O vacanță în Portugalia este o idee bună în orice anotimp, deși noi v-am recomanda cu precădere lunile de primăvară, când natura renaște într-o simfonie de culori și miresme. Festivalul Florilor, care are loc în fiecare an în aprilie sau mai în Madeira, este un eveniment de neratat, cu muzică, dans, parade și străzi acoperite de covoare de flori. Și toamna este o perioadă bună pentru o călătorie în Portugalia, pentru că temperaturile rămân agreabile, plajele se mai golesc de turiști, iar podgoriile, aflate în plin proces de recoltă, vă îmbie să le treceți pragul și să le degustați producția de vin. Iată și alte lucruri interesante despre această destinație:

Istorie și origini arabe

Portugalia are una din cele mai vechi națiuni din Europa, iar granițele sale sunt aproape nemodificate de 800 de ani. Istoria sa a fost comună cu cea a Spaniei până în anul 1139, când Alfonso Henriques s-a autoproclamat rege al Portucaliei (ținutul dintre Lima și râul Douro). Prima capitală a Portucaliei a fost Coimbra, aceasta rămânând reședință regală pentru mai multe sute de ani, până când puterea s-a transferat la Lisabona. Sub romani, Lisabona (Olisipo) a fost un oraș important al provinciei Lusitania, deși capitala acesteia se afla la Emerita Augusta (azi Mérida, în Spania).

În anul 711, Portugalia intră sub dominația arabă, care va dura mai bine de 500 de ani. Colonia maură a fost condusă inițial din Cordoba, până când puterea acestui califat s-a fragmentat, iar în paralel, creștinii rămași la nord de Douro și în Galicia au început mișcarea de reconquista. De la mauri provin de altfel foarte multe denumiri geografice – de pildă, numele provinciei Algarve vine de la Al-Gharb (care înseamnă vestul), iar cartierul Alfama și-a luat numele de la Al-Hamma, care are sensul de „izvoarele fierbinți”.

Tot în perioada maură a fost introdusă în Portugalia tehnica producerii plăcilor de ceramică pictată azulejos (care derivă din cuvântul arab al-zulaycha = piatră puțin lustruită). Tradiția s-a răspândit și a continuat mult după episodul „reconquistei”, înflorind la începutul secolului al XVI-lea, o dată cu apariția stilului hispano-maur. Către finalul veacului următor se remarcă folosirea cu precădere a dalelor albastru cu alb, inspirate din porțelanurile Ming din China. După cutremurul puternic care a zguduit Lisabona în 1755, s-a revenit la plăcile în mai multe culori, iar locuitorii orașului au descoperit efectul lor protector împotriva umezelii, așa încât multe din casele construite după seism au avut fațadele în întregime acoperite cu azulejos.

Fado – muzica sufletului portughez

O excursie în Portugalia nu poate fi completă fără o seară de fado. Această muzică profund melancolică a luat naștere la începutul secolului al XIX-lea în speluncile Alfamei, fiind inspirată din dansurile sclavilor africani, amestecul de voci arabe și folclorul oral tradițional. De regulă, interpretul de fado este acompaniat de doi chitariști, dintre care unul cântă la o chitară acustică portugheză cu 12 coarde (în formă de mandolină), iar cel de-al doilea la o chitară acustică spaniolă. Sonoritățile sunt sfâșietoare și exprimă acel sentiment de dor și durere greu de tradus în alte limbi – „saudade”. Ca un detaliu picant, dacă inițial muzica de fado era favorita proxeneților, prostituatelor, marinarilor și banditilor, ea a pătruns în rândurile micii aristocrații datorită aventurii sentimentale dintre cântăreața Maria Severa și contele de Vimioso, în anul 1840. Viața acestei cântărețe, care a murit la doar 26 de ani, a constituit ulterior subiectul primului film sonor turnat în Portugalia, în 1931 și intitulat „A Severa”. De altfel, și în prezent, multe din interpretele de fado poartă un șal negru în memoria Mariei Severa. În timpul conducerii totalitare a lui Salazar, fado a fost inițial considerat ca fiind dăunător progresului social și, drept consecință, mulți cântăreți au fost interziși sau constrânși să cânte în public exclusiv în casele de fado. În acea perioadă s-a remarcat Amália Rodrigues, diva absolută a genului, care a avut și ea o poveste de viață fabuloasă, ajungând de la o adolescentă care vindea fructe în Alcântara la o vedetă bogată și adulată, pentru care s-au ținut trei zile de doliu național în 1999.

Vinul și gastronomia portugheză

Celebrul vin de Porto, ideal ca acompaniament pentru deserturi, se deosebește de alte soiuri prin aceea că, în timpul procesului de fermentare, se adaugă coniac. De altfel, un negustor din Liverpool este cel care a descoperit vinul de Porto în 1678, când a adăugat rachiu peste un vin dulce și greu din regiunea Douro, pentru a împiedica acrirea acestuia în drumul către Anglia. Dar în Portugalia puteți să vă delectați și cu alte sortimente la fel de bune, precum vinho verde – un vin ușor din Minho –, vinurile roșii din Colares sau Muscatel din Setúbal.

