Vă invităm într-o vacanță în Italia, patria artei, care abia așteaptă să vă încânte cu comorile sale. Arhitectura, pictura, sculptura, muzica, filmul – aproape că nu există zonă culturală în care poporul italian să nu-și fi manifestat geniul creator, prin personalități precum Leonardo da Vinci, Michelangelo, Dante, Petrarca, Verdi, Rossini, Puccini ori Fellini. Și oriunde ați merge în Italia, este imposibil să nu găsiți ceva frumos, fie că e vorba de un turn medieval într-un sat peste care nu pare să fi trecut timpul, de o rochie elegantă în vitrina unui magazin sau de un obiect de design deosebit cu care vi-ar plăcea să vă decorați casa. Iată și alte lucruri interesante despre această destinație:
Un relief de invidiat – Alpi, vulcani și două mări
Italia se întinde de la nord la sud pe aproximativ 1300 km, însă bogăția reliefului său este impresionantă. Alpii formează un arc larg de-a lungul nordului, în timp ce Apeninii, munții din centrul peninsulei, sunt arcuiți ca o creastă ascuțită. Pe teritoriul Italiei se găsesc trei vulcani cu activitate vulcanică – Etna, Vezuviu și Stromboli –, în timp ce zona de coastă este scăldată de două mări – Tireniana, la vest, și Adriatică, la est. Dacă în nord găsim păduri de pini, sudul este invadat de plantații de măslini, livezi și vii roditoare.
Trufe, parmezan și alte tentații culinare
Bucătăria italiană este plină de savoare și a depășit de mult granițele țării. Regiunile Umbria și Piemont oferă unul din cele mai rare feluri de mâncare – trufele. Cunoscute încă din vremea antichității, trufele erau apreciate de babilonieni, greci și romani, care le atribuiau calități afrodisiace. Interesant este că scriitorii clasici erau intrigați de originea lor: Plutarh considera că este vorba de noroi copt la soare, Juvenal – că sunt un rezultat al tunetelor și ploilor, iar Plinius credea că trufele reprezintă cel mai mare miracol al naturii. În Evul Mediu însă, trufele au fost asociate cu diavolul, pentru că nu prezentau niciunul din elementele necesare dezvoltării (rădăcină, tulpină, semințe, flori). Într-adevăr, acest aliment nu poate fi cultivat, fiind de fapt o formă de fungus (ciupercă), ai cărei spori nu sunt împrăștiați de vânt, ci de animalele care le consumă (căprioare, mistreți, rozătoare).
Alte două produse extraordinare sunt șunca de Parma și parmezanul (provenite din orașul Parma), brânza mozzarella – originară din Campania – sau pesto alla genovese, inventat în Liguria.
Cinque Terre – cinci sate suspendate între stânci și mare
Despre Roma și Florența putem scrie pagini întregi (vă invităm să citiți aici impresiile noastre de călătorie din Florența), însă vă propunem ca, în excursia dvs. prin Italia, să includeți și alte locuri la fel de fermecătoare, deși poate mai puțin cunoscute. De pildă, Cinque Terre, destinația ideală pentru o escapadă romantică, un cvintet de cinci sate mici așezate la malul mării, până de curând foarte puțin accesibile din cauza lipsei șoselelor. La cele cinci sate puteți ajunge cu trenul, iar între ele vă puteți deplasa ușor cu vaporul. Manarola și Vernazza sunt cele mai cunoscute, dar dacă doriți să vă bucurați de plajă, ar fi bine să mergeți la Monterosso, care oferă și cele mai bune condiții de cazare. Casele nostime în culori pastelate, restaurantele pescărești și golfulețele intime vă vor face sejurul aici unul memorabil.
Lacul Como și Lacul Maggiore – eleganță pe malul apei
Un alt loc superb este Lacul Como, cel mai frumos dintre lacurile italiene, pe malurile căruia veți găsi vile elegante, grădini luxuriante și sate idilice. Cel mai încântător sat este Bellagio, cu străzile sale pietruite și grădinile parfumate de la Villa Serbelloni și Villa Melzi d’Eril. Se spune despre Serbelloni că a fost construită peste vila care i-a apartinut lui Pliniu cel Tânăr, născut în apropiere. Scriitorul francez Stendhal, care a stat o perioadă la Bellagio, și-a plasat acțiunea primelor scene din romanul „Mănăstirea din Parma” la Villa Carlotta, aflată de cealaltă parte a lacului. În zilele noastre, vila, construită inițial de o prințesă prusacă pentru fiica ei, constituie locul perfect pentru un picnic grație grădinilor sale idilice.
