CIRCUIT COREEA DE SUD & INSULA JEJU
Seul – Insula Jeju – Busan – Gyeongju – Tongyeong – Yeosu –Suncheon – Damyang – Jeonju – Suwon – Seul
Perioada: 27.03 – 08.04.2027
(10 nopti/13 zile)
Timp de doar cateva saptamani pe an, parcurile, palatele regale si strazile oraselor se imbraca in nuante delicate de alb si roz, transformand Coreea de Sud intr-un adevarat spectacol al naturii. Este unul dintre cele mai frumoase momente pentru a vizita „Tara diminetilor linistite”.
Popularitatea Coreei de Sud a crescut spectaculos in ultimii ani datorita fenomenului Hallyu (K-pop si K-drama), iar cultura, traditiile, gastronomia si stilul de viata coreean continua sa cucereasca admiratori din intreaga lume.
Ce vom descoperi in acest circuit: Seulul, unde palatele regale se imbina armonios cu arhitectura futurista, spectaculoasa Insula Jeju, fosta capitala regala Gyeongju, atmosfera vibranta din Busan, romanticul Yeosu, sate traditionale, padurea de bambusi din Damyang, temple budistes si peisaje de coasta impresionante.
Ce vom experimenta: gastronomia coreeana, cultura K-pop si K-beauty, unul dintre cele mai rapide interneturi din lume si numeroase experiente autentice.
Cu ce ne vom intoarce: cu amintiri de nepretuit, fotografii spectaculoase sub florile de cires, bagaje pline de suveniruri si produse coreene si dorinta de a reveni cat mai curand in aceasta tara fascinanta.
PROGRAMUL CIRCUITULUI:
Ziua 1 (27.03): BUCURESTI – ISTANBUL
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 19:15 pentru imbarcare pe cursa TURKISH AIRLINES cu destinatia Istanbul. Decolare la ora 21:50. Sosire la Istanbul la ora locala 00:20.
Ziua 2 (28.03): SEUL
Schimbarea avionului si decolare spre Seul la ora 02:15. Sosire la Seul – Aeroportul International Incheon la ora locala 18:20. Transfer si cazare in Seul la hotel Kukdo 4* sau similar. Seara vom avea timp liber pentru odihna si acomodarea cu fusul orar.
Ziua 3 (29.03): SEULUL ISTORIC Mic dejun
Mic dejun. Aceasta zi este dedicata descoperii Seulului, capitala Coreei de Sud, unde trecutul si viitorul coexista intr-un echilibru surprinzator. Aici, zgarie-norii se inalta deasupra templelor budiste si palatelor, iar traditiile stravechi se reinventeaza in ritmul alert al unei metropole ultramoderne. Turul incepe in Piata Gwanghwamun, dominata de statuile amiralului Yi Sun-sin si regelui Sejong cel Mare – vizionarul care a creat alfabetul coreean. In continuare vom vizita principalul palat regal: Gyeongbokgung, construit in 1395 de regele Taejo, fondatorul dinastiei Joseon. Ce face aceasta experienta cu adevarat memorabila? Vom vizita palatul imbracati in hanbok, costumul traditional coreean, intrand astfel in atmosfera regala a epocii Joseon. Vom admira sala tronului, apartamentele regale, curtile interioare elegante si vom asista la schimbarea garzii – un adevarat spectacol de culoare si disciplina. Tot in incinta palatului vom vizita si Muzeul Popular National, unde ne vom familiariza cu stilul de viata al coreenilor din diferite epoci. In continuare, ne vom indrepta spre cartierul Bukchon Hanok, unde casele traditionale au fost transformate in ateliere, ceainarii si centre culturale. Urmeaza o plimbare pe strada Insa-dong, renumita pentru atmosfera boema, magazine de artizanat si ceainarii traditionale. Vizitam apoi Templul Jogyesa, centrul spiritual al budismului coreean, continuam cu o plimbare pe Cheonggyecheon – un spatiu modern de recreere amenajat de-a lungul raului omonim si incheiem ziua cu admirarea panoramei orasului din Turnul Namsan sau N Seoul (236 m). Cazare in Seul la acelasi hotel.
