Acest articol este scris de un prieten și fost coleg de breaslă, Alexandru Donciu. După mulți ani de lucru în turism, Alex a decis să o ia de la zero într-un cu totul alt domeniu, însă pasiunea lui pentru călătorii a rămas la fel de vie. Îi mulțumim pentru că ne-a pus la dispoziție impresiile sale despre o destinație care ne este și nouă foarte dragă – Portugalia. Așadar, iată cum și-a petrecut Alex o vacanță în Lisabona, în luna martie a anului 2016.

Planificarea acestei vacanțe în Portugalia ne-a provocat inițial mari bătăi de cap, fapt cauzat de două modificări ale datelor de călătorie efectuate de compania TAP Portugal. Pentru început ne-am trezit cu informarea anulării tuturor curselor directe București-Lisabona efectuate de către ei începând cu data de 25 martie 2016 (noi inițial aveam bilete deja emise pentru luna aprilie, așa că ne-am mutat începutul vacanței la jumătatea lunii martie), apoi au anulat cursa directă de la dus care avea aterizare dimineața și ne-au oferit drept alternativă cursa lor directă din ziua următoare, cu aterizare seara. Am refuzat diminuarea concediului cu aproape două zile și am optat în schimb pentru o plecare cu o zi mai devreme, deși implica o escală în Frankfurt, aterizare după-masă în Lisabona și o noapte adițională de cazare.

Un prim tur de Lisabona

Ziua 1 – Pentru că durata zborului Otopeni-Frankfurt a fost diminuată cu jumătate de oră mulțumită unui pilot grăbit de la Lufthansa, am profitat de ocazie și am vizitat în grabă zona centrală a orașului german și am făcut o plimbare în zona de promenadă de-a lungul râului Main. Pentru cei interesați precizez că din aeroport găsiți hărți gratuite cu zona centrală a orașului și puteți lua un tren care vă duce acolo în doar 15 minute. Peste câteva ore ne-am continuat zborul către Lisabona iar din aeroport am luat metroul către stația Parque, unde ne rezervasem cazarea. Cartela de metrou costă 0,5 euro la care se adaugă câte 1,4 euro pentru fiecare călătorie, încărcarea efectuându-se electronic de la aparatele din stații. La scurt timp am pornit în cea dintâi explorare a capitalei Portugaliei, pe itinerariul Piața Marchizului de Pombal (Praça Marquês de Pombal) – Bulevardul Libertății (Avenida da Liberdade) – Funicularul Glória (Ascensor da Glória, leagă Piața Restauradores de cartierul Bairro Alto) – Piața Restauradores – Gara Rossio, a cărei fațadă este realizată în stil neo-manuelin (de aici se vede în depărtare Castelul Sf. Gheorghe (Castelo de São Jorge)) – Teatrul Național Dona Maria II – Piața Dom Pedro IV (este cunoscută în special sub numele de Piața Rossio și este dominată de coloana lui Petru al IV-lea, rege al Portugaliei și totodată primul împărat al Braziliei) – Arcul de Triumf (Arco da Rua Augusta, denumit după numele străzii unde se află amplasat) – Piața Comerțului (Praça do Comércio), ultima fiind aflată chiar pe malul fluviului Tagus (Rio Tejo), cel mai lung din Peninsula Iberică, având peste 1000 km, izvorând din munții Sierra de Albarracín, aflați în Spania, și vărsându-se în Oceanul Atlantic pe teritoriul Portugaliei, în vecinătatea Lisabonei. Aspectul actual al Pieței Comerțului se datorează Marchizului de Pombal, care a avut contribuții remarcabile în reconstruirea orașului după un teribil cutremur care a avut loc în anul 1755. În afara frumosului Arc de Triumf remarcăm impunătoarea statuie de bronz a regelui Dom José I (a fost inaugurată în 1775 și reprezintă cea dintâi statuie monumentală a unui rege portughez), iar pe fundal podul 25 Aprilie (are o lungime de 2277 m, face conexiunea dintre Lisabona și Almada, dispunând de două platforme, una superioară cu șase benzi auto și una inferioară cu două linii feroviare) și statuia Cristo Rei (Hristos Regele), aflată pe cealaltă parte a fluviului Tagus, inspirată după mult mai faimoasa Cristo Redentor (Hristos Mântuitorul) din Rio de Janeiro, Brazilia – una din cele șapte minuni ale lumii contemporane. Punctul de informare turistică se află de asemenea în Praça do Comércio. Stradelele dintre Praça Dom Pedro IV și Praça do Comércio sunt pline de localuri unde puteți bea sau mânca ceva, cu precizarea că prețurile nu sunt tocmai prietenoase. Am luat cina într-un mic restaurant din apropiere, unde am savurat un uriaș platou cu cod (bacalhau), somon (salmão), sardine (sardinhas), scoici (conchas), creveți (camarões) precum și vin alb la pahar. Aperitivele care ne-au fost puse la început în față știam din relatările de pe internet că sunt contra cost, însă am dorit să le încercăm. Nu ne-au impresionat nici brânzeturile și nici pasta de pește (ton, respectiv sardine), așa că ne-am înecat amarul într-un pahar cu vin de Porto, oferit din partea casei. În drumul de întoarcere către hotel am remarcat între Praça do Comércio și Praça Dom Pedro IV liftul Santa Justa (Elevador de Santa Justa), având 45 m înălțime, un prim punct panoramic al orașului pe care nu am dorit să-l încercăm, anticipând că alternativele din cartierele Bairro Alto și Alfama vor fi mult mai spectaculoase. Pentru cei interesați, taxa pentru o călătorie dus-întors și accesul la punctul panoramic este de 5 euro.

Vizita la Acvariu, pastéis de nata și plimbare prin Alfama

Ziua 2 – După micul dejun am luat metroul până la stația Oriente, zona Parcul Națiunilor (Parque das Nações). Am străbătut în câteva minute mall-ul Vasco da Gama și am făcut o plimbare pe promenada râului Tagus, la finalul căreia am ajuns în fața Acvariului Lisabona (Oceanário de Lisboa). Biletele costă 14 euro pentru adulți la expoziția permanentă, respectiv 19 euro dacă doriți să o vizitați și pe cea temporară. Nucleul îl reprezintă gigantul acvariu central de 5000 m³, cu o fabuloasă faună și floră marină, incluzând rechini, pisici de mare, pești lună, țipari etc. După o plăcută vizită de aproximativ două ore am luat telefericul aflat în imediata apropiere a Acvariului Lisabona, care merge până la modernul turn Vasco da Gama (Torre Vasco da Gama), cel mai vizibil dintre clădirile din preajmă. Prețul este de 3,95 euro pentru o călătorie sau 5,90 euro dus-întors. Durata unei singure călătorii este între 8 și 12 minute, distanța fiind de 1230 de metri, iar înălțimea maximă de 30 de metri. Se poate admira întreaga zonă a Parcului Națiunilor (Parque das Nações), cu clădirile sale moderne care pe mine unul nu m-au atras deloc, dar și râul Tagus sau Podul Vasco da Gama.