Lacul cel mai vestic, Maggiore, scaldă un grup de trei insule spectaculoase, Isole Borromee, care sunt de regulă supraaglomerate în sezonul estival, dar care merită un popas pentru a te bucura de niște priveliști fantastice. Cea mai cunoscută este Isola Bella, un ținut stâncos până în 1670, când contele Carlo Borromeo al II-lea a decis să o transforme într-o grădină pentru soția sa Isabella. Rezultatul este unul teatral: zece terase pline de dafini, chiparoși, camelii, garduri vii și magnolii bej. Palatul învecinat, construit cu sprijinul arhitectului Angelo Crivelli, are o arhitectură extravagantă și cam kitsch.
Mantova – orașul romantic
Cel mai romantic oraș din lume este Mantova, în opinia scriitorului britanic Aldous Huxley. Așezată pe o peninsulă pe râul Mincio și înconjurată de o lagună din trei părți, Mantova are canale asemănătoare cu cele de la Veneția, dar și un centru istoric încântător, cu edificii medievale și străzi cu arcade. Palatul Ducal, început în secolul al XIV-lea, s-a extins timp de mai multe veacuri și a fost la vremea sa cel mai mare din Europa. Familia Gonzaga, care a condus orașul între anii 1328 și 1707, a adunat aici aproape 20.000 de opere de artă, dintre care se remarcă frescele rafinate ale lui Pisanello, inspirate din legendele despre regele Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde. Cea mai frumoasă dintre cele 500 de încăperi ale palatului este fără îndoială Camera degli Sposi, unde se înregistrau căsătoriile, acoperită cu fresce de Mantegna, care prezintă scene din viața marchizului Ludovico Gonzaga și a soției sale, Barbara de Brandenburg.
Verona – mai mult decât Casa Julietei
Verona, arhicunoscută pentru Casa Julietei, oferă și alte motive solide pentru a o vizita. De pildă, arena, al treilea amfiteatru ca mărime din Imperiul Roman, după Capua, de lângă Napoli, și Colosseum din Roma. Vara, aici se ține un faimos festival de operă, iar dacă veți urca până la nivelul superior, veți admira o splendidă panoramă a orașului. Piazza delle Erbe reprezintă centrul istoric al orașului, unde vă puteți relaxa la o cafea, iar în apropiere se află Piazza dei Signori, care etalează o serie de clădiri impozante, precum Palazzo del Comune, ce a servit drept primărie și mai apoi tribunal. În perioada medievală, Verona a fost condusă de familia Scaligeri, ai cărei membri cruzi au dat totuși dovadă de o apreciere a culturii atunci când l-au primit în oraș pe Dante, în 1301. Patriarhul familiei, Cangrande I, dar și fondatorul dinastiei, Mastino I, se află înmormântați în biserica Santa Maria Antica.
Bologna – orașul cu turnuri înclinate
Bologna mai poartă și numele de „la Grassa”, sau Grăsana, datorită atracțiilor sale culinare de nerefuzat, magazinele sale fiind pline de brânzeturi delicioase, șuncă și cârnați. Universitatea de aici este una din cele mai vechi de pe continent, iar energia culturală a orașului se manifestă și în multitudinea de festivaluri și evenimente pe care le găzduiește, cu precădere în perioada estivală. Centrul medieval, surprinzător de mic, este străjuit de celebrele torri pendenti, sau turnuri înclinate. Începute în 1109, au apartinut celor mai bogate familii din oraș și au fost menționate chiar și în lucrarea lui Dante, Infernul. Din cele 180 de turnuri ridicate în Evul Mediu, în prezent au mai rămas doar vreo 10. Torre Garisenda a fost construit pe o fundație slabă și nu a fost niciodată terminat; pentru siguranță, el a fost scurtat între anii 1351 și 1360, astfel încât acum măsoară doar 48 m înălțime și se înclină cu mai mult de 3 metri într-o parte. Turnul clanului rival, Torre degli Asinelli, se ridică încă la înălțimea originală de 97 m, dar și el se înclină cu mai mult de 1 metru într-o parte.
Ravenna – capitala mozaicurilor bizantine
„Am ajuns la Ravenna și am simțit splendoarea Romei murind printre barbari într-un mod în care nu am mai simțit până când am ajuns la ruinele Levantului”, scria Freya Stark în „Preludiul călătorului” (1950). Unele din cele mai frumoase mozaicuri din lume se află la Ravenna, devenită capitală imperială în anul 402, când Roma se afla în declin. Principala atracție a orașului este Basilica di San Vitale, o vastă construcție octogonală terminată de Justinian în 547. Peretele lateral al absidei este decorat de un mozaic care înfățișează suita de la curtea împăratului și pe soția sa, Theodora. Mausoleul Galei Placidia, sora lui Honoriu I, păstrează mozaicuri într-o etalare de culori absolut uimitoare. Este fascinantă povestea acestei doamne, născută prințesă romană, care, după ce a fost prinsă de goți, s-a căsătorit cu conducătorul lor, Athaulf, și a condus împreună cu el. Athaulf însă a murit curând, și Gala s-a recăsătorit cu un general roman, căruia i-a dăruit și un fiu. Acesta a devenit mai târziu împăratul Valentinian al III-lea (419-455).
