Când mă uit la vremea de afară din București, până și mie îmi vine greu să cred că acum două săptămâni eram în vacanță în Mallorca, unde, chiar și în cele două zile în care a plouat, temperatura nu a coborât sub 23-24 de grade. Inutil să mai adaug că în restul zilelor a fost soare și vreme bună de plajă, cu 26-28 de grade în aer și 23-24 de grade în apa mării.
Sejurul în Mallorca a marcat a zecea mea vacanță în Spania, țara în care revin mereu cu drag, pentru că mă simt foarte bine acolo, poate și datorită faptului că vorbesc spaniolă. Totuși, dacă vrem să fim riguroși, trebuie să spunem că în Mallorca se vorbește mallorquina – care este de fapt o versiune a limbii catalane, așa cum sunt și menorquina din Menorca sau ibicenco (eivissenc) din Ibiza și Formentera. Acest lucru nu este însă un impediment în a te înțelege cu localnicii dacă li te adresezi în spaniolă.
Auzisem în timp multe lucruri despre Mallorca – că insula este foarte verde (spre deosebire de Tenerife, care are un sol vulcanic, arid), că în stațiunile din sud este nebunie în sezon (aici vin mulți tineri ca să se distreze în cluburi și discoteci), că nordul are peisaje mult mai spectaculoase decât sudul… Așa că am ezitat puțin când a trebuit să aleg locul de cazare, pentru că voiam o stațiune liniștită și din care să mă pot deplasa ușor în diferite puncte ale insulei (între nord și sud distanțele sunt de 100-150 km). În final, am optat pentru hotelul BQ Belvedere din Cala Mayor, stațiune aflată la doar 4 km de orașul Palma de Mallorca, și din comoditate am achiziționat un pachet complet charter, cu zbor operat de Tarom, transferuri, cazare și all inclusive (fără a fi neapărat adeptă a acestui sistem de masă).
BQ Belvedere 4*, Cala Mayor – un hotel bun, dar cu mese de calitate slabă
Hotelul este unul decent pentru condițiile de pe insulă. Trebuie să subliniez din capul locului că majoritatea hotelurilor din stațiunile sudice sunt din anii ’70-’80 și au un aspect de bloc, iar turismul care se practică aici este unul de masă. BQ Belvedere nu face excepție de la regulă, însă este un hotel modernizat (acest lucru este scris și pe firma de la intrare), așa încât cel puțin în camere nu ai senzația de vechi. Din punctul meu de vedere, atuurile sale au fost curățenia zilnică impecabilă, accesul facil la mijloacele de transport (la 2 minute de hotel se află stația autobuzului 46, care te lasă în centrul Palmei) și faptul că pune la dispoziția turiștilor un autocar propriu pentru transportul la plaja din Palmanova (conform orarului afișat la recepție). Există și în Cala Mayor plajă, însă din ce am înțeles (căci nu am vizitat-o), este mult mai îngustă decât cea din Palmanova. Plus că hotelul este situat pe o colină, așa încât, chiar dacă vrei să mergi în plimbare până la plaja din stațiune, urcușul la întoarcere este puțin anevoios.
Impresia proastă pe care mi-a lăsat-o hotelul (care era, de altfel, cotat cu 8/10 pe Booking) a fost legată de calitatea meselor, cea mai slabă de care am avut parte în călătoriile mele în Spania. Dacă micul dejun a fost mulțumitor, prânzul și cina au constat în cea mai mare parte în preparate tip fast-food, foarte multe prăjeli și multe feluri semipreparate și încălzite. O singură dată în cele șapte zile au fost servite fructe de mare (scoici, calamari și creveți), deserturile conțineau creme din prafuri și cu mare greutate găseai să mănânci ceva proaspăt pregătit (nu congelat). Discutând cu niște turiști care mai fuseseră la acest hotel cu un an în urmă și care reveniseră (și) pentru că mâncarea în sejurul anterior fusese foarte bună, am ajuns la concluzia că ceva s-a schimbat între timp în rău. Am avut grijă să semnalez aceste nemulțumiri în formularele de feedback pe care le-am primit de la hotel (la una dintre cine și la momentul check-outului), însă nu știu dacă vor îmbunătăți ceva, mai ales că am văzut și turiști care mâncau la fiecare masă cartofi prăjiți, iar între mese mergeau la barul de lângă piscină pentru un burger sau o felie de pizza. Oricum, dacă ești obișnuit să mănânci mai dietetic, este dificil să găsești ceva pe placul tău la bufetul oferit de acest hotel. Și încă o dată mi s-a confirmat părerea că regimul all inclusive este în multe cazuri de o calitate discutabilă și că, dacă nu alegi un hotel izolat, este suficient să iei cazare cu mic dejun, iar pentru restul meselor să mergi la restaurante locale, unde să îți comanzi ce vrei. Sigur că per total, all inclusive poate însemna o economie în bugetul de călătorie, dar de multe ori în detrimentul calității preparatelor.
Trecând însă peste acest aspect, am încercat să îmbin în săptămâna petrecută în Mallorca zilele de stat la soare cu câteva vizite. Pentru plajă, așa cum am mai spus, mergeam în stațiunea Palmanova (învecinată cu celebrul Magaluf, cunoscut pentru petrecerile zgomotoase organizate în fiecare noapte). Plaja din Palmanova este foarte lată, cu nisip fin și intrare lină în apă. Se poate sta și pe prosopul/cearșaful propriu, însă noi am mers pe varianta contra cost și am plătit pentru două șezlonguri și o umbrelă 13,5 euro/zi – un tarif absolut rezonabil.

