modificate până la emiterea biletelor de avion.
• Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, putând apărea întârzieri din cauza condițiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcție de programul turistic. Agenția nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic din cauza condițiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turiști (întârzieri, atitudini ofensatoare sau ostile față de ghizi, conducătorii auto etc.).
• Pentru programele care presupun obținerea vizei înainte de plecare, turiștii au obligația să trimită agenției toate documentele solicitate în termenul prevăzut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obține viza din cauza timpului scurt până la plecare. În cazul în care obținerea vizei este condiționată de prezența fizică a turiștilor pentru interviu, aceștia au obligația de a se prezenta la data și ora la care s-a făcut programarea. Refuzul autorităților consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agentiei, exonereaza agenția de orice răspundere. Turiștilor cărora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna întreaga sumă achitată în avans, mai puțin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind în functie de data anulării serviciilor. Taxa de viză perceputa de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se ramburseaza. În cazul în care turistul își planifică mai multe vacanțe succesive și nu trimite documentele la timp / nu se prezintă personal pentru obținerea vizei, agenția nu poate fi trasă la răspundere, iar turistul are obligația de a-și obține singur viza necesară călătoriei.
• Pe durata croazierelor toate plățile efectuate (băuturi, cumpărături, masaj etc.) se înregistrează pe cardul personal pe care fiecare turist îl primește la îmbarcare. Micul dejun și dejunul se servesc în regim bufet, iar cina se servește ori în restaurantul bufet, ori a la carte (cu meniu la alegere) fiecare pasager având o anumită masă rezervată, de la începutul până la sfârșitul croazierei. Bagajele, atât la îmbarcare cât și la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabină primește un buletin informativ cu toate activitățile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot să difere din punct de vedere al confortului unele față de altele, cu toate acestea diferența de preț este dată de poziționarea acestora pe vas, cele aflate pe punțile superioare fiind de regulă mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regulă cabine interioare / exterioare sau cu balcon, din categoria celor garantate (fără posibilitatea alegerii poziției pe o anumită punte) și se nominalizeaza cu cel mult o săptămână înainte de plecare. Agenția nu se face responsabilă în cazul în care apar nemulțumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croazieră poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioară la o categorie superioară) fără o informare în prealabil și în mod aleatoriu, iar agenția nu poate fi trasă la răspundere. În porturile în care oprește vasul, turiștii au posibilitatea să cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau să își facă propriul program, însotitorul roman neavand obligativitatea de a-i însoți.
• Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu;
• Copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți b) însoțiți de unul dintre părinți care să aibă acordul notarial al părintelui care nu călătorește ( sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces ); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți. Copiii care nu au carte de identitate, vor călători obligatoriu cu pașaportul.
• Turistul are obligația să se asigure că documentele de călătorie precum cartea de identitate sau pașaportul, nu sunt deteriorate (în special elementele de siguranță și/sau poza). Atenție: Cărtile de identitate romanești emise înainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene și pentru acele state pentru care cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare, accesul se face pe baza pașaportului valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Pentru țările în care cetățenii români au nevoie de viză de intrare, este necesar pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Anumite state nu permit accesul cu pașaport temporar sau nu aplică vize pe pașaport temporar, de aceea vă rugăm să consultați serviciul consular al țării în care intenționați să faceți deplasarea sau vă consultați în această privință cu agenția de turism. Atenție, persoanele recent căsătorite au obligația de a-și schimba Cartea de Identitate anulată de autorități (perforată/ tăiată).
• Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesară viza de intrare sau informații suplimentare legate de călătoria cetățenilor români în străinătate, accesați site-ul Poliției de Frontieră www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Pentru a evita eventuale situații de confuzii sau neînțelegeri, turiștii au obligația ca la înscriere să citească Condițiile Generale de Participare.

CONDIȚII DE REZERVARE:
• Condiții standard:

La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din prețul total al pachetului turistic. Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu minim 45 de zile înainte de plecare.
• Condiții speciale (programe de Revelion, croaziere și oferte speciale):
La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 50% din prețul total al pachetului turistic. Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu minim 60 de zile înainte de plecare.

Conținutul ofertelor este valabil la data publicării pe site. Având în vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, programele pot suferi modificări și uneori nu pot fi actualizate în timp util, în ciuda eforturilor noastre. De aceea, verificăm întotdeauna disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor și alte informații esențiale înainte de confirmarea unei rezervări. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Informațiile și imaginile despre unitățile de cazare sunt orientative și nu au caracter contractual. În circuite, hotelurile pot fi înlocuite cu opțiuni similare, în funcție de disponibilitate și organizare locală.
De la
De la 6350 €
/ Adult
Transport
Avion
Oferte similare

Circuit SUA Coasta de Vest Marele Tur

SUA – Circuit Coasta de Vest, Coasta de Est si croaziera in Caraibe

Circuit Canada si SUA

Circuit SUA – Coasta de Est

Croaziera Hawaii si Alaska

Cele mai noi oferte

Circuit Coreea de Sud – de la regi la idoli

Circuit Islanda – Spectacolul Aurorei Boreale

Revelion Budapesta – Viena

Revelion la Atena cu autocarul

Craciun Viena