Primele trei luni ale lui 2017 au trecut ca în zbor și, din păcate, nu am găsit răgazul necesar pentru a scrie pe blog. Dar vremea frumoasă de la început de aprilie ne-a reactivat parcă inspirația și dorul de ducă, așa că ne-am gândit să povestim puțin despre un oraș foarte drag nouă – Florența, pe care l-am vizitat pe îndelete în primăvara lui 2016, la mijlocul lui martie.

Mai fuseserăm la Florența cu mulți ani în urmă, în 1999, într-un circuit turistic cu un program foarte aglomerat, în care am intrat în Italia prin Grecia și am urcat de la Bari la Veneția, punctând orașele principale din peninsulă. La Florența am stat atunci timp de trei zile, în care am încercat să vedem cât se poate de multe. Am făcut un adevărat tur de forță prin Galeriile Uffizi, Palatul Pitti, Capelele Medici și Santa Croce, am privit fascinați superbele bijuterii din vitrinele magazinelor de pe Ponte Vecchio, dantelăria din piatră a Domului Santa Maria del Fiore și am colindat stradelele despre care citisem în romanul „Agonie și extaz” – o lectură captivantă despre viața și opera lui Michelangelo Buonarroti. Am părăsit orașul cu sentimentul că trei zile au fost mult prea puțin pentru tot ce are de oferit și ne-am promis că vom reveni într-o zi, măcar pentru o săptămână, pentru a ne bucura cu adevărat de splendorile sale. Căci Florența este, fără îndoială, capitala artistică a Europei, iar muzeele, bisericile și galeriile sale adăpostesc cele mai valoroase opere de artă din Renaștere.

Iar promisiunea s-a îndeplinit… 17 ani mai târziu, pentru că între timp au apărut alte destinații, alte călătorii, iar Florența a fost mereu amânată. Nu ne-am dorit neapărat să mergem în martie, inițial programaserăm sejurul pentru octombrie, dar nu am mai putut pleca atunci. Așa că am plătit o taxă de modificare a biletelor de avion și am ales în final mijlocul lui martie, sperând că vremea va fi prietenoasă și că orașul nu va fi atât de aglomerat ca în plin sezon. Și am avut dreptate… pe jumătate: vremea a fost în majoritatea timpului însorită, dar rece (14-15 grade la prânz), iar la principalele obiective turistice am întâlnit destul de mulți turiști (deși, în mod sigur, nu la fel de mulți ca în iulie sau august).

Pitti Palace al Ponte Vecchio 4*, hotelul din Florența la care aș reveni oricând

Pentru că în 1999 am fost cazați la Montecatini și am pierdut destul de mult timp cu transportul zilnic până în oraș, de această dată am ținut să stăm cât mai central. Și am găsit un hotel de 4* poziționat ideal, la 2 minute de celebrul Ponte Vecchio. Hotelul se numește Pitti Palace și, dat fiind că am făcut rezervarea în sistem cu 6 luni înainte de plecare, am găsit un tarif foarte bun, sub 500 de euro/cameră dublă/7 nopți.

Iar alegerea s-a dovedit foarte bună. Hotelul este amplasat într-un turn ce datează din secolul al XIII-lea, camerele sunt foarte confortabile (deși cele standard au o suprafață destul de mică), băile moderne, iar în lounge-ul elegant de la etajul I am petrecut câteva momente de relaxare în compania celor două pisici mascote ale hotelului, botezate foarte simpatic Tequila și Gin. Nu pot să nu menționez masa de dimineață absolut delicioasă (cu produse locale gen ricotta, fontina, prosciutto, rucola), ciocolata caldă minunată și vederea superbă de pe terasa salonului de mic dejun către Dom. În concluzie, pentru a treia vizită la Florența ne-am întoarce fără să stăm pe gânduri tot la Pitti Palace.