Așa cum se poate vedea în poze, vremea a fost schimbătoare – am avut parte de soare, dar și de nori și chiar de puțină ploaie… Dar prefer oricând liniștea de la început de septembrie forfotei din mijlocul verii…

Ce am reușit să vizitez în cele șapte zile petrecute în Mallorca
În ceea ce privește vizitele, nu mi-am propus să explorez toată insula (mai ales că îmi doresc să mai revin aici în viitor), așa că am ales doar câteva puncte în care am ținut neapărat să ajung. Iar primul dintre ele a fost Valldemossa, un sat pitoresc de munte faimos pentru mănăstirea Cartuja, acolo unde, în iarna dintre anii 1838 și 1839, au locuit Frédéric Chopin și iubita sa, Aurore Dupin, mult mai cunoscută sub pseudonimul George Sand. Am ajuns ușor la Valldemossa, cu autobuzul 46 până în Palma, la Plaça d’Espanya (prețul biletului este 1,5 euro/sens, cumpărat la bord), apoi am luat autobuzul 210 către Valldemossa (preț bilet 1,85 euro/sens). Durata traseului este scurtă, doar 35 de minute de drum șerpuit printre livezi de măslini și migdali, iar de la stația de autobuz în câteva minute ajungi în curtea mănăstirii, o adevărată oază de răcoare, liniște și verdeață. La origini o reședință regală, mănăstirea a fost locuită de călugării cartuzieni din 1399 până în 1835, când au fost evacuați în temeiul legii secularizării averilor mănăstirești din Spania. Părăsite de călugări, chiliile acestora au fost scoase la licitație și au ajuns în proprietate particulară – este și contextul în care au putut fi găzduiți aici Chopin și George Sand, veniți în Mallorca în căutarea unui climat mai blând, care să îi amelioreze compozitorului problemele de sănătate (lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat).
În prezent, contra unui bilet de intrare de 9,5 euro poți vizita atât Mănăstirea, cât și vechea reședință regală de care pomeneam – palatul construit de regele Jaime al II-lea de Mallorca pentru fiul său Sancho, pe locul unei vechi fortărețe maure. În momentul în care regatul de Mallorca a fost anexat la coroana de Aragón, regele Martin a cedat toate posesiunile către ordinul călugărilor cartuzieni, iar aceștia au locuit inițial în vechiul palat, apoi, în 1717, au început lucrările de extindere și au construit chilii noi, adăugând încă trei aripi construcției originare.


Periplul nostru prin complex a început cu biserica în stil neoclasic, împodobită cu fresce realizate de Manuel Bayeu, nimeni altul decât cumnatul lui Goya. Am trecut apoi prin vechea farmacie, unde am putut vedea o colecție bogată de instrumente și recipiente, dintre care am remarcat borcanele ceramice catalane din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, decorate cu motive animale și vegetale. Au urmat chilia starețului și biblioteca, locul unde călugării se întâlneau săptămânal, pentru o jumătate de oră în care aveau voie să își încalce jurământul tăcerii. După câțiva pași prin grădina splendidă, am intrat într-o încăpere emblematică pentru cum arăta dormitorul unui călugăr, unde au fost păstrate obiecte specifice precum dispozitivul automat cu ajutorul căruia era servită pâinea, instrumentele de penitență sau acoperământul pentru cap. O inscripție de pe perete informează vizitatorii despre dieta strictă (și sănătoasă) a călugărilor, care nu consumau carne, ci doar legume, lactate, pâine și vin (uneori și pește), ceea ce contribuia la longevitatea lor remarcabilă.
Evident, principala atracție a turului o constituie chiliile în care au locuit Chopin și George Sand și unde poți vedea tot felul de obiecte legate de sejurul lor la Valldemossa, ca de pildă scaunul gotic din secolul al XV-lea despre care George Sand vorbește în romanul său „O iarnă în Mallorca”, partituri originale semnate de Chopin, pieptenul de fildeș al compozitorului, o casetă de bijuterii cumpărată de acesta din Viena, ori inelul de argint și crucea iubitei sale. Trebuie să spun însă că pentru a intra și în camera lui Chopin mai trebuie să plătești un supliment de 4 euro față de biletul standard.
Am încheiat turul cu cele patru secțiuni ale muzeului. Primele două sunt dedicate Imprimeriei Guasp (fondată în 1576 în orașul Palma), respectiv arhiducelui austriac Luis Salvador – un călător pasionat și mare iubitor al insulei, autor al enciclopediei Balearele, o lucrare de referință până în prezent, iar ultimele două secțiuni conțin lucrări de artă.
După încă vreun sfert de oră petrecut prin cele câteva săli deschise publicului din Palatul Regelui Sancho, am ieșit să colindăm pe stradelele orășelului și să admirăm căsuțele de piatră împodobite cu flori, galeriile de artă și peisajele superbe care se deschid privirii din cele câteva puncte de belvedere pe care le-am descoperit în drum.