Apoi am încropit un prânz rapid de la un supermarket, ce a inclus și celebrele pastéis de nata. Acestea sunt niște delicioase tarte cu cremă de ou catifelată și aluat puțin crocant care se servesc cu scorțișoară și zahăr pudră. Trebuie încercate alături de un pahar cu vin de Porto pentru o satisfacție sporită. În pastelarii prețul începe de la 1 euro/bucată, iar în supermarket găsiți 6 bucăți la 2,10 euro. De precizat că termenul de garanție este de doar o zi, aviz celor care obișnuiesc să ofere cadouri culinare celor de acasă. Am luat apoi metroul până la Terreiro do Paço, de unde am început vizitarea cartierului Alfama. Am debutat cu Catedrala Sé (Santa Maria Maior Sé Patriarcal de Lisboa sau mai simplu Sé de Lisboa), cea mai veche biserică și una dintre cele mai cunoscute din oraș, vizibilă din majoritatea punctelor panoramice, care este totodată sediul Arhiepiscopiei din Lisabona. Stilurile arhitecturale utilizate sunt diversificate, de la romanic și gotic până la baroc și neoclasic. Accesul este gratuit doar pentru o mică secțiune a catedralei, cea mai importantă putându-se vizita pe baza unui bilet care costă 2,5 euro de persoană. De precizat că în perioada mai recentă au început excavările la nivelul curții centrale, care au adus la iveală semne ale perioadelor romane, arabe și medievale. În zona din jurul catedralei am remarcat primele faimoase tramvaie galbene cu numărul 28E, de cele mai multe ori pline de turiști, care urcă și coboară agale străzile în pantă din preajmă. Cartierul Alfama este cel mai vechi din Lisabona și a fost întemeiat de romani, care au descoperit aici mai multe izvoare termale. Decorul actual se datorează însă în mare parte celor peste 400 de ani de ocupație maură, iar astăzi avem șansa de a vedea arhitectura originală din acea perioadă pentru că Alfama este singura zonă din Lisabona care nu a fost afectată semnificativ de cutremurul devastator din anul 1755. Amplasamentul întregului cartier este de tip colinar, străzile sunt înguste și labirintice, iar casele viu colorate, o bună parte dintre ele pline cu țigle de ceramică având pitorești motive maure sau cu influențe mai moderne. Există și un nume pentru această formă de artă: azulejo. În Portugalia veți găsi azulejos atât în interiorul, cât și exteriorul unei game diversificate de clădiri, de la biserici și palate până la case obișnuite, localuri, chiar și unele stații de metrou. Nu ezitați să luați la pas în mod aleatoriu stradelele încântătoare și pitorești din Alfama, acordându-vă privilegiul descoperirii unor locuri deosebite, unele dintre ele cu totul boeme. O să vă reamintesc că aici predomină amplasamentul colinar, așadar se recomandă încălțări cât mai comode și o condiție fizică cel puțin decentă. Veți remarca totodată și prezența din loc în loc a unor ghirlande atârnate între clădiri, ce vă vor lăsa impresia că locuitorii Alfamei în permanență sărbătoresc câte ceva. Plimbându-ne în zonă am descoperit un local în care se cântă muzică fado live în fiecare seară la ora 20, pe care l-am luat în calcul pentru o ieșire într-un viitor foarte apropiat. Punctele panoramice din Alfama, sau miradouros cum le numesc portughezii, sunt cu totul spectaculoase, traseul nostru a continuat cu accesarea a trei dintre ele. Am debutat cu Miradouro de Santa Luzia, aflat lângă grădina Júlio de Castilho în care veți găsi și două ansambluri de azulejos. La scurtă distanță am întâlnit o plăcută piațetă cu câteva terase și mici localuri, lângă care se află Miradouro das Portas do Sol, având o deschidere mai largă față de precedentul. Următorul a fost punctul culminant, rămânând și în prezent preferatul nostru din întreaga Lisabona, Miradouro da Graça. Ne-am așezat la terasa panoramică de aici, care avea prețuri foarte mici în pofida amplasamentului său, unde am savurat un pahar de ginja (lichior local făcut din cireșe amare) și o bere Super Bock (o uzuală bere locală de tip lager). Îmi voi aminti întotdeauna cu drag de imaginea Lisabonei pe înserat văzută din Miradouro da Graça, foarte puține orașe din Europa sunt privilegiate cu asemenea panorame spectaculoase.

Ziua s-a încheiat cu cina pe care am luat-o în restaurantul Colina, aflat aproape de hotelul unde ne-am cazat, fiindu-ne recomandat de unul dintre recepționeri. Grație cardului de recomandare primit am fost recompensați la finalul mesei de către chelner cu câte un pahar de vin de Porto. Caracatița a fost destul de gustoasă, am savurat-o împreună cu o garnitură de cartofi fierți și fasole verde, precum și un pahar de vin alb.

