În iunie 2019, la mai puțin de un an de la sejurul nostru în Chania, am decis să mai facem un concediu în Grecia. De această dată ne-am gândit să profităm de cursele charter organizate către insulele Samos și Lesbos, aflate în nordul Mării Egee. Recunosc că nu știam prea multe despre aceste destinații, așa că ne-am documentat puțin. Astfel, am aflat despre Lesbos că este a treia insulă din Grecia ca mărime, după Creta și Evia, că este verde și muntoasă, dar cu multe plaje de nisip, și că este cunoscută în special datorită faptului că aici s-a născut Sappho, celebra poetesă antică. În schimb, Samos este o insulă mult mai mică, cu plaje cu pietricele, faimoasă pentru vinul dulce produs local, dar și pentru că a dat lumii personalități precum matematicianul Pitagora și filosoful Epicur.

Acestea fiind datele problemei, trebuia să facem o alegere și am optat pentru un sejur în Lesbos, pentru că ne-am dorit să avem o plajă cu nisip fin și intrare lină în apă. Stațiunea în care am stat, Skala Kalloni, îndeplinea cu brio aceste condiții. De fapt, este vorba mai degrabă de un mic port pescăresc, cu câteva restaurante pe malul mării și o piață centrală, cu farmacie, brutărie și 3-4 magazine de unde te poți aproviziona sau îți poți cumpăra suveniruri. Hotelul la care ne-am cazat se numește Imerti Resort și, deși este clasificat doar la 3 stele, este foarte bine cotat pe site-urile de profil.

Dar să o luăm cu începutul. După un zbor de circa oră și jumătate până în Samos, o escală scurtă pentru debarcarea/îmbarcarea pasagerilor care au ales această destinație și un zbor de circa 15 minute către Lesbos, am aterizat pe aeroportul din Mytilene, pe o vreme absolut superbă de sfârșit de iunie. Aeroportul este mic, dar cu planuri de extindere în viitor, și este situat chiar vizavi de mare, așa că, încă din primele momente petrecute pe insulă, ai ocazia să simți pe piele briza sărată și să savurezi sentimentul de vacanță.

Noi am optat pentru închirierea unei mașini încă din aeroport, pentru toată perioada sejurului, așa că i-am așteptat pe reprezentanții firmei de rent a car în parcarea din față, am făcut formalitățile și am plecat spre hotel, unde am ajuns după circa o oră, în jurul prânzului. Pe drum ne-am bucurat de priveliști frumoase, am mers o porțiune din traseu paralel cu țărmul, apoi pe șosele bordate de păduri de pini și am trecut pe lângă faimoasa rezervație de păsări flamingo de la Kalloni Salt Pans.

Imerti Resort 3* din Skala Kalloni, un hotel unde te simți ca acasă

Hotelul Imerti este de fapt un complex alcătuit din trei corpuri de clădire cu câte două etaje și dispune de o piscină și un bar în zona centrală, de loc de joacă pentru copii, parcare și un restaurant pentru micul dejun. Este o afacere de familie condusă de doi frați foarte amabili și primitori, care te fac să te simți de-al casei deși abia ai sosit. Camera noastră nu era încă gata, așa că cei doi ne-au invitat să luăm loc la una din mesele din jurul piscinei, unde am comandat o bere grecească, un cocktail foarte reușit pe bază de iaurt și câteva gustări. Am mai sporovăit cu unul dintre cei doi, care cunoștea puțin România (fusese în țara noastră în vacanță și își dorea să revină, iarna, la munte), apoi am primit cheile camerei și am urcat. Rezervaserăm o cameră superioară, cu vedere la piscină, care avea toate condițiile: era spațioasă (pe lângă patul dublu exista și o canapea), cu mobilier modern, o baie mare și o mini-chicinetă dotată cu o chiuvetă și un dulap de vase. Aerul condiționat nu era inclus în preț, însă puteai plăti suplimentar dacă voiai să îl folosești.

Și un detaliu amuzant – seara obișnuiam să mai stăm pe balcon și să privim cerul până după lăsarea întunericului. Însă nu am bănuit că vom avea și musafiri, așa că nu mică ne-a fost mirarea să vedem șopârlițe pe tavan, un pui de liliac și o broscuță mică verde fistic care a aterizat de nicăieri și care se uita la noi mirată, de parcă ar fi vrut să ne întrebe: „dar voi ce căutați aici?”