Ziua 4 (30.03): SEUL – INSULA JEJU Mic dejun
Mic dejun. Transfer la aeroport si imbarcare pe cursa locala cu destinatia Jeju, destinatia numarul 1 pentru cuplurile aflate in luna de miere si iubitorii serialelor coreene. Vom avea timp liber in centrul orasului Jeju si seara ne vom caza la hotel Best Westen Jeju 4* sau similar.
Ziua 5 (31.03): INSULA JEJU Mic dejun, pranz
Mic dejun. Una dintre cele mai frumoase zile din circuit este dedicata in intregime Insulei Zeilor, denumirea sub care mai este cunoscuta Insula Jeju. Vom incepe cu vizitarea celei mai noi atractii din insula, Muzeul Arte, o lume virtuala plina de culoare si lumini, creata cu ajutorul tehnologiei. Expozitiile au ca teme cascade, gradini, flori, valuri, plaje, luna, stele, jungla, safari de noapte sau arta europeana. Urmatoarele opriri vor fi la renumita plaja cu nisip alb, Hyeopjae si la ceainaria O’sulloc – cel mai cunoscut brand de ceaiuri din Coreea de Sud. Dupa servirea pranzului la un restaurant local (pranzul este inclus) vom vizita Stancile Jusangjeolli, complex geologic ce a luat nastere cand lava topita a vulcanului Hallasan a intrat in contact cu apa marii, racirea imediata provocand fisuri si santuri adanci (similar cu Giant’s Causeway din Irlanda de Nord). Ultima atractie din aceasta zi este fermecatoarea cascada Cheonjeyeon (cheon = cer, ji = pamant) formata intr-un cadru natural plin de farmec ce adaposteste specii de plante si animale rare. Cazare la acelasi hotel.
Ziua 6 (01.04): JEJU – BUSAN Mic dejun
Mic dejun. In aceasta zi vom vizita partea estica a insulei si ne vom opri la conul vulcanic Seongsan Ilchulbong (182 m), intrat in Patrimoniul UNESCO, una dintre principalele atractii naturale ale insulei. Transfer la aeroport pentru imbarcare la zborul local cu destinatia Busan. Situat de-a lungul tarmului Marii de Est, Busan este un oras vibrant cu zgarie-nori, poduri suspendate, amplasat intr-un peisaj deosebit creat de apropierea muntilor de mare. Cazare in Busan la hotel Felix by STX 4* sau similar.
Ziua 7 (02.04): BUSAN Mic dejun
Mic dejun, urmat de un tur al orasului Busan, al doilea oras ca marime din Coreea de Sud. Turul va debuta cu vizitarea Templului Haedong Yonggungsa, un lacas budist cu o istorie de peste 600 de ani, spectaculos amplasat pe stancile de la malul marii. Urmeaza un tur pietonal pe Insula Dongbaek (cunoscuta si ca „Insula Cameliilor”), care s-a transformat in timp in peninsula, datorita procesului natural de sedimentare. De aici, ne vom bucura de panorame superbe asupra Plajei Haeundae si a Podului Gwangang (numit si Podul de Diamant) – al doilea cel mai lung pod din Coreea de Sud, dupa Podul Incheon. Continuam cu o experienta inedita la bordul Sky Capsule, un sistem modern de transport pe sine, cu capsule colorate care ofera o vedere impresionanta asupra liniei de coasta. Turul include si explorarea Gamcheon Cultural Village, un cartier plin de culoare, devenit una dintre cele mai indragite atractii din Busan. Aici vom descoperi stradute in panta, picturi murale, galerii de arta si magazine cu produse originale create de artisti locali. Traseul continua cu o plimbare pe Podul Suspendat Songdo Yonggung, ce leaga Parcul Amnam de Insula Dongseom. La finalul zilei, vom avea timp liber pe Plaja Gwangalli, una dintre cele mai animate zone ale orasului, perfecta pentru a savura o bautura cu vedere la mare. Cazare in Busan la acelasi hotel.