Descoperind cartierul Belém

Ziua 3 – Ziua a debutat cu o vreme ploioasă, care nu a avut însă darul de a ne da planurile peste cap. După micul dejun am luat autobuzul 727 din apropiere de Praça Marquês de Pombal către cartierul Belém. Cea dintâi vizită a fost a Mănăstirii Ieronimilor (Mosteiro dos Jerónimos), unul dintre cele mai cunoscute obiective culturale ale Lisabonei alături de Turnul Belém (Torre de Belém), ambele fiind aflate în patrimoniul cultural UNESCO încă din anul 1983. Construirea mănăstirii a început în anul 1502 la solicitarea regelui Manuel I, nume de care se leagă și stilul arhitectural utilizat aici, cel manuelin, derivat din stilul gotic, cu influențe romanice, maure și orientale. Ieronimii au fost cea dintâi comunitate de călugări cărora le-a fost încredințată mănăstirea, în acea perioadă ei petrecându-și cea mai mare parte a timpului rugându-se pentru rege și navigatorii portughezi aflați într-o epocă de descoperire a lumii noi. Cel mai faimos a fost desigur Vasco da Gama, care este înmormântat în mănăstire alături de alte personalități precum regele Manuel I sau poeții Luís de Camões și Fernando Pessoa. În aripa vestică a mănăstirii se află două muzee: Muzeul Maritim și Muzeul Național de Arheologie. Biserica poate fi vizitată gratuit, însă accesul în muzeu și incinta mănăstirii se face contra cost. Biletele individuale costă 10 euro de persoană, existând însă și bilete combinate: 12 euro împreună cu Turnul Belém sau Muzeul Național de Arheologie, respectiv 16 euro împreună cu Turnul Belém și Muzeul Național de Arheologie. Spre norocul nostru, când am ajuns în zona curții interioare a mănăstirii am constatat că ploaia deja se oprise și soarele ieșise din nori, așa că ne-am continuat vizita fără oprelișturi. A urmat poate cea mai faimoasă pastelarie din Lisabona, Pastéis de Belém, ce datează din 1837 și este singura care are dreptul să utilizeze denumirea pastéis de Belém pentru celebrul desert portughez, celelalte mulțumindu-se cu pastéis de nata. Veți întâlni fără doar și poate aici foarte mulți turiști poftitori care așteaptă la coadă, nerăbdători să-și cumpere câte ceva de la tejghea, motiv pentru care vă recomand salonul din spate cu o capacitate de până la 400 de persoane, unde veți putea savura delicioasele deserturi într-un mediu ceva mai relaxant. Prețurile nu sunt foarte ridicate în ciuda faimei localului, un pastel de Belém costă 1,05 euro, un pahar cu vin de Porto 2,20 euro, o limonadă 2,30 euro etc. După ce am plătit nota de plată ni s-a mulțumit în românește, ocazie cu care am aflat că pe domnul care ne servise îl chema Ionel (nu observasem acest detaliu pe bonul fiscal), era un chelner foarte amabil din Craiova, stabilit în Portugalia în urmă cu aproximativ 15 ani.

A urmat Muzeul Național al Trăsurilor (Museu Nacional dos Coches) cu precizarea că în prezent există două colecții: colecția nouă, aflată în vechea clădire ce apare pe hărțile majorității ghidurilor turistice și poate fi vizitată contra sumei de 4 euro de persoană, respectiv colecția veche, de altfel cea mai importantă, mutată într-o clădire albă aflată vizavi, unde biletele de acces costă 6 euro de persoană. Există totodată și un bilet combinat pentru ambele colecții, care costă 8 euro de persoană. Noi am optat pentru cea de-a doua variantă, în cadrul căreia am avut ocazia de a vizita o colecție deosebită de trăsuri regale portugheze ce datează între secolul al XVII-lea și al XIX-lea, precum și exemplare din Spania sau Anglia. La fiecare exponat puteți citi importante informații detaliate, în limbile portugheză și engleză. Ne-am continuat apoi drumul prin parcul Afonso de Albuquerque, denumit după cel de-al doilea guvernator al Indiei portugheze din perioada 1507-1515, reprezentat prin intermediul unei impozante statui de bronz aflate pe o coloană realizată în stil neo-manuelin. A urmat parcul Belém, la marginea căruia se află terase cochete, pitorești case colorate și numeroși portocali. După ce am făcut câteva noi poze în fața Mănăstirii Ieronimilor și am admirat frumoasele trăsuri ce își așteptau turiștii doritori de o plimbare relaxantă, ne-am îndreptat către Turnul Belém (Torre de Belém). A fost construit între 1514 și 1520 pe o mică insulă, în vederea consolidării sistemului de apărare de pe malul fluviului Tagus, dar și pentru a comemora cea de-a doua expediție a lui Vasco da Gama în India. Turnul Belém a reprezentat de multe ori punctul de plecare al diferitelor expediții. Cutremurul din anul 1755 i-a schimbat amplasamentul, fiind ulterior reintegrat în zona malurilor fluviului. Stilul arhitectural utilizat este manuelin, cu influențe maure și venețiene, iar structura este pe patru niveluri, accesul către ultimul necesitând urcarea a 93 de trepte. În vederea evitării unei aglomerații deranjante s-a decis utilizarea unui sistem electronic prin intermediul căruia se controlează în permanență numărul maxim de 120 de persoane cărora li se permite simultan accesul la nivelul final. Când acest număr a fost atins, becul de la intrare își schimbă culoarea din verde în roșu.

Precum am precizat anterior, accesul în Turnul Belém se face prin intermediul unui bilet combinat cu Mănăstirea Ieronimilor și/sau Muzeul Național de Arheologie, existând și bilete de acces individual care costă 6 euro. La foarte scurtă distanță de Turnul Belém se află Monumentul Descoperirilor (Padrão dos Descobrimentos), construit cu scopul comemorării epocii marilor descoperiri geografice portugheze. Cele 33 de statuete de pe cele două laturi întrunesc importante personalități din categorii diversificate: exploratori, monarhi, misionari, artiști, oameni de știință etc. Pavajul din fața monumentului este un cadou al Africii de Sud pentru Portugalia, pentru comemorarea a 500 de ani de la moartea lui Henric Navigatorul. Biletele de acces în interior costă 4 euro de persoană, iar de la ultimul nivel vă puteți bucura de plăcute panorame ale zonei Belém și fluviului Tagus. Am luat apoi tramvaiul 15E până la Praça do Comércio, de unde am luat-o pe jos până în Alfama. Am mers la localul descoperit în seara precedentă, unde am făcut o rezervare pentru concertul de fado de mai târziu, care urma să înceapă la ora 20, apoi ne-am retras la o terasă pentru o binemeritată pauză, alături de o bere și un pahar de vinho verde (vechimea unui astfel de vin este de sub un an și se aseamănă la gust cu prosecco-ul italienesc). La concertul de fado nu a existat nici taxă de intrare și nici nu ni s-a impus un meniu, însă muzica și calitatea mâncărurilor de aici nu au fost din categoria recomandărilor pentru cei apropiați.