Având în vedere că zborul de dus a fost destul de matinal, în prima zi (și seara) am făcut doar o scurtă plimbare de acomodare pe străzile orașului. De a doua zi însă, programul a fost ceva mai riguros, mai ales că ne făcuserăm rezervare din țară pentru vizitele la Galeria Accademia, la Uffizi și la Capela Brancacci (pe site-ul firenzemusei.it pentru primele două și pe mail la info@muse.comune.fi.it pentru Brancacci).

Galeria Accademia și Uffizi, obiective de neratat pentru orice iubitor de artă

Iată pe scurt cum au arătat cele șase zile pline petrecute la Florența:

Ziua a 2-a (sâmbătă): Intrarea la Galeria Accademia era prevăzută pentru ora 11 și, pentru că văzusem pe net că aveam de mers vreo 40 de minute de la hotel, am preferat să luăm un taxi. A fost de altfel singura deplasare cu taxiul pe parcursul sejurului (exceptând transferul de la/la aeroport), în rest am mers pe jos (și în ultima zi cu autobuzul), distanțele fiind absolut rezonabile. Am petrecut cam două ore în incinta galeriei, admirând faimosul David, Sf. Matei și prizonierii lui Michelangelo, apoi am dat o fugă până la Palatul Medici Riccardi, pentru a vedea splendida Capelă a Magilor, cu frescele lui Benozzo Gozzoli. Frescele prezintă procesiunea anuală a uneia dintre cele mai prestigioase congregații medievale din Florența – Compagnia dei Magi, iar printre personajele înfățișate îi putem distinge pe Piero de Medici (care se presupune că a comandat lucrarea), pe Cosimo de Medici și chiar pe Lorenzo Magnificul. Vizita capelei nu durează mult, astfel încât la sfârșit am făcut o pauză în curtea interioară a palatului, bucurându-ne de soare.

În continuare am vrut să intrăm în Dom, dar vântul rece care începuse ne-a descurajat să rămânem la coada formată la intrare, așa că am mers mai mult într-o doară până la Capelele Medici. Consultând afișul cu programul de funcționare, am calculat rapid că mai erau cam 15 minute până la ora de închidere, timp suficient ca să intrăm și să revedem Capela Prinților, care adăpostește mormintele celor șase mari duci ai familiei Medici, dar mai ales Sagrestia Nuova cu splendidele sculpturi ale lui Michelangelo – Aurora, Amurgul, Ziua și Noaptea.

Am încheiat vizitele din prima zi revenind la Dom, unde între timp coada se scurtase, așa că am reușit să intrăm repede și să admirăm interiorul, dominat de impozanta cupolă realizată de Brunelleschi, considerată până astăzi o minune a ingineriei medievale.

Ziua a 3-a (duminică) a fost în întregime dedicată vizitei la Uffizi, dar, înainte de aceasta, am dat un tur prin Piața Signoriei, unde, în ciuda palelor înghețate de vânt, am rămas să privim minute în șir la statuile din Loggia – printre care „Perseu” de bronz al lui Benvenuto Cellini și „Răpirea Sabinelor” a lui Giambologna, sculptată dintr-un singur bloc de marmură.

Chiar dacă aveam rezervare, tot am așteptat 10-15 minute până să intrăm la Uffizi. Am petrecut înăuntru peste 2 ore, deși unele săli erau închise. Am reușit totuși să (re)vedem cele trei picturi Maestà ale lui Giotto, Cimabue și Duccio, „Buna Vestire” a lui Simone Martini, „Încoronarea Fecioarei” a lui Lorenzo Monaco, renumitele portrete făcute de Piero della Francesca ducilor de Urbino, capodoperele lui Botticelli „Nașterea lui Venus” și „Primăvara”, „Buna Vestire” atribuită lui Leonardo da Vinci și „Doni Tondo” al lui Michelangelo. De asemenea, „Venus de Medici” – prețioasa achiziție a familiei Medici, o statuie romană în mărime naturală din secolul I î.Hr., considerată drept cea mai erotică statuie a Europei, în fața căreia însuși Byron a rămas „împietrit și îmbătat de frumusețea ei”. Spre finalul vizitei, am ajuns la cel mai explicit nud al picturii occidentale – „Venus din Urbino” al lui Tițian, la „Madona cu gâtul lung” a lui Parmigianino și la „Madona cu sticletele” pictată de Rafael.