Ziua 8 (03.04): BUSAN: Excursie optionala la GYEONGJU Mic dejun
Mic dejun. Pentru aceasta zi va propunem o excursie optionala in Gyeongju, cunoscut ca orasul-muzeu al Coreei de Sud. Acest oras fascinant intampina vizitatorii cu un farmec traditional, clasic, si gazduieste unele dintre cele mai valoroase vestigii de arta budista din Orientul Indepartat. Fosta capitala a Regatului Silla, care a dominat peninsula coreeana timp de aproape un mileniu (57 i.Hr. – 935 d.Hr.), Gyeongju impresioneaza prin patrimoniul sau istoric si spiritual. La sosire, vom explora Templul Bulguksa, un complex budist remarcabil, construit pe terase din piatra ce simbolizeaza drumul catre iluminare. In continuare vom vizita Daereungwon, un parc arheologic ce adaposteste morminte regale si nobiliare din perioada Silla, urmat de o oprire la observatorul astronomic Cheomseongdae, ridicat in secolul al VII-lea si considerat cel mai vechi din Asia. Acesta a fot construit din 362 de blocuri de granit, simbolizand zilele calendarului lunar. Turul se va incheia cu vizitarea iazului Wolji (Anapji) si a Palatului Donggung, un palat secundar folosit de printii mostenitori ai Regatului Silla. Excursia optionala include si pranzul. Pret informativ: 175 EUR/persoana (pentru un grup minim de 20 platitori). In cursul serii ne vom intoarce in Busan unde vom avea cazare la acelasi hotel.
Ziua 9 (04.04): BUSAN – TONGYEONG – YEOSU Mic dejun, pranz
Mic dejun. Ne luam ramas bun de la Busan si plecam spre Tongyeong, un frumos oras de coasta, amplasat intr-un cadru natural deosebit din Parcul National Hallyeohaesang. Vom avea timp liber sa ne plimbam pe strazile colorate ale cartierului Dongpirang, in timp ce vom admira picturile murale ale caror teme variaza de la mitologia coreeana pana la reprezentari abstracte moderne. In continuare ne vom bucura de peisajele montane si insulare in cadrul unei plimbari cu telecabina spre Varful Mireuksan (in functie de conditiile meteo). Vom servi pranzul la un restaurant local si ne continuam calatoria spre Yeosu, un oras recunoscut pentru atmosfera sa romantica. Aici vom vizita Insula Odongdo, un loc apreciat pentru gradinile sale, potecile pitoresti si fantanile arteziene. Pentru aceasta seara, va propunem o croaziera optionala de aproximativ o ora, o experienta aparte care imbina muzica, luminile orasului si un spectacol de artificii vazut de pe yacht. Turul dezvaluie o perspectiva diferita asupra orasului, trecand pe langa unele dintre cele mai indragite atractii din zona: Insula Odongdo, Podul Dolsan, Farul Hamel, Podul Geobukseon si Insula Janggun. Pret informativ: 55 EUR/persoana (pentru un grup minim de 20 platitori). Cazare in Yeosu la hotel Yeosu Venezia 4* sau similar.
Ziua 10 (05.04): YEOSU – SUNCHEON BAY – NAGAN – DAMYANG – JEONJU Mic dejun, pranz
Mic dejun. Dimineata ne indreptam spre zona Suncheon, unde vom explora Suncheon Bay Wetland, una dintre cele mai spectaculoase rezervatii naturale din Coreea de Sud, renumita pentru intinsele campuri de stuf, biodiversitatea bogata si peisajele deosebite ce se schimba in functie de anotimp. Continuam apoi spre Satul Traditional Naganeupseong, o asezare autentica din perioada Joseon, cu case din lut si acoperisuri din paie, stradute inguste si o atmosfera ce pastreaza farmecul Coreei de odinioara. Dupa-amiaza vom ajunge la celebrul drum marginit de arbori de Metasequoia din Damyang, urmat de vizita la padurea de bambusi, unde, optional, vom putea savura un ceai sau o inghetata din bambus. Vom servi pranzul la un restaurant local, dupa care ne continuam calatoria spre Jeonju, o bijuterie ascunsa a Coreei de Sud, mai putin cunoscuta de catre turistii straini dar foarte populara pentru coreeni. Considerat capitala gastronomica a tarii si locul de nastere al celebrului bibimbap, orasul este renumit si pentru cartierul sau traditional cu hanok-uri, unele dintre cele mai frumoase din perioada Joseon. Cazare la hotelul Best Western Plus Jeonju 4* sau similar..