Castelo de São Jorge și cină cu fructe de mare

Ziua 4 – După micul dejun ne-am încărcat cartelele cu abonamente de o zi (6 euro), apoi am luat metroul până la stația Martim Moniz. Scopul venirii noastre aici a fost tramvaiul galben cu numărul 28E, care își are aici atât capătul, cât și începutul traseului. Întrucât este foarte popular și are un singur vagon sunt șanse considerabile să așteptați la coadă. Sunt utilizate nu doar de turiști, ci și de localnici, iar traseele se desfășoară de-a lungul a numeroase stradele înguste, o parte dintre ele cu amplasament în pantă. Nu vă faceți însă griji, căci dimineața circulă din 8 în 8 minute de luni până vineri, respectiv din 9 în 9 minute în weekend. Abonamentul pentru transportul în comun include și tramvaiele galbene, existând și posibilitatea achiziționării biletelor individuale, care costă 2,85 euro. Ne-a venit rândul și nouă în cel de-al patrulea tramvai sosit în stație, chiar am prins locuri pe scaun. Din păcate tramvaiul de obicei se umple, așadar odată așezați nu veți avea vizibilitate bună în partea din față, ci preponderent într-una din zonele laterale. Interiorul vagonului este aproape integral din lemn. Cei care nu stau tocmai bine cu răbdarea pot opta pentru unul dintre tuk-tuk-urile care își așteaptă clienții vizavi de stația de tramvai. Am coborât în Alfama, la Miradouro das Portas do Sol de unde am luat-o pe jos 3-4 minute până la Castelul Sf. Gheorghe (Castelo de São Jorge). Biletele de acces costă 8,5 euro de persoană. Pentru că este situat pe cea mai înaltă colină din Lisabona, vă veți bucura de priveliști spectaculoase din Miradouro do Castelo de São Jorge. Până în anul 1147 castelul a fost sediul regalității maure, iar cele mai vechi ziduri datează din secolul VI. A fost apoi cucerit în perioada cruciadelor de către Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei. În grădinile castelului am văzut 5-6 păuni care se plimbau relaxați, obișnuiți cu turiștii care le făceau poze. Ne-a plăcut mult plimbarea pe metereze de-a lungul celor 18 turnuri. Se pot vizita și câteva camere reconstruite (castelul a fost afectat semnificativ de cutremurul din 1755), iar la final dacă doriți vă puteți relaxa la cafeneaua din grădină, cu terasă.

După vizitarea castelului am ascultat o trupă ambulantă de swing de la care la final am cumpărat un CD, apoi am mai cheltuit câțiva euro pe niște brățări de la un simpatic senegalez pe nume Bamba. Am luat un prânz frugal într-un local micuț din apropiere, ocazie cu care am încercat printre altele un sandviș cu bacalhau (cod) uscat, iar la final un pastéis de nata, desigur. A urmat vizitarea Muzeului Artelor Decorative Portugheze (Museu de Artes Decorativas Portuguesas), cuprinzând o vastă și interesantă colecție care i-a aparținut bancherului Ricardo do Espírito Santo, cu exponate din intervalul secolelor XV-XVIII care fac parte din categorii diverse: mobilă, textile, argintărie, porțelan chinezesc, ceramică portugheză, pictură. Muzeul se află în Palatul Azurara, datând din secolul al XVII-lea, achiziționat de bancher în anul 1947, iar intrarea costă doar 4 euro de persoană. Am făcut două trasee complete cu tramvaiele galbene 12E și 28E, apoi ne-am retras la hotel pentru odihnă. Seara am dedicat-o unei importante aniversări pentru care am ales restaurantul Frade dos Mares aflat în zona Cais do Sodré, specializat în pește și fructe de mare. Recenziile foarte bune de pe internet nu au fost câtuși de puțin întâmplătoare, avem de-a face cu un restaurant micuț și intim unde personalul este foarte amabil și foarte bine instruit, cu solide cunoștințe despre vinuri și asocierea acestora cu felurile de mâncare corespunzătoare. Vă recomand cu drag crevetii Frade dos Mares și caracatița în stilul Lagareiro (gătită la cuptor, cu cartofi noi, ulei de măsline, rondele de usturoi și coriandru sau pătrunjel tocat mărunt). Lista de vinuri este suficient de variată și cuprinde strict produse portugheze, despre care personalul din restaurant o să vă furnizeze pe dată toate informațiile pe care le veți solicita. Fiind eu însumi un mare pasionat al vinurilor, mi-a făcut plăcere să discut cu chelnerul pe tematici enologice, iar la final alegerea a fost o sticlă de Quinta da Fata Touriga Nacional 2010, vin a cărui prezență a asigurat o completă armonie culinară și afectivă a aniversării noastre din Lisabona, de care ne vom aminti cu nostalgie peste ani, fără doar și poate.

Sintra și Cabo da Roca, cel mai vestic punct de pe continentul european

Ziua 5 – Această zi a fost cea dintâi dedicată vizitelor din afara Lisabonei, în cazul de față Sintra și Cabo da Roca. După o trezire matinală, deja la 8:50 eram în gara Rossio (se ajunge aici luând metroul până la stația Restauradores), de unde am cumpărat bilete de tren. Ni s-a propus un card cu valabilitate de o zi, la prețul de 15 euro/persoană, pe care l-am utilizat pentru curse de tren și autobuz pe itinerariul Lisabona – Sintra – Cabo da Roca – Cascais – Lisabona. Totodată, prin intermediul aceluiași card puteți utiliza nelimitat autobuzele locale din Sintra. Trenurile în această direcție circulă foarte des (noi l-am luat pe cel de la ora 09:11), iar călătoria durează doar 41 de minute. Imediat cum ajungeți în gara din Sintra mergeți câteva minute și luați autobuzul local cu numărul 434. Nu vă recomand să o luați pe jos încă de acum având în vedere că oricum va fi o zi lungă în care vă veți deplasa foarte mult în acest mod. Orașul este aflat în patrimoniul UNESCO încă din anul 1995, iar toate obiectivele sale turistice sunt imposibil de vizitat într-o singură zi. Recomandarea este să optați pentru una sau chiar două nopți de cazare aici pentru a le putea vizita în tihnă și nu în ultimul rând să vă bucurați de spectaculosul cadru natural. Ca ordine de vizitare a obiectivelor principale aș indica Palatul Național Pena (Palácio Nacional da Pena), Castelul maurilor (Castelo dos Mouros), Palatul Național Sintra (Palácio Nacional de Sintra) și Quinta da Regaleira, argumentul fiind amplasamentul, altitudinea la care se află fiecare obiectiv turistic. Este mult mai ușor să urcăm până la Palatul Național Pena și de acolo să coborâm treptat, în loc să abordăm o ordine haotică și mult mai obositoare a vizitelor noastre. Obiectivele se deschid începând cu ora 10, iar reducerile cresc cu cât optăm pentru vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice sub formă de pachet. Noi am plătit 21,8 euro de persoană pentru Palatul Național Pena împreună cu Castelul maurilor, respectiv 6 euro de persoană pentru Quinta da Regaleira. Nu există posibilitatea includerii acestuia din urmă într-un pachet întrucât este administrat de către altă companie. Ne-am început vizitele cu Palatul Național Pena, al cărui exterior nu m-a încântat câtuși de puțin din cauza culorilor de multe ori țipătoare și a combinației de stiluri arhitecturale eclectice incluzând gotic, islamic, maur, renascentist sau manuelin, care de multe ori dă senzația de opulență și kitsch. Castelul din prezent a fost construit în perioada 1842-1854 la cererea regelui Ferdinand al II-lea pe locul unei foste mănăstiri distruse aproape în întregime de cutremurul din 1755, cu excepția unei capele. De menționat că în anul 1838 regele a achiziționat atât locul pe care se aflau ruinele mănăstirii, cât și Castelul maurilor, despre care vom vorbi puțin mai târziu. Ferdinand al II-lea a solicitat restaurarea întregului complex și construirea unui castel romantic, utilizat drept reședință de vară pentru familia regală, sarcină de care s-a ocupat în cea mai mare parte generalul locotenent german Wilhelm Ludwig von Eschwege, un arhitect amator și totodată inginer de mine, cu precizarea că regele a avut anumite solicitări ferme privind decorațiuni și elemente ale construcției. Structural Palatul Pena se divide în patru părți: fundația cu zidurile înconjurătoare, vechea capelă împreună cu turnul cu ceas, curtea interioară din fața capelei și zona interioară a palatului împreună cu bastionul cilindric. Dacă ar fi să spun totuși și ce mi-a plăcut aici aș începe cu Arcul lui Triton, realizat în stil manuelin, cu inspirație din mitologia greacă (Triton a fost fiul lui Poseidon și al Amfitritei, fiind înfățișat aici ieșind din apa oceanului, deasupra scoicilor și coralilor, ținând pe umerii săi lumea terestră), aflat deasupra porții maure care se deschide către curtea interioară, aș continua cu mobilierul din sala indiană a castelului și aș încheia cu interiorul de alabastru și marmură al vechii capele. În afara palatului propriu-zis mai puteți vizita Parcul Pena, care se întinde pe o suprafață de aproximativ 200 de hectare. Pe noi ne-a încântat mult mai mult decât castelul propriu-zis, în special grădina cu camelii și valea lacurilor, care ne-au transpus pe dată într-o lume de basm. Puteți petrece două ore încântătoare în aceste locuri unde valurile deranjante de turiști gălăgioși sunt mai puțin frecvente. A urmat Castelul maurilor, aflat în vârful unei coline pietroase, construit între secolele VIII-IX, în timpul ocupației maure a Peninsulei Iberice. Am făcut turul complet al meterezelor și zidurilor, care ne-a plăcut mult, iar panoramele din Torre Real ni s-au părut spectaculoase. De precizat că dacă sunteți persoane comode, cu condiție fizică precară, este foarte probabil ca turul să vi se pară prea obositor. Cu toată simplitatea sa, din punctul meu de vedere Castelul Maurilor emană o istorie mult mai autentică în comparație cu Palatul Național Pena. Am luat apoi autobuzul până în centrul Sintrei, vizavi de Palatul Național Sintra. Am fi zăbovit puțin în zona centrală pentru a ne pierde printre stradele, însă mai aveam de vizitat un obiectiv important – Quinta da Regaleira, așa că am pornit într-acolo. Este o fostă reședință de vară a familiei lui António Augusto Carvalho Monteiro, un bogătaș excentric de origine braziliană care la sfârșitul secolului al XIX-lea i-a comandat arhitectului italian Luigi Manini un proiect inedit al casei și grădinii, care își încântă în prezent vizitatorii. Mi-a plăcut în special fascinanta Fântână Inițiatică (Poço Iniciático), pe care în trecut o admirasem de multe ori în fotografii și mă întrebam dacă voi avea vreodată șansa de a ajunge aici. Reprezintă un turn care se afundă în pământ la adâncimea de 27 m, în care se urcă sau se coboară pe o scară în spirală cu nouă niveluri, reprezentând cele nouă cercuri ale Iadului, cele nouă secțiuni ale Purgatoriului și cele nouă ceruri ale Paradisului, consacrate de Dante în Divina Comedie. Mi-a mai plăcut capela, grotele labirintice și plimbarea prin grădinile domeniului, care a fost plăcută, cu precizarea că hărțile de la intrare nu sunt foarte bine puse la punct.

Am luat apoi autocarul către Cabo da Roca, cel mai vestic punct continental european. Pe drum am remarcat cum coborau din autocar mulți copii din satele alăturate, care se întorceau acasă de la școlile din Sintra. În Cabo da Roca veți găsi două magazine de suveniruri, o cafenea, un punct de informare turistică, un far și o cruce de piatră care desemnează notorietatea acestui loc. Însă nu pentru acest lucru se vine aici, ci pentru priveliștea spectaculoasă de pe stânci către ocean, de la 140 m altitudine, eventual și un apus romantic. Imaginea dinspre amurg a valurilor Atlanticului care se sparg cu putere de stâncile de la Cabo da Roca este una dintre cele mai plăcute amintiri ale noastre din această vacanță. Din fericire, vântul puternic și temperaturile scăzute de care se plâng mulți turiști pe internet în acea zi lipseau cu desăvârșire.

Autobuzele către Sintra sau Cascais circulă la interval de aproximativ 30 de minute. Odată ajunși în stațiunea Cascais, am mers deîndată către gară fără a mai zăbovi pe drum. Chiar când intram în ea am citit pe unul dintre panouri că un tren care mergea către Lisabona – gara Cais do Sodré pleca din stație peste un minut, așa că am fugit după el și l-am prins, iar în jurul orei 19 eram deja în Lisabona. Cina dintr-un local ales aleatoriu din apropiere de hotel a fost de această dată mediocră și fără gust, în ciuda prețurilor standard practicate.

Vizita la Muzeul Calouste Gulbenkian și cina în Cacilhas

Ziua 6 – Să nu vă mirați dacă după o zi de vizite în Sintra și Cabo da Roca veți simți subit nevoia unui somn extins și a unui mic dejun la o oră semidubioasă, așa cum ni s-a întâmplat nouă în cea de-a șasea zi a vacanței, în debutul căreia totul s-a desfășurat într-un ritm cât se poate de molcom. Ne-am luat într-un final inima în dinți și am plecat cu metroul până la stația Praça de Espanha de unde se ajunge în aproximativ 5 minute la Muzeul Calouste Gulbenkian. Acesta este unul dintre cele mai importante și vaste muzee din Portugalia, aici putându-se vizita o colecție de arte frumoase și decorative care i-a aparținut unui miliardar armean ce activa în industria petrolieră. Este cât se poate de fascinant să îți începi vizita culturală cu secțiunea de antichitate egipteană și să ajungi până în Europa secolului XX. Mai exact, operele de artă sunt structurate în secțiunile egipteană, greco-romană, mesopotamiană, islamică-orientală, armeană, asiatică (Orientul Îndepărtat) și europeană, fără ca vreuna dintre acestea să nu merite alocarea unei părți din timpul vostru. Multe dintre operele din secțiunea europeană au fost achiziționate de la Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg. Dintre tablouri mi-au atras atenția în mod special Ghirlandaio (Portret al unei femei tinere), Giuliano Bugiardini (Portret al unei femei tinere), Anthony van Dyck (Portret al unui bărbat), Rembrandt (Portret al unui bătrân), Rubens (Dragostea centaurilor, Portretul Elenei Fourment), Jacob van Ruisdael (Biserică într-un peisaj cu râu), Jan Weenix (Păun și trofee de vânătoare), Jean Honoré Fragonard (Insula iubirii), Francesco Guardi (Marele Canal lângă Podul Rialto, Regata pe Marele Canal, Podul Rialto după designul lui Palladio, Priveliște către Molo cu Palatul Dogilor), Turner (Naufragiul unei bărci de transport, Quillebeuf – Gura Senei), Manet (Băiat suflând baloane de săpun), John Singer Sargent (Doamnă și copil adormiți într-o punte sub sălcii). „Vedeta” muzeului este sculptura Diana, realizată de Jean-Antoine Houdon. Biletele costă 10 euro de persoană pentru expozițiile permanente, respectiv 12,5 euro dacă doriți să vizitați și expoziția temporară. Deținătorii cardului Lisabona primesc reducere 20% din prețurile precizate. După un prânz nesănătos la Burger King am mers pe Avenida da Liberdade până la funicularul Glória, care funcționează din anul 1885 și, precum precizam anterior, leagă Piața Restauradores de cartierul Bairro Alto. Posesorii de abonamente pentru mijloacele de transport în comun nu plătesc adițional pentru funiculare, iar ceilalți vor achita 3,6 euro pentru o călătorie dus-întors. Ca și în cazul tramvaielor galbene, materialul predominant din interiorul funicularelor este lemnul, iar singurul vagon existent se umple deîndată cu turiști.

Călătoria nu durează decât câteva minute, însă este binevenită având în vedere că se desfășoară de-a lungul unei străzi foarte înclinate, la finalul căreia veți ajunge într-un prim punct panoramic al zonei, Miradouro de São Pedro de Alcântara, de care se bucură mulți turiști, dar și localnici. De aici puteți admira din depărtare printre altele Castelul Sf. Gheorghe, cartierul Alfama, Catedrala Sé și fluviul Tagus. Ne-am continuat traseul cu o plimbare prin Bairro Alto, unde majoritatea localurilor se deschid după ora 22-22.30, când zona devine cea mai dinamică din capitală. Am ajuns până în Praça de Luís de Camões, dominată de statuia cunoscutului poet portughez care a trăit în secolul al XVI-lea. Puteți lua de aici tramvaiul galben cu numărul 28E sau vă puteți relaxa într-una dintre cele mai cunoscute cafenele – A Brasileira, decorată în stil art nouveau, care funcționează încă din 1905 și a fost loc de întâlnire pentru multe generații de intelectuali și artiști, cel mai cunoscut fiind poetul Fernando Pessoa, a cărui statuie de bronz se află chiar în fața localului. Am luat metroul de la stația Baixa-Chiado până la Cais do Sodré, de unde am luat ferry boat până la Cacilhas, pe partea sudică a fluviului Tagus. O turistă cazată în același hotel cu noi ne recomandase să venim aici într-o seară pentru a admira apusul și a savura fructe de mare la prețuri mult mai avantajoase față de Lisabona. Călătoria cu bacul durează în medie 10 minute, de precizat că abonamentul de transport în comun nu a fost valid aici, așa că ne-am cumpărat cartele separate pe care le-am încărcat cu câte două călătorii. Momentul admirării apusului a fost curmat spre final de prezența unor nori uriași chiar deasupra fluviului Tagus. Din acest motiv am promis că vom reveni aici până la finalul vacanței pentru o experiență peisagistică mai spectaculoasă. Până atunci însă ne rămăsese de încercat o experiență culinară pentru cină, așa că ne-am îndreptat către strada cea mai circulată din Cacilhas, aflată foarte aproape de port, unde se găsesc o sumedenie de localuri care servesc în principal pește și fructe de mare. Prețurile sunt într-adevăr mai avantajoase față de Lisabona, am remarcat pește-spadă 9-9,5 euro (atenție, peștele-spadă NU este același lucru cu peștele-sabie!), creveți 10 euro, cod gătit în diverse feluri 7,5-9 euro, crab uriaș (crab, nu homar!) 14 euro, frigărui uriașe cu creveți și calamar 9,5 euro etc. Personal mi-a plăcut în mod special crabul, chiar dacă în prima fază mi-au dat puțin de furcă ustensilele utilizate (există clești speciali și un ciocănel). Cei care ajung în Cacilhas probabil deja au aflat că aici se află statuia Cristo Rei (Hristos Regele), inspirată după mult mai faimoasa Cristo Redentor (Hristos Mântuitorul) din Rio de Janeiro, Brazilia – una din cele șapte minuni ale lumii contemporane. Statuia a fost finalizată în anul 1959, are 28 de metri înălțime și se află pe un piedestal de 75 de metri.

Pentru a ajunge la Cristo Rei luați autobuzul 101 din apropierea portului Cacilhas. Există un lift panoramic care urcă până în vârful piedestalului, de unde se poate admira o panoramă a Lisabonei, a cărei spectaculozitate îmi este necunoscută întrucât nu am dorit să merg la Cristo Rei. În schimb, în vecinătatea terminalului de ferry boat am admirat un impunător vas de război, fregata de lemn Dom Fernando II e Glória, cu 50 de tunuri. A aparținut armatei navale portugheze, ultimul vas de război portughez care a navigat, fiind ulterior restaurat în anul 1990 pentru a rememora momentele de glorie din apropierea anului 1850.

Excursie la Óbidos cu autocarul

Ziua 7 – Ne doream mult să vizităm orășelul medieval Óbidos și nu ne-am lăsat bătuți în ciuda numeroaselor dificultăți pe care le-am întâmpinat pentru obținerea informațiilor despre variantele transportului în comun. Seara anterioară mersesem pe rând la gările Cais do Sodré, Rossio, Oriente și Sete Rios pentru a ne interesa despre cursele de tren. Pe rând, toți angajații de la ghișeele de informații ridicau din umeri și ne trimiteau la altă gară. După cea de-a patra gară ne-am cam ieșit din pepeni și ne-am întors la hotel. Salvarea a venit din partea recepționerei, care s-a declarat încântată de ideea noastră de a vizita orășelul ei preferat din Portugalia și ne-a îndrumat deîndată cum să ajungem acolo. Am aflat că există o companie de autocare ce organizează curse către Óbidos, cu plecare din autogara Campo Grande în direcția Caldas da Rainha, recepționera s-a oferit să ne tipărească și programul curselor. Astfel, după micul dejun ne-am îndreptat către Campo Grande. Aici se află stadionul de fotbal al echipei Sporting Lisabona, iar în apropiere autogara mult căutată. Dificultatea de la fața locului consta în faptul că nu există un punct de informații și nici un panou electronic unde să poți consulta programul curselor sau măcar linia de la care pleacă. Când am întrebat pe cineva din zonă mi s-a sugerat să întreb șoferii de la autocare de unde pleacă acea cursă. Și cum șoferii nu știau o boabă de engleză, a fost distractiv. În cele din urmă l-am găsit pe unul care, deși nu vorbea engleză, ne-a îndrumat prin limbajul universal al mișcărilor de mâini. Cursa către Óbidos durează o oră, autocarele sunt foarte civilizate, iar prețul biletului este 7,6 euro de persoană pe sens de călătorie, așadar aproximativ 15 euro dus-întors de persoană. Am remarcat că ruta aceasta era folosită cu predilecție de localnici și navetiști. Óbidos a fost înființat de către celți în anul 308 d.Hr., fiind ulterior sub dominație romană, vizigotă și maură. În anul 1148 este cucerit de Afonso Henriques, cel dintâi rege al Portugaliei, și la scurt timp orașul a început să prospere. În anul 1282 regina Isabela de Aragón primește Óbidos drept cadou de nuntă de la soțul ei, regele Dinis, iar începând din acest an și până în 1834 multe regine s-au bucurat de același cadou regal. Cetatea medievală se află în stare foarte bună, ultima restaurare datând din anul 1950, iar vizitarea acesteia este gratuită. Turul complet al zidurilor durează aproximativ o oră și jumătate în contextul în care discutăm de o plimbare lentă așa cum se cuvine în Óbidos, cu urcări în turnuri și opriri firești pentru fotografii, priveliștile fiind cât se poate de plăcute. Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru orașele medievale, le-am îndrăgit pe toate fără a putea plasa vreunul mai presus de celelalte, căci fiecare dintre aceste încântătoare locuri atemporale își are farmecul său unic. În afară de Sighișoara noastră am mai vizitat Èze (Franța), Praga (Cehia), San Gimignano (Italia), Rhodos town (Grecia), Salzburg (Austria), Dubrovnik (Croația), Kotor (Muntenegru), Bruges (Belgia), Ghent (Belgia), Trogir (Croația), în acest an urmează să ajung în Český Krumlov (Cehia) și sper ca într-un viitor apropiat în Toledo (Spania), Carcassonne (Franța) și Edinburgh (Scoția).

Revenind la Óbidos, în afara turului complet al zidurilor cetății este minunat să te pierzi pe străzile lăturalnice, așadar nu faceți greșeala să vă rezumați la Rua Direita (strada principală), unde se află cea mai mare parte a turiștilor. E plăcut și pe Rua Direita, ce-i drept, sunt multe magazine și localuri cochete, iar dacă nu aveți timp și chef să intrați puteți lua din mers un shot de ginja de Óbidos (lichior local făcut din cireșe amare, un shot costă 1 euro) servit într-o ceșcuță din ciocolată, pe care o mâncați ulterior. Îmi este dor și acum de casele simple din cetate, vopsite în alb și pe alocuri cu note pitorești de galben și albastru deschis. După plimbare ne-am oprit într-un local fain pentru a savura un platou cu presunto (echivalentul portughez pentru prosciutto crudo sau jamón) și brânză, alături de câteva pahare de vin. Spre seară, ne-am întors în Lisabona cu autocarul, de această dată întâlnind în stație numai turiști.

Miradouro da Nossa Senhora do Monte, cel mai înalt punct al Lisabonei

Ziua 8 – După micul dejun am dorit să vizităm Muzeul Orientului (Museu do Oriente), plan care ne-a fost dat peste cap de maratonul din aceeași zi ce a cauzat devierea traseelor tuturor autobuzelor din zona respectivă. Am mers la plimbare în Parque Eduardo VII, aflat vizavi de hotelul nostru, ocazie cu care am ajuns și la modestul Miradouro do Parque Eduardo VII, care după părerea noastră nu ar trebui inclus în lista punctelor panoramice importante ale orașului. Am luat metroul până la Martim Moniz, unde în cele din urmă am decis abandonarea așteptării tramvaiului galben 12E și am luat-o pe jos până la Miradouro da Nossa Senhora do Monte, cel mai înalt punct al Lisabonei, cu unele dintre cele mai spectaculoase panorame ale orașului. Am continuat traseul pe jos, revenind până la punctul nostru panoramic preferat – Miradouro da Graça, unde nu am irosit oportunitatea unei pauze la terasa Esplanada Igreja da Graça, cu pastéis de nata și vin de Porto.

Ne-am întors la Martim Moniz cu tramvaiul 28E, iar după un prânz nesănătos ne-am retras la hotel, oboseala din ultimele zile spunându-și cuvântul. Seara am luat metroul până la Restauradores, apoi funicularul Glória până la Miradouro de São Pedro de Alcântara. Aici am savurat panoramele orașului la un pahar de vin fiert, care se găsește la toate chioșcurile din zonă alături de diverse brânzeturi și dulciuri. A urmat o plimbare prin cartierul Bairro Alto, la finalul căreia ne-am oprit pentru cină pe Rua da Rosa, în cochetul local Tasca Mastai, deținut de niște italieni faini, unde ne-am simțit foarte bine din toate punctele de vedere: decor, atmosferă, personal, servicii, mâncare, băuturi. Ne-ar face mare plăcere să revenim aici la următoarea vacanță în Lisabona. Ne-am întors la hotel pe același traseu, cu aceleași mijloace de transport în comun.

Ultima zi în capitala Portugaliei

Ziua 9 – Dimineața am făcut câteva cumpărături de la Centro Colombo, unde se ajunge ușor cu metroul, stația Colégio Militar/Luz. Microbiștii ar putea fi interesați și de un tur al stadionului echipei Benfica Lisabona – Estádio da Luz, aflat în imediata vecinătate. După masă am luat o gustare frugală într-un local de lângă hotel, apoi am luat metroul până la Cais do Sodré. Pentru că în cea de-a șasea zi nu reușisem să ne bucurăm de un apus reușit din Cacilhas am mers din nou într-acolo prin intermediul unui ferry boat. Părea că vom avea din nou ghinion întrucât în scurt timp a început ploaia la pachet cu vântul care ne-a tot chinuit, fiind de multe ori pe punctul de a rămâne fără umbrele. La final însă am avut parte de un încântător apus, care a venit împreună cu un uriaș curcubeu, moment pe care l-am savurat din plin.

Ne-am întors la Cais do Sodré, apoi am luat metroul până la Restauradores, apoi din nou funicularul Glória până la Miradouro de São Pedro de Alcântara, unde am gustat un shot de ginja în cupă de ciocolată (1,5 euro/shot). În Bairro Alto ne-am îndreptat către Rua da Rosa, unde aveam o rezervare la restaurantul cu specific marocan Flor da Laranja, despre care citisem lucruri foarte bune pe internet. În acest micuț restaurant boem am avut parte de o experiență cu totul inedită, iar proprietara care se ocupa singură atât de gătit, cât și de servit clienții ne-a împărtășit câteva dintre fascinantele ei secrete culinare. Nu există un număr foarte mare de preparate în meniu, însă acestea sunt realmente excepționale. Am coborât cu funicularul Glória din Bairro Alto și am făcut ultima plimbare din această vacanță în Lisabona, pe un traseu similar celui din prima seară: Praça Dom Pedro IV – Arco da Rua Augusta – Praça do Comércio, apoi ne-am întors la hotel cu metroul, unde ne-am pregătit bagajele pentru întoarcere.

Ziua 10 – Având zborul de întoarcere de dimineață, nu a fost timp decât de un mic dejun urmat de drumul până la aeroport cu metroul. Adeus Lisboa!!!

Tips and Tricks

(cu mențiunea că prețurile erau valabile în 2016)

a) Transport în comun: pentru început este necesar să vă achiziționați o cartelă (0,5 euro) pe care o alimentați cu credit, în funcție de necesitățile voastre, precum urmează:

• călătorii individuale achiziționate în avans: 1,4 euro pentru metrou sau autobuz și 1,25 euro pentru ferry boat;
• călătorii individuale achiziționate direct în mijlocul de transport: 1,8 euro pentru autobuz, 2,85 euro pentru tramvaiele galbene (12E, 15E, 18E, 25E și 28E), 3,6 euro (dus-întors!) pentru funiculare (Glória, Bica și Lavra), 5 euro (dus-întors!) pentru liftul Santa Justa;
• abonamente cu valabilitate 24 de ore după prima validare: costă 6 euro și oferă călătorii nelimitate cu metroul, autobuzul, tramvaiele galbene (12E, 15E, 18E, 25E și 28E) și funicularele (Glória, Bica și Lavra). Există și varianta de 9 euro, care include în plus călătorii nelimitate cu ferry boat-ul.

b) Mâncare și băutură: de încercat neapărat preparatele cu pește și fructe de mare (caracatiță, creveți, crabi, homari și orice pește vă face cu ochiul), asortate cu vinurile locale (cereți sfatul somelierului sau al chelnerului care vă servește, pentru o experiență culinară de care să vă aduceți aminte cu plăcere). Atenție, dacă veți comanda sardine este bine să știți că portughezii nu le eviscerează. Codul este foarte posibil să nu vă încânte, însă portughezii sunt foarte mândri de rețetele lor cu bacalhau, organizând de-a lungul anului festivaluri dedicate acestuia, unde îl prepară în cele mai diverse moduri. Nu vă faceți însă griji, există mulți alți pești mai gustoși drept alternativă. La desert combinația câștigătoare este pastéis de nata împreună cu un pahar de vin de Porto. Taxa de serviciu nu apare pe nota de plată, așadar rămâne la aprecierea voastră cât doriți să lăsați pentru chelner.

c) Fumatul în spațiile publice interioare: este interzis și nu am observat nicăieri încălcări ale acestei legi.

d) Obiective turistice prioritare: cartierul Alfama, cartierul Bairro Alto, cartierul Belém, cel puțin câte o călătorie cu tramvaiele galbene 12E, 15E și 28E, dar și cu unul dintre funiculare (Glória, Bica sau Lavra), un apus de soare văzut din Cacilhas, un concert de fado într-un local din Bairro Alto sau Alfama, Muzeul Calouste Gulbenkian, Castelul Sf. Gheorghe (Castelo de São Jorge), Mănăstirea Ieronimilor (Mosteiro dos Jerónimos), Turnul Belém (Torre de Belém), Muzeul Național al Trăsurilor (Museu Nacional dos Coches), Catedrala Sé (Santa Maria Maior Sé Patriarcal de Lisboa sau mai simplu Sé de Lisboa), Acvariul Lisabona (Oceanário de Lisboa), Muzeul Artelor Decorative Portugheze (Museu de Artes Decorativas Portuguesas), Monumentul Descoperirilor (Padrão dos Descobrimentos).

e) Puncte panoramice: acordați o importanță semnificativă punctelor panoramice din Lisabona (miradouros), întrucât sunt cele mai numeroase pe care le veți putea întâlni într-o singură capitală europeană. Din punctul meu de vedere merită să le vedeți pe toate, dar în special Miradouro da Graça, Miradouro da Nossa Senhora do Monte, Miradouro do Castelo de São Jorge, Miradouro de São Pedro de Alcântara, Miradouro de Santa Luzia, Miradouro das Portas do Sol, Miradouro de Santa Catarina. Alte puncte panoramice de luat în calcul ar fi liftul Santa Justa, Cristo Rei, Monumentul Descoperirilor (Padrão dos Descobrimentos), dar și cel din telefericul aflat în imediata apropiere a Acvariului Lisabona, care merge până la modernul turn Vasco da Gama (Torre Vasco da Gama).

f) Durata optimă pentru o vacanță în Lisabona: 5-6 zile strict pentru Lisabona dacă doriți să o vizitați pe îndelete. O durată de 2-3 zile își are sensul doar dacă vă place să bifați destinații pe hartă, nu și să le aprofundați. Dacă intenționați să mergeți și în Sintra vă recomand să rezervați o noapte de cazare acolo, întrucât într-o singură zi nu aveți timp suficient să vizitați decât maximum trei din cele patru obiective principale, fără a vă mai rămâne timp să explorați și orașul. În Lisabona există diverse agenții de turism locale care organizează excursii de o zi și către alte destinații precum Queluz, Évora, Óbidos, Fátima, Batalha, Alcobaça, Porto, Cascais, Estoril etc.