Lyon este o destinație la care visam de mult, cam din vremea în care citeam în manualul de franceză despre vechea așezare romană Lugdunum, în care, de altfel, s-au născut doi importanți conducători ai Imperiului: Claudius (Germanicus) și Caracalla. În plus, am mai aflat între timp că Lyon este o foarte bună destinație pentru weekend (în 2016 a fost chiar desemnat drept cea mai bună destinație europeană pentru călătorii de weekend la World Travel Awards).

Așa că, într-o zi însorită de februarie, când Blue Air anunța o reducere de 20% la toate zborurile, am rezervat două bilete pentru o vacanță în Franța, în cel de-al treilea oraș ca mărime și capitala gastronomică a țării, pentru perioada de Rusalii. Inițial aveam în minte o formulă de city break, cu trei nopți de cazare, dar în final am ajuns la cinci nopți și nu am regretat deloc. Ba din contră, ne-a părut rău că zilele au trecut așa de repede.

Ibis Lyon Centre Perrache 3*, un hotel cu un raport preț-calitate bun

În privința cazării, am căutat un hotel situat central, pentru că ne place să mergem mult pe jos și voiam să nu depindem de mijloacele de transport. Am ales hotelul Ibis Centre Perrache, situat la doar 50 m de gara Perrache – un important nod de legătură, cu stație de tramvai, metrou, autocar și evident de tren.

Hotelul este modern, camerele (ca la toate hotelurile Ibis) sunt micuțe, dar foarte curate. Băile sunt, la fel, destul de înghesuite, dar impecabile. Ne-a deranjat puțin faptul că am avut vedere în partea din spate, chiar spre gară, iar zgomotul făcut de trenuri ne-a împiedicat să stăm prea mult cu geamul deschis. Camerele erau climatizate, desigur, dar, cu toate acestea, simțeam nevoia de un pic de aer proaspăt.

Micul dejun a fost bun, cu 2-3 tipuri de brânzeturi (inclusiv cu mucegai), șuncă, unt, ouă (pe care ți le puteai fierbe singur, cu ajutorul unui dispozitiv haios), diverse sortimente de pâine proaspătă și produse de patiserie delicioase (ca doar eram în Franța, nu-i așa?). Dacă legumele lipseau cu desăvârșire (nu aveam nici măcar roșii sau castraveți), puteai totuși să te vitaminizezi cu ceva fructe (mere, portocale). Ce ne-a plăcut este că, în zilele călduroase, găseai la lobby bar și o carafă de apă cu lămâie și frunze de mentă, o alternativă mai sănătoasă decât sucurile de la dozatorul de la micul dejun. Cafeaua era ok, la fel și ciocolata caldă.

O problemă la care am căutat soluții ceva mai mult timp a fost transferul de la aeroport la hotel. Citisem pe net despre Rhône Express, dar adunând costul unui bilet (15,9 euro) cu cel al biletului de tramvai care ne ducea până la Perrache (2 euro/sens) și înmulțind totul cu 2, am ajuns la concluzia că mai bine ne luăm un transfer privat. Nu mai știu cum am dat peste site-ul findtransfers.com, dar am trimis o cerere și am primit pe mail cotații de la mai multe companii care ofereau servicii de transfer. Prețurile variau între 90 și 125 de euro pentru două persoane dus-întors, iar noi, deși am ales varianta cea mai ieftină, am fost super mulțumiți. Șoferul care ne-a întâmpinat era un tânăr domn foarte cool, cu un Mercedes sclipitor, iar pe parcursul drumului s-a dovedit o companie extrem de agreabilă (poate și datorită faptului că am vorbit în franceză) și ne-a oferit o mulțime de informații despre oraș, puncte de interes, restaurante etc.

Procedura de check-in la hotel s-a desfășurat extrem de repede, iar recepționera a fost foarte amabilă și ne-a dat și o hartă a orașului, pe care ne-a însemnat obiectivele principale. Însă, pentru că eram extrem de obosiți după zborul matinal, nu ne-am simțit în stare să ieșim imediat și să explorăm împrejurimile, ci am preferat să ne odihnim pentru câteva ore.