Trecând prin fața atâtor lucrări celebre, mă gândeam la minunatul curs „Civilizația europeană în 50 de capodopere”, la care am avut bucuria să asist, timp de o săptămână din vara lui 2015, la Fundația Calea Victoriei. Dacă vă interesează arta și vreți să ascultați un lector deosebit de pasionat și plin de entuziasm – pe Monica Neatu, vă recomand cu căldură acest curs plin de informații interesante, la finalul căruia veți privi cu alți ochi operele de artă.

Farmecul Toscanei: vizite la Siena, San Gimignano și Chianti

În ziua a 4-a am decis să luăm o scurtă pauză de la Florența și să mergem într-o excursie de o zi la Siena, San Gimignano și Chianti. Am cumpărat excursia de la hotel și am plătit 55 de euro/persoană, iar pentru prânzul pe care l-am luat într-un restaurant în Siena am mai achitat în plus 22 de euro/persoană.

Grupul de excursioniști era internațional (am avut turiști din diverse colțuri ale lumii, chiar și din America de Sud!), iar ghida care ne însoțea oferea explicații în engleză, franceză, italiană și spaniolă (impresionant, nu-i așa?).

Prima oprire a fost la Monteriggioni, un sătuc medieval fortificat din provincia Siena. În piața principală (Piazza Roma) am admirat casele care au aparținut odinioară nobililor și negustorilor locali și am intrat pentru câteva clipe în biserica cu fața simplă, în stil romanic. Dacă vă aflați prin zonă în primul sau al doilea weekend din iulie, trebuie să știți că aici are loc unul din cele mai cunoscute festivaluri medievale din Italia, unde puteți vedea atât localnici costumați în fermieri, comercianți, soldați, călugări, dar și magicieni, acrobați, astrologi și cântăreți și puteți cumpăra produse locale de artizanat.

După Monteriggioni am plecat direct la Siena. Autocarul a rămas într-o parcare în afara centrului istoric, de unde am mers pe jos până la Piazza del Campo, unde ne aștepta ghida de oraș. Dacă Florența este un superb oraș renascentist, Siena este unul din cele mai reprezentative burguri medievale. Cele două s-au aflat de multe ori în conflict de-a lungul istoriei, până în 1554, când, în sfârșit, Republica Sieneză s-a predat. De atunci, Florența și-a oprimat constant fostul rival, declinul său fiind unul din motivele pentru care Siena și-a conservat perfect aspectul de citadelă medievală.

Piazza del Campo este vestită în Italia, fiind locul unde se organizează anual celebra cursă de cai Palio. Piața are formă de scoică și este situată la convergența a trei coline (numite „terzi”), fiind și spațiul unde se întâlneau reprezentanții aprigelor „contrade”. În secolul al XIII-lea, au apărut „contradele” din Siena – 42 la număr, fiecare cu propria biserică, propriul blazon, muzeu, drapel și animal simbolic. În prezent, au rămas 17 contrade și numai 10 dintre ele pot lua parte la Festivalul Palio, al cărui premiu este dintotdeauna același – un banner de mătase vopsit manual (pallium). Cursa este una fulger, durează doar 90 de secunde, fiind și foarte periculoasă, atât pentru călăreți, cât și pentru cai. Ceremoniile premergătoare și banchetele de după pot dura însă săptămâni în șir…

De-a lungul anilor, în piața Campo au fost ridicate o serie de palate, printre care Palazzo Pubblico, sediul primăriei, unde se află și Muzeul Civic, care găzduiește lucrări faimoase precum Maestà de Simone Martini și ciclul de fresce „Efectele bunei și proastei guvernări” de Ambrogio Lorenzetti.