În prima după-amiază nu am făcut decât o plimbare de recunoaștere până în centrul stațiunii, care se afla foarte aproape de hotel, la 5 minute de mers pe jos. Ne-a plăcut foarte mult că drumul era umbrit de copaci și nu aveai niciodată senzația neplăcută că te bate soarele în cap. Citisem despre două restaurante recomandate de majoritatea turiștilor și am mers direct către unul din ele, Caprice Kitchen Bar, aflat chiar pe plajă. Cel de-al doilea, Amvrosia, avea un program atipic, în sensul că de marți până sâmbătă era deschis doar după ora 18, iar noi mâncam în general pe la 15-16, așa că nu am avut ocazia să îl încercăm. La Caprice însă am fost de vreo două ori și ne-a plăcut, nu au multe feluri de mâncare în meniu, însă ce am luat a fost proaspăt și gustos, iar atmosfera foarte plăcută. De fapt, pe întreaga insulă am avut această senzație de liniște, de relaxare, în niciun loc în care am ajuns nu a fost aglomerat, totul era tihnit și plin de pace.

A doua zi am luat micul dejun pe terasa hotelului, apoi am mers la plajă. Și aici am avut aceeași surpriză plăcută, în sensul că găseai șezlonguri libere la orice oră și nici măcar nu trebuia să plătești o taxă, era suficient doar să faci o consumație minimă de la unul din baruri. Aveam umbră cât cuprinde de la umbrelele de stuf, vestiare, dușuri și chiar și conexiune Wi-Fi, care funcționa extrem de bine. După părerea noastră, Skala Kalloni este locul ideal dacă vrei să te odihnești și să îți încarci bateriile. Nu l-am recomanda însă amatorilor de distracție, pentru că nici seara locul nu devine mai animat, singurele activități posibile fiind plimbarea și statul la terasă.

Deși planul nostru inițial era să petrecem primele trei-patru zile bucurându-ne de marea caldă și de soare, până la urmă ne-am răzgândit și cam din a treia zi am început să explorăm insula, mai ales că aveam mașina închiriată la dispoziție. Iată mai jos pe ce trasee ne-am plimbat și ce am reușit să vedem.

Prânz la Sigri și vizită în Skala Eressos, locul unde s-a născut Sappho

Am pornit din Skala Kalloni către vestul insulei, o regiune aridă, cu peisaj selenar, din cauza erupțiilor vulcanice care au avut loc în vremurile străvechi. De altfel, aici se găsește și cea mai mare atracție naturală de pe insulă, Pădurea Pietrificată, un fenomen geologic unic. În urmă cu 15-20 de milioane de ani zona era acoperită cu vegetație abundentă subtropicală, mai precis cu arbori enormi din familia sequoia (care cresc în prezent pe continentul american), pini, stejari și arbori de scorțișoară. În timpul erupțiilor vulcanice, copacii au fost brusc îngropați sub lavă și cenușă, dar, mai târziu, precipitațiile și activitatea seismică au readus pădurea la suprafață într-o altă formă. În prezent, se pot vedea trunchiuri fosilizate cu circumferințe de până la 9 m și înălțimi de până la 6,5 m, de diverse culori, o imagine fascinantă care vorbește despre forța incredibilă a naturii.

Din păcate, noi nu am vizitat pădurea (era închisă din cauza unor lucrări), așa că ne-am continuat drumul spre Sigri, un port pitoresc convertit în stațiune turistică. Am luat prânzul la o tavernă recomandată pe Tripadvisor, Cavo Doro, unde îți poți alege chiar tu din acvariu peștele pe care urmează să îl mănânci. Ne-am bucurat de aceeași atmosferă liniștită, ca din alte vremuri, și ne-am amuzat de pisicile leneșe care torceau printre mese, apoi am luat-o în sus, pe stradelele cu case albe. Ne-ar fi plăcut să intrăm în castelul turcesc care datează din 1757, dar și acesta era închis, așa că ne-am mulțumit să facem fotografii și să admirăm marea. Trebuie să spun că vântul bătea foarte tare (mai târziu am citit pe internet că e un fenomen des întâlnit în Sigri și de aceea multe spații de cazare nu sunt dotate cu aer condiționat), așa că, după vreo 30 de minute de plimbare, ne-am întors în parcarea de lângă restaurant, am luat mașina și am plecat spre Skala Eressos. Am trecut prin orășelul Eressos, locul unde s-au născut Sappho și filosoful Teofrast, apoi am străbătut o șosea îngustă, mărginită de copaci, și am ajuns în stațiunea Skala Eressos, cunoscută pentru plaja superbă de nisip, dar și pentru spiritul boem și cosmopolit. Încă de la intrare, te întâmpină magazine cu accesorii hippie, gelaterii, patiserii și o statuie a celebrei poete care a trăit în secolul VI î.Hr. și ale cărei creații vorbeau despre dragoste și pasiune intensă. Pe malul mării se înșiră cafenele și taverne pentru toate gusturile, iar din loc în loc îți atrag privirea reclame la lecții de yoga, ședințe de masaj și diverse terapii alternative. Skala Eressos este o destinație frecventată de oameni preocupați de spiritualitate, de artiști, de studenți și de backpackeri, dar și de cupluri aflate în căutarea unui loc romantic și mai accesibil financiar decât Mykonos ori Santorini. Plaja de aici este una dintre cele mai bune și mai curate din Grecia (pentru acest lucru a și primit distincția Blue Flag) și mi s-a părut interesant cum barurile și restaurantele și-au construit terase acoperite de bambus chiar pe nisip, în așa fel încât poți să stai la umbră și să admiri Marea Egee de la doar câțiva metri distanță. Din păcate, nu am rămas până la ora apusului, dar am înțeles că este o experiență memorabilă.

Petra și Molyvos, cel mai pitoresc orășel din Lesbos

Într-o altă zi am fost să vedem Petra, o localitate aflată la doar 35 de minute de condus din Skala Kalloni, aflată pe malul mării și dominată de prezența faimoasei stânci care i-a dat numele. Înaltă de 30 m, stânca are în vârf o biserică închinată Fecioarei Maria, ridicată în 1747 și renovată în 1840. Cine dorește, poate să urce cele 114 trepte până la biserică, iar dacă te încumeți să faci asta la orele prânzului, e indicat să ai o pălărie de soare pe cap și o sticluță cu apă la tine. În interior este păstrată o icoană făcătoare de minuni a Fecioarei, despre care se spune că datează din secolul al XVI-lea, fiind adusă pe o corabie care a ancorat preț de o noapte pe insulița aflată vizavi de Petra. În timpul nopții, icoana a dispărut, iar marinarii au observat o lumină strălucitoare în vârful stâncii. Dimineața, au urcat pe stâncă și au găsit icoana, au adus-o înapoi pe corabie, însă fenomenul s-a repetat, ceea ce i-a făcut în final să creadă că este voința Domnului ca icoana să rămână pe stâncă. Și așa a început construcția bisericii Panayia Glykofilousa. Pentru că nu ne simțeam în formă, nu ne-am aventurat să urcăm și ne-am limitat să ne plimbăm pe stradelele din jur, pline de taverne și magazine de suveniruri.

Petra e o stațiune destul de mică și, la fel ca în Skala Kalloni, predomină pensiunile și camerele de închiriat. De altfel, peste tot pe unde ne-am plimbat în Lesbos, nu am văzut complexe hoteliere mari, ci doar unități de cazare mici, familiale. Turiștii optează în general pentru varianta bed and breakfast sau chiar pentru self catering – își rezervă un studio cu chicinetă și își pregătesc singuri masa.

Noi am luat o gustare de prânz la Women’s Cooperative of Petra – un local cu mâncare tradițională excelentă și vedere frumoasă către mare. Dacă vreți să îl încercați, aveți grijă că restaurantul se află la etajul întâi și este destul de ușor să îl confundați cu barul de la parter. Iar dacă mergeți seara, ar fi bine să faceți o rezervare în prealabil, mai ales dacă vă doriți o masă de unde să puteți vedea apusul de soare.

Dupa pranz, ne-am continuat drumul catre Molyvos (Mithymna), despre care citisem ca este cel mai pitoresc oras din Lesbos. Cand ne-am apropiat suficient de mult incat sa vedem castelul medieval care troneaza deasupra colinei pe care este construit orasul, am avut o senzatie de deja vu si mi s-a parut ca imaginea seamana foarte mult cu cea cetatii Dubrovnik. Nu am condus direct spre oras, ci am luat-o in sus, catre castel. Am lasat masina in parcare si ne-am decis sa intram, mai ales ca nu parea deloc aglomerat. Fortareata a fost ridicata de bizantini, cucerita mai intai de venetieni in 1128, apoi de catre catalani. In 1373 a devenit unul din punctele cheie de aparare ale genovezilor, care au intrat in posesia insulei Lesbos in urma casatoriei lui Francesco Gattelusi cu sora imparatului bizantin Ioan al V-lea Paleologu. Desi a fost consolidat de catre genovezi, castelul a cedat totusi atacului otomanilor in 1462, iar ceea ce vedem in prezent este rezultatul lucrarilor de fortificatie realizate in cele cateva sute de ani de dominatie otomana. Vizita merita in special pentru panorama spectaculoasa de care ai parte indiferent de directia in care privesti. Unde mai pui ca la final te poti rasfata cu o bautura rece la cafeneaua din apropiere.