Abia pe după-amiază, am făcut o primă plimbare de acomodare pe jos, pe traseul Perrache – Place Carnot (unde ne-am și oprit pentru un frappé și un ceai cu gheață) – Place Bellecour (piața centrală, a treia piață publică din Franța, unde am făcut și primele fotografii) – Place des Célestins – Place des Jacobins – Place de la République – Rue de la République – Hôtel de Ville/Opéra.

Am admirat fântânile arteziene, ne-am bucurat să vedem că orașul are destul de multe spații verzi, unde te poți adăposti de canicula, am scanat vitrinele magazinelor întâlnite în cale (dar am amânat cuminți shoppingul pe zilele următoare) și, în final, am traversat unul dintre poduri și am ajuns în Vieux Lyon, unde ne-am oprit la restaurantul Les Traboules, pentru o cină acceptabilă, dar nu memorabilă, pentru care am plătit cam 25 de euro de persoană.

Apoi am luat-o agale, tot pe jos, de-a lungul râului Saône, către hotel.

De fapt, ar fi trebuit să spun din capul locului că particularitatea Lyonului este că se află la confluența fluviului Rhône cu râul Saône, care formează o peninsulă – numită presqu’île în franceză. Pe această peninsulă se află și hotelul nostru. Orașul medieval (Vieux Lyon) este situat în partea vestică a peninsulei, pe malul râului Saône, la poalele colinei Fourvière. Intrat în patrimoniul mondial UNESCO, Vechiul Lyon este împărțit în trei, după cele trei mari biserici aflate aici: la nord – Saint Paul (cartier financiar și comercial), în centru – Saint Jean (partea religioasă) și la sud – Saint Georges (cartierul meșteșugarilor).

Față de alte orașe pe care le-am mai vizitat în Franța (Paris, Nice), la Lyon ne-a plăcut atmosfera mai liniștită, tihnită și gentilețea majorității oamenilor cu care am venit în contact. Așa cum ne povestea și domnul care ne-a făcut transferul, este un oraș cu o calitate a vieții bună, un oraș în care îți face plăcere să trăiești.

Acvariul și Bazilica Notre-Dame de Fourvière, atracțiile celei de-a doua zile petrecute la Lyon

În dimineața celei de-a doua zile, pentru că unul dintre noi este mare pasionat de acvaristică, am mers la Aquarium de Lyon, unde am ajuns simplu, cu autobuzul 63 (costul unui bilet este de 2 euro/persoană/sens, cumpărat direct de la șofer). Biletul de intrare costă 15 euro, dar puteți beneficia de o mică reducere dacă îl achiziționați online. Acvariul este mic, comparativ cu cele pe care le-am mai vizitat la Lisabona și Valencia, dar puteți petrece liniștiți vreo două ore plăcute, privind peștii proveniți din ape dulci temperate, tropicale și desigur din mări și oceane. Nu ratați fosa cu rechini!

Ne-am întors din nou la hotel cu autobuzul, ne-am tras sufletul pentru o jumătate de oră și am pornit din nou, pe jos, până la Place Bellecour, să ne cumpărăm niște gustări pentru prânz de la Pignol Traiteur, despre care citisem lucruri bune pe net. Ne-am răcorit apoi cu o înghețată și am plecat mai departe, către Catedrala Saint-Jean din Vieux Lyon (construită între 1180 și 1480, în stil romanic și gotic), unde am intrat pentru o scurtă vizită. Exteriorul (cele 280 de medalioane care decorează fațada) ne-a plăcut mult mai mult decât interiorul, poate și pentru că faimosul orologiu astronomic era în reparații și nu se putea vedea. De-a lungul istoriei, în catedrală s-au oficiat ceremonii importante, precum nunta dintre Henric al IV-lea cu Maria de Medici, în 1600, sau investitura lui Richelieu cu titlul de cardinal, în 1622.

