O excursie la Atena este un bun prilej pentru a vizita templele de pe colina Acropolei, dar și pentru a face cumpărături la magazinele de pe Strada Ermou sau a vă desfăta cu delicioasele preparate grecești la una din nenumăratele taverne din Plaka. Vă recomandăm să vizitați capitala Greciei primăvara, toamna sau iarna, pentru a vă bucura de temperaturile mai blânde. Iată câteva detalii interesante despre această destinație.
Acropola – inima spirituală și arhitecturală a lumii antice
Stânca Acropolei este situată în zona cea mai înaltă a orașului, iar operele de artă aflate aici au avut o importanță covârșitoare asupra arhitecturii lumii. Create la sfârșitul secolului al V-lea î.Hr., în timpul domniei lui Pericle, templele au fost dedicate în marea majoritate zeiței Atena, patroana orașului. Dacă Partenonul este închinat Fecioarei Atena, reprezentată în interior printr-o imensă sculptură din aur și fildeș, Erechtionul unește două temple separate, închinate Atenei și lui Poseidon, care s-au luptat pentru supremația asupra cetății.
Tot pe Acropole se află și Teatrul lui Dionysos, cu 17.000 de locuri, unde se desfășurau concursurile dramatice clasice grecești. Aici au fost puse în scenă tragediile și comediile lui Eschil, Sofocle sau Euripide.
Muzee de excepție – de la preistorie până în secolul XX
Cel mai important muzeu al Greciei este Muzeul Național de Arheologie din Atena, cu o colecție atât de bogată încât o singură vizită nu este de ajuns. Veți găsi aici sculpturi din bronz reprezentându-i pe Poseidon sau pe Zeus, fresce din Akrotiri (Santorini) care au fost îngropate sub cenușă timp de mai multe secole, după erupția vulcanică din aproximativ secolul al XVI-lea î.Hr., koroi antice (statui aflate în temple și pe morminte, reprezentând nuduri de tineri), dar și o vastă colecție de vase care oferă o imagine cuprinzătoare asupra artei olaritului. Piesele de rezistență ale muzeului rămân, fără îndoială, sculpturile de marmură din perioada clasică.
Un alt muzeu deosebit de interesant este Muzeul Benaki, care realizează practic o incursiune în istoria Greciei, începând cu Epoca de Piatră și până în secolul al XX-lea, trecând prin perioada Imperiului Bizantin și Otoman. Antonis Benakis s-a născut în Egipt, fiind fiul unui negustor bogat, devenit mai târziu primarul Atenei. Pe când locuia în Alexandria, Benakis a început să colecționeze obiecte de artă islamică și bizantină, iar după ce s-a mutat la Atena, a continuat să strângă obiecte de artă populară grecească. În 1931 a donat întreaga sa colecție – împreună cu reședința familiei – statului elen. Printre exponate se remarcă trei potire provenite din Evia și datând din anii 3000–2800 î.Hr., bijuterii miceniene din aur, dar și două picturi mai vechi ale lui El Greco, finalizate pe când artistul locuia în insula Creta.
Agora – centrul vieții publice în Atena antică
Inima orașului antic a fost reprezentată de Agora, centrul tuturor activităților, de la politică la filozofie, comerț, artă sau atletism. În Agora Socrate se adresa poporului, iar Sf. Pavel ținea predici și îi convertea pe primii atenieni la creștinism. Aici se află și cel mai bine conservat templu clasic din Grecia, dedicat lui Hefaistos, a cărui friză fantastică prezintă faptele lui Tezeu și ale lui Hercule. Prin contrast cu torida colină a Acropolei, zona Agorei este verde și foarte potrivită pentru promenadă.
Kerameikos – acolo unde zidurile orașului spun istoria
Vechile ziduri exterioare ale Atenei trec prin Kerameikos, regiunea vechilor olari. Zidurile au fost înălțate de Temistocle, în anul 478 î.Hr., și pentru că au fost construite foarte repede, în ele au fost încorporate materiale provenite din tot orașul, precum marmura de pe morminte, din temple și case. Intrarea principală în Atena era cea mai mare poartă din Grecia antică, iar spre ea duceau căile principale de la Teba, Corint și Peloponez. Prin Poarta Sacră trecea Calea Sacră, rezervată pelerinilor și preoteselor, străjuită de tumuli funerari înalți și rotunzi, construiți în cinstea marilor războinici.
Atena modernă – de la Syntagma la colina Lykavittos
Centrul Atenei moderne se află în Plateia Syntagma, dominată de clădirea impunătoare, în stil neoclasic, a Parlamentului. La intrare veți vedea evzonii, soldații îmbrăcați în costume tradiționale, cu fuste scurte albe și pantofi roșii cu pompoane, care se deplasează în pas solemn înainte și înapoi. Dincolo de Syntagma se află elegantul cartier Kolonaki, locuit de ambasadori și vedete, iar deasupra tuturor se înalță colina Lykavittos, la care se poate ajunge pe jos (dacă sunteți în formă) ori cu funicularul. În vârful colinei se găsește un teatru în aer liber, unde au concertat artiști faimoși din întreaga lume, precum Bob Dylan.
Experiențe și gastronomie locală
- O vacanță în Atena nu poate fi completă fără a gusta bunătățile locale, precum pittes – plăcintele cu spanac, brânză, verdeturi – musaca, souvlaki de pui, porc sau miel ori caracatița proaspătă friptă la grătar cu cărbuni încinși. Nu uitați de ouzo, băutura cu aromă de anason, și nici de retsina – vinul cu rășină de pin.
- Excursie la Delfi – cel mai frumos sit arheologic din Grecia, loc asociat în antichitate cu puteri magice. Peisajul din Delfi contribuie din plin la crearea unei atmosfere speciale, cu munți care se înalță brusc, hăuri amețitoare și izvoare. Aici preotesele comunicau cu celebrul Oracol, care transmitea prin intermediul lor profeții renumite, dar în același timp absconse. La Delfi se află și unul din cele mai bine păstrate temple din Grecia antică, datând din secolul al IV-lea î.Hr.
-
Excursie în Peloponez – provincie cu o istorie fabuloasă, legată de Grecia continentală prin istmul Corint. Veți putea admira teatrul din Epidauros, foarte bine conservat și renumit pentru acustica sa, dar și ruinele de la Micene, oraș despre care Homer scria că era „bogat în aur și construit temeinic”. Străbătând câmpiile Peloponezului, ne vom aminti de legendele despre Hercule, care s-a luptat cu leul la Nemeea, și de locurile unde se adunau marile armate în vremurile străvechi.
Vacanță plăcută în Atena!