Cea de-a doua excursie pe care am făcut-o a fost de fapt o plimbare cu mocănița din Palma până în orașul Sóller (preț bilet 18 euro/persoană, doar dus) și de acolo cu tramvaiul până în Port de Sóller (preț 7 euro/persoană, doar dus). Traseul feroviar a fost inaugurat pe 16 aprilie 1912, după lucrări care au durat cinci ani. Am parcurs distanța de 27 km dintre Palma și Sóller într-o oră, timp în care am traversat numeroasele tuneluri care brăzdează lanțul muntos Sierra de Tramuntana și am trecut pe lângă superbele livezi de citrice care înconjoară orașul Sóller. Voiajul în trenul cu vagoane de lemn a fost pentru mine o întoarcere în timp, care mi-a trezit sentimente amestecate de nostalgie și plăcerea de a admira peisaje deosebit de pitorești.


Odată ajunși la Sóller, am coborât din tren și am pornit într-o mică plimbare pe străzile orașului, trecând prin fața bisericii Sant Bartomeu, construită în 1912 de arhitectul catalan Joan Rubió i Bellver, discipol al lui Gaudí, și pe lângă primărie. Dintr-o patiserie tradițională de lângă gară am cumpărat „pa de taronja” – un dulce specific, cu marmeladă din diferite fructe (eu am ales portocală, dar aveau și de lămâie sau de smochine), apoi, pentru că începuse ploaia, ne-am grăbit să luăm tramvaiul până în Port de Sóller. Aflat într-un golf de formă circulară, portul are o plajă lungă de 1 km și oferă turiștilor cam tot ce își pot dori – hoteluri, restaurante, cluburi sportive, magazine… Din păcate, ploaia care începuse în Sóller s-a intețit când am ajuns în port, așa încât nu ne-am putut bucura pe deplin de atmosfera locului. După doar câțiva pași, a trebuit să ne refugiem într-o cafenea și, după 35-40 de minute în care am tot așteptat să se oprească ploaia, dar nu am avut noroc, am decis – cu regret – să plecăm spre stația de autobuz, pentru a ne întoarce în Palma. Trebuie să spun că, deși există posibilitatea de a cumpăra un bilet combinat tren + tramvai dus-întors pentru 32 de euro/persoană, noi am optat să ne întoarcem cu autobuzul, pentru că ni s-a părut mai rapid, iar traseul era diferit, așa că mai puteam vedea și alte locuri.