Mai impresionantă ni s-a părut Bazilica Notre-Dame de Fourvière, situată pe colina omonimă, la care am ajuns cu funicularul (pentru care am plătit 2,6 euro/persoană). Încă din vremea cuceririi romane, zona Fourvière a adăpostit mai multe sanctuare, catedrala fiind cel mai recent exemplu și atrăgând turiștii cu turnurile maiestuoase, mozaicurile și vitraliile superbe. În stânga catedralei se află un cunoscut punct de belvedere, de unde ne-am bucurat de o splendidă panoramă asupra orașului și de câteva clipe de răgaz. Apoi am decis să o luăm pe jos către teatrul galo-roman – vestigiu impresionant din vremea când pe locul actualului Lyon se afla colonia Lugdunum, așa cum scriam la început. Din păcate, nu am avut timp să intrăm și la Muzeul Civilizației Galo-Romane, în schimb, am parcurs un drum foarte frumos, pentru că din Rue Roger Radisson am pătruns în Jardin du Rosaire și am fost de-a dreptul fermecați de frumusețea și parfumul trandafirilor. Cred că acest drum și popasurile făcute pentru a admira florile rămân amintirea cea mai pregnantă cu care am rămas din Lyon. Am ajuns din nou în Place Saint-Jean prin Montée des Chazeaux – am coborât un lung șir de trepte pe care ne-am oprit din când în când pentru fotografii.

O excursie de o zi la Annecy

Ziua a treia a fost în întregime dedicată excursiei la Annecy, o localitate foarte pitorească din Haute-Savoie, supranumită adesea Veneția Franței, datorită numeroaselor canale și poduri.

Am ajuns ușor la Annecy, cu un autocar foarte confortabil aparținând firmei Ouibus, pe care l-am luat chiar din Gara Perrache. Deși prețul pe care l-am văzut pe net era 24 de euro de persoană, noi am mers la agenția din gară să cumpărăm biletele și am plătit în final 28 de euro de persoană (aller-retour). Drumul durează cam 2 ore, iar stația de debarcare în Annecy este Place de la Gare, de unde am pornit și noi în explorarea orășelului. Bineînțeles că, odată ajunși la primele poduri ne-am oprit să facem fotografii, apoi am vrut să ne răcorim cu o băutură rece la una din terase, așa că am ajuns la lac cam după 45-50 de minute. Ne-a plăcut mult parcul amenajat pe malul lacului – numit Jardins de l’Europe, unde lumea se odihnea la umbră sau lua o gustare. Undeva în stânga lacului am reperat celebrul Pont des Amours, de unde plecau și mici șalupe de 6-8 persoane (numite navettes), care făceau plimbări de 35 de minute pe lac, contra a 12 euro/persoană. Din păcate, nu ne-am hotărât pe loc să luăm și noi o navette (una pleca chiar atunci), așa că am ratat turul de lac (spre marele meu regret, tardiv însă). Croaziera de o oră cu vaporașul (14 euro) ni s-a părut prea lungă (aveam la dispoziție cu totul vreo patru ore de stat în Annecy), așa că ne-am consolat cu un picnic încropit pe loc – cu baghete cumpărate de la una din nenumăratele tonete din jur. Am stat așadar pe iarbă, ne-am bucurat de răcoare și am admirat peisajul. Annecy e o opțiune foarte bună dacă vă doriți un sejur relaxant, în mijlocul naturii, pentru că puteți sta la plajă pe malul lacului, puteți închiria o hidrobicicletă sau o ambarcațiune, puteți face jogging și – evident – vă puteți delecta cu apetisantele specialități savoiarde precum raclette sau fondue. Trebuie spus că scăldatul în lac este interzis, dar unii localnici ignoră acest avertisment…

Ziua la Annecy s-a încheiat cu o ploaie torențială, care ne-a mai alungat părerile de rău că nu am petrecut mai mult timp aici…

Plimbare prin cartierul Croix-Rousse, urmată de o vizită la Muzeul Marionetelor

În ziua a patra, care a debutat cu vreme mai rece, vânt și cer înnorat, ne-am propus o vizită în cartierul Croix-Rousse – fieful tradițional al lucrătorilor mătăsii (canuts), care au contribuit la prosperitatea și înflorirea orașului la începutul secolului al XIX-lea. Casele lucrătorilor trebuiau să fie suficient de înalte pentru a adăposti uriașele războaie de țesut Jacquard, acesta fiind și motivul pentru care aceștia și-au abandonat atelierele cu tavane joase din cartierul Saint-Georges și s-au mutat în Croix-Rousse – zonă cunoscută până la acel moment pentru mulțimea lăcașelor de cult pe care le adăpostea. De altfel, numele districtului vine de la crucea de piatră roșiatică ridicată aici în secolul al XVI-lea. În prezent, partea superioară a multor case a fost transformată în mansarde moderne, însă zona păstrează multe traboules – pasaje acoperite care făceau legătura între case, din lipsă de spațiu în exterior.