Ziua 11 (06.04): JEONJU – SUWON – SEUL Mic dejun, pranz
Mic dejun. Incepem ziua explorand orasul Jeonju, cu o plimbare prin celebrul Jeonju Hanok Village, unde s-au pastrat peste 700 de case traditionale coreene, oferind o imagine autentica a arhitecturii si stilului de viata din perioada Joseon. Vom vizita si Gyeonggijeon, sanctuarul regal construit in anul 1410 pentru a adaposti portretul regelui Taejo, fondatorul dinastiei Joseon, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale orasului. Dupa vizita, ne indreptam spre Suwon, oras renumit atat pentru impresionanta sa fortificatie istorica, cat si pentru faptul ca gazduieste centrul de cercetare si dezvoltare al gigantului Samsung. Vom vizita Palatul Hwaseong Haenggung si Fortareata Hwaseong, inclusa in patrimoniul mondial UNESCO, construita la sfarsitul secolului al XVIII-lea de regele Jeongjo, care isi dorea mutarea capitalei regatului de la Seul la Suwon. Vom servi pranzul la un restaurant local, iar spre seara vom ajunge in Seul, unde ne vom caza la hotelul Kukdo 4* sau similar. Pentru cei care doresc sa descopere orasul in ritmul propriu, recomandam o plimbare prin Myeongdong, unul dintre cele mai animate cartiere din Seul, renumit pentru magazinele cu branduri internationale si coreene, tarabele cu preparate de street food si numeroasele magazine de cosmetice apreciate deopotriva de localnici si turisti.
Ziua 12 (07.04): SEUL: Excursie optionala SEULUL CONTEMPORAN / AEROPORT Mic dejun
Mic dejun urmat de eliberarea camerelor. Dimineata este libera pentru ultimele plimbari prin Seul, cumparaturi sau vizitarea atractiilor preferate.
Optional, va propunem o excursie care completeaza experienta petrecuta in capitala Coreei de Sud, incluzand cateva dintre cele mai reprezentative obiective moderne si culturale ale orasului. Programul incepe la Dongdaemun Design Plaza (DDP), unde vom admira din exterior impresionanta cladire proiectata de Zaha Hadid. Continuam cu o plimbare prin cartierul Seongsu-dong, celebru pentru cafenelele sale cu design industrial, magazinele-concept si pop-up store-urile brandurilor de moda si K-beauty, care se schimba permanent si transforma zona intr-unul dintre cele mai moderne si creative cartiere ale orasului. Turul continua cu Lotte World Tower & Observatory, cea mai inalta cladire din Coreea de Sud, cu 123 de etaje si 555 m inaltime. Vom urca in observatorul panoramic, de unde ne vom bucura de o ultima panorama asupra Seulului, daca vremea permite. Ne vom opri apoi la COEX Mall, unul dintre cele mai mari centre comerciale din Asia, unde vom admira spectaculoasa Biblioteca Starfield, devenita celebra datorita aparitiilor sale in numeroase drame coreene. In apropiere se afla si sculptura dedicata lui PSY si celebrului sau hit „Gangnam Style”. Pret informativ: 85 EUR/persoana (pentru un grup minim de 20 platitori).
In jurul orei 19:00 vom avea transfer de la hotel la aeroport si ne vom imbarca la zborul Turkish Airlines, programat sa decoleze la ora locala 23:20.
Ziua 13 (08.04): SEUL – ISTANBUL – BUCURESTI
Sosire la Istanbul la ora locala 05:00, schimbarea avionului si sosire in Bucuresti la ora 08:10
PRET/persoana: 3645 EUR
(loc in camera dubla, taxe incluse)
La cerere tarife pentru camera single si a treia persoana in dubla.
Acest program are tarife dinamice, care se pot modifica in orice moment, in sensul cresterii sau scaderii, in functie de gradul de ocupare si disponibilitatea furnizorilor.
Pretul afisat este orientativ si valabil la data introducerii ofertei pe site.
Tariful final se confirma doar prin oferta scrisa, emisa in momentul solicitarii rezervarii ferme.