Vă invităm să citiți impresiile noastre de călătorie din Bologna și Ravenna.
Apulia (Puglia) – biserici, castele și case-ciupercă
O regiune din ce în ce mai vizitată în ultimii ani este Apulia (Puglia), călcâiul și pintenul cizmei Italiei, cu biserici superbe, castele nenumărate și plaje însorite. Apulia poartă amprenta lui Frederic al II-lea de Hohenstaufen, sfântul împărat roman, rege al Germaniei și al Siciliei. Conducător luminat, Frederic a fost autorul mai multor legi drepte și s-a dovedit tolerant față de supușii săi de alte credințe. Frederic a fondat multe din cele mai frumoase biserici din regiune, care sunt construite într-un stil romanic, un mix între tehnicile decorative bizantine, sarazine și italiene cu formele arhitecturale introduse de normanzi. Reprezentativă este catedrala din Trani, fondată în 1097, dar rămasă neterminată până la mijlocul secolului al XIII-lea. Ușile sale de bronz sunt opera artistului local Barisano da Trani, care a mai realizat și ușile catedralei din Ravello. Fațada catedralei din Trani se aseamănă destul de mult cu cea a bisericii San Nicola din Bari, ridicată în 1087 pentru a adăposti rămășițele Sf. Nicolae, furate de la Myra, din Asia Mică, de 47 de marinari. Se spune că relicvele sfântului emană un mir făcător de minuni, de aceea biserica a devenit un cunoscut loc de pelerinaj. Fără îndoială, cea mai populară atracție a regiunii Apulia sunt casele trulli din orașul Alberobello. Cu vârfurile acoperișurilor în formă de triunghi, pereți albi și grafitti mistic, aceste case au fost inițial locuințe pentru fermieri. Există mai multe teorii privind originea lor; una dintre ele susține că aragonezii impuseseră taxe asupra tuturor locuințelor, cu excepția celor neterminate, iar locuitorii din Apulia se încadrau ușor în această categorie, putând lesne să scoată și mai apoi să pună la loc bucăți de piatră din structura caselor lor. În Alberobello veți găsi aproximativ 1500 de astfel de construcții, unele dintre ele fiind transformate în hoteluri, restaurante și magazine de suveniruri. Există chiar și un trullo cu acoperiș dublu, în care au locuit doi frați îndrăgostiți de aceeași femeie, care s-au luptat între ei până ce au ajuns la divizarea casei.
Coasta Amalfitană – albastru infinit și serpentine amețitoare
Nu dorim să încheiem excursia noastră în Italia fără să poposim și pe Coasta Amalfitană, o combinație spectaculoasă de stânci abrupte, serpentine amețitoare, grădini rafinate și ape de un albastru incredibil. Vă puteți caza la Sorrento, o stațiune populară, și puteți merge la Ravello, orășelul „mai aproape de cer decât de mare”, așa cum îl descria A. Gide, un loc cocoțat la 350 m deasupra mării, cu priveliști de vis. Aici se află două vile celebre, Villa Cimbrone și Villa Rufolo, care au găzduit papi, împărați, dar și pe Richard Wagner.
Experiențe de neratat
Vizita la Colosseum, cea mai mare construcție din Roma antică care a supraviețuit trecerii timpului. De altfel, o faimoasă profeție spunea: „Atât timp cât Colosseumul este în picioare, Roma va rezista. Când va cădea Colosseumul, se va prăbuși Roma; când va cădea Roma, se va sfârși lumea.”
Domul din Milano, o capodoperă a arhitecturii gotice, al cărei exterior este împodobit cu 3400 de statui, 135 de turle și 96 de gargui.
O plimbare și o cafea savurată în Piazza San Marco din Veneția, unde se află Basilica San Marco, Palatul Dogilor, Campanila și câteva cafenele istorice.
Vizita la Galeria Borghese, urmată de clipe de relaxare în parcul omonim, cel mai frumos din Roma, locul ideal pentru a te răcori în zilele fierbinți de vară.
Excursie de o zi prin zona Chianti, urmată, evident, de o degustare de vinuri la una din podgoriile locale.
Vacanță plăcută în Italia!