Noi ne-am urcat în metrou la stația Bellecour (biletul costă 1,8 euro), am schimbat la stația Hôtel de Ville și am continuat până la stația Croix-Rousse. În piața cu același nume am avut bucuria să asistăm la un concert stradal cu cântece de fanfară, care ne-au transmis imediat o energie bună, în ciuda vremii mohorâte. Apoi ne-am plimbat pe străzi, am admirat din exterior Maison des Canuts, Théâtre de la Croix-Rousse și principala atracție a zonei – Le Grand Mur Peint des Canuts, cea mai mare frescă din Europa (1200 mp), care prezintă scene din viața cotidiană a locuitorilor cartierului.

Am coborât apoi prin partea numită Pentes de la Croix-Rousse, ne-am oprit la o cafea și am ajuns în final la Operă, unde am descoperit că se află și punctul de plecare pentru Lyon City Tram – cu care se poate face un tur de o oră prin La Croix-Rousse (9 euro biletul, în preț intră și audioghid). Și pentru că nu ne era prea foame, iar afară ploua mărunt, am decis să ne urcăm în trenuleț, cu gândul că sigur vom afla lucruri interesante și vom descoperi măcar două-trei locuri noi, în care nu ajunseserăm în plimbarea noastră pietonală. Și nu am regretat decizia noastră, pentru că turul a atins obiective precum L’Amphithéâtre des Trois Gaules, Le Jardin des Plantes sau La Fresque des Lyonnais (un alt perete pictat). Am aflat și că unul din simbolurile cartierului este „Le Gros Caillou”, un bloc de piatră dur, de culoare alb-gri. Legenda spune că piatra simbolizează inima unui executor judecătoresc nemilos, care a încercat să evacueze pe nedrept dintr-o casă o familie de lucrători ai mătăsii. Drept pedeapsă, Dumnezeu i-a transformat inima într-un bloc masiv de piatră și l-a obligat să-și petreacă zilele împingând acest pietroi până când va întâlni un om mai hain decât el – numai atunci pedeapsa îi va fi fost ridicată…

Nu am aflat deznodământul poveștii, însă după tur ne-am grăbit la prânz (căci trecuse bine de ora 15). Ne-am oprit la Café 203, un local destul de aglomerat, pentru un burger și un demi poulet rôti, cu cartofi și salată.

Și pentru că ne mai recăpătaserăm puterile, am hotărât să încheiem ziua cu o vizită fulger (căci se apropia ora închiderii) la Muzeul Marionetelor. Denumirea sa exactă este Musée des Arts de la Marionnette și, împreună cu Musée d’histoire de Lyon, se află într-o clădire monument din Vieux Lyon, emblematică pentru stilul renascentist – l’hôtel de Gadagne. Muzeul se află într-o continuă prefacere, nu toate sălile sunt deschise (unele vor fi gata abia în aprilie 2019), însă ce se poate vedea oferă o imagine asupra principalelor personaje întâlnite în spectacolele de marionete (Guignol, Pulcinella, Bunraku), dar și asupra tehnicilor folosite (artistul trebuie să cunoască în profunzime corpul uman și mișcările sale). Show-ul de marionete s-a născut la confluența mai multor arte: teatru, dans, cinema și circ și poți aprecia cu adevărat complexitatea sa numai văzând de aproape cum reușesc artiștii să insufle viață unor păpuși inerte.

Este interesantă povestea marionetei Guignol, care îi reprezenta de fapt pe lucrătorii mătăsii. Creatorul Laurent Mourguet, născut el însuși într-o familie de țesători în 1769, obișnuia să-și câștige existența ca vânzător ambulant și mai târziu ca dentist. Pentru a-i ajuta pe pacienți să-și învingă teama, el avea obiceiul să-i amuze jucându-se în fața lor cu păpuși, de unde i-a și venit ideea să pună în scenă spectacole pentru publicul larg. Dacă în primele spectacole îl prezenta pe Polichinelle, personaj italian împrumutat din commedia dell’arte, ulterior s-a gândit să creeze personaje mai apropiate de spiritul francez și așa au apărut Gnafron, Guignol și soția lui Madelon și jandarmul Flageolet. Guignol întruchipează omul simplu, din popor, isteț, curajos, generos, în luptă permanentă cu forțele răului, devenind în timp o parte esențială a identității lyoneze.