Mâncarea portugheză este mai condimentată decât cea spaniolă. Exploratorul Vasco da Gama este cel care a adus în Portugalia piperul negru și alte mirodenii din India, urmate de nucșoară și cuișoare din Insulele Condimentelor. La rândul lor, comercianții portughezi au dus toate acestea în coloniile din Angola și Mozambic, contribuind astfel la crearea unor combinații surprinzătoare. Piri-piri, de pildă, este un mix de ardei iuți zdrobiți cu ierburi aromate și suc de lămâie, folosit ca acompaniament pentru crevetii uriași din Maputo, precum și alte feluri din Africa și Brazilia. Printre bucatele pe care le veți gusta cu siguranță în timpul excursiei în Portugalia se numără hrănitoarea supă de varză „caldo verde”, sopa de marisco (cu scoici), dar și sopa de pedra (supa de piatră, denumită așa pentru că conține fasole, cârnați afumați și un mix de legume). Foarte gustoasă este tocana de pește – „caldeirada de peixe”, ca și „cozido” – tocana de carne cu legume. În Lisabona veți găsi în meniurile restaurantelor dobrada – o mâncare tradițională din burtă fiartă și fasole verde, în timp ce în Alentejo veți fi îmbiați cu o combinație neobișnuită de carne de porc marinată în vin, servită cu scoici de râu. Totuși, mâncarea națională portugheză este codul sărat – „bacalhau”, încă din 1353, când Portugalia a semnat cu Anglia un tratat pentru drepturile de pescuit ale codului. Să nu uităm nici de dulciuri, căci în cofetăriile lusitane veți găsi o varietate uriașă de deserturi delicioase, bazate în special pe zahăr și gălbenuș de ou.

Povestea de dragoste dintre Pedro și Inês de Castro

Cu toții cunoaștem tragica poveste de dragoste dintre Romeo și Julieta; ei bine, versiunea portugheză a poveștii s-a petrecut la Coimbra, la mănăstirea Santa Clara-a-Velha, unde trăia frumoasa Inês de Castro. Prințul moștenitor Pedro, căsătorit cu prințesa Constanza, s-a îndrăgostit nebunește de Inês și s-a însurat pe ascuns cu ea, după moartea soției sale legitime. Necunoscând acest lucru și temându-se de influența familiei spaniole din care provenea Inês, regele Alfonso al IV-lea, tatăl lui Pedro, a ordonat execuția tinerei în ianuarie 1355. Pedro a suferit enorm și după ce a ajuns la tron, în 1357, se pare că a ordonat exhumarea lui Inês și a prezentat-o întregii curți ca fiind regina legală. Ulterior, Inês a fost înmormântată la Alcobaça, unde se poate vedea sicriul ei vis-à-vis de cel al lui Pedro, pentru ca, la Judecata de Apoi, cei doi îndrăgostiți să se poată uita unul la celălalt. De altfel, pe marmura cavourilor se află inscripționată promisiunea lui Pedro că vor fi împreună până la final – „até o fim do mundo”.

Golful în Portugalia

Portugalia atrage ca o adevărată Mecca jucătorii de golf din întreaga lume. La 16 km sud de Porto se află Porto Golf Club – al doilea teren ca vechime de pe bătrânul continent. Pe terenurile din jurul Lisabonei (în prezent, zece la număr) veneau să joace golf membrii familiilor regale aflați în exil, precum ducele de Windsor (fostul rege Edward al VIII-lea). Cu toate acestea, expansiunea cea mai mare a avut loc în zona Algarve, unde s-au construit nu mai puțin de 24 de terenuri, și unde clima blândă din lunile de iarnă și briza răcoroasă din timpul verii permit practicarea golfului în bune condiții pe toată perioada anului.

Experiențe de neratat

• Vizită la Castelul São Jorge din Lisabona, de unde vă puteți bucura de o superbă panoramă asupra capitalei lusitane. Vasco da Gama a fost primit aici în 1499, la întoarcerea din Indii, de către regele Manuel I.
• Vizită la Oceanariul din Lisabona, edificiu proiectat de arhitectul american Peter Chermayeff. Aici veți găsi peste 16.000 de animale și plante marine, din aproximativ 450 de specii, provenind din apele din jurul Antarcticii, dar și din Oceanele Pacific, Indian și Atlantic.
• Plimbare cu trenul din Lisabona la Sintra, pentru a vedea palatele și conacele din acest teritoriu fermecător, rezervat altădată regilor, aristocraților și artiștilor.
• Excursie la Évora, pentru a descoperi vestigiile romane (Templul din secolul al II-lea și termele).
• Plajă în Algarve, regiunea din sudul Portugaliei faimoasă pentru terenurile de golf și restaurantele de top.

Vacanță plăcută în Portugalia!