Încă o precizare importantă: agențiile de turism din Mallorca includ plimbarea cu trenul și tramvaiul în excursia mai lungă intitulată „Turul Coastei de Nord-Vest”, care mai conține, în plus, o oprire la Inca, apoi drumul cu autocarul pe șoseaua care coboară în serpentine spectaculoase până la faimoasa plajă Sa Calobra, iar de acolo o plimbare cu catamaranul până în Port de Sóller. Totul pentru un preț de 65-75 de euro/persoană. Noi nu am optat pentru această variantă din cauza vremii, ni s-a părut lipsit de farmec să mergi pe mare când afară este înnorat și plouă. Însă cu siguranță data viitoare când voi ajunge în Mallorca voi merge să văd Sa Calobra, mai ales că pozele și filmulețele de pe internet m-au convins că priveliștile îți taie pur și simplu răsuflarea.
Pentru cea de-a treia excursie (cea mai relaxantă dintre toate), am avut parte de o vreme superbă, cu soare și un vânt care adia domol. De această dată, am optat pentru un tur organizat, cu un grup internațional, la Formentor și Alcúdia, pentru care am plătit 40 de euro/persoană. Deși nu era trecută în program, am făcut totuși o oprire la Inca, la unul din atelierele de pielărie din localitate, unde am avut surpriza să găsesc și câteva obiecte care mi s-au părut destul de reușite, astfel încât am putut cumpăra un cadou unei persoane foarte dragi. După Inca, am urmat drumul spre nord și ne-am oprit timp de o oră la târgul duminical organizat în Pollença – timpul a fost suficient pentru a lua o cafea și o prăjitură la una din terasele din centru, dar și pentru a cerceta mărfurile de pe tarabe – bijuterii cu perle de Mallorca, eșarfe, produse cosmetice handmade etc. Am continuat apoi drumul până în Port de Pollença, unde ne-am urcat pe vaporaș și, timp de 35 de minute, am navigat de-a lungul coastei, până la Plaja Formentor – cel mai nordic punct al insulei, o plajă deosebit de frumoasă, mărginită de păduri de pini și unde apa mării are limpezimea cristalului. Ajunși la plajă, am avut cam două ore libere la dispoziție, în care unii s-au bucurat de soare și mare, iar noi ne-am plimbat de-a lungul mării până aproape de celebrul Hotel Formentor. Deschis în 1930, hotelul de cinci stele a găzduit de-a lungul vremii personalități precum Charlie Chaplin, Winston Churchill sau scriitorul Scott Fitzgerald. În prezent, hotelul face parte din lanțul Barceló, dar își păstrează aerul elegant de odinioară.



După o gustare la terasa aflată lângă plajă (nu vă imaginați ceva special, este de fapt o autoservire), ne-am urcat din nou în autocar și am parcurs un drum foarte spectaculos, cu 9 km de serpentine – drumul către Port de Pollença, dar în sens invers și de această dată pe șosea, nu pe mare. Din când în când am zărit și căprițe, din specia numită capra hircus, destul de răspândită în zona montană a insulei. Norocul a fost de partea noastră, așa încât șoferul autocarului a găsit loc de parcare la miradorul Es Colomer, care oferă cea mai bună panoramă a întregii zone dintre Cap de Formentor și Port de Pollença… iar imaginile de mai jos sunt revelatoare.

Apoi am continuat drumul spre Palma, trecând pe lângă orașul Alcúdia, unde mi-ar fi plăcut să facem un popas, însă programul nu ne-a permis acest lucru.
Orașul Palma de Mallorca, o adevărată bijuterie
Am lăsat la sfârșit impresiile mele despre orașul Palma, capitala insulei, care se bucură de o poziție privilegiată, de-a lungul unui golf cu o lungime de 20 km. Palma are o zonă veche, foarte bine conservată, cu monumente istorice și case senioriale, și o zonă nouă – cu hoteluri și alte clădiri moderne. Istoria orașului începe în anul 123 î.Hr., când a fost întemeiat de romani. În 903 a căzut sub stăpânirea maură, iar în 1229 a intrat sub dominație catalană.
Ne-am plimbat pe străzile din zona veche a orașului fără un plan anume. Am făcut multe fotografii cu impozanta catedrală în stil gotic, a cărei construcție a început în 1230 și a durat până în 1601. Am admirat îndelung impresionanta fațadă Porta del Mirador, din secolul al XV-lea, cu două turnuri splendide și un rozariu imens. Ne-am trezit apoi în fața palatului La Almudaina – fortăreață maură transformată ulterior în reședință regală de către Jaime I – și am făcut câțiva pași prin grădinile „S’Hort del Rei”. În Plaza de Cort am descoperit Primăria – construcție care combină stilurile renascentist și baroc, apoi am continuat către Plaça Major, cu un scurt ocol prin Plaça Santa Eulàlia, unde am intrat în biserica cu același nume pentru câteva clipe.
În altă zi am mers de-a lungul Paseo de Sagrera, bordat de palmieri și de clădiri superbe precum La Llotja (Lonja) sau Consulat del Mar. Nu am ratat nici o plimbare pe Rambla plină de flori și străjuită de copaci imenși, unde am avut senzația că suntem la Barcelona…


În concluzie, mi-a plăcut Palma foarte mult, mi s-a părut un oraș îngrijit, aerisit, elegant și mi-am propus să revin aici cândva, fie și doar pentru un city break. În ceea ce privește insula în ansamblu, pentru următoarea vizită aș alege să mă cazez undeva mai spre nord și aș închiria o mașină pentru a putea explora pe îndelete toate orășelele mici și golfurile („calas”), care dau farmec acestei destinații.

