Croazieră pe Saône și cină la bistrot

Încet-încet am ajuns cu povestea la ultima zi a șederii noastre în Lyon, cea de-a cincea, pe care ne-am propus să o începem cu o sesiune de cumpărături. Din păcate, nu am luat în calcul că lunea de Rusalii este și în Franța zi de sărbătoare, așa că majoritatea magazinelor erau închise. În final am găsit câteva deschise în zona Rue de la République, însă practic ne-am pierdut cam toată dimineața. Miezul zilei ne-a prins aproape de cheiul din fața Palatului de Justiție, așa că ne-am decis să facem o plimbare pe Saône, cu Lyon City Boat. Compania propune mai multe tururi (au inclusiv croaziere cu cină sau croaziere private) – din care noi am ales varianta Découverte, cu durata de o oră, pe traseul Vieux Lyon – Basilique de Fourvière – Subsistances – L’Homme de la Roche – Fort Saint-Jean – Île Barbe, pentru care am plătit 12,9 euro de persoană. A fost o experiență plăcută, am stat în interior (deoarece afară soarele era foarte puternic) și am ascultat explicațiile oferite în mai multe limbi. Am admirat de pe vapor edificiile Conservatorului, Facultății de Finanțe și Facultății de Arte Frumoase (Lyonul este, de altfel, un important centru universitar), una din cele patru braserii care îi aparțin faimosului chef Paul Bocuse – lyonez de frunte, insula Barbe – pe care s-a construit o abație în Evul Mediu. Trebuie să mai adaug că în Lyon există 31 de poduri, din care 13 sunt peste Rhône și 18 peste Saône. Cel mai vechi este podul la Guillotière, care odinioară constituia singura cale de acces către oraș dinspre est.

Pentru că în niciuna dintre zile nu am reușit să luăm masa într-un bouchon tipic (nu vorbesc aici de cele turistice), din simplul fapt că ele sunt închise la ora la care doream noi să luăm prânzul (majoritatea se închid la ora 13 sau cel mai târziu 14 și se redeschid în jur de 19, pentru cină), am dorit ca măcar în ultima seară să încercăm această experiență. Am mers așadar la Le Garet, însă, pentru că nu ne-am mobilizat să facem rezervare, nu ne-au primit. Așa că am sfârșit la Le Summertime, cotat nu foarte bine pe Tripadvisor, poate și din cauza serviciului extrem de lent (am așteptat cam o oră până să ne aducă felul principal, noroc că unul din noi comandase și entrée, altfel muream de foame). Mâncarea în final a fost bună (am optat pentru un meniu Tradition, compus din cassolette de ravioles, entrecôte à la sauce au Saint-Marcellin, și ca desert crème brûlée, respectiv un gratin de sole à la sauce homardine și une tarte au citron).

Ne-am întors la hotel târziu după căderea serii, am mai inspirat o dată parfumul teilor de lângă Place Bellecour și ne-am făcut în gând lista cu locuri în care nu am reușit să ajungem: Musée des Beaux-Arts, Parc de la Tête d’Or (cel mai mare parc urban din Franța), Les Halles Paul Bocuse, Musée des Confluences, Institut Lumière… Așadar, avem serioase motive pentru a reveni, poate de 8 decembrie, când are loc La Fête des Lumières – atunci lyonezii își aprind lumânări la ferestre în semn de venerație pentru Fecioara Maria. Se povestește că în dimineața zilei de 8 decembrie 1852 (ziua Imaculatei Concepții), locuitorii orașului s-au văzut obligați să suspende festivitățile de dezvelire a unei noi statui închinate Fecioarei, din cauza unei furtuni puternice. Totuși, spre după-amiază, cerul s-a înseninat în mod miraculos, așa că lyonezii au aprins lumânări la ferestre și au ieșit apoi pe străzi, pentru a merge să lumineze și Bazilica Notre-Dame de Fourvière. Iată așadar cum s-a născut această sărbătoare!