După castel, am coborât către port și am admirat căsuțele cu ferestre și uși multicolore. Am parcat și am luat-o agale pe stradele, oprindu-ne din când în când în fața unei vitrine, apoi am decis să comandăm câteva meze la Captain’s Table, o tavernă tipică, cu mesele așezate chiar lângă bărcile pescarilor. Ne-au plăcut mult crochetele cu spanac și brânză, dar și brânza prăjită saganaki.

Incursiunea noastră prin Molyvos s-a încheiat cu o scurtă vizită la bisericuța din port și cu regretul că nu am avut mai mult timp la dispoziție pentru explorare.

Aventuri cu mașina pe ruta Ayiassos – Plomari

După-amiaza petrecută la Ayiassos este amintirea cea mai puternică cu care am rămas din vacanța în Lesbos. Am plecat din Skala Kalloni în jur de ora 17 și am pornit către sătucul cocoțat pe pantele de nord-est ale muntelui Olymbos. Am parcat mașina în partea de jos, la intrarea în localitate, apoi am urcat pe stradelele pavate cu dale de piatră până la biserica Panayia tin Ayasiotissa, o construcție ce datează din 1814 și care adăpostește icoana miraculoasă a Fecioarei cu Pruncul, adusă în Lesbos de călugărul Agathon Efesianul în anul 803. Tot centrul satului este, de altfel, organizat în jurul bisericii, iar la ora la care am ajuns noi localnicii păreau că se trezesc după siestă și atmosfera începea să se anime. Ne-a atras atenția o cafenea foarte frumoasă, decorată în stil oriental și situată chiar vizavi de intrarea în biserică. Am luat loc la o măsuță afară, sub bolta răcoroasă de verdeață, și am comandat un frappé, un ceai de ierburi montane și o prăjitură cu nume turcesc, asemănătoare cataifului. Toate au fost delicioase, iar noi simțeam că viața capătă un alt ritm, mai lent, mai așezat. Ne-ar fi plăcut să mai rămânem măcar o oră două, dar mai citisem despre o altă localitate care părea interesantă – Megalochori sau „Elveția Lesbosului”, așa că am zis să dăm o fugă și până acolo. Am mai hoinărit un pic pe stradele, admirând casele cu balcoane de lemn în stil turcesc decorate cu ghivece de flori, apoi am revenit la mașină și ne-am configurat traseul. Distanța între cele două sate nu este mare, însă nu am știut un lucru esențial, și anume că, după o porțiune de drum asfaltat, care șerpuiește printre măslini și castani, urmează câțiva kilometri pe un drum forestier, cu pietriș, pentru care ar fi fost indicată o mașină 4×4. Am stat un pic pe gânduri dacă să continuăm sau să ne întoarcem și în final am decis să continuăm, însă a trebuit să mergem cu viteza melcului și să fim foarte atenți ca nu cumva să ne sară vreo pietricică pe parbriz. Aveam o senzație cam bizară mai ales că nu mai erau alte mașini pe drum și ne întrebam dacă până la urmă vom ajunge cu bine sau nu. După vreo 20 de minute care s-au scurs înnebunitor de lent, am răsuflat ușurați – eram în Megalochori, satul renumit pentru panoramele superbe și vegetația luxuriantă, însă totul părea pustiu. Am coborât din mașină și am făcut câțiva pași, puțin stresați că va trebui să ne întoarcem pe același drum pe care am venit. Nu am apucat să vedem mare lucru, doar o fântână turcească (de unde am băut și puțină apă) și exteriorul bisericii Agios Ioannis. Apoi ne-am întors la mașină și ne-am gândit să schimbăm direcția și să o luăm spre Plomari, al doilea mare oraș de pe insulă, supranumit capitala ouzo-ului și aflat la doar 10 km distanță. Greșeala noastră a fost că, în loc să căutăm niște localnici și să le cerem indicații, ne-am orientat după Google Maps, iar aplicația ne-a dus la propriu în niște râpe pline de bolovani. Dacă porțiunea de drum neasfaltat până la Megalochori ni s-a părut dificilă, de data aceasta ne-am temut că nu vom mai reuși să scoatem mașina de acolo. În plus, se însera și nu era nici țipenie de om prin preajmă (doar o turmă de capre); la un moment dat am auzit niște voci venind dintr-o casă cocoțată pe deal, dar nu aveam idee cum să ajungem până acolo. După vreo jumătate de oră de încercări și emoții, am reușit să ieșim din valea abruptă și să revenim pe drumul spre Megalochori. De data asta, am oprit în dreptul unor femei din sat care stăteau la poartă și le-am întrebat de direcția către Plomari, iar ele ne-au arătat prin semne pe unde trebuia să o luăm. De fapt, mai târziu ne-am dat seama că există două trasee posibile din Megalochori către Plomari, dar, din păcate, aplicația ne-a indicat traseul off-road și nu pe cel normal, pe asfalt.

Pentru că la ora când am ajuns la Plomari era aproape întuneric, așa că nu am mai avut timp să mai rămânem să dăm o tură, dar atmosfera din centru ni s-a părut foarte animată, probabil și pentru că era weekend. Nu am mai oprit nici măcar pentru o poză, ci am continuat către Skala Kalloni, unde am ajuns după circa o oră, fericiți că, după atâtea peripeții, mașina a rămas intactă. Ne-am promis însă că nu vom mai merge niciodată pe „dirt road” dacă nu avem un autoturism corespunzător, mai ales că majoritatea companiilor de rent a car nici nu permit acest lucru. Am rămas totuși cu amintirea vizitei la Ayiassos, unde am reveni cu siguranță dacă am mai avea ocazia.

Vizita la Mytilene, capitala insulei

Am ajuns în capitala insulei pe o căldură năucitoare, exact la ora prânzului. Ne-am strecurat cu greu pe stradelele înguste din apropierea portului și ne-am îndreptat direct către Tiganakia Grill House, cel mai bine cotat restaurant de pe Tripadvisor. Nu este un local sofisticat, dar mâncarea este proaspătă și gustoasă, iar vederea spre mare face toți banii. Apoi ne-am aventurat pe chei, cu gândul să vedem câte ceva, însă soarele era arzător și ne-am dat seama că urma siesta (cele 3 sau 4 ore la prânz în care magazinele se închid și orașul devine pustiu). Deși am fi vrut să urcăm până la castelul venețian, am ajuns rapid la concluzia că nu ar fi fost o idee bună având în vedere temperatura de afară, așa că ne-am refugiat la o cafenea, unde ne-am răcorit cu o limonadă rece și am așteptat să mai treacă timpul și să se mai domolească arșița. Abia pe la 17.30 ne-am făcut curaj să ieșim din nou. Am admirat bustul lui Sappho realizat de artista americană Henrietta Forsch și fațadele clădirilor, unele foarte elegante, altele din păcate mai puțin îngrijite. Apoi am luat-o pe Ermou, principala arteră comercială, și am intrat într-un magazin cu produse tradiționale de unde am făcut câteva cumpărături (ulei de măsline, ouzo, săpun). Am ajuns în final la Ayios Therapon, o biserică impozantă construită începând cu 1860 în stil neoclasic și renascentist, în apropierea căreia se află parcul municipal, o oază binevenită de verdeață, teatrul și liceul de băieți. Mytilene ne-a cucerit cu farmecul său ușor învechit și cu îmbinarea dintre arhitectura grecească cu elementele turcești, pentru că s-au păstrat și construcții din perioada dominației otomane, precum moscheea Yeni Tzami sau vechiul apeduct. Am părăsit orașul puțin după apus cu gândul că el reflectă întocmai esența insulei Lesbos: ospitalitate, seninătate și o lumină halucinantă, care, parafrazându-l pe Nikos Kazantzakis, te face să vezi lucrurile limpede și să-ți recapeți armonia interioară.

Cam acestea sunt impresiile noastre despre Lesbos, o destinație de vacanță ideală dacă iubiți natura, liniștea și atmosfera tradițională. Vestea bună este că, din 2024, s-au reluat cursele charter către această destinație, așa că vă invităm să profitați de ofertele disponibile pe piață. La fel cum vă recomandăm călduros să descoperiți și Kefalonia, Parga sau Chania, alte locuri minunate din Grecia, care pe noi ne-au cucerit definitiv.