Palatul este flancat de Torre del Mangia, construit între 1338 și 1348 și înalt de 102 m. Numele turnului vine de la primul clopotar, Giovanni di Balduccio, recunoscut ca mare cheltuitor sau „mangiaguadagni” (mâncător de profituri). Priveliștea din turn este superbă, putându-se distinge de sus cele nouă segmente ale pieței del Campo (după membrii Consiliului celor nouă, instituție administrativă din perioada medievală) și mantia Fecioarei Maria, care acoperă protectoare orașul.

După vizita pieței am mers direct la Dom, o construcție senzațională, cu o fațadă gotico-romanică cu decorațiuni complicate, realizată de arhitectul Giovanni Pisano. Și interiorul este foarte bogat – de la pavimentul superb de marmură la piesa de altar Piccolomini, cu patru statui din creația timpurie a lui Michelangelo. Libreria Piccolomini găzduiește un ciclu de fresce semnate de Pinturicchio, cu scene din viața Papei Pius al II-lea, originar din Siena. Atracția principală a catedralei este amvonul lui Nicola Pisano, ale cărui basoreliefuri sculptate prezintă scene din Viața lui Isus.

După vizita la catedrală am mers să luăm prânzul, apoi am mai rătăcit puțin pe stradele, bucurându-ne de farmecul orașului. După care ne-am îmbarcat în autocar și am pornit spre următoarea destinație, San Gimignano, cel mai renumit sat din Toscana, descris drept un „Manhattan” medieval, grație turnurilor de piatră care datează de prin 1150. Ele serveau unui dublu scop – pentru retragerea în vremuri de restriște, dar și ca simbol al statutului social (turnul propriu trebuia să depășească în înălțime pe cel al vecinului).

Explorarea cătunului se poate face în doar câteva minute, timp în care ajungi de la un capăt la altul. Te poți opri în una din cele două piețe principale, Piazza della Cisterna și Piazza del Duomo, poți savura o înghețată, o cafea sau un pahar din vinul alb Vernaccia sau poți intra să vezi Collegiata (fosta catedrală, cu pereții acoperiți de fresce). Noi am intrat în curtea Muzeului Civic, presărată cu ruine arheologice și decorată cu trei fresce din 1513 realizate de Sodoma.

Excursia s-a încheiat cu o degustare de vinuri la o cramă din regiunea Chianti. Nefiind cunoscătoare în materie de vinuri, nu aș putea să spun decât că mie personal cele trei soiuri oferite mi s-au părut cam acre (de altfel, nici restul grupului nu a părut foarte încântat). Dar faptul că am prins asfințitul într-un cadru natural superb, în mijlocul dealurilor Toscanei, a compensat experiența gustativă nu foarte reușită.

Din nou prin muzee, apoi admirăm Florența de sus

Ziua a 5-a a debutat cu o vizita matinala la Muzeul Bargello. Ne-a placut foarte mult la acest muzeu, mai mult chiar decat la Ufizzi si Accademia, pentru ca am gasit putini vizitatori inauntru si ne-am putut plimba in voie prin toate salile. Cele mai cunoscute scuplturi sunt expuse in sala imensa de la parter si cea de la primul etaj. Printre ele, trei opere de Michelangelo : « Bachus », « Fecioara cu pruncul » si bustul lui Brutus, « Mercurul » inaripat al lui Giambologna, androginul « David » al lui Donatello si doua basoreliefuri reprezentand « Jertifirea lui Isaac » de Ghiberti si Brunelleschi. Ne-au incantat privirea si teracotele smaltuite realizate de Andrea, Luca si Giovanni della Robbia.

Iar după atâtea opere de artă, am simțit nevoia să ne petrecem restul zilei afară, în aer liber, mai ales că vremea se încălzise și soarele era îmbietor. Așa că am mers direct la Palatul Pitti și am cumpărat bilete de intrare pentru Grădinile Boboli, principalul parc al Florenței, fondat de Cosimo I în 1549 și deschis marelui public în 1766. Grădinile sunt o veritabilă oază de liniște și de verdeață, departe de tumultul orașului. Ne-am plimbat pe alei, am zăbovit pe o bancă admirând fântânile, am urcat până la micuțul Muzeu al Porțelanurilor și am continuat cu Grădinile Bardini, de unde am surprins cu aparatul de fotografiat o superbă imagine panoramică asupra Florenței.

Ziua a 6-a a început cu vizita la Capela Brancacci (unde se recomandă rezervarea în prealabil, pentru că în interior sunt admiși maximum 30 de vizitatori pentru 15 minute). Capela este faimoasă pentru frescele începute în 1424 de Masolino și asistentul său Masaccio și terminate, mulți ani mai târziu, de Filippino Lippi. Scena reprezentând „Izgonirea lui Adam și a Evei din Rai” uimește și astăzi prin realism și încărcătură dramatică, ea exercitând de altfel o influență majoră asupra generațiilor următoare de artiști.

Întorcându-ne în centru, pe Via Calzaiuoli, am intrat pentru câteva clipe la Orsanmichele, curioși să vedem tabernaculul realizat de Andrea Orcagna, cu pictura „Fecioara cu Pruncul” a lui Bernardo Daddi, despre care se spune că ar avea puteri miraculoase.

După un prânz la restaurantul Il Teatro de pe Via Ghibellina, am mers la Santa Croce, locul unde sunt înmormântați cei mai de seamă locuitori ai Florenței, printre care Galileo Galilei, Michelangelo, Machiavelli și Rossini. Nu ne-am limitat doar la contemplarea monumentelor funerare, ci am mers și la Capela Bardi și la faimoasa Capela Pazzi, construită de același Filippo Brunelleschi și decorată de Luca della Robbia, Giuliano da Maiano și Desiderio da Settignano.

Pentru ziua a 7-a ne propuseserăm să luăm autobuzul 13 până la Piazzale Michelangelo, pentru a admira din nou Florența de la înălțime. Dar, pentru că autobuzul s-a lăsat îndelung așteptat, ne-am aventurat la o plimbare pe jos, care nu s-a dovedit atât de dificilă precum citiserăm pe diverse forumuri… Am ales drumul în pantă (nu urcatul treptelor) și am ajuns sus cam după 15-20 de minute (cronometrate de la stația de autobuz aflată pe malul râului). Priveliștea de sus merită efortul, fără îndoială, dar și mai mult ne-a plăcut vizita la San Miniato al Monte, una din cele mai frumoase biserici din întreaga Toscana, a cărei fațadă colorată este vizibilă din capătul opus al orașului. Începută în 1013, construcția a fost ridicată pe ruinele unei capele închinate Sfântului Miniato, înmormântat aici în anul 250 d.Hr. În interior am găsit multă liniște, răcoare, un paviment superb și Capela del Crocefisso, creată în 1448 de Michelangelo. Crucifixul nu se mai află aici însă, a fost mutat la biserica Santa Trinita, dar au rămas panourile pictate de Agnolo Gaddi. De asemenea, în stânga navei centrale se află unul dintre cele mai grandioase monumente funerare din Italia renascentistă – Capela del Cardinale del Portogallo (unde a fost înhumat Cardinalul James de Lusitania, care a murit la Florența la vârsta de doar 26 de ani).

Am părăsit San Miniato cu regretul că nu am avut ocazia să asistăm și la una din slujbele care se oficiază aici, îmi pot doar imagina cum cântecele gregoriene creează o atmosferă cu adevărat înălțătoare.

Pentru întoarcerea în oraș, am luat de această dată autobuzul 13, care ne-a purtat într-o plimbare de cca 15 minute prin partea înaltă și verde a Florenței, unde am admirat vile și reședințe luxoase, precum eleganta Villa Cora 5*, situată în mijlocul unui superb parc. Autobuzul ne-a lăsat la gara Santa Maria Novella, de unde am pornit agale spre străzi, în drum spre hotelul nostru, cu gândul la săptămâna extraordinară petrecută în acest oraș bijuterie.

Așadar, vă recomandăm din tot sufletul să mergeți la Florența sau chiar să petreceți o vacanță în Toscana. Vă garantez că ne veți mulțumi la întoarcere, mai ales dacă iubiți arta, frumosul și mâncarea